luni, 14 mai 2012

[POLITIC] L'etat c'est moi! Politicienii români estem noi!


I


Un amic postează o imagine gen lozincă preluată din Kamikaze. Arată aşa:



Habar n-am ce e PLM ăla.
Nici nu mă voi duce la revistă să văd ce şi cum...

Am notat deva la comentariile acelui post că Aritmetica e clară: politicienii noştri sîntem noi!"

Teoretic aici, cu o demonstraţie deja în minte, ar trebui să mă revolt de parşivenie.
Ceea ce e normal, ba şi recomandat de doctorii de sănătate mintală.

Tot dînşii - barim ăia mai pricepuţi - recomandă şi să te adaptez realităţii.
Ştiu că e foarte greu să fii lipsit de o posibilitate a descărcării de băşcălire, cît şi de revoltă. Politicienii noştri fiind şi proşti, şi bandiţi, nu? Iar noi, care îi identificăm şi înfierăm, e logis că nu fim aşa, ci inşi la locul lor, blestemaţi să rabde jub jocul mitocanilor den Parlament, de la primării şamd.

Cum ziceam, e disconfort serios să pierzi aşa sac de box...

Şi mai neplăcut este să admiţi că respectivi politicieni (vreau un sinonim şi nu-mi vine în minte!) sînt şi pe firea noastră, şi - implicit - indispensabili românului de la 2012.
Ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, politicianul are în plus - raportat la carpaticul de rînd - de a suporta mai bine realitatea impusă, fiind totodată şi mai harnic, şi mai curajos.

Repet:
"...Are în plus - raportat la carpaticul de rînd - de a suporta mai bine realitatea impusă, fiind totodată şi mai harnic, şi mai curajos"

Pe lîngă astea, cîci lista nu e gătată, parlamentarul şi compania mai adună şi bani din publica-i ocupaţiune. Asta e cel puţin senzaţia, amplificată că agoniseşte mult mai mult decît în realitate.

Cum să nu te ia pandaliile, de oftică?


Politicianul este omul care, îndeobşte, asudă la o ocupaţie în plus. Căci nu ar ajunge pe acel palier dacă nu ar avea o reuşită materială la bază, din care să finanţeze demarajul deloc uşor în politică.
Tot El, în campanii sau ba, umblă creanga, zîmbind la orice ţugulan - ipostază în care noi, pălmaşii, l-am strînge de mult de gît pe ruralul ce vrea de toate, plus devreme acasă. Nu mai spun de înjurături şi flegme,deloc rare. Ori de trădări - căci pînă să le practici matale, la final de mandat, numai de lucrături izbutite ai avut parte între pretinşii amici din partid.

Politicianul riscă şi cînd, să admitem, fură. Să fie arestat e una. O a doua ar fi ca partidul să-i ceară din daraveră mai mult decît a izbutit el să ciugulească.
Iar în acest timp noi stăm frumuşel la bere şi în faţa televizorului, croncănind, în vreme ce alt politician zîmbeşte frumos în emisiune, chit că e om şi tare-ar da cu parul... ori dimpoptrivă, ar sta liniştit, dar e obligat de partitură să-şi stuchească amicul din răstimp, de la bufetul Parlamentului.


Un amănunt peste care se mai trece este că individul de care pomenim trebuie să mimeze a lua în serios năzbîtiile noastre de electori, care vrem marea cu sarea ("Să ne dea, că d-aia e stat!", nu?), inclusiv impozite mai mici, condiţii ca-n vest şi săptămînă de lucru de 30 de ore. Ultimele fiind, bineînţeles, ca în comunism, cu pauze multe şi dese. La un loc e muncă asigurat pîn' la penzie.



II

Revistele din gama Caţavencu îs precum politicianul.
Trebuie să ţină cont de gusturile cetitoriului.
Care o fi destupat, dar posedă limitele sale.
Adică este european, dar gustă din plin bancurile de mahala şi opticile asupra vieţii tot de pe acolo. Vezi de pildă homosexualitatea (m-am demascat! faptul că am trei copii e doar un paravan...), fără a mişca un deşt să descopere adevărata faţă a fenomenului - şi măcar de-ar fi acesta singurul tratat cu rînza.

Nepresaţi de cititor, condeierii Caţavencu nici nu se obosesc să descopere ale vieţii, să se pună în locul altuia de pildă - chit că la o adică asta nu figurează în statul de funcţiuni al revistei în chestiune. Şi ar zbura urgent dacă ar purcede la articole de acest gen.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu