luni, 5 martie 2012

[PSIHOLOGIE] Traducere Corneau promisa, completa (de fapt extrasele mele...)

“Lipsa tatălui – fiu ratat”

Guy Corneau








Taţii autoritari, strivitori şi geloşi pe talentele fiilor lor, cărora le calcă în picioare orice iniţiativă creatoare sau vreo tentativă de afirmare …
Taţii alcoolici, a căror instabilitate afectivă impune copilului o nesiguranţă permanentă.


Tăcerea taţilor contribuie decisiv la fragilitatea identităţii sexuale a fiilor lor.



Identificarea este acel proces psihologic prin intermediul căruia un individ asimileză un aspect, a caracteristică a unui seamăn şi se transformă parţial ori totasl în funcţie de acel model.
Pentru a fi identic cu tine, trebuie ca iniţial să fii identic cu altcineva

Pentru ca această mişcare salutară să se producă, trebuie ca subiectul să fi remarcat un subiect comun la alt om.



FEMEIA ESTE, OMUL TREBUIE CLĂDIT CA SĂ FIE.


Prima investiţie de obiect, prima identificare, pentru un copil, are loc asupra mamei sale. Or, pentru a deveni bărbat, tînărul mascul trebuie să treacă de la această identificare primară cu mama la identificarea cu tatăl său.
Acest transfer de identitate este delicat şi char periculos, motiv pentru care anumite societăţi tribale îi consacră adevărate rituri iniţiatice. Acestea îşi propun să ajute adolescenţii să păşească în viaţa lor de adulţi.
De fapt, pe glob ritualurile de iniţiere a adolescenţilor sînt atît de răspîndite, îcît ajugem să ne întrebăm dacă  MASCULITATEA TINERILOR S-AR DEZVOLTA DACĂ NU AR FI DE-A DREPTUL PROVOCATĂ.



Dragostea provenind de la tată este mai supusă condiţionării decît a mamelor, ştiind fiind că taţii îşi îndreaptă aprecierile şi implicit încurajează  realizările, eprformanţele copilului Această prezenţă a elementului condiţional se dovedeşte crucială în dezvoltarea responsabilităţilor, a gustului pentru autodepăşire, ba chiar şi pentru respectul ierarhiei sociale
ACESTĂ CONDIŢIONARE NU VA ACŢIONA ÎNSĂ FERICIT DECÎTDACĂ VA FI DUBLATĂ DE AFECŢIUNE – DE CARE EDUCAŢIA ADOLESCENŢILOR ARE NEVOIE ÎN EGALĂ MĂSURĂ.


*

Asumîndu-şi propriile imperfecţiuni, tatăl deschide copilului uşa unei lumi unde nu se aşteaptă de la tînăr doar perfecţiunea. O lume unde exerciţiul puterii nu este neapărat unul umilitor, unde competiţia sau sănătoasa emulaţie nu produc în mod obligatoriu ulcer, iar competenţa poate fi o sursă de bucurie şi nu ne înstrăinare.



Prima consecinţă a abandonului fiului în grija exclusivă a mamei este teama de femei şi, mai ales, teama de a fi vreuna...; a doua urmare este că, pe tot parcursul vieţii, vor avea teamă de corp, al femeii, dar şi cel propriu. 


Frica de  homosexualitate

Aceasta sfîrşeşte prin a bîntui raporturile de prietenie dintre bărbaţi; ea ucide orice posibilitate de sănătos erotism masculin şi, tot ea, împiedică mulţi taţi să-şi atingă fiii.


Asdolescenţii homosexuali: e vorba în cele mai multe cazuri de băieţi inteligenţi şi hipersensibili.
Aceştia aleg homosexualitatea pentru că nu au regăsit la propriul tată vreo reflectare a propriei sensibilităţi. PENTRU CĂ BĂRBAŢII AU FOST EDUCAŢI SĂ-ŞI REPRIME ORICE MANIFESTARE DESCHISĂ A SENSIBILITĂŢII LOR, FIII LOR NU AJUNG SĂ SE IDENTIFICE CU EI: nu vor regăsi la părintele lor acea similaritate ce stă la baza oricărei identificări.


Homosexualitatea exprtimă nevoia de ancorare în masculin, în ceea este identic sieşi. EA SE TRADUCE TOTODATĂ PRIN CĂUTAREA INCONŞTIENTĂ A TATĂLUI, CĂUTAREA UNEI IDENTIFICĂRI MASCULINE.
Dacă ar fi existat, din partea tatălui pentru fiul său, afecţiune inclusiv fizică – care stimulează hotărîtor posibilitatea de identificare – nu poţi să nu te întrebi dacă mulţi bărbaţi ar mai fi ales calea homosexualităţi pentru a-şi exprima sensibilitatea, dacă nu ar fi făcut o altă alegere.


Homosexualii sînt: 1) ori fii care încearcă încă să-şi elibereze corpul şi mintea din strînsoarea mamei, 2) ori bărbaţi ce refuză să trăiască după dictatul – pe care îl găsesc ridicol – al unei societăţi care le interzice accesul la simţurile proprii.


Fiecare  dintre părinţi are o funcţie dublă: aceea de reper corporal pentru copilul de acelaşi sex cu el, respectiv loc al dorinţei copilului de sex opus.
Reperul corporal în părintele de acelaşi sex va servi ca bază a stabilirii identităţii sexuale, care, la rîndu-i, dacă este fericit alcătuită, va permite copilului să nutrească dorinţă pentru părintele de sex opus.

Prezenţa trupească a tatălui în preajma fiului îi va permite acestuia din urmă, aparent paradoxal, să-şi iubească mama iar mai tîrziu să dorească femeia în general, decît să te teamă de ea ori să o dispreţuiască.



Au loc adevărate războaie în familie, între băiatul adolescent şi mama sa, acestea fiind încercări ale fiilor de a se elibera de tutela maternă, să-şi smulgă corpul de acela al mamei, demonstrînd astfel că sînt bărbaţi.
Taţii asistă de obicei nedumeriţi şi neputincioşi la aceste lupte, fără să priceapă că ei sînt de fapt la originea fenomenului...


Este clar că un tată nu-şi tratează fiul precum o face mama. Chiar şi aşa, important este ca fiul că intre de mic în contact cu mirosul tatălui, să-i audă tonul mai grav al vocii, să se lase purtat şi alintat în braţele acestuia. Nici un bărbat nu şi-a pierdut atributele masculinităţii dacă şi-a mîngîiat fiul! Dimpotrivă, mîngîindu-ţi copilul îi deschizi poarta sensibilităţii, permiţîndu-i ca în viitor să şi-o descopere lesne depozitul propriei sensibilităţii.



De la diavol, la Superman.
Modelul constituie o reprezentare ideală, care se manifestă ca un tiran în interiorul nostru, Avem de-a face cu o imagine inconştientă, căreia cu toţii încercăm să ne conformăm, chiar fără să ne dăm seama.

De unde apare în interiorul nostru un asemenea model impersonal?
Nevoia unui tată este fundamentală speciei umane – avem de-a face cu o necesitatea „arhetipală”. Cînd însă această imagine nu este personalizată prin intermediul prezenţei paternale, nevoia în chestiune rămîne arhaică, hrănindu-se în lipsă de alte repere cu acelea socio-culturale –  poate eroice, însă artificiale –, care pot merge de la Diavol la Dumnezeu.
Cu cît tatăl va fi mai absent, cu atît această nevoie inconştientă a noastră se va inspira şi finalmente va fi dependentă de imaginile primitive.
Totodată, cînd un arhetp nu ajunge să fie umanizat de către un copil, persoana va rămîne divizată între două părţi opuse, care supun Eul unui adevărat tir, bazat pe puterea-i cvasidivină. Or, prezenţa reală a tatălui permite copilului să unească cele două tendnţe care îi marchează psihismul.

Caracterul real (în carne şi oase am putea spune!) al tatălui îi permite fiului să vadă lumea din jur şi altfel decît în alb şi negru, mai exact drept un loc unde tendinţele opuse pot convieţui şi chiar să se amestece.

Model inconştient de care aminteam este probabil izvorul acelei voci interioare ce repetă întruna unui urmaş al lui Adam că nu este îndeajuns de bărbat. Concret, arhetipul (în veci...) nesatisfăcut şi reprezentările pe care le naşte condamnă masculul în sine la poziţia de bărbat inferior, iar asta durează pînă cînd celîn cauză realizează ce i se întîmplă.
Fiul se îndoieşte de virilitatea, de bărbăţia lui. Rămîne distant şi inconsistent, şi poate este normal aşa: modelul său este unul descărnat, spre deosebire de un tată în carne şi oase.



Tabloul incestului

Prezenţa tatălui barează accesul la acea satisfacţie simbiotică dorită în mod natural de către copil; acea interdicţie separădorinţa de lege. Părintele reprezintă o primă interdicţie pentru copil: tabuul incestului.

Această intervenţie este determinantă peplan psihologic, întrucît  este structurat astfel universul psihologic al fiului.
Într-adevăr,  tatăl – provocînd sfîrşitulfuziunii totale întremamă şi copilul ei – distruge şi identificarea între dorinţă şi obiectul dorinţei. Aceasta înseamnă că acel copil va simţi că dorinţa are o existenţă în sine, independentă de faptul că-şi găseşte sau nu satisfacţie în lumea exterioară. Apare inevitabil, din acest motiv şi o frustrare, care se află la originea la ce se poate numi spaţiu interior, interioritatea copilului. Este desfăcută astfel şi fuziunea dintre Eu şi inconştient, moment capital pentru structurarea psihicului.
Cînd un bărbat rămîne în unire / fuzionat cu mama sa, rămîne ataşat propriului inconştient. El este dorinţele sale, impulsurile, ideile. Acea persoană nu poate resimţi toate acestea drept fapte interioare cărora nu este obligatoriu să le dea curs, să le dea ascultare..


O persoană care rămîne cu precădere identificat cu mama sa nu are acces la propria indivualitate; va fi foar o jucărie a inconştientului şi a modelelor sociale.


Inconştientul conţine tot ce a fost conştient dar a fost uitat, toate experienţele ce-au fost fost refulate, căci erau mai mult decît dezagreabile Eului.

Carl Jung consideră inconştientul drept compartimentul în esenţă creator, care produce idei, intuiţii ce nu s.au aflat vreodată în conştiinţă.

Scopul muncii terapeutice este de a stabili o relaţie sănătosă între Eu şi sine / inconştient.



Complexele constituie scheletul, structura organismului nostru psihic, coloana noastră interioară din acest punct de vedere.
Ele au întotdeauna drept nucleu o experienţă afectivă suficient de puternică, care va servi drept magnet pentru toate experienţele de aceeşi culoare afectivă.
Indiscutabil relaţia cu mama şi tatăl nostru constituie pentru copil experienţe primordiale; prin urmare antrenează automat formarea complexelor.
Complexul este interiorizarea relaţiei pe care am avut-o cu o persoană. Complexele nu ne spun cum au fost părinţii noştri, ci cum a fost relaţia noastră cu ei.

Viaţa noastră psihică este condusă de aceste adevărate subpersonalităţi care sînt complexele. Or, trebuie luată ceva distanţă faţă de ele, dacă dorim să putem respira cu adevărat în interiorul propriei noastre case.
Să acceptăm relaţia cu partenerii noştri interioari (care sînt complexele) de aşa manieră încît să nu fm obligaţi să vedem, să simţim realitatea într-un mod unilateral. Căci, atunci cînd complexele rămîn/devin autonome, ele devin realmente stăpînele noastre şi ne obligă să repetăm fără oprire acleaşi şabloane comportamentale, aceleaşi dinamici.



Personalitatea sănătoasă.

Un Eu sănătos este unul flexibil. El poate fi pe rînd puternic sau vulnerabil; se poate deschide din proprie iniţiativă pentru a primi ceea ce suie din profunzimile sale, cărora le poate ceda ori se poate opune cu bună ştiinţă, cît şi adopta opoziţie intermediară.
Să descoperim distanţa sănătoasă faţă de propriul nostru inconştient, să ne dezvoltăm supleţea necesară în faţa ofensivei dezordonate dar plină de forţă a adîncului.


Ura de sine.
A-şi face neîntrerupt reproşuri.



Cînd îţi lipseşte tatăl din punct de vedere psihologic, este ca şi cum ai fi lipsit de coloană vertebrală.

Un individ care posedă un complex paternal negativ nu se simte structurat în interiorul său. Ideile îi sînt confuze, respectiv simte dificultăţi în a-şi stabili un ţel al acţiunilor... Totul este amestecat în interior: dragostea cu raţiunea, apetitul sexual cu simpla dorinţă de afecţiune. Omul acesta are dficultăţi în a se concentra, căci este atras de tot felul de detalii mărunte.
Nu este niciodată sigur de nimic.

În faţa complexului paternal negativ de care am pomenit, bărbaţii încearcă – drept compensaţie – să compenseze lipsa printr-o structurare plecînd din exterior. Tentativa ia forme diferite, întinse de la tipul băiat de treabă la cel dedat consumului excesiv de alcool
De pildă, eroii au întotdeauna ceva de făcut, adevărate furnici, care nu-şi permit vreun moment de pauză, de vid. Susţinuţi de privirea admirativă a celorlalţi, aceşti oameni se supun fără mari ezitări valorilor colective, sociale.


Body building-ul încearcă să compenseze, printr-o construcţie corporală externă, o lipsă internă accentuată.

Cu cît afirmaţiile cuiva sînt mai lipsite de nuanţă, cu atît acela încearcă să ascundă o incertitudine personală de fond.
Fiii revoltaţi aderă la grupuri extremiste din dorinţa de a da ascultare Tatălui primitiv.
Adolescenţii făr de vîrstă, în ciuda anarhiei lor aparente, caută îndrumători sufleteşti, maeştri spirituali.
Alcoolicii nici măcar nu pot să-şi mai ascundă acuta dezordine interioară.
PRIN MIJLOCUL ACESTEI COMPENSĂRI EXTERIOARE, FIII RATAŢI EVITĂ SĂ-ŞI SIMTĂ MAREA LOR NEVOIE DE A PRIMI DRAGOSTE ŞI ÎNŢELEGERE, ADÎNCA LOR NEVOIE DE A FI MÎNGÎIAŢI, ATINŞI, DE A IUBI ŞI DE A FI IUBIŢI.

Ei nu-şi permit să se lase în voia celor de mai sus deoarece astfel se simt aruncaţi într-o vulnerabilitate foaerte greu de acceptat, de suportat.
Lipsa tatălui se află la originea fragilităţii identităţii masculine a fiilor săi.


Tatăl nepotrivit, care a strălucit prin absenţa sufletească oriprin aceea fizică, prin tiranie sau alcoolism, defetismul ori moliciunea – acel părinte nu a poutut servi drept declanşator natural al programului genetic şi psihologic care transformă un băiat în bărbat demn de acest nume.

Modelul acestui tip de părinte s-a dovedit inutilizabil, în nestare de a putea îndeplini rolul de fi inţiator al propriului fiu. Prin urmare, acesta din urmă a rămas identificat  - în virtutea regulilor biologice şi psihologice pe care le-am amintit anterior – cu femininul, ceea ce a condus la refularea particularităţilor masculine. Persoana în cauză se refugiază într-o eternă adolescenţă, avînd tendinţa de a respinge valorile tradiţional masculine.



Băiatul de treabă

X este un tip care nu-şi permite să ridice tonul, iar totodată se manifestă întotdeauna înţelegător şi amabil cu ceilalţi.
A-ţi face mama să plîngă este, pentru el, un păcat capital.
Credinţa care îl animă: „Voi avea totul din lume dacă voi fi gentil, politicos, curtenitor şi neagresiv”.
Dacă mîine are de înfruntat pe careva, se va teme să ridice tonul cu aşa prilej. Nu va dormi în acea noapte, analizînd din unghiul său de vedere zeci de variante de abordare a problemei. Va scorni fraze, pe cele potrivite strădundu-se să le înveţe pe de rost. După ce înfruntarea se produce, îşi va reproşa de a fi ridicat prea mult tonul, de a-l fi rănit pe celălalt – toate acestea contribuind la o dureroasă scădere a stimei de sine.


A privi şi a interpretar realitatea prin ochii copilăriei. Căci X a adoptat în primii săi ani de viaţă strategia refulării oricei veleităţi care l-ar fi exclus dramatic din graţiile părintelui accesibil.
Băiatul de treabă trăieşte în continuare sentimentul de a fi sub ochii părinţilor, chit că aceştia nu se mai află de mult în preajmă.
Este foarte sensibil la plînsul femeilor şi preferă să sufere el decît să le îndurereze pe ele. De aici, o importantă componentă masochistă.

Singura ieşire din acestă situaţie este SĂ FACĂ TOCMAI LUCRUL DE CARE ÎI E FRICĂ, iar apoi să suporte de pe altă poziţie obişnuitul sentiment de vinăvîţie care îi urmează oricărei tentative de afirmare.



Eternul adolescent

Celibatarul încearcă să prelungească indefinit o adolescenţă pe care îi e teamă s-o părăsească.
La 35 de ani, este animat în continuare de ideea că poate face orice. Este convins, în adînc, de geniul şi de superioritatea sa, lăsîndu-se mîngîiat de speranţa că la un moment dat, în viitor, va uim lumea cu o ieşire la rampă nemaipomenită.
Trăieşte într-o baltă de vise, de fantasme... Spre deosbire de tipul Erou, acest om nu combate cîtuşi de puţin fuziunea sa cu inconltientul, ba chiar se complace în starea cu pricina.

Ar dori să fie iubit necondiţionat, pentru potenţialul pe care îl poartă. Refuză să fie evaluat pe criteriul faptelor efective. Este partizanul idei de a aprecia arborii după conformaţia lor în sine, nu după fructe. Seminţele, promisiunile îi sînt pe un piedestal, nu şi rezultatele.
Îşi cheltuie entuziasmul şi energia în a visa succesul, în paralel fiindu-i imposbil să se disciplineze în vreun fel.

Respingînd o lume ce pune condiţii, Eternul adolescent îşi reprimă dorinţa de a pătrunde lumea şi de a-şi lăsa acolo propria marcă. Evitînd aşa ceva, renunţă de fapt la potenţialul său creator real.
Trăind într-o lume fantomatică, devine fantomatic.
Ieşirea curentă şi inevitabilă din această situaţie totuşi de avarie sînt alcoolul, drogurile... Abia atunciacest adolescentatît de promiţător, acest magician al vorbelor şi al imaginilor îşi va avea cu adevărat tăiate aripile. De pe o zi pe alta, la momentul potrivit, se va transforma într-un bătrînel cinic, cu viziune pesimistă asupra lumii, dar fără a-şi fi pierdut speranţa că pricepe bine realitatea.

De ce femeile cad pradă cu destulă uşurinţă Eternului adolescent?
Ele apreciază acest seducător aparte pentru ardoarea curtenitoare, pentru vorbele frumoase, pentru atenţia susţinută ce li se poartă.
În plus, asemenea bărbat ştie să identifice acel nimic care face orice femeie unică. Ştie să aprecieze la ea umorul fie şi ascuns, gustul reprimat pentru jocuri erotice; o face să se simtă frumoasă, îi descoperă şi îi recunoaşte individualitatea, feminitatea.
Seducătorul reuşeşte aceasta pentru că el însuşi se aflăîn căutarea calităţii unice, preţioase. Numai că, tocmi cînd partenera încîntată secrede acceptată în întregul ei, el se află deja în faza retragerii cu zîmbetul pe buze, căci acest bărbat evită să se angajeze într-o relaţie de durată.
Valorile morale ale societăţii tradiţionale condamnă comportamentul Eternului adolescent, însă  el va continua probabil timp de secole să farmece, să nască delicioasă dorinţă în sufletul femeilor...



Homosexualul

Antropologia este de părere că nu există societate omenească, în decursul istoriei, unde să nu fi fost semnalate înclinaţii homosexuale. Este foarte posibil să existe o predispoziţie genetică pentru acest gen de interes
Homosexualii care au avut parte de un tată acceptabil sînt rari, de unde bănuiala că factorii sociopsihologici joacă un rol principal în geneza acestui fenomen.


Îi folosim pe homosexuali drept ţapi ispăşitori ai tuturor dificultăţilor noastre sexuale. La drept vorbind, nu este vreo diferenţă între homosexual şi băiatul de treabă ori fantele – căci în cazul tuturor acestor tipuri masculine el apaţine unui triunghi avînd drept celelalte vîrfuri un tată absent şi o mamă prea prezentă.

/.../  Numărul în creştere al homosexualilor este consecinţa directă a unei societăţi care interzice bărbaţilor să fie la fel de sensibili precum femeilor. Homosexualitatea exprimă desuetitudinea rolurilor tradiţionale masculine.

Homosexualii se află în acelaşi tip de fuziune cu mama de care am vorbit în paginile anterioare. Deseori, primele experienţe homosexuale se produc în momente potrivite şi ulterior marchează profund  dezvoltarea sexuală.

Mama lui Paul a murit la naşterea lui. Tatăl, copleşit de grijile unei numeroase familii, şi-a trimis fiul de foarte tînăr în casa unui unchi. S-a întîmplat acolo să doarmă în acelaşi pat cu un văr foarte afectuos – situaţie în care lipsa de afecţiune a lui Paul s-a erotizat.
Henri a fost încredinţat unui leagăn de copii. Îl interesau soldaţii aflaţi în trecere prin zonă, alături de care ajungea deseori în pat. Mama îi spusese lui Henri că tatăl său fusese aviator.


La adolescenţi, înclinaţiile către acelaşi sex au deseori drept motivaţie explorarea a ceea ce este asemănător sieşi, înainte de confruntarea cu Femeia. De cele mai multe ori acest tip de orientare este tranzitoriu. Gaşca are o importanţă capitală în acest proces, într-o perioadă a adolescenţilor mai mult decît complicată, aceea a schimbării polului de identificare. Necesitatea acestei schimbări face pe tineri extrem de vulnerabili la această etate, situaţie ce nu o dată îi împinge msă se refugieze în homosexualitate.
Cînd tatăl lipseşte şi nici nu există vreun înlocuitor parental, trecerea la noul pol de dientificare poate cunoaşte rateuri, respectiv tînărul să rămînă ancorat în feminin. De altfel, dacă bărbaţi denigrează homosexualii este i pentru a păstra distanţă faţă de ameninţarea existentă în însuşi interiorul lor.

Jung interpretează homosexualitatea drept o identificare cu anima (partea feminină), ceea ce ar explica tendinţa multor homosexuali de a cultiva gesturi, atitudini feminine. O asemenea identificare împinge individul să-şi caute propria persona masculină într-un seamăn de  acelaşis ex cu el.
De aici fascinaţia pe care o au asupra homosexualilor obiecte tipic masculine, precum lanţurile, cizmele sau chipiurile. Se explică astfel şi interesul unor bărbaţi pentru scenele sado-masochiste, graţie cărora pot fantasma că sînt şi ei nişte adevăraţi masculi. Poate fi identificată aici o sete de iniţiere, o căutare a tatălui dur, a tatălui puternic, investigaţie care se desfăşoară în princiupal pe terenul sexualităţii şi al seducţiei.
Interpretările enumerate explică în mare măsură comportamente ce altminteri pot părea absurde.


Mărturisindu-şi slăbiciunile în faţa unor întreprinzători mai în vîrstă decît el. Gaetan le întărea poziţia de taţi puternici. În acelaşi timp, aceştia se simţeau obligaţi să răspundă amabil, gen: „Aaa, stai fără grijă, te descurci nemaipomenit!”. Asemenea remarci îi dădeau lui gaetan sentimentul de a fi acceptat în grupul bărbaţilor, ridicat la rangul de egal, iniţiat în propria sa masculinitate.

O dinamică similară are loc în relaţia sado-masochistă. Unul dintre parteneri joacă rolul dominatorului, celălalt pe al victimei. Prin jocul reciproc al proiecţiilor, unul iniţiază pe celălalt în misterul forţei amsculine şi viceversa. Întrucît este legată însă strict de actul sexual, acest gen de iniţiere îşi are limite: trebuie repetată ori de cîte ori renaşte dorinţa sexuală.


Şi pentru Freud absenţa tatălui joacă un rol capital în stabilirea identităţii sexuale. Studiind viaţa lui Leonardă da Vinci, părintele psihanalizei nota tandreţea excesivă pentru fiu a unei mame părăsită de soţ – situaţie care provoacă la tînărul geniu o indiscutabilă indentificare cu femininul.

...Copilul trebuie să facă o alegere: să-şi păstreze dragostea de sine pentru el or să o investească în altă persoană.

Freud tratează hiomosexualitatea drept un compromis între a-şi păstra pentru sine libidoul, respectiv a-l ceda altuia. Dragostea de sine abslută, narcisismul primar – fază în care ne credem centrul lumii – este zdruncinată serios de descoperirea că există digerenţe între sexe. Este o adevărată rană, raportat la acea vîrstă fragedă, stima de sine fiind restabilită dacă există admiraţie pentru părintele de acelaşi sex. Iar aceasta din urmă există îndeobşte cînd părintele în cauză răspunde cu o simpatie pe măsură. Cînd tatăl este absent, o asemenea poveste de dragoste nu are loc, motiv pentru care tînărul rămîne nesigur de identitatea cît şi alteritatea sa – situaţie în care realitatea celuilalt îi produce teamă.

Homosexualul utilizează respectiva orientare în încercarea de a suprima realitatea celuilalt, cu scopul de a se păstra în similar, mai exact în ceea ce îi seamănă. Într-un anumit fel, se află în situaţia Seeducătorului, care are şi el dificultăţi în a accepta alteritatea, diferenţele celuilalt. Din acest motiv, atît la tipul Don Juan, cît şi la homosexual schimbările de partener sînt foarte numeroase – pentru ca celălalt să nu existe decît pe timpul dorinţei, al fantasmei, fără a lăsa ca realitatea să îi confecţioneze şi un chip real aceluia.

Gaetan avusese o mamă coelrică şi dominatoare... În paralel, în adolescenţă, cunoscuse dificultăţi în relaţia cu tatăl său, avînd ca efect o adevărată rana în masculinitatea-i în formare. Ca urmare, a devenit o fiinţă aeriană, care impresionează prin umor cît şi aparenta ei detaşare.
Relaţia lui Gaetan cu partenera a fost întotdeauna deschisă şi tandră. Dar putinţa de a isprăvi sexual momentele de intimitate era legată la el de o adevărată contorsiune mentală. Pentru a-şi păstra erecţia, trebuia să-şi imagineze tot felul de lucruri. În paralel, relaţiile lui homosexuale i se părea străbătute de un plăcut fior aparte, conferind de întărirea oferită de contactul cu cineva simnlar.
Raportul cu un bărbat îi conferă acces la propriul corp. Lipsa tatălui şi caracterul dificil al mamei i-au provocat o adevărată jenă, cînd e vorba să se apropie trupeşte de o femeie. Din teama de a se abandona complet plăcerii fizice, ajunge să fie un observator al propriei apropieri heterosexuale

Pentru Gaetan, homosexualitatea este o cale de a-şi restabili controlul asupra propriului corp, dar şi a emoţiilor. Alegea cu precădere parteneri pasivi, în nevoie de sprijinul său. Jucînd rolul activului, G. Gusta cu plăcere poziţia celui care stimulează sexualitatea celuilalt. Tipul de partener ales îi permitea totodată să afirme în sufletul său: „Nu sînt ca mama!”. Homosexualitatea îi permitea să-şi smulgă
corpul de la mamă şi să dobîndească acces la propria sexualitate.
Regăsirea propriului corp şi a sensibilităţii constituie esenţialul a numeroase relaţii homosexuale.


Cînd un bărbat a suferit de absenţa fizică şi afectivă a tatălui, nu trebuie să mire că el încearcă să se regăsească pe sine explorînd la modul concret corpul masculin.
Prezenţa efectivă a talui permite copilului/tînărului să-şi perceapă propriul corp drept ceva frumos, ce poate fi afişat cu mîndrie. Mor, majoritatea homosexualilor au avut experienţe de-a dreptul teribile cu tatăl lor, motiv pentru care abia prin intermediul homosexualităţii şi-au dat dreptul de iubi sexul căruia îi aparţin, cît şi propriul corp. Majoritatea bărbaţilor nu-şi permit să se considere frumoşi. Un client al autorului cărţii nici nu căuta plăcerea sexuală cu amicii săi intimi, mulţumindu-se să execute schiţe cu corpul acestora, cu mîinile lor. Arta sa se voia o sărbătoare a corpului masculin.


Mulţi homosexuali frecventează centrele de sănătate, din dorinţa de a-şi clădi un trup mai arătos; inconştient, ei caută să reia lucururile din locul unde a intervenit Lipsa.
Cînd o fiinţă umană - bărbat sau femeie - se simte prost, încearcă mai întîi de toate să schimbe ceva la înfăţişare, la corp. Se porneşte aici de la modificarea podoabei capilare şi se ajunge la schimbări de sex ori intervenţia chirugicală asupra trăsăturilor feţei.


Nu o dată, tinerii ajung gay şi pentru că un bărbat – îndeobşte primul – i-a vorbit de frumuseţea sa, l-a dorit aşa cum este, seducîndu-l.


Pentru Gaetan, teama de celălalt se materializează în teama de sexul femeii. Nu de femeia-amică, de femeia-colegă se teme, ci de femeia instinctivă, cea care posedă un corp, un sex. Este trădat astfel ataşamentul de mamă: în mod aparent curios, sexul mamei noastre rămîne marele necunoscut în relaţia noastră cu ea.

Mai mulţi homosexuali mărturisesc a fi fost martori ai unor scene violente între părinţi, în care mama este agresată sălbatic. Or, îţi mai poţi respecta propriul sex după aşa ceva? Ca urmare, aceşti fii devin adevăraţi păzitori şi salvatori ai unei mame în dificultate, într-o relaţie indistructibilă care le leagă corpul mai mult decît orice de cel al mamei. Iar totodată îi aruncă într-o adevărată frică de a fi devoraţi, de a atinge corpul altei femei.


Cuplul ideal este o utopie, cu atît mai mult în relaţiile homosexuale.

A dori să iubeşti, să iubeşti din plin înseamnă de fapt a nu te iubi îndeajuns.



INTIMITATEA NE INTIMIDEAZĂ.


Precum mulţi dintre bărbaţii vremurilor noastre, Casanova poate face dragoste cu mai multe femei fără să se implice afectiv sau fără să fie tulburaţi efecti de ele. Acest tip de bărbat nu poate nutri sentimente pentru celălalt deoarece emoţia leagă de celălalt. Orice legătură reală, de durată îi pare o înlănţuire de-a dreptul mortală. Din momentul în care îşi poate permite să iubească, simbolic  Casanova moare. Prin urmare, el se apără de adevăratul sentiment prin cuplaje trecătoare.
Casanova are nevoie, pentru a se simţi cu adevărat bărbat, de o oglindă a virilităţii sale. Prin urmare, ajunge să-i fie teamă de a rata vreo parteneră.


Tatăl abuziv introduce în fiul său un dubiu legat de identitatea sexuală.
Fantasma homosexuală a lui X. exprima dorinţa simbolică de a-şi seduce tatăl şi a-i încorpora forţa.

În unele triburi, relaţia homosexuală cu un bărbat mai în vîrstă constituie o parte intregrantă a ritualului de iniţiere a adolescenţilor. În alte comnunităţi primitive, tînărul bea sperma tatălui, pentru a dobîndi şi virilitatea.
În ce-i priveşte, grecii ridicaseră pederastia la rang de instituţie.
La majoritatea bărbaţilor, îndeosebi la cei cu tată absent, fantasmele homosexuale există, cel puţin în stare latentă, şi leagă dorinţa de recunoaştere din partea tatălui, însoţită de dorinţă sexuală generală.


Lipsa de confirmare a statutului de bărbat din partea tatălui produce la tînăr nesiguranţă în ce-i priveşte identitatea sexuală. Îi împinge totodată sp caute în ochii femeilor o oglindă a virilităţii proprii.
Cînd un bărbat spune că are nevoie de femei, la fel de bine ar putea spune că are nevoie de bărbaţi!


În copilăria noastră, sexul constituia cel mai mare păcat, conducînd la retenţie accentuată , la negarea dorinţei. Prin forţa lucrurilor, sexualitatea a ajuns o umbră, şi aceasta refugiată în pornografie şi sex shops.

În lipsa ei, Bărbaii îşi caută oglinda virilităţii în pornografie. Femeile din publicaiile lucuiase pe care le răsfoiesc îl apreciază, îi vorbesc măgulitor, lasciv despre cît de groasă o au, despre cît de mult i-o doresc. Pornografia îi înapoiază o părere de sine refăcută, refconfortantă.
Cu ajutorul femeilor de hîrtie/virtuale, bărbaţii se refugiază într-un ritual de masturbare - care este mai degrabă un ritual de reechilibrare narcisică. La o adică, autosatisfacerea compulsivă este deseori provocată de sentimentul lipsirii de afecţiune.

În spatele unui asemenea comportament se află fantasma prostituatei cu aspect maternal, care poate înţelege şi accepta tot, care se pliază pînă şi pe cele mai mici dorinţe.
Pornografia şi prostituţia sînt lumi dominate de fantasme atît de puternice, de plăcute, încît duc în uitare realitatea socială deseori sordidă ori chiar tragică.


Pornografia: o sexualitate masculină, frustă, directă, pe care bărbatul se jenează să o dezvăluie femeii, deoarece o crede demnă de toată ruşinea. Bărbaţii trebuie sp fi atins o adevărată maturitate pentru a-şi asuma public nevoia unei crudităţii virile în raporturile lor sexuale. Or, în majoritatea situaţiilor bărbaţii îşi pierd spontaneitatea proprie sexului lor odată cu aterizarea în pat, cînd se pierd în aşa zise performanţe tehnice.
Cu toate aceste, spontaneitatea este principala calitate pe care femeia o caută în aşternut la un partener! Un schimb real are loc doar cînd bărbatul îşi permite îndrăzneli, explorări în cele mai neaşteptate direcţii.
Din nefericire, bărbaţii nu-şi permit să iubească din toată inima decît cînd se află în faţa unei reviste deocheate ori a unui film porno. Adoraţia pe care o nutresc faţă de femeile de acolo ar uimi în mod plăcut pe partenerele lor.

A trata femeia de la distanţă, prin gaura cheii am putea spune, este expresia cea mai clară a fricii de intimitate. Însă, oare, condamnînd pornografia vom ajuta bărbaţii şi femeile să priceapă pe ce principii acţionează interesul lor sexual, dorinţele? Avem dubii serioase.
Condamnări de genul celor amintite nu fac decît să întărească sentimentul de vinovăţie existent deja la bărbaţi, respectiv să-i îndepărteze şi ami tare de femeia-reală, aceea pe care o pot descoperi doar prin uşa întredeschisă a unui bordel. Cînd priveşti la rece situaţia, nu ştii dacă să mori de rîs sau de plîns. Or, doar cercetînd în fondul realităţii pornografice, explorînd fantasmele vom pricepe cît de cît lucrurile, implicit cu şanse de a schimba ceva

Asemănător romanelor dulcege pentru femei, pornografia permite bărbaţilor un contact fie şi de la distanţă cu realitatea celuilalt sex...
Bărbaţii visează gheişe iar femeile cavaleri manieraţi. În acest timp, relaţiile noastre devin adevărate cîmpuri de bătaie: care va ceda întîi fantasmelor celuilalt? Un adevărat impas. Ca efect, pornografia proliferează, furia femeilor se accentuează, neputinţa bărbaţilor e suverană.


Sîntem prizonieri ai mitului păpuşii/femeii gonflabile. Pe care o poţi umfla, utiliza, care se poate reumfla, repara, sparge...

/…/


Intimitatea

Chiar la indivizii de acelaşi sex, intimitatea nu-i vreo monedă curentă. La femei, cu putinţă poate mai mare de interiorizare, o fi ceva mai mult schimb de idei, de păreri. Ar bărbaţii, cînd sînt împreună, nu vorbesc despre ei înşişi, ci despre ce fac ori făcut. Ei nu-şi exprimă mai niciodată sentimentele. Pînă şi în marile prietenii masculine exist tabuuri.
De fapt, nu există intimitate între sexe, nici chiar între exemplare ale aceluiaşi sex, întrucît nu avem intimitate /ideea de ce se petrece în interiorul nostru nici cu noi înşine.


Problema fundamentală a intimităţii pare să fie dificultatea de a se abandona, de a avea încredere în celălalt. Mai exact, nu doar de a se abandona celuilalt, dar şi de a rămîne în contact cu noi înşine în timpul raportului cu exteriorul.



Agresiunea reprimată.
Fiii rataţi au teamă de intimitate pentru că nu izbutesc să se afle în contact cu forţa adîncului lor.

Această forţă îşi are rădăcinile în energia primitivă şi în agresivitatea naturală. Prezenţa alăturia tatălui are drept scop să permită fiului accesul la această agresivitate. Cînd tatăl lipseşte, fiul nu poate atinge acel rezervor, proprie sexului său. Va ave aparte de interdicţiile mamei, care nu suportă manifestările sale de sălbăticie instinctivă.
Dragostea mamei o conduce deseori pe aceasta săi ceară fiului un comportament politicos şi rezervat, să nu ridice glasul şi să nu trîntească uşa. Este modul ei de a şi-l păstra. Oarecum paradoxal, mama se străduie să distrugă masculinitatea fiului , ba chiar prin intermediul gesturilor şi al argumentelor deseori violente. Dacă însă spontaneitatea fizică a fiului nu este permisă, ea se va transforma în timp în osatilitate faţă de femeie, împiedicînd astfel intimitatea.

Bărbaţilor le place războiul, lupta întrucît ele îi furnizează o intensitate a vieţii pe care nu o pot întîlni în altă parte. În ce le priveşte, femeile găsesc un simţămînt similar în capacitatea de a duce o sarcină şi de a aduce un copil pe lume. Bărbat sau femeie fiind, se poate spune că nimic nu le face viaţa mai preţioasă decît riscul de a o pierde.



Refularea agresivităţii

Atunci cînd taţii autoritari nu tolerează furia copilului lor ori expresia agresivităţii acestuia, fiul refuleaă acest dinamism brut. Întrucît această energie trebuie să iasă în vreun fel, ea va urma unul din canalele următoare:
1.    Agresivitatea se întoarce cătreinterior şi devine ură de sine. Acest dispreţ pentru noi înşine se exprimă sub forma sentimentelor de vinovăţie pe care individul le va rumega fără încetare, al gîndurilor lugubre pe care le întreţine, al sarcasmelor dirijate spre propria persoană, cît şi al actelor compulsive (a mănca în exces, a-şi roade unghiile, a se răni)
2.    Agresivitatea refulată îşi găseşte un ţap ispăşitor. Este vorba de o persoană mai slabă decît noi (de pildă o minoritate sexuală). Deseori, părintele dominat va selectia  ţinta. Ca urmare, de cele mai multe ori prejudecăţile fiului se dovedesc identice cu ale părintelui dominant.
3.    Agresivitatea refulată se poate transforma în cult al opresorului...
4.    Agresivitatea este erotizată. În aceszt caz, pulsiunile reprimate, şi anume sexualitatea şi agresivitatea, ajung să fie strîns legate. Vor naşte fantasme şi practici sadomasochiste. Sadicul adoptă faţă de partenerul său  comportamentul părintelui care i-a distrus libertatea, în vreme ce masochistul împrumută atitudinea părintelui care s-a pliat după dominaţia celuilalt...



Dinamismul este unul dintre fundamentele identităţii masculine, motiv pentru care un bărbat care nu ajunge să intre în contact cu propria impetuozitate sau care nu a învăţat să o controleze nu se simte niciodată cu adevărat bărbat. Nu doresc să afirm că femeile nu posedă şi ele o doză oarecare de dinamism. Atîta doar că, la bărbaţi, acest filon pare să participe de-a dreptul la fundementul identităţii lor.
Or, numeroşi bărbaţi ai vremurilor noastre se găsesc prizonieri ai următoarei situaţii: tatăl absent nu le-a favorizat nici contactul, nici ştiinţa de a-şi gestiona agresivitatea naturală. Ca urmare, acei bărbaţi au ajuns să dispreţuiască ceea ce este cu adevărat masculin în ei, ceeace îi conduce la o reală mizerie interioară, o adevărată castrare.

Un comentariu:

  1. Cum vad, cartea asta avea de-a gata niste raspunsuri si rasturna cam tot ce ti s-a spus in orele de terapie.

    RăspundețiȘtergere