luni, 26 martie 2012

[PSIHANALIZĂ] 26 martie 2012

Intro

Am trecut de solstiţiu, spre braţele Zilei mai mari, ale soarelui.
E ceva frumos.

Bineînţeles că nu este, totodată, nici de fugit - prin octombrie şi imediat apoi - cînd ziua se micşorează, cînd totul devine întnecat, rece şi parcă pe ducă...
Şi acele zile au frumuseţea lor.
A lui a lua lucrurile cum sînt.


 


Corpus

M-am nimerit într-o bibliotecă publică.
Gestionînd măcar niţeluş din sentimentele care se iscau tumultos, dureros sau chiar insuportabil, am realizat măcar în mică măsură o idee.
CÎT DE GREU NE E SĂ COMUNICĂM CEEA CE SIMŢIM, noi, nouă (înşine)...

 Şi mai greu este să comunici altora.

În funcţie de tip uman, de individ, ascunsele (altminteri fiice bune ale firii umane) sînt greu de admis... Cum o să trăiesc io cu aşa ceva?? Ce va zice lumea?
De pildă, că mi-aş dori scrisele de calitate şi eterne.
Ceea ce nu e posibil, căci uite ce tomuri groase şi de calitate se înghesuie fie şi doar pe rafturile unei bibilioteci de cartier... Nici să-i egalezi pe aceia nu ţi-i accesibil, ce să mai spun de a fi mai cu moţ.



Finis (formule inventate)
Simt însă că abia de acolo pleacă viaţa. De a ţi le accepta, eventual (completare foarte utilă a demersului) şi altora.
Văd des în ultima-mi vreme acest fenomen. Accepţi cutare lucru, în ce te priveşte  ori viaţa. Aveam şi eu cutare lucru personal, nărav, pitit de ochii lumii. S-a nimerit însă o fiinţă, cu privirea, pe acolo...
Teoretic, era ca naiba...
Ştie.
Mă va turna...
În practică, sufletul a scăpat de o povară. E mai senin. inevitabil, mai puternic.
(Îi eşti mai simpatic, îţi e mai simpatică acea fiinţă... Complici.)
Evident, pe un drum - al vieţii - unde  destindere nu există decît rareori.
(De fapt, ascundem ceea ce ni s-a spus că e de ascuns...)

Îmi fuge mintea, de reală încheiere, la un cîntec Dassin.
Ce-i drept, opusul acestei destinderi este Golgota Kashmir-ului LZ...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu