sâmbătă, 26 mai 2012

[PSIHANALIZĂ, UMAN] Altele, în continuarea precedentului post



Mi-a atras atenţia, ba chiar şi plăcut un vis, cîndva.
Aveam un apartament, într-un bloc destul de nou şi plăcut. Vecin îmi era, ca şi la semicentenara clădire actuală, domnul Ionescu (că s-a prăpădit între timp, nu mai contează...). Şi se făcea că trecusem în spaţiul dumnealui, căruia îi devenisem proprietar. Avea vedere spre alte locuri.
Îmi dublasem spaţiul de locuit.
Metafora departamentului teatru era uşor de înţeles (chit că nu pot băga mîna în foc ce face acea Secţie: premoniţie, punctează codat dorinţe, reproduce momente din trecut - e posibil să se preteze la toate).

Simt, modest, că încep să dobîndesc acel spaţiu interior. Condiţia pare să fie a nu fugi de neplăcutul vieţii... Ştiu că-i bizar a afirma pompos asta tocmai un tip care cam fugi de muncă serioasă, de efort susţinut în viaţă - dar totuşi, în amintita viaţă, există spaiu unde poţi să asuzi şi să fii răsplătit.



Mă păli gîndul azi, la bucătărie unde îmi înlocuiam nevasta întru preparare de fasole verde şi mazăre (cum, mi-am greşit secsu'? Măi, răi sînteţi!):
Neagu Djuvara este un exemplu de trecut frumos prin viaţă.
Dar mi se pare mie ori nu l-am auzit vorbind despre ale vieţii şi morţii?
Am dat prin urmare un search. Legat de un interviu, o carte sub umbrela trustului Adevărul, are o vorbă interesantă, dar care nu mă dumireşte însă:

"Istoricul Neagu Djuvara a mărturisit că a acceptat foarte greu dialogul cu George Rădulescu, concretizat în 12 ore de înregistrări. „Practic, mi-a «furat» această carte. Am refuzat în primă fază, pentru că am o superstiţie pe care am căpătat-o prin lecturile mele:  faima unui om după moarte este invers proporţională cu cea din timpul vieţii. Eu vreau să fiu celebru după moarte", a spus Djuvara, dând ca exemplu faima postumă a lui Van Gogh. "


 Pînă una-alta, că trebuie să fug la serviciu, mi-a sărit în ochi acolo şi o vorbă a dlui Peter L. Imre, directorul trustului "Adevărul":
""Dacă măcar 10-15% din români ar avea curăţenia de gândire a lui Neagu Djuvara, am fi salvaţi."
Cred că-s vorbe vorbe minunate, dar goale. Şi zău că nu e răutate, cel mult luciditatea aia ce cară după ea tinicheaua suferinţei...
Nu sîntem 10-15% şi gata
Cu stofa umană de azi e de croit sau convieţuit, chit că ne convinge sau ba.

Totodată.
Dl Imre o avea curăţenia de gîndire a dlui Djuvara?
Nu ai cum să nu-ţi pui chestiunea, ca tip ursit să fie sensibil la cotloanele vieţii şi ale exprimării.
Dar o să mă ierte dl director că mi-a venit în minte aşa năzbîtie... Că mîine-poimîine vin la trust cu căciula în mînă, pentru vreun post de tehnoredactor....




A doua zi.
Închis ca vreme (dar frumos, dacă ai chef să nu piezi frumosul Lumii.

O doamnă anomimă îmi sări în cap la ultimul post, dar tot nu mă astîmpăr.


"Numai abordari despre porniri primitive, ceea ce denota ca persoana este intr-o puternica regresie psihica de care nu e constienta si de acolo incerca sa dea un aer de savantlic acestor subiecte, altfel destule dintr-o singura !lovitura!.trist...ce face viata din unii..."

O înţeleg.
Dincolo de pastile, de praf în ochi cu pretenţia să zăpăcească, iritarea vine din neumulţumirea c-or exista domni care să şi citească dincolo de aparenţe.
Of, viaţa mea!... De ce nu am bafta unor scrise de femei obiective! Păi alt serviciu care poate pica mai bun pă lume?? Păi te ajută să nu mai dai cu capu de pragul de sus!

Plus:
"Femeile se străduiesc să-l facă pe bărbat să nu mai gîndească.
Dacă reuşesc, se duc după unul care a rezistat."

Hauck, parcă, se exprimă în linii mari (nu găsesc citatul) altfel – şi nu mă miră, dacă privim pe deasupra poveştilor care explud specia.
"Femeia special îl pune la încercare cu mofturi pe bărbat. Dacă acela o pune la punct, e mulţumită, în fine a dat peste bărbatul ce rezistă fandacsilor de pus la încercare".
Şi ajungem iar la chestia decisivă a relaţiklor bărbat-femeie. care nu-s ca-n revistă, ci privesc apariţia unui plod cît mai puternic.

Specia vrea asta, căci şi Ei îi este al naibii de teamă probabil, să nu piară...
Mda, ciudat animal..
Şi iar îmi fuge mintea la Matrix...


Fiinţele mari-mari, a căror existenţă nici nu o bănui...


Deci.
Tramvai spre Cora, de la Iancului.
O doamnă cu tunsoare lăsînd ceafa goală.
Mi-am zis c-o avea ea un motiv.
O altă voce îm spunea că nu se cade, bre, să deschizi cutia explicaţiilor...

Dar am deschis-o.

Peste toate xistă Specia.
Aţi văzut cum face Ea, specia,... la pisici?
Ori al altele?
Doamna se vrea stăpînită, pentru a ceda.


Fraţilor!
Esenţiale nu-s damblalele mele, ci apropierea de realitate.
Noi sîntem de cinşpe generaţii, eventual de două sute, mai spălaţi. Şi sărutăm mîna distinselor. Dar regula, pe care Specia trebuie să fie nebună să le uite - că nu se ştie niciodată cînd se întorc vremurile grotei - e alta decît vedem.

Stai.
Păi doamna cu pricina, cu ceafa goală, chiar transmitea regulile speciei.
Ea le trimitea civilizată fiind, e vorba de doamnă, şi la 2012.
Îşi expunea ceafa.
Unde, dacă o ataci, e cvasi-paralizată. Şi numai bună de penetrat.

Fraţilor
Nu spun asta de neam prost. Dar aiasta vrea specia! Adicătele chestia cu penetratul. Că altfel se duce dracului giudeţul.

Aaaa, am uitat să spun ceva.
Doamnele-s maestre în vîndut iluzii.
Că ea ar fi numai datade apucat de ceafă.
De fapt ea invită pe toţi, este rpecum o duduie cu cizme roşii, înalte şi de lac. Doar invită. Doar lasă iluzia. Apoi alege pe care îi convine.


AŞTEPT O DOAMNĂ DESTUPATĂ CARELE SĂ DESCRIE CUM SÎNT BĂRBAŢII.
Dacă ea nu reuşeşte, mă înscriu tot eu la cuvînt.


Da' cine eşti tu bă??
Păi eu-s ăla care nu se sperie tocmai uşor de vorba ta.
Da' păî stradă tot aşa tare eşti?
Da' cu nevrozele matale, cu şuturile îm cur din rvemea cînd erai mic şi nu puteai riposta, tot aşa leu te dai?

Bineînţeles că nu.














Mă dădeam deştept acum vreo două luni că-s al doilea Caragiale.
Vai, dar ce-am făcut pe mine de jenă, apoi.
E posibil să nu mă fi înşelat prea tare.

Cu precizarea că nu ai cum fi al doilea Cutare,
Eşti tu, dar foloseşti o schelă a stilului.
Şi o cotă a îndrăznelii. Eu pot ajunge acolo! Nici nu mai contează cl la altitudinea aia prin zonă e aria lui X ori Y.

Am un avantaj faţă de văru' Iancu.
Nu fumam ca el.
Asta spune mult.

Zău că mult.


Lume rea.
Eu. Căci ne căţărăm, totuşi,  pe umerii Lor.


Ca să fii Caragiale, trebuie să simţi ca el, dar să nu fumezi.
Căci la nevroză mulţi sîntem sensibili...

Nu e deloc idioată vorba asta.




PS
Sar la diurn.
Una din vînzătoarele de la Pîine, Iancului vreun nr.  20. "Titan"
Sugerează şi ceafa goală, şi două colţuri de păr a la penis.

Ştii ce e prost?
Că dacă ai mirosit ce şi cum, ba ai şi cucerit dama cu pricina. Păi dl Bărbat nu mai simte nevoia să şadă pe acolo...
Ăuuuuuu!
Vreau pauză....
Trebuie meditaţiune,  simţire (nu neapărat monstruoasă) la ce urmează aici...
O fi prevăzut cartea Speciilor aşa situaţie?

După cine cade în limbă domnul de  a scăpat Femeii cu două simboluri erotice?
De mirosit.
Nu păsărica.
Deşi aia curată şi porivită firii curtenitorului e divină...



PS2.
Another Ce chestie.
O femeie pomenită de un catindat Caragiale iar apoi reuşit Caragiale/Ordean, chiar intră istorie??

Ziceţi că dacătele am încercat cu băi reci?
Da, am încercat.
Ori cu echivalentul lor.



PS3.
Alone again naturally.
Gilbert O'Sullivan.

Post pe net.
"SA RENASTEM PRIN IERTARE"

Mînca-v-aş.
Ca să ierţi, o poţi faci doar dacă ai fost în prealabil suficient de porc pentru a te fi manifestat agresiv.
Căci, şi e la ei, e binom.
NU SE POATE IERTARE, FĂRĂ A FI DESCĂRCAT FERICIT ÎN PREALABIL AGRESIVITATEA.
Chestie de aritmetică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu