joi, 10 mai 2012

[UMAN, SOCIAL, PSIHO] Prin urbe, observaţii misogine






I


Trec pe la Poliţia Capitalei, după un atestat. Pe un perete, un afiş despre pericolul abuzului sexual asupra copiilor.
Mmmm.
Apoi, pe peronul metroului, la Universitate, dau cu ochii de o copilă de 8-9 ani, dulce foc. Că ea era o păpuşă fu una, dar era/fusese îmbrăcată cît să sporească plăcerea ochiului. Mă refer la haine în sine, dar şi la brizbrizuri, a la mici şuviţe împletite cu fundiţele aferente. Toate, în culori bine alese.

Mică problemă, pentru o minte mai umblătoare: pentru ce ţine, de la Eva încoace, o femeie să se facă plăcută?
Păi stai, bre, ce fetiţa cu pricina e femeie?
Păi e. Una care se pregăteşte  - instinctiv - şi sau e pregătită pentru aşa ceva. Să placă unui bărbat.
Ai domne, las-o moale...!
Eee, de obicei, cînd nu ai argumente, scoţi asemenea exclamaţii. Dar tot e bine că nu ai căutat să mă scoţi pervers ori cu minte neserioasă, bizară etc.

Să revenim.
Stau şi mă-ntreb ce e în mintea ălor din familie care o încurajează pe drumul ăsta.
O explicaţie clasică e influenţa mamei, care ori o ]ncurajează spre ce nu a apucat ea să fie ("Nimic nu are o influenţă psihologică mai mare asupra copiilor decît viaţa netrăită a părinţilor lor", zisa-a Carl Jung) ori ţine să revină măcar pe această cale spre ce a fost şi unde s-a simţit bine.


Asta fu o explicaţie clasică.
Dar îmi dădu prin cap şi nebunia (iar instinctul nu-i deloc prost, chit că multă lume se străduie să-l facă aşa ori nebun!) că pur şi simplu o exista la oameni pornirea de a se oferi celui puternic, pentru a nu fi agresat.
Iar se va zice, cu mare revoltă, despre a fi într-o ureche - dar nu daţi la coş de tot ipoteza asta.


Pe de altă parte.
Poliţia, statul, pentru a nu încurca fericita reproducere a membrilor societăţii, pedepseşte contactele erotice între aşa exemplare feminine şi masculi în stare de aşa apropiere. Ultimii urmînd - să admitem măcar psihologic - cuplarea cu orice exemplar feminin plăcut.
Nu săriţi în sus, mai alesa domnii dintre dvs. care folosesc cel puţin uneori expresia P... nu ştie carte.

Bon, de acord, e o instinctivă inadmisibilă în societate.
Interesant este că stăpînirea nu prea ţine să tempereze nici excesele celeilalte părţi. Nu temperează Dînsul nici excesele duduilor coapte, care se (dez)îmbracă cît să ia damblaua toate exempplarele masculine normale. Adică acele care posedă oricum de trei ori mai multă uşurinţă a aprinderii sexuale decît femeile.

Nu propun aici ordinea publică vestimentară din Iran şi alte ţări.
Doar notam.


Aici chiar că e hazos...
Cu o duduie sclipitoare şi toate celelalte, în faţa ochilor, societatea vrea ca instinctul să reacţioneze într-un fel pe stradă şi altfel în intimitate.
Într-un loc să nu intre în erecţie un anumit organ, în altă parte da. Ţinta fiind aproape la fel,dacă nu mai provocatoare pe stradă.

Cum, sînt io obsedat, restul lumii adamice e mai la locul ei?
Nu crez. Pur şi simplu poate spun eu lucrurilor mai pe şleau, în vreme ce confraţii cu sculă se descarcă în alte moduri. De pildă în discuţii de grup, unde aduc vorba de ale sexului chit că nu e cazul.






II


Pe alături la subiectul de mai sus.
Tot la metrou, un afiş..
Campanie - văz pe internet - a Agentiei Nationale impotriva Traficului de Persoane, intitulată "„Mie?! NU mi se poate intampla!”.

E acolo, pe coala de hîrtie lucioasă, o duduie cu mulţi nuri, iar pe o margine se găseşte o a doua imagine, mei transparentă, cu o domnişoară mult mai abătută, plus o prietenă.

Statul, societatea privesc şi aici dintr-un unghi aparte realitatea.
Fata cu pricina, 'a veselă, are un roşu la buze de nu s-a pomenit.
Dacă dvs. nu ştiţi, asta mimează că există, ceva mai jos. şi o păsărică tare dornică.

Bineînţeles că sportul e vechi de la Eva şi ţine de păcăleală. Încălzeşte-l erotic pe domn cît să-l poţi juca apoi cum vrei tu!
Cum, sînt io misogin? Poate da, poate nu. Esenţial este totuşi dacă spun adevărul sau ba.
Cum, doar fraierii cred în necesitatea adevărului, în rest lumea navighează şi ea cum poate către Enteresu şi iar enteresu?


Deci.
Că duduia cu pricina şi cele ca ele credeau că păcălesc, între altele dobîndind o poziţie mişto - e una. Doi este că, precum întotdeauna cînd vrei să păcăleşti pe cineva, eşti şi foarte păcălibil. Nu ştiu exact de ce, dar cam aşa se întîmplă.
Domniţa a plănuit să ajungă în nu ştiu ce loc comod, unde eventual să găsească şi un soţ gata de întreţinut acea comoditate, dar găseşte ceva exact pe jos.
Trec aici peste uşurinţa de a accepta să plece departe de casă (ori are vreun tată foarte într-o ureche şi o mamă nedornică să piardă respectivul exemplar masculin ciudat?).

Nici aici statul nu temperează foarte partea ce va să ajungă vătămată.
Doar îi plînge pe umăr niţel.
După.





III


Uf.
Rămîn la misoginizme.
Iar dumneavoastră mă trageţi de mînecă - avec contraargumente viabile, bineînţeles - cînd o iau razna.

La Piaţa Victoriei, spre ieşirea sud-estică, mai multe postere ale bravei asociaţii Asociatia COLFASA, sub genericu' “Femeia conteaza!”.
Şi-s pozate (în sensul la locul lor...) mai multe doamne, susţinătoare dacă nu animatoare ale acelui proiect.
Mişcător!

E interesant însă că majoritatea respectivelor ţin de eternul gen feminin, pasămite cocoşate de masculi, însă cărora - de leai da putere - ar cocoşa cu mare veselie ele pe domni!
Situaţia e veche de cînd lumea, cu destule aforisme pe subiect.


Repet, o Simona Pătruleasa şi încă una-două mi se par la locul ei în acel grup. Însă rămîne tipul Tatoiu, Morgenstern, Lia (îşi adaugă şi titlul dei prinţesă) - care usucă totul în cuplul hetero (cred că la un ipotetic şi necesar lor cuplu lez iar nu li se înghesuie nimeni...).
După aşa aridizare, bineînţeles că necesarele hormonale lipsesc, apare furia - care iese şi ea cum poate la lumină.

La o adică, dacă medităm profund, nu se înghesuie nimeni să afirme "Nu pot atrage un bărbat, maica măsii de treabă!", preferabil e să dai vina pe dumnealor, pe sexul lor.
Rămînînd în aria lor, nu stai să-ţi vezi agresivitatea provenind din frustrări erotice, dar proiectezi urgent, în a le-o atribui lor, domnilor.

Mişto.


E genul de copile alintate cîndva.
Direct, de către mamă. Indirect, de tatăl ce se întîmpla să fie mototol. Moale.

Există şi situaţia în care o mamă despărţită turuie, dar acolo apar alte fructe. Şi mai acre.


Altminteri mă uit la declaraţia savantă a unei actriţe:
Da, stiu ca sunt multe femei al carui suflet este mutilat de stresul artificial creat la birou. Am sa fac tot ce pot pentru a le alina suferinta.”

Doamne, dulci trebuie să fie minciunicile, aiurelile, care însă - pen'că aşa vrea viaţa - merg minunat la sufletul omului!
Stres artificial... Dă bine, în principiu, un adjectiv. În principiu, că-n realitate trădează priceperea persuasivă a respectivului. Cum, tocmai aşa producţii prind bine la telenoveliste? Mda, aveţi dretate...
Sufletul e mutilat... De ce o sta doamna-victimă cu pricina acolo, ea ştie... Bineînţeles nu va exista şi o campanie inversă - că aşa e un anumit sex puternic doar în aparenţă. Să vorbească de pildă subsemnatul despre şefa-i de la o editură finuţă... Ori despre colegele întîlnite la recepţia a două clădiri de birouri...  Cred însă că nu voi purcede la vreo lamentaţie, astea din urmă trădînd neputinţa de a identifica soluţii.

Ce-o să întreprindă doamna Maia M., dincolo de gargară, nu-mi dau seama. Cum o să ajute ea vreo hăituită de şăf, din Făurei, să spunem.
Totul e pastilă, să iasă ea mai cu moţ mediatic, eventual să mai scape din iritare - cantitatea fiind teoretic probabil mai mare cînd o faci în direct şi la oră de vîrf...
Bineînţeles peste 30 de ani respectiva va figura pe numele unei străzi, deşi e discutabil - aşa ceva a obţinut doar o nemilitantă, Gina Patrichi, cu soţ influent.



PS
În grupul de militante se află şi o sportivă.
S-a nimerit acum 5-6 ani să schimb cu ea nişte mesaje, pornite de la dînsa după un comentariu al meu pe un site.
I-am explicat, deşi nu avea cum să-i pice bine, despre tentaţia femeii de rînd de a da (cam) toată atenţia progeniturilor - după apariţia lor în cuplu - soţul rămînând cu ceva praf afectiv pe tobă.

Iar pic de băiat rău în ochii dvs.

Trata subiectul şi Pascalopol, în "Enigma Otiliei", şi nu cred că o făcea rău - chit că apela la intermediarul tîmplar Scarlat.

Doamna cu pricina se nimerise să aibă drept tată al copiilor un foarte chipeş comentator sportiv tv. Carele nu avea cum sta, sur sa soif (în setea lui), cu inevitabilele mîndre teleaste în preajmă.

Voiaţi probabil mai devreme să mă întrebaţi de ce comparaţia cu fete de la ţară.
Păi am apelat la ea şi pentru că doamna soţie în cauză pica în optica rurală: de vină e matracuca, că ea s-a băgat peste El... Bărbatu aşa ie iel, încearcă... (în astă înţelepciune poporană nu se spune şi cîţi pumni/făcăleţi în cap ia dumnealui apoi acasă, de la o nevastă care s-a nimerit mai forte).


Like usual, vreo vinuţă la propria persoană - a vajnicei militante feminine de azi - nu se găsea. Ceea ce e normal, e aritmetic: dacă ar fi existat aşa glandă, nu se ajungea la prăbuşirea de mariaj. Căci domnul C. s-a cuplat cu alta, nemairevenind pînă în cuibul marital.



PS2
Mi-ar fi plăcut să pun poze (fac mia de cuvinte, ştiu...), dar nu ţin să mă pun foarte rău cu vreo agenţie de publicitate, nici cu instituţia (albastră, ca uniformă) de lîngă Magazinul Victoria.

Mă revanşez altădată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu