sâmbătă, 12 mai 2012

[ISTORIE] Poezea Iorga


După 1990, chit că noi nerealiştii ne-am aşteptat la un alt gen de evoluţie a societăţii româneşti (dar cine ar putea anticipa drumul unei ţări?), sumedenie de optici din vremea comunistă s-au scurs, s-au perpetuat şi în noile vremi.
Denumirea de Cluj Napoca (chit că civilizaţia nu-i stă neapărat în punctarea Romei drept înaintaşă - e valabil şi la scrierea cu sunt). Ori aceea de Drobeta-Turnu Severin. 
Aura de naţionalist a lui Lucreţiu Pătrăşcanu , trecîndu-se cu vederea robiespierrismul din vremea ministeriatului la justiţie ori... cominternismul din deceniul patru (solicitînd şi el desprinderea Basarabiei).





O altă optică moştenită priveşte moartea lui Nicolae Iorga, ucis de legionari în 1940.
 
www.gds.ro

Din start aş sta să punctez că-i greu de presupus ce soartă ar fi avut un Iorga, ajuns în etate de 79 de ani, în acea dimineaţă din 1950 cînd au fost săltaţi şi depuşi la puşcărie foştii demnitari.
Sentiment pur personal, am impresia că egoul Profesorului s-ar fi pretat mai greu decît al altora la trecerea pe sub furcile caudine ale convertirii la idealurile roşii. Am în vedere pe P.P. Panaitescu, C.C. Giurescu şamd
Deci sînt destule şanse ca Iorga s-o fi sfîrşit prost.

Cu toate astea,  odată cu macazul naţional-comunist de după 1964 s-a schimbat şi optica oficialităţilor despre Iorga. A cărui suprimare a fost deplînsă, în vreme ce ucigaşii au fost puşi încă o dată la stîlpul infamiei. Inclusiv în filme precum cele ale lui Sergiu Nicolaescu (în paralel, acolo, un ţigan zicea pînă şi el cu evlavie: "Aaaa, istoricu'...").

Pe acest fond, a fost pusă în circulaţie o poezie pe care Iorga ar fi scris-o în preziua morţii, "Brad bătrîn".


A fost tăiat un brad batrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
S-a auzit un glas păgân.

O, voi ce-n soare cald trăiti
Şi-ati rapus strămoşul vostru
Să nu va strice voua rostul
De ce sunteti asa grabiti ?

În anii multi cât el a fost
De-alungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Multi au aflat un adapost

Mosneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o calauza
Si-n vremea aspra si ursuza
El cu furtunile-a dat piept

Folos aduse cât fu viu
Si mort acuma, când se duce,
Ce alta poate-a va aduce
Decât doar înca un sicriu.


Despre această poezie, comentatorii favorabili afirmă că reprezintă premoniţia că va fi ucis a istoricului nostru.
99,99 la sută (minus legionarii) dintre compatrioţi suspină favorabil la auzul ori cetitul acestor strofe. De cele mai multe ori, optica acestora asupra momentului 27 noiembrie 1940 este romanţată, cît şi părtinitoare.
 De pildă:

"Mare iubitor de popor si tara Iorga a fost omorat miseleste de niste criminali de legionari, ploiesteni de-ai mei din pacate (niste cacaturi, baligi lase si scarboase) in noiembrie 1940. L-au batjocorit, l-au batut, au defecat pe el; iar in final i-au sfaramat capul cu o ranga si l-au ciuruit cu gloante. A murit cu degetele mainii drepte impreunate ca ptr o ultima rugaciune." (Pagina Iorga pe Facebook)

 Aşa cum şase bine omului simplu, nici condeierul de mai sus nu-i partizanul nuanţelor, al prezentării celor mai puin luminoase din viaţa şi opera celui adorat...

Poezia "Brad bătrîn" ajunge să fie cîntată de un nume apreciat al muzicii româneşti Dan Andrei Aldea.

www.jurnalul.ro
O paranteză.
În deceniul opt a existat o adevărată competiţie pentru întîietate între grupurile Sfinx (al cărui animator era Dan Aldea) şi Phoenix. Dacă ultimii evită orice contact cu cerinţele ideologice ale vremii, Sfinx compune LP-ul Zamolxe, iar Aldea compune şi interpretează "Brad bătrîn", în ton cu optica vremii.

Ulterior piesa este preluată şi de barzii Cenaclului Flacara.



Subsemnatul este ceva mai prudent legat de acea poezie plus piesă muzicală şi de cascada de lacrimi pe care încă o mai produce...
În primul rînd pentru că din start o poezie îşi propune să evite etajul raţional.
Dacă acesta rămîne măcar niţel în priză, poţi descoperi că lucrurile nu şed chiar cum defilează ele în pomenitele versuri.

Dacă raţionalul rămîne în priză, poţi  constata că pe Iorga nu-l dă, ca de obicei, modestia afară din casă. Pasămite ar sta drept pe culme, deşi a avut destule derapaje morale la viaţa lui - e destul să citeşti memorialistica epocii. Nici umbră prea multă nu făcea, cel puţin în afara ariei istorice, dar şi acolo diverse glasuri puctau scăpările titanului.
Nu ştiu cîţi au aflat adăpost sub ramurile istoricului, cert este şi un număr mare de oameni care au fugit ca împuşcaţi de sub frunzele sale (vezi zisele lui Vaida Voievod, că în primii ani ais eclului 20 mai vorbea de bine doar pe Carp. dar după cîteva săptămîni se stricase şi cu acela...)
În acelaşi timp, genul de lamentaţie nu are cum să nu ne aducă în urechi stilul multor vîrstnici, care manipulează tinerii prin astfel de trimiteri la apropiata lor moarte.



Apoi.
Hai să vedem şi de ce îl ucid legionarii pe Nicolae Iorga.
După ce ajunsese inevitabil să se certe cu un concurent pe felia naţionalistă, şi anume AC Cuza, în deceniul trei Iorga nu are cum avea la inimă pe Corneliu Zelea Codreanu. Inimiciţia lor ajunge la apogeu la începutul anului 1938.

Atunci,

"...Iorga a publicat o serie de articole foarte critice la adresa Mişcării Legionare în "Neamul românesc". "Corneliu Zelea Codreanu s-a simţit ofensat, deranjat de conţinutul acestor articole. În esenţă, Nicolae Iorga spunea că Mişcarea Legionară pregăteşte în restaurantele legionare, printre «blide şi pistoale», o revoluţie împotriva ordinii de drept, ordine reprezentată de fapt de monarhie şi de noul regim al dictaturii", explică istoricul Florin Muller, profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti."


Codreanu a răspuns prin următoarea scrisoare:

Pentru profesorul Iorga

Comerţul legionar de la Obor şi de la Lazăr

Astăzi, sâmbătă 26 martie 1938, orele 9 dim., cele două restaurante, de la Obor şi de la Liceul Lazăr, au fost închise de autorităţi.
La cel dintâi s-a prezentat comisarul Şef Furducescu, de la Circ. a 18-a, însoţit de trei comisari ajutori şi de un pluton de jandarmi sub comanda unui sergent.
La cel de al doilea, comisarul şef Malamuceanu, însoţit de doi comisari ajutori, punând în vedere personalului să se retragă, deoarece au ordin să evacueze şi să închidă imediat localul. […]
Când acum 15 ani în urmă, tineretul manifesta zgomotos împotriva cuceririi iudaice (nu mai zgomotos decât dl. Iorga la 1906), domnii de astăzi ne spuneau:
Nu aşa veţi rezolva problema evreiască.
Apucaţi-vă de comerţ. Faceţi comerţ, ca ei!”
Iată, ne-am apucat, cu sufletul plin de speranţe. Cu dor de muncă.
Când aţi văzut însă că pornim, că suntem corecţi, că suntem capabili, că munca noastră e binecuvântată de Dumnezeu, veniţi tot voi, şi distrugeţi acest început de comerţ românesc, poate cel dintâi început serios din vremea noastră, veniţi şi, fără milă, înăbuşiţi aceste încercări, tot avântul nostru şi atâtea speranţe.
Ce epitete pot să vă dau? Ce cuvânt din limba română vi s-ar potrivi? Ne acuzaţi că am greşit în trecut? Dar cine n-a greşit dintre voi? Spuneţi-ne însă ce am greşit acum? Ne scoateţi o crimă din ceea ce voi înşivă ne îndemnaţi ieri să facem?
Vine profesorul Iorga, care striga acum 4 luni, dând alarma în linia comerţului românesc creştin răpus de jidani, şi făcând apel, chiar la violenţa noastră, vine, ne murdăreşte gândurile noastre curate şi ne răpune el pe noi, pe români.
Sub guvernarea fericită şi creştină a I.P.S. Patriarhul Miron, nu mai există în România nici jidani, nici comerţ jidănesc, nici problema jidănească.
Nu mai existăm decât noi, care trebuie să fim nimiciţi prin orice mijloace.
Niciodată nici un cuvânt rău pentru profesorul Iorga. Totdeauna cu respect şi bună cuviinţă.
De câtva timp plouă cu articole de otravă peste noi.
“Între bliduri (adică la restaurantele noastre) facem comploturi, punem la cale revoluţii îngrozitoare şi vrem să ucidem oameni. Suflete de asasini, oameni cu revolverele în mână şi în buzunare”.
Ei bine, nu mai pot!
Din marginile puterilor mele omeneşti, cu care te-am respectat, îţi strig:
Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte.
Datoria elementară a unui om corect este să se informeze şi la omul pe care îl judecă, nu numai la agenţii mincinoşi ai domnului Armand Călinescu (care lansaseră ieri pe piaţă că 16 echipe sub conducerea lui Alexandru Cantacuzino vor să-l omoare pe d-sa.).
Eu nu mă pot bate cu d-ta. N-am nici geniul, nici vârsta, nici condeiul şi nici situaţia d-tale.
N-am nimic. D-ta ai totul.
Dar din adâncul sufletului lovit şi nedreptăţit îţi strig şi îţi voi striga din adâncul gropii: eşti un necinstit sufleteşte, căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!
 Voi, care ne acuzaţi de violenţă, după ce aţi întrebuinţat în contra noastră cele mai mari violenţe, împingându-ne la disperare şi păcat, voi, cărora dacă cineva v-ar fi dat numai o palmă, aţi fi reacţionat la fel ca mine, fără  ca să mai fi trecut prin chinurile fizice şi umilinţele prin care am trecut noi, voi necinstiţilor sufleteşte, vă vom dovedi acum, că nu vom reacţiona în nici un fel la toate provocările voastre.
Nu să ne înăbuşiţi comerţul nostru, să ne înăbuşiţi avântul, ci ca să ne bateţi la tălpi, să ne trimiteţi în Insula Şerpilor, să ne ucideţi cu pietre, să ne spânzuraţi cu tălpile în sus, şi să ni le bateţi în cuie, să ne supuneţi la cele mai mari umilinţe.
Nu veţi întâmpina nici dvs., Domnule Profesor Iorga şi nici ceilalţi toţi care v-aţi asumat răspunderea unei sângeroase şi nedrepte opresiuni, nu numai o violenţă, ci nici măcar o opunere.
Dar de acum şi până voi închide ochii, domnule Iorga, şi după aceea, te voi privi aşa cum meriţi.
                                                         
Bucureşti, 26 martie 1938

           Corneliu Zelea Codreanu

istoriiregasite.wordpress.com

 Sfătuit de Palat, care căuta un pretext să-l aresteze pe Codreanu, Iorga înaintează plîngere, pentru ”ultragiu faţă de un ministru în exerciţiu legal al funcţiunii sale” Maşinăria statului totalitar carlist se pune urgent în lucru, în arestează la Predeal pe Codreanu şi în ciuda lipsei unor probe serioase (ba chiar a dorinţei lui Iorga de a retrage plăngerea) îl condamnă pe şeful legionarilor la şase luni de închisoare. Odată depus la puşcărie, oamenii regelui fabrică dovezi de trădare a ţării pentru acelaşi Codreanu şi îl condamnă la zece ani de temniţă grea.
În noiembrie acelaşi an, pe cînd revenea cu trenul de la o întîlnire cu Hitler (care se interesase favorabil de soarta capilor Mişcării), Carol II ordonă execuţia Căpitanului, a celor trei Nicadori şi a Decemvirilor.
Acţiunea este pusă în practică într-un mod mai mult decît condamnabil, cu strangulare şi pretinzîndu-se apoi că victimele voiseră să evadeze. Ulterior, grozăvenia este completată cu stropirea cu acid sulfuric a cadavrelor, dar şi cu premierea bănească a ucigaşilor,

Din acest motiv îşi pierde Iorga viaţa în 1940.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu