luni, 28 mai 2012

[PSIHOLOGIE, VIAŢĂ] Personale şi nu neapărat



I



Sculat cu noaptea în cap.
Căci, pe lîngă insomnia unuia care se trezeşte des la aşa oră, mare vînzoleală în minte.
Şi trebuie scrise. Deoarece, chit că doamna Tatiana mă ia cu huş! la aşa tendinţă (cică nu aduce bani, chit că i-o plăcea cînd o fi doamna academician - şi nu neapărat la Caţavencu!), cele gînduri, iluminări trebuie puse pe hîrtia electronică.
Fiind mai ieftin decît o şedinţă psihanalitică.


E.
Nu merge să te apucid e filosofii însă, căci paznicul veghează.
Paznicul e domnul/doamna Superego.
Cunoaşteţi probabil termenul lansat de S. Freud, altminteri - după opinia mea - cu o existenţă cît se poate de clară în noi.

thetvboy.com

Nu ţin - pe cît e posibil, căci uneori (la momente bine alese ori barim la furie) nişte înjurături dure în direcţia aia nu strică - să mă cert sau fie şi numai să mă contrez cu el.
Aş lupta cu mine.
Deja-s probleme cu injuriile pe care mi le aduc singur şi care devin traductibile dacă eşti mai atent la ce spui ori faci...

Ah, gură lungă (e de revenit asupra ideii)!

Ca să nu lupt cu el, m-am apucat de dereticat prin casă. Ordenul fiind Întîi treabă, apoi joacă!
Ce încurca mai tare?
Păi nişte rufe pe balcon, care pe vremea asta ploioasă cam în zece zile aveau şanse să se usuce.
Acolo, pe stativul de apartament pentru aşa operaţie, mi-au căzut ochii şi s-au oprit plăcut fulgeraţi pe un sutien al Tatianei.


L-am pus intenţionat la dimensiunea asta.

Ş-am meditat, apropo de tulburarea măricică ce mi-o produse.
Hotărît lucru sînt eu într-o ureche... Auzi la ce mă tulbur, şi încă aşa forte!
Pe urmă, am gîndit la ampla categorie a iubitorilor de Playboy.
Şi la grupul masculin pe măsură de numeros care nu are curaj să se uite în biblia lui Hefner..
Plus cei care nu au salivat deasupra filelor aceleiaşi tipărituri pentru că nu au avut ocazia.

Subiectul ăsta l-am mai ridicat eu la fileu, dar azi mi se revelă parcă mai acut ideea, cel puţin cu argumentaţia de faţă.
Cum, sînt eu într-o urche, din blamata categorie care pasămite se ascunde la baie cu producţiunea vulgară amntită?
Poate, dar atunci de ce milioane de neveste, la certuri cu soţii, îşi înconjură mijlocul cu un delicios portjartier?
De ce  amintita Gina Pistol (legat de o reclamă Carrefour la costum de baie) apare iar într-o ţinută din categoria dezbătută - şi hulită - aici.

Îmi menţin părerea că sexul tare e mai puţin forte decît are senzaţia.
Între altele pentru că nu şade bine să spui ce simţi, matale trebuie să faci, să ridici societatea, familia...

– Şi dacă n-am chef de regulile voastre, pedeapsa cam care ar fi...?
– Păiiiii... Întîia ar fi c-am făcut noi cît să te ia la dur refec (fie şi doar verbal, atitudinal) tocmai ai tăi, bărbaţii deja dresaţi. Aaaa, ăla e aşa şi aşa... Hă-hă-hă...


Îmi fuge aici mintea la o definiţie a homosexualilor: tipi care se revoltă împotriva interdicţiei societăţii de a simţi pe cît o poţi face.
"Fii bărbat, bă!"
(Vorba maică-mii: "Ce e aia nu poţi să faci cutare lucru?? Fii bărbat!")

Dar nu e de rămas cu scormonirea aici, ci mai degrabă aş privi un tip care nu-şi dă voie să simtă. Să se entuziasmeze. Să saliveze...



II

Un distins ziarist mă întreba de curînd dacă nu mi-e ruşine de o afirmaţie...
Chestia asta - de ieri - mi-a aprins neuronii, dar şi sîmţirea cu noaptea în cap, azi.

Rar cartof aşa fierbinte precum treaba asta cu "Nu ţi-e ruşine?!" et compania.
Exprimă o mare iritare a unuia, dar şi naşte un mare disconfort al destinatarului. Care deseori nici nu mai stă să gîndească, ci deja e iritat crunt (sau, dacă e mai slab, nu ştie pe unde să o întindă mai repede ori să schimbe vorba).

Or.
Cred că ideea de ruşine constituie un ceva deformat. Unei acuze cît de cît suportabile, dacă stai mai liniştit pe ea, i se adaugă o chestie sinistră. Nu e vorbă mare, altminteri nu ar fi acuza, caracterizarea  cu pricina atît de greu suportabilă.
Eu simt nevoia să afirm din start - mai exact după meditaiunea nu tocmai promptă - că în cazul unei aşa acuze problema este la expeditor. La el intervine lupa cît casa şi totodată cruntă.
Dar ca treaba asta să facă doi bani sau zece milioane,  cred că mai e nevoie de ceva. Şi simt că-i vorba de un opinent legat fedeleş şi redus la condiţia de a-ţi pupa şi tălpile, numai să scape cu viaţă. Asta mi-i singura explicaţie a faptului că destinatarul suportă facerea-de-rahat fără să zică nimic.
În acelaşi timp, pariez că o parte din el e convinsă că ideile lui nu fură anterior dintre cele mai idioate, ori măcar potrivite firii sale. Dar groaza îl copleşeşte...

Apropo, vă mai amintiţi ce simţeaţi cînd, în copilărie, un adult de făcea de ruşine?

La bani mărunţi, cred că apelul la ruşine al cuiva arată atît lipsa de argumente raţionale a aceluiaşi, dar şi sadismul său.




Stau şi mă întreb, apropo de acţiunea de plantare în altul a ruşinii, cît e acolo argumentaţie şi cît simplă teamă (de mai multe)?
O să-mi spuneţi că destinatarul nu poate fi pus la punct altfel.
Poate, dar şi la noi, la stropitorii cu ruşine, pot fi îndreptate multe.
Nu de alta, dar mai dăm peste vreunul mai destupat şi teamă mi-i că vom da din mîni şi din vorbe ca un neînotător aruncat în apă mare. Neştiind cum să ieşim din zona delicată a discuţiei.



III

N-am fost printre cei care blamează Uniunea Europeană şi opţiunile ei umanitare la 2010-12.
Dar am dat peste un clip şi senzaţia mi-i că se exagerează un pic pe acolo, de pildă în Franţa...Un tip, făcut alcooliceşte pulbere, vrea un pat pentru o noapte sau aşa ceva la un aşezămînt social. Ca un făcut (sper să nu facă alde Cristi Mungiu vreun film din asta!), nu se găseşte vreo orizontală moale pentru el şi omul moare la scurt timp.
Să te ţii tărăboi! Videoclipul ruşinii. Ce dezinteres al oficialităţilor, al semenilor (chit că unul îi oferă foarte amabil un foc pentru realmentele cui de sicriu, o ultimă ţigară).
Nu ştiu dacă atitudinea-mi e legată de vreo pretinsă duritate exagerată. Cert este că nu aşa amabilitate pentru asistaţi, amărîţi şamd va readuce derapaţi de acest gen pe drumul bun.
 

10 comentarii:

  1. Prin niste articole mai vechi ii tot dadeai inainte ca actiunile femeilor au ca scop final procreearea, vezi Doamne, perpetuarea speciei :D. Da' salivarea barbatilor intru admirarea imaginilor atatatoare (tin sa te asigur ca mult mai putini decat iti inchipui au vreo retinere) ce scop crezi ca are?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu voi trage din condei discuţia spre curajul anonimului.
    Aş puncta doar că îmi urmăreşte cu atenţie producţiile - iar asta tot e ceva.

    Dar mi se pare mie ori afirmaţile mele din post sînt niţel mutate spre o zonă pe care nu ţinteam.
    Nu neg nici acum afirmaţiile-mi mai vechi sau mai noi cu procrearea. Punctam, dacă m-au ascultat mijloacele artistice, doar sportul social asupra căruia a insistat la un moment dat un personaj interpretat de Al Pacino: "Look but not touch, touch but not taste, or taste but not swallow".

    Altminteri, dacă tot sîntem între cei care-şi scot mai cu spor ochii decît cu străinii (adică în familie cu Anonima), zic doar c-om trăi şi om vedea.

    http://www.youtube.com/watch?v=RGR4SFOimlk

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu iti comentez afirmatiile din post.
    Citesc blogul din cand in cand si daca ar fi sa-l analizez despicand firul in patru (mostenire de familie, deh) ar fi altele de zis.
    Numai ca la asta chiar eram curioasa ce scop s-ar gasi.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Nu iti comentez afirmatiile din post."
    Ceea ce faci în mesajul tă iniţial de aici nu este comentariu?
    Parcă ar trebui să ne asumăm răspunderea afirmaţiilor...

    De asemenea, nu-mi dau seama ce rost are întrebarea cu salivarea. Eu răspunsesem, tratasem problema. Faptul că, în grup şi mai ales spre mahala, domnii devin mai curajoşi nu schimbă datele problemei ridicate de mine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Stau şi meditez dacă am văzut de la tine vreun comentariu favorabil, cu atît mai puţin entuziast...

    O să mă strădui să văd ce e în spatele atitudinii tale, chit că regula de familie pare să fi fost a nu umbla în bucătăria celor mai mari - pe moment nu îmi dau seama de ce. Să nu se vadă rana, aceea care făcea pe respectivii agresivi?
    Aşa simt.
    Eu fiind mezin, nu am mai avut la cine arunca acel cartof fierbinte, poate doar prin genul ăsta de posturi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai "umblat in bucataria celor mari" (ca varsta) cand ai vrut.
    Si poti vedea absolut orice in spatele atitudinii mele (de la agresivitate la prostie), odata ce argumentul suprem este "asa simt". Ca nimeni nu are cum sa te contrazica la asta.

    Comentarii entuziaste am avut la descrierea ascensiunilor tale. Iar fotografiile ti le-am admirat mereu, dar nu am gasit necesar sa scriu: "vaai ce frumooos!".

    RăspundețiȘtergere
  7. M-am apucat de scris o epxlicaţie/comentariu/replică, dar m-am oprit, ţinîndu-l pentru hîrtiile mele. Ştii vorba lui O'Toole, din "Leul în iarnă": "Am aflat ce gîndeşti, îmi e de ajuns, nu mai am nevoie să spun nimic". În faţă îi era regina Katharine Hepburn.
    O singură zisă mai am: presupunînd că eu am un blog, iar tu unul: de ce eu nu m-aş duce la al tău, în vreme ce tu - în ciuda genului de relaţie tensionată dintre noi - îl mai răsfoieşti pe al meu, fie din An în Paşte.
    Nu ţi-aş oferi explicaţiile neinteresului meu (există!), fie şi în formula de debut "Eu simt că...".

    RăspundețiȘtergere
  8. Ei, vezi, iarasi iei de buna o presupunere!
    Si gresesti, pentru ca eu nu am blog. Construind o teorie intreaga pe baza unei presupuneri gresite, este ca si cum ai construi pe nisip: constructia se darama, chiar daca simti ca nisipul ala e solid.

    RăspundețiȘtergere
  9. Fără îndoială nu am fost suficient de clar.
    Altminteri apreciez cum întorci lucrurile.

    Deci.
    Dacă ai avea vreun blog, pe mine scrisele tale nu m-ar interesa.
    În schimb, matale vii deseori spre rîndurile unui tip pentru care nu te omoară simpatia.

    Nu ai fi prima pe listă în ce-mi priveşte scrisele, de-a lungul anilor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Îmi spune o rubedenie că şi Flori Sava - chit că mă acuză de infantilism şi aiureală - practică sportul consultului acestui blog.

    RăspundețiȘtergere