luni, 21 mai 2012

[UMAN] Păreri, 21 mai 2012





I



Se foloseşte des expresia "a trăi viaţa din plin"


Retorica socială înţelege îndeobşte prin asta să posezi multe exemplare ale sexului opus, să mergi cu maşina cu 200 la oră, să practici eventual alpinsmul, cu prize mititele de-asupra abisului.


 Nu ştiu de ce-am impresia că a-ţi clădi o familie, o profesie intră în categoria doua, a celor care nu au putut făptui nebuniile întîi enumerate - adică acelea care te duc în preajma morţii şi de unde poţi aprecia (trăi) mai bine viaţa.

Că fără asemenea dorinţe de trai mai viu, îndeobşte cele din categoria doua, nu s-ar putea construi inclusiv computerul de unde unii atacă ordinea socială, asta e una.
După cum, poate la la vîrsta a doua, aceea matură, poate nici nu se poate altfel, mai exact cum voi expune mai jos.

Cred că a trăi viaţa din plin este şi cînd suportăm cele care ne trimit la existenţa overclocking, aceea cu auto, dame şi bungee-jumpee.
Căci în spatele acelor gesturi îndrăzneţe e un ceva. Un detonator, mai mult sau mai puţin plăcut, dar eficient. Un aparent nimic e părintele acestor gesturi, cum fuse în trecut cheful de a cuceri/ridica un imperiu.




II

garbo.ro


Un amic primeşte un mesaj neplăcut. Un apropiat îl face acolo imatur, egoist şi alte expresii-rubedenie.
Mă întreb însă, ca iubitor al Dincolo de aparenţe:

Unu.
Ce-ar fi să spună, ca răspuns: "Da, îs imatur şi restul." Asta din principiu. S-ar dărîma lumea? Ar fi el mai egoist şamd. Parcă nu.
Doi.
Cît de mare e disconfortul, supriza celui care apelează la aşa caracterizări şi primeşte atitudinea de mai sus?
Cît de mult va fi contat atacatorul pe fereala noastră ca de dracul că am putea fi / ne-ar putea crede lumea cum ne săgetează / sîngerează adversarul?
Cît în certurile umane este această zonă mişcătoare, de acuze la care celălalt e posibil săfacă pe el întru jenă.
Jenă însemnînd că el ştie a poseda acel lucru, dar nu vrea pentru ca să ştie şi alţii, mai ales amicii, mediul, Soţietatea.


Am sentimentul că apelează la aşa vorbe doar cel căruia îi lipseşte proprietatea cuvintelor. În sensul că mai nimeni nu poate fi un egoist de dicţionar. Trec peste faptul că din principiu ăl centrat doar pe ale lui nu e obligatoriu să facă rău mediului - doar nu cîntă inerentele cîntece patriotice.
După cum, dacă ar fi, e totuşi problema noastră, că stăm şi-avem de-a face (cazul concentraţionar, gen în aceeaşi celulă, se exclude) cu aşa exemplar.

Totodată.
În surpriza de a-l descoperi altfel pre ticălos, cîtă nepricepere în ale oamenilor dovedim (pe care o zvîrlim însă într-un anume fel pe celălalt: "Tu eşti vinovat pentru problemele mele!")?
Şi cît probăm din faimoasa vorba: "Niciodată nu sîntem mai iute înşelaţi decît atunci cînd sperăm să păcălim pe altul"?









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu