vineri, 25 mai 2012

[PSIHANALIZĂ, UMAN] Jurnal, final frumos de Mai


Intro

După revolta dublu iconoclastă din posturile despre un articol Caragiale şi nu numai, sentimentul nu mi-i de temătoare vinovăţie, sau chiar de tip ce nu-i deloc pe drumul la bun, ci de ucenic vrăjitor agitînd domenii nu tocmai amice.
Îmi fuge mintea inclusiv la Horia Patapievici, care nu mai poate merge la cumpărături (Pleşu informează, la vremea disputei cu Sorin Ilieşiu) pentru că primeşte apostrăfări, jigniri.

(Cred că se uită şi agresorii la om, totuşi...)


Cum, nu văd ridicolul, aiureala, Stai-bre!-ul-afirmaţiei cu ucenicul vrăjitor (şi ce de-a citate decurjante aş putea reda din unii apropiaţi...)? Nu văd pedeapsa iminentă, dar nici penibilul pretenţiei c-ar fi ceva de capul meu?
Într-adevăr, poate mi-ar trebui niţică atenţie în plus...



I

Că veni vorba, în dimineaţa asta aveam jenă la un mic gest din categoria personalelor care nu se spun, despre care nu se bat toba. À la băgat încîntat degetul în nas.


(Oare am meditat vreodată deliciile gestului, respectiv  cu ce se asociază dura interdicţie?
O să ziceţi aici ceva de dus cu pluta, dar îmi voi vedea de ale mele, de cercetări terenuri noi - fie şi ale nasului. De scris este însă şi n profil: Vrea să ştie ce i se întîmplă... Scrie aşa, si încă de ani, sau ba, în dreapta-sus a acestui text?)


E, meditam că în aşa situaţii nici nu apuci să te bucuri de de un ceva solicitat totuşi de adnc, de tine, că şi purcezi la Stop!, la leapădă-te repede de aşa ceva.
Deşi acel gest, pînă să fie crunt vinovat, este al tău. Este dorinţă, este satisfacere a ta.

Deşi asemenea năzbîtii alungă totuşi întrucîtva cenuşiul din viaţă, chit că solicită în acelaşi timp o elasticitate suplimentară minţii, conduitei (gestul nu se va repeta în public, totuşi), lumea e deja dresată să se pună la zid. Noi pe noi. Nu vezi ce probleme îmi faci / îmi poţi face? reproşează dureros o o parte din noi (întîmplător superioară) celeilalte.

Ne mai mirăm de unde apare ura de sine, chestie pe care o găsesc mai... păcătoasă decît mîncatul de proteine animale vinerea...
Bineînţeles că împotriva urii de sine este şi religia, atîta doar că eu unul văd îndemnul ei infinit mai puţin folositor, eficient practic.



Un vis mişto.
(A nu se înţelege că aş pricepe grozav multe din vînzolelile-mi onirice. Azi noapte am visat că purcedam la adunat mici broaşte ţestoase, care nu ştiu cum brusc ieşiră dintr-un feld e hibernare, pe un mic spaţiu casnic de teren. N-am priceput pe moment mai nimic. Chit că vreun avizat deja din astă simplă confidenţă a tradus destule...)
Purcesesem la vînătoare de gîndaci printr-un din încăperile apartamentului. Nu erau mulţi, ca altădată, dar voiam să nu rămînă unul. Mă folsoesam de un aspirator, ca să fiu mai eficient


...
Deşi la un moment dat nu ştiu ce apropiat/colaborator îmi duce fără ştire aspiratorul la reparat, mi-l aduce finalmente şi o continui treaba.

Ce e aşa nemaipomenit?
Păi înainte veneau dumnealor, insectele neplăcute, peste mine. Iar cînd erau foarte multe, ştiam că urmează o cădere ori o explozie. Cădere fiind, la o adică, o explozie imposibilă. Iar explozia o adunare în exces de probleme, de lucruri pe care nu le-am putut suporta, în timp, pe vremuri şi recent.

Mica problemă fu că aspiratorul fu dus la reparat la Băsescu. Îl şi văd pe B. la un moment dat, are un elegant costum negru. Nu cred că-i vorba de ceva tragic, ar fi prea simplă explicaţia.
Simplă e şi ideea de masculinitate - vorba lui V. Dem Zamfirescu, în dialog cu Liviu Papadima, nu rezonez, nu simt ceva la aşa idee.


Sentimentul de vinovăţie...
Cu fiul meu Radu pe stradă.
Cum locuieşte separat (tată denaturat!), îl conduc doar pînă la staţia RATB, la două staţii de domiciliul lui şi la şapte de al meu.
Junghi scurt dar crunt de la nenea Sentimentul de vinovăţie.
Că nu fac îndeajuns. Că vreau să fug de el, să mă lepăd de el.


 Asta zice nenea SV.
Chit că ideile nu schimbă mare lucru / iute atare nefast şablon interior, meditez că SV are nişte caracteristici (nu mi-ar servi să spun păcate) de notat.
UNU, nu ţne cont de interesele tale, ale celui înjunghiat. Se pişă pe ele - a fi scuzat de vorba popran.vulgară, dar una mai la obiect nu am găsit! Stai mă, poate realmente voi să rămîn singur niţel, ca unul cu o viaţă căruia îi priesc, îi sînt necesare ori indispensabile aşa singurătăţi.
Mda, tocmai noi, interesele noastre ajunge Cenuşăreasă, de care îşi bat joc tot felul de instanţe, părinţi, Societate.

DOI. Partea de obligaţii este mult umflată, plus că - fie vorba între noi - părintele ori Societatea apelează la zmecherii, la ascendentul să-s mai deştepţi, că-s mai mulţi, că fac atîtea pentru tine. Dar îţi plasează, repet vorba, o mică bară de puşcărie în suflet.
Căci mai ales părintele interesat de plantarea acestui gen de vinovăţie are cel puţin o parte ce nu te prea are la inimă

Ulterior, în metrou, observ o duduie, de o paliditate nevro, ca efect al trecutului apropiat, şi cu o faţă lunguiaţă, ca de deformat la naştere, ca efect al întregii existenţe.
Mă uit la ea şi simt cu ce gen de părinţi se confruntă / are ghinionul să sporte. Aveţi încredere, instinctul meu ghiceşte binişor. Nu e ceva legat de şef job, recunoşti indispoziţiile cauzate de ultimii.


Altminteri, educaţia societăţii rămîne mai mult decît interesantă.
Şi comentariul următor îmi trădează încă  dată,vai!, misoginismul.
E vorba de duduile (la o adică şi destule doamne) puse pe inflamat bărbaţi. E, în faţa unui asemenea exemplar / peisaj, nu-ş cum dracu' de am ajuns noi bărbaţii să nici nu ne mai manifestăm inerenta, normala tulburare. Cu atît mai puţin să ne manifestăm deschis, barim deschizînd mai cu spor nările ori modificînd pupilele.
Mă scuzaţi că spune asta şi se comportă cum nu trebuie tocmai un tip de 55 de ani... Care nici nu arată a mascul feroce.


Nu ştiu dacă, în context, am tratat pe blog subiectul fetişurilor mai mici sau mai mari.
Oare stăpînesc bine termenul?
Oare dacă mîngîi pantofii cu toc şi lucioşi ai nevestei, în lipsa acesteia, se numeşte fetişizare ori e ceva mai grav şi clinic?
Oricum ar fi, briz-brizurile din categoria lor au mare impact asupra bărbaţilor, nu-s eu singurul nedus la biserică. De stau să mă gîndesc deloc mult, de-aia şi apelează domniţele la aşa ceva.
Trec peste faptul că 'ceste nimicuri (atîîît de duulciiii) ţin şi de arhetip. Aşa arată femeia ideală, aceea existentă în mintea bărbatului, graţie căruia probabil domnul nu se opreşte la un exemplar, ci tot umblă ca protul după altul şi mai şi, spre gloria şi prosperarea speciei...


Poze ca acestea presupun reacţii cam standard. Nu spun să vă reprimaţi cele două atitudini curente, revoltă pudică ori salivare. Căutaţi să mirosii şi alte lcururi pe care le deşteaptă în voi - mă refer la domni...
Chit că, în lumea de aziiii, cine mai are timp de aşa ceva? Mai nimeni, fiind rpeocupaţi cu fumatul, acoolul, somnul compulsiv etc, mai ales de la o vîrstă încolo. Cînd grajdul lui Augias ajunge plin iar în jur irespirabil.



Eee, uite în aval şi alt subiect delicat!
N-ai voie să admiri doar pantofiorii doamnei ori ciorăpeii (ce, numai dentiştii să exceleze în diminutive?) cei lucioşi ai aceleiaşi. Matale trebuie să fii fraierul care zăboveşte dar o secundă pe aceştia, apoi îi caută privirea mîndrei. Care, sans doute, te va trata cu dezinteres dacă nu dispreţ (nu toată ziua îţi vine în viaţă aşa vîrstă, trebuie profitat, între altele golind frustrările trecutului, de fetiţă nebăgată în seamă).
Bineînţeles vine şia cuza: "Bine, ticălosule, mă vrei doar un obiect sexual?".
La bărbaţii mai slabi de ţîţînă funcţionează şi acuza: "Mă vrei să art ca o păpuşă?? Da' cu personalitatea mea cum rămîne??!". Nu ştiu cum rămîne, dar pe o Gina Pistol, într-o reclamă actuală la costume de baie, nu pare să o intereseze căt mai rămîne din ea, şi cît se transformă în acea poză în păpuşă. Totul e chestie de interes probabil. Dacă interesul ar fi merita efortul, probabil că şi puritana ar da năvală la achiziţionare de portjartier şi cizme înalte.


Domne, eşti viţios!
Daaa? Aşa se numeşte azi a nu te lăsa dus cu preşul?




Oare dacă trimit aşa ceva la vreun Tabu, publică ăia? Ar fi ceva cu semn invers, dar mai acid fără îndoială, la minunatele materiale ale Simonei Catrina ori Alice Năstase - pe care le paginam cînd eram la Playboy...


Bon.
Ce mai fu?
Păi să luăm bileţelele cu notat în fugă.
(Aici poate ar merita ilustrat - dar nu o am la îndemînă - cu o poză a subsemnatului pe banca unei gări din Ardeal, pe la 30 de ani, cu tenişi ieftini, dar notînd conştiincios în carnet. Boală veche, după cum se vede...)

perfectessay.net

Citeam pomenita (post trecut) carte despre agresivitate pasivă.
Ştiu pe cineva care o lectură - perfect simplu - cu asiduitate.
Mirat iniţial că nu se observă înţelepciunile din lucrare şi în conduita repectivei persoane...
Da este normal.
Lecturile par să afecteze, să influenţeze doar un strat mititel al sprafaţă. Doar dacă dai asiduu cu dalta, o perioadă măricică, ajungi ăîn fericita situaţie de a acţiona ca în cărţi.

În context, chit că doare, a ajns să mă amuze cum procedează inconştientul, în viaţa de zi cu zi.
Apare brusc şi nu te anunţă. Şi, cum zieam, doare al dracului, sparie sinistru uneori.
Te pui imediat în gardă, pasămte să suporţi, să te cpleşti, dar domnia sa nu mai iese la aer. Logique. N-ar fi inconştient dacă nu s-ar teme de paznic, de barieră.
De fapt, paznicul e aici un apărător inclusiv al comodităţilor noastre, al lui Să nu sufere băieţelul!.


Ce mai scrie pe ţidulele ambulante?
"Mînia decurge din frustrări, care deseori se datorează unor dorinţe cît se poate de infantile, inclusiv de genul Eu vreau să-mi vie mult, bun şi gratis!.
Cel puţin prin cărţi nerealiste scrie că alde copilul renunţă la aşa ceva datorită afecţiunii primite în acel moment de la părinte: Dragul meu, îmi pare rău, dar aşa ceva nu e posibil...
Modul cum sînt tratate asemenea situaţii în copilărie este interiorizat, zic psihologii, iar la maturitate ne dăm singuri bocanci în botic, cînd sufletul / copilul ăla mic de-l mai visăm uneori, vrea (neapărat) ciudăţenii."



Mînia
Apare din senin pe cineva.
Fără îndoială există un motiv, concret şi de respectat, chiar dacă ades doar proiectăm iritarea pe un altul.

În context, toată lumea condamnă resentimentul.
Însă.
Pînă reuşim să dereg lucrurile, acel sentiment, ace aîncrîncenare şi înnegurare sînt mai mult decît stimabile. Ca orice lucru din realitate.
Stimă înseamnă aici a-i permite să existe în mintea ta şi a-l trata cu deferenţă, fie şi ca pe un inamic puternic şi implicit de necontrat direct.


A pune cuvinte pe un disconfort social.
De ce te simţi acuzat?
Cum simţi că ar arăta situaţia total inconfortabilă, cum oameni care îţi reproşează, ţipă, se uită urît, pleacă eventual scîrbiţi de persoana ori prestaţia ta?

Apropo de revoltătoarea şi impudica greaţă a altora faţă de noi, pomenită mai sus, reamintesc că-n titlul acestui post am pomenit deja că purecăm de-ale psihanalizei. Mai exact lucruri, situaţii viziuni fără pretenţii de a menaja urechi, ochi, şabloane



Să aveţi o zi bună!

 

va urma



3 comentarii:

  1. numai abordari despre porniri primitive, ceea ce denota ca persoana este intr-o puternica regresie psihica de care nu e constienta si de acolo incerca sa dea un aer de savantlic acestor subiecte, altfel destule dintr-o singura !lovitura!.trist...ce face viata din unii...

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, da, tare neplăcut... ce bestie dă om! E vorba dă blogger.

    Dincolo de faza asta, parcă aş trece un pic în omeneasca zonă "Ba pe-a mătii!".
    Cînd cineva are ofitici, dar nu semnează, ador aşa curaj. Probabil cu atît mai puţin nu-şi va pune poza...
    Apoi.
    La mine în text există subiect şi rpedicat. Poţi spune că 'unu plus unu'-l meu nu-s înregulă, Din cauză că.
    Dar numai să jonglezi cu vorbe 'oaţe la care mare parte a mahalalalei cade ruşinată pe spate - păi parcă nu se cade.

    Cel mai nasol, spuneau minţi mai cu moţ ca a mea, este cînd nici duşmanii nu te bagă în seamă...

    PS
    Anonimule, fii cuminte. Vorba lui Dan Diaconescu...

    RăspundețiȘtergere
  3. Tot pentru anonim.

    Vezi c-o să ţi-l sufle careva pe Inamic taman cînd ţi-o fi lumea mai dragă, iar dedesubturile tale complet neremediate, dacă nu exacerbate... Căci mersul vremii are şi obiceiuri proaste, amplifică ce prinde...

    RăspundețiȘtergere