marți, 20 martie 2012

[SOCIAL, UMAN] Recent episod "Memorialul Durerii"




M-am nimerit la televizor la o emisiune "Memorialul Durerii", a Luciei Hossu-Longin.

Despre academicienii care au avut de suferit în jurul anilor 50.

Foto: www.stiintasitehnica.com

 În paralel, dincolo de polemicile de pe aici din ultima vreme, am mai citit cîteva cărţi aproape de subiect (cel carceral comunist), graţie cărora văd mai clar.
Sau aşa mi se pare mie.

De fapt, cele de mai jos sînt urmare şi a ciocnirii cu ideile tabloide. Alb-negru. Nenuană. Răutate, egoism de-al nostru.





Ce are asta cu doamna Hossu-Longin?

Păi are.
Deşi, la o adică, nu dînsa o fid e pus la zid, cît neştiinţa mea că lumea se împarte în ceva categorii.


Categoria de bază, cu majoritatea omenirii, s-a întîmplat să nu fie mare amatoare de nuanţe. Noi şi Ei. Cei care nu-s ca noi, eventual (de fapt, de cele mai multe ori) şi răi - căci trebuie să proiectăm şi noi pe cineva ceea ce nu ne putem accepta, nu?

Există aici şi subcategorii
De pildă, etajul tabloid (folosesc cam des vorba?).
Cei de acolo n-au mari pretenţii, vor să fie cei mai tari şi din poporul cel mai drăgostit de Dumnezeu.

Dar uite, tot pe acolo,  şi categoria "Memorialul durerii".
Nu spun că aici nu există o situaţie specială, a urmaşilor (inevitabil marcaţi) de ororilor din puşcăriile comuniste şi/sau a celor direcie implicaţi,  în cazul acestora din urmă prin intermediul scrierilor.
Dar nu pot să nu observ că aceste atitudini, precum ale doamnei HL sînt părtinitoare, ocultează deseori părţi de adevăr.

Cînd eşti cît de cît iniţiat, acele omisiuni îţi sar în ochi.


Ele, previzibil, sînt în principal din categoria ce nu ne place, pitim.
Poate nici nu mai contează dacă acest proces are loc conştient, ori  - i-aş spune - partizan, adică direct de la compartimentul Inconştient.

Cei precum dna Hossu-Longin nu-şi pun problema realităţii din epoca relatată. Nu, dumnealor au ţintă clară să plîngă pe umărul simpatizaţilor şi să condamne pe alţii.
Într-adevăr, piteştizarea (expresie găsită recent la biblioteca de cartier într-o culegere de studii) fu un lucru sinistru. Iar asta e puţin zis. Dar nu poţi din vedere că onor academicienii cei lamentaţi erau la cîrma lucrurilor şi - dincolo de poveşti - nu par să fi intervenit prea tare în firea poporului român, cea generatoare de Ţurcani, cea dispusă la frate cu dracul roşu, în ciuda faimei autoîntreţinute de cel mai breaz popol din lume...
Nu ştiu să fi intervenit prea tare Academia spre a ordona, pe cît o ducea mintea, viaţa politică din al patrulea deceniu. Ce avu ca efect... sinistra ucidere a lui CZ Codreanu (şi răsfoiţi acest blog pentru a vedea dacă subsemnatul are simpatii legionare!). Ori suprimarea ticăloasă a unui număr de activişti ai grupării care nu cădea la suflet lui Carol II.
Pariez că alde academicienii cei plînşi de dna HL se înghesuiau atunci la texte şi discursuri de tămîiere pentru omul care poate nu putea evita sfîşierea teritorială din 1940, dar o altă stare spirit putea schiţa naţiei ce-i pusese coroana...



Nimeni nu spune în documentarul cu pricina, din "Memorialul Durerii", ce fel de texte semnau nemuritorii pînă la 23 august 1944. Ori că un Gheorghe Brătianu, în plus, a găsit de cuviinţă să se înroleze voluntar pe frontul de Est (trec peste umărul pus infantil de acelaşi la Balamuc, cel politic şi social, începînd cu 1931). Teleasta nu spune e nimic în această direcţie, deoarece al ei ţel este clar: plîns pe unii, condamnat pe alţii.
Cum, ruşii ne răpiseră Basarabia cea strămoşească?
Se practică. La o adică şi noi am luat cu mare voioşie Cadrilaterul, la 1913. Ba am fi luat şi Banatul dinspre Belgrad, dacă ni se dădea voie, în 1919... C-aşa e fire omenească. vrea mult, vrea totul...
Să ni se fi dat Transnistria ori Transbugia, să vezi ce iute ne instalam acolo, repsectiv cream poveşti că ce vechi teritorii româneşti sînt...


În paralel, cum spuneam, realizatoarea nu-mi are să privească o secundă şi din unghiul celor huliţi. Am nimerit sub ochi o carte pe care  găsesc minunată (ca unealtă de a explica realitatea): Ceauşescu,  numărătoarea inversă, de Pavel Câmpeanu. Acolo lucrurile-s prezentate şi din unghiul comuniştilor. Bineînţeles atare nuanţare este de-a dreptul insuportabilă partizanilor ne-roşii.
Un regim nu-şi poate gestiona situaţia socială, izbucnesc ca atare (provocate sau ba de agenţii Moscovei) greve la CFR, care sînt domolite cu gloanţe, iar liderul răzvrătiţilor capătă 12 ani de închisoare. E vorba de Gheorghiu. În paralel, la fruntea statului este dezmăţ, regele are dureri - pardon! - în pix de situaţia sa conjugală ori de corupţia înflorită în juru-i precum în junglă. Iar domnii intelectuali, între care academicieni, se extaziază producînd încovoiaţi cearceafuri ce bifează de nenumărate ori formula Regele culturii. Ăsta fiind Carol/Charles/Şarl al doilea.


Tot pe atunci, doar protecţia arestatului îl opreşte (dar i-o spune!) pe un om al Siguranţei să ancheteze fără mănuşi pe un Belu Zilber. Nu şi pe un Sava Dumitrescu, care torturează comuniştii inclusiv introducîndu-le, pardon iar, electrozi în anus (cetii tot în culegerea de studii de care vă vorbeam). Tot regimul ne-comunist practică, după eliberarea din închisoare a unor oameni cărora el le stabilise pedeapsa, transferarea acestora în lagăre.
Bineînţeles, cînd are interesul (inclusiv pentru că a studiat cu tatăl respectivului) - a se citi deteriorarea situaţiei de pe front - regimul o suceşte cu un comunist precum Lucreţiu Pătrăşcanu, care părăseşte curent domiciliul obligatoriu spre Bucureşti. D.O. fiind la Poiana Ţapului...


Aici subsemnatul nu e pus neapărat pe Gică Contra, în aserţiunea defulării goale, pur şi simplu cere o vedere complexă asupra unei situaţii, asupra oamenilor!
Nu-mi place să fiu prostit. Chit că nu voi schimba mare lucru sub soare, prin atitudinea mea.
La o adică, mulţi înainte procedară la fel, zice-se fără efect.




Pe acolo, dna HL pomeneşte de Constantin Rădulescu-Motru.
Probabil o minte specială, dar eu i-am citit "Jurnalul de lagăr", cîndva, şi nu mi s-a părut grozav de înţelept. Or asta i-aş pretinde unui om spre bătrîneţe, chit că judec aici în virtuteagrile poate nerealiste: Auzi, vrea ca bătrînii să fie înţelepţi!
Păi nu mă cred exagerat, cel puţin cîtă vreme bătrînii epocii aveau pretenţia să li se sărute mîna, figurat sau ba.

Tot pe acolo.
Cum, vreau eu prea mult de la oameni?
Poate nu, cîtă vreme unii-s cu grabă în a ocupa jilţuri, perieri de superoameni.


PS
Mă uit întîmplător, în căutarea unei fotografii cu Ion Petrovici, pe un articol din România Literară.
Ce pot să-i cer dnei Longin, dacă firile subţiri de la revista patronată de un adept totuşi al nuanţei (Nicolae Manolescu) produc în acelaşi diapazon:


"Fulminanta carieră politică curmată în temniţele comuniste: ministru al învăţămîntului şi al Lucrărilor Publice (1921, 1926, 1937, 1938), ministru al Culturii Naţionale, Cultelor şi Artelor (1941). /.../
Vom citi împreună file din dosarul domiciliilor obligatorii şi al coloniilor de muncă ce au urmat anilor de temniţă ai profesorului Ion Petrovici, într-o incredibilă continuare a unui
calvar neîntrerupt, după ce fusese condamnat la zece ani temniţă grea ca demnitar în Guvernul Antonescu, ca ministru al Instrucţiunii şi Cultelor. /.../
Ne imaginăm un bătrîn de 75 de ani, după 10 ani de temniţă grea ridicat de Miliţia populară şi trimis într-un sat uitat de lume cu domiciliu obligatoriu, la muncă forţată."



Repet, e România Literară! Nici o trimitere la faptul că avusese loc un război crîncen, la capătul căruia colaboraţioniştii plătiseră chiar preţ mai mare, în Franţa de pildă (la bani mărunţi, chiar Antonescu a sfîrşit mai onorabil de mîna ruşilor decît Mussolini de a conaţionalilor!). Nici o vorbă despre ce gen de texte, acţiuni păstorise Petrovici la Ministerul său! Nu am studiat excesiv domeniul dar nu credem că erau departe de afişele ce împînziseră în 1941 Odesa ocupată de români:


„Armatele română şi germană luptă contra comunismului şi jidanilor şi nu contra soldatului şi poporului rus!“; „Războiul a fost provocat de jidanii lumii întregi. Luptaţi contra provocatorilor de războaie !“; „Armatele română şi germană nu vin pentru a se răsbuna pe populaţie. Ele luptă pentru distrugerea comunismului şi cahalului jidovesc!“



PS2
Mă sperii deseori să nu devin precum Goma, acru şi chitit numai pe înţepat.
Dar zău că uneori şi Ai noştri sar - fie şi omeneşte - peste gard... Înţeleg că lumea socială nu poate funcţiona fără niţel aranjament din condei, dar totuşi...

5 comentarii:

  1. "Nici o trimitere la faptul că avusese loc un război crîncen, la capătul căruia colaboraţioniştii plătiseră chiar preţ mai mare, in Franta, de pilda..."
    Cred ca nu iti este foarte clara notiunea de colaborationist. Altfel cum ai face o asemenea absurda analogie, intre un (fost) ministru al unei tari suverane si locuitorii unei tari invinse care au colaborat cu ocupantul :|.

    Si ce legatura este intre Franta si Mussolini, ca sa faci remarca "in Franta, de pilda..."?

    RăspundețiȘtergere
  2. I

    Anonimule, ştii ce înţeleg mai greu (şi mintea îmi fuge aici la un articol Pleşu)?
    Nu e cam uşor să tratezi o opinie a unui om drept absurdă, de la adăpostul psihologic al ne-prezentării?
    Trec peste faptul că n-ai remarca o chestie deşteaptă din rîndurile mele ferească Dumnezeu!

    Îndrăznesc de-aici să trag concluzia că decizia mea în ce te priveşte este justificată.....

    RăspundețiȘtergere
  3. "Nici o trimitere la faptul că avusese loc un război crîncen, la capătul căruia colaboraţioniştii plătiseră chiar preţ mai mare, in Franta, de pilda..."
    Îndeobşte pe blog se scrie niţel mai în fugă, dar tot nu cred c-am comis o absurditate...
    Ori e un sport pe care nu-l cunosc, ăsta de a acuza aiurea de unul mai slab de ţîţînă, care de felu-i pică jos din orice?

    Care e problema la paralelei nefericite întru colaborationism? C-ar fi între stat suveran - stat ocupat ori intre ministru şi plebeu?

    Ideea de bază era că în Franţa l-au executat scurt pe Laval, iar Petain a scăpat doar datorită meritelor diun WWI doar cu închisoare pe viaţă.

    Ce legătură am făcut eu între Franţa şi Italia, că-mi scapă? Am făcut una între Antonescu şi Mussolini. Primul mort ostăşeşte, "cu plumb" (vorba lui Svejk), în vreme ce Ducele fu linşat (craniul sfărîmat!) şi apoi spînzurat de picioare. Mussolini a avut alături, la funestu-i sfîrşit pe amanta Clara Petacci, în vreme ce Maria Antonescu a mai apucat parcă libertatea, după închisoare...
    Am arătat că francezii şi italienii şi-au executat demnitari care au colaborat cu Germania. Joseph Darnand, Pierre Laval, iar un Marcel Déat a scăpat cu nume fals, în ...Italia. Unde partizanii au executat la 28 aprilie liderii fascişti capturaţi.

    RăspundețiȘtergere
  4. 1. Nu vad cum n-as mai fi la adapostul psihologic al neprezentarii daca m-as semna ca Robert din Focsani.

    si
    2. Remarc ce consider eu de remarcat in ceea ce citesc, nu ceea ce imi da voie bloggerul respectiv.

    Legatura intre Franta si Italia apare in momentul in care scrii:

    "colaboraţioniştii plătiseră chiar preţ mai mare, în Franţa de pildă (la bani mărunţi, chiar Antonescu a sfîrşit mai onorabil de mîna ruşilor decît Mussolini de a conaţionalilor!)"

    Daca ziceai in interiorul parantezei de Laval era clar o exemplificare a lui "de pilda", dar zicand acolo de Mussolini, omul ce sa mai inteleaga? Poate ar fi fost bine sa recitesti postarea inainte sa freci ridichea comentatorului.

    De ce ar fi trebui sa pici jos la ceea ce am scris? Ca daca ar fi asa, ce ar mai avea de facut "bietul" Plesu la cate traznai i se comentau la articolele din Dilema?

    Recitind eu ce ai scris, gasesc ca este mai mult un "bine le facea acelor academicieni", decat un exemplu de "vedere complexa asupra unei situatii, asupra oamenilor" (pe care o pretinzi altora).

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga anonim, domnul Ordean are tot timpul justificari dulci pentru propriile-i scaparile, ceea ce nu face el insusi cu nimeni, iar daca nu are pune in functiune semidoctismele lui psihologice si ajunge mereu la concluzia ca toata lumea vrea sa-l manipuleze, sau in orice caz ca in spatele oricarei observatii care i se aduce se afla o intentie dubioasa.Deci...

    RăspundețiȘtergere