joi, 15 martie 2012

[SOCIETATE] Campanie Avon contra violentei domestice








Pilda (nu-i vorba de cvartetul de pică-pară... mai sus!) cred că-i veche. Dacă nu din Biblie, nici mult după ea - mă refer la Vechiul Testament.
E aceea cu vînjosul la picioare ce nu vede, şi cu ologul binevăzător.


Par să mă aflu în a doua categorie. Chit că sună cam prost. Olog binevăzător...
Îs un biet depresiv, cu care societatea omenească s-ar fi dus de rîpă de mult, de era pre mîna sa. Iar asta nu neapărat de la vreo răutate, cît de la, pardon, neputinţe... Ăi ca mine lenevesc, iar de cîteva ori pe lună zac. Nema energie sau chef de viaţă.

Bestiile de tipul ăsta au însă neplăcutul obicei de a vedea în jur niţel mai bine decît lumea puternică, zîmbet-pe-buze, optimistă şi care nu scoate intenţionat alimentatorul telefonului din priză (ştie ea, lumea forţoasă, că nu-i bine pentru ca să umble acolo, căci ajunge ca ologii în chestiune, ba chiar fără putinţa de a vedea)



Zării pe o cutie a firmei Avon un îndemn de zile mari: Să ne implicăm împotriva violenţei domestice...

Mi-am zis să verific de-am reţinut bine formul, aşa c-am dat un ochi pe Google. Unde văd, că de fapt, Izvorul minunilor cosmetice (să cer copyright?) merge mai departe.
Ba şi jonglează că sapă adînc la rădăcina problemei, căutînd adevăruri şi mituri (vezi şi explicaţiile lor).
Sanchi!


Bineînţeles, colo-şa agresorul e de sex masculin.



Hai, cu permisiunea dvs., să aruncăm un ochi asupra problemei.
Cum e cu A.D.
Cu bătaia pe capul ăluia mai slab din famelie.


Aici pastila este că bărbaţii bat ca la fasole la neveste.
Ce-i drept, dacă îmi sondez un pic inconştientul n preajma celui colectiv, cele care o încasează nu-a întotdeauna uşă de biserică. Aa-mi raportează mie instinctul înrudic cu cel colectiv, dar şi psihologia. Ca să dai cu spor în careva, mai lesne o faci cînd ais entimentul că şi acela te agresează într-un fel. Da, există şi bărbătescul drum al caftirii unuia mai slab, via sadism, dar oricît ai avea de descărcat aici, nu se aseamănă cu momentele cînd lovitul te asigură că eşti o lepră plus te va scutura curînd şi Dumnezeu...

Asta ca imagine publică generală.


Pe unde umblau masculii cu ceva minte în vremea cînd aşa vorbe circulau libere prin lume nu ştiu. Ei nu se bagă. În general oamenii nu se bagă. Poate doar cînd le ajunge vreun cuţit la os, iar atunci se miră foarte de indiferenţa lumii.

Or te pomeneşte că le prinde bine aşa formulă socială, iar mie-mi scapă cheia, cîzgîzul problemei!


Ce se vorbeşte mai rar este cînd tartorul masculin al celulei societăţii arde şi la copii. Despre asta se aude, în sensul vocii publice, mai rar. Pot bănui şi de ce. Acolo realmente e o chestie serioasă, mai fiecare a luat-o la cap crunt şi deseori nemotivat în juneţe, pentru a o scoate acum realmente de la Beciul insuportabilelor...


Asta în ce-i priveşte pe Ei. Adică pe purtătorii făcliei cu pastila respectivă: Violenţaaa domesticăăăăăă. Care-s cu precădere de ambe sexe, dar mai ales ele.
De fapt, poate domnii intenţionat nu se agită aşa tare de stafia ce bîntuie Europa (nu-i a comunismului!), tocmai pentru că-n practică lucrurile, resorturile stau altfel.


De cînd eram foarte necopt, tot aveam o mirare: nu doamnele i-au ales pe soţii carditori? Chiar de-atunci puteam să-mi imaginez şi scena, unde adolescentele erau încîntate de demonstraţia masculinităţii brute a amicului, Ce p... mea aruncate ferm, sigur pe sine, de sticla de jumătate litru de tărie dată gata în tot atît dar de oră etc. Atunci domnişoara era fascinată, era în categoria Mă înnebunesc, mamiţo...! după locotenentul Mişu.

Asta una.
Că noi, ologii, ştim de ce se petrec lucrurile aşa, acum (=prezent), respectiv pururea (=viitor), deja nu mai contează. Ori eventual oferim lucruri spre alegeri: preferaţi edulcorul (mai inventez şi eu cuvinte...) sau adevărul - deşi prost conduc amîndouă...
De ce se pitrec aşa, să vă spun şi dvs., că aţi lipsit la lecţia precedentă?
Păi pentru că aşa vrea specia, doi inşi care să dea ulterior naştere unui fruct cît mai solid. Cum se vor simţi ei cu verigheta pe mînă, îndeosebi după cei trei ani beigbedereşti, aia nu-i importă lui tante Specia...


Că veni vorba.
Aşa ca din partea unuia ce nu avu mare succes la fătuci (cum, sînt un porc mincinos, căci prin poze duduile care nu fugeau de mine arătau bine?), mi-amintesc - şi altminteri revăd povestea aproape zilnic - cum ne încălzeau domnişoarele cu ale lor zîmbete, sîni la aer picioare dezgolite, după care ne lăsau în tîrg. Cu buza umflată.
Aici, dincolo de faptul că optica societăţii coincide cu a speciei, ar fi de înţeles: dacă laşi pe primul înflăcărat să încalece respectiva, se duce dracului giudeţul. Nu mai contează care e mai puternic, respectiv care i se potriveşte mai bine nubilei...
Pînă una alta acel agitat inutil al hormonilor, al testicolelor, al penisului şi al minţii ţine tot de agresivitate. Şi încă aceea la care nu poţi să răspunzi, căci a duce doar vestea apoi că Fănuca e curvă! nu ţine prea tare de cald. De duş rece.


Hai şi pe la alt caz de agresiune, pînă să ajungem la mariajul unde rumînul, apud Avon, arde, arde şi iar arde. Şi nu de dor.
De fapt e tot în cuplu, dar nu între actorii principali.
De fapt, nu e pe faţă între cei Doi.


Relaţia mamă-fiu. De pe la un trei ani.
Recunosc din start eforturile. Inclusiv greţurile, durerile, grijile sarcinii.
Dar, mai încolo, dacă lucrurile-s tensionate în cuplu, cu Domnul cel mare, doamna trebuie pentru ca să-şi descarce undeva tensiunea neputinţei. Ghici pe cine din apropiere o face, cine îi aduce aminte de Pater familias? Păi junele... Care, după regula speciei, are şi el agresivitate de descărcat, motiv în plus ca mama să lase deoparte cîntecele flower power.

O menţiune îşi are locul aici. Descărcarea de oftică, provocată de copil, de tată ori de-ale vieţii, poate fi pe faţă ori pe nedeclarate. În ultimul caz se derulează actul cu răceala, cu uitat chiorîş, cu neîncurajat unde odrasla chiar are nevoie.


De asta nu se scrie în materialele Avon şi similar.


Booon.
Şi ajungem la actul principal. 
El şi Ea în familie.
Scena trosnelii.

Eee, dar şi aici e loc de prolog.
Trosneala poate fi declarată sau ba.
De la El la Ea, dar şi de la Ea la El.


Cum, în ultimul caz e aiurea ce spun?
Păi tocmai d-aia n-o să vină curînd un soţ mai slăbuţ să reclame la Organe ce-a păţit, ce făcăleţ a primit, ce vorbe prieteneşti ("Îţi dau una în c... de nu te vezi!..." etc).
Ia uitaţi-vă mai atenţi în jur!
Ia puneţi-vă imaginaţia la lucru - compartimentul i. fiind unul care nu procesează de capul lui, ci în virtutea informaţiilor primite. Dacă mintea ajunge să imagineze ceva, păi acel lucru de mult a avut loc CONCRET sub soare, fie şi executat de alţii, din comuna primitivă pînă azi.


Mai există, la capitolul nostru, situaţia agresivitatea nedeclarate dar existente a doamnei, către partener. Să mă iertaţi, dar femeile nu-s degeaba mai slabe, ci pentru a scotoci după metode ca să le-o plătească Lor. Chestie care nu întîrzie mult, iar de obicei vine cu dobîndă.
Bineînţeles că poate exista tipul de nevastă masochistă, căreia îi prinde bine. De ce se înrîmplă asta, păi studiaţi materialele în domeniu. Mă refeream la soţiile mai moi temperamental, dar nu e bine să le uităm pe cele căptuşite ce reproşează/declară apoi mediului: "Da, dar e soţu'/al meu!". La ultimul caz e de căutat tot povestea cu Specia, i-a demonstrat consoartei că are bulan (cel puţin în alpinismul românesc contemporan asta înseamnă braţ puternic), carele la o adică o va şi apăra, de mitocani ori de soţul paraşutei de la - etajul - trei pe care tocmai a păruit-o ea...

Păi, ar mai fi de zis, dar o măsură nu strică...
Plus că mai e şi mîine o zi.


Oricum, văd că ies onorabil dintr-o depresie de douăş'patru de ore - ori poate d-aia şi ies, c-am îndrăznit să mă desacarc de agresivitate, de, pardon, inteligenţă, de observaţii spre ale vieţii.


Încheiere tehnică.
Adică ţinînd mai degraă de autor decît de subiect.

Mă laud eu cu drumul Caragiale, pe care aş fi aşternut.
Inevitabil lumea gîndeşte la o repetare a stilului acestuia. Ori n-ar avea haz să fie aşa. Nici nu aş putea, Iancul avea hachiţele lui la care am eu acces, subtilităţi de limba română de pildă, la care tot şlefuia, înţeleg...

Mai degrabă aş merge pe naturel. Pe stilul de deasupra. Care poate să se dezvolte (măcar atîta avantaj să am de la infantilismul personal!), cu timpul...

Ce-i drept, am dese momente de cruntă jenă, apropo de ce fac elefanţii-confraţi, alături de care tropăi pe punte... Îi văd ce scriu, după cum văd cîte un tom al Martei Petreu de firea românească, de la 1860 la 1940, cu pregătiri asupra firii ioropene, cam îmn caelaşi interval, dar probabil şi ulterior.
Te cam ia cu sentiment de a fi noi, autorul de aici, nimic.

Şi uite-aşa ajungem iar la femeia bătută de soţ care se descarcă pe altul... Carele nu-i mai explică odraslei că aşa comparaţii, Ordean cu petreu, nu au de ce să fie sfîrşitul lumii...


S-auzim de bine!
(Am pus de şmecher formula asta, ca să rămîie uşa inconştientului deschisă la cititor, în faţa celor comunicate de blogger..)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu