luni, 21 mai 2012

[VIAŢĂ] Una, alta... - din ale altora




I


Un confrate blogger simte nevoia să reproducă un link, spre mărturisirea (mai mult sau mai puţin adusă din condei) a unei tinere femei depăşite de rigorile locului de muncă.


Fondul e fond.
Durere, griji, deznădejde.

Dar mă întreb ce o fi vrut autorul, cel care a scris cele de mai sus. Sau bloggerul-gazdă, care a adus textul în ograda proprie..

Simpla milă faţă de respectiva?
Ori vreo discretă raliere la ideea femeii/fetei, că pe lumea asta totul e groaznic şi fără speranţă? Simt că e posibil aşa ceva, să punem în gura altuia, în pana altuia ce nu avem noi curaj să afirmăm... Nu o spun cu răutate, doar reperez un alt aspect al vieţii.
O proiecţie, din psihologie.


Da, viaţa poate avea exemplare umane precum domnişoara din text, care au baftă şi se smulg din nenorocitul cerc, în vreme ce altele nu se smulg. Asta, să te ţii, provocare, să relatezi cum e viaţa - cîtă e.. - aceleia, aceluia care a clacat...


Mă uit la duduile fudule doritoare de cîte un 'tip cu bani'. Îl găsesc pînă la urmă. Mica problemă nu este că ar ajunge la certuri şi eventuală despărţire, cît că banii aceluia sînt trecători, "cariera" aceluia fiind clădită pe foarte mult nesiguranţă a terenului de unde îşi extrage veniturile. Plus că totul se pretează, la acel tip, doar la o anumită vîrstă - dincolo de care, vorba unui Pascalopol în "Enigma Otiliei" parcă totul ni se opune...
E, voiam să spun că meditam săptămănile trecute cum ajunge să arate fîşneaţa de altădată peste cinci ani de la opţiunea pentru marele şi înstăritul fante.

Viaţa...
Despre întunecatele ei nu se scrie, nu se arată la televizor - căci societatea este totuşi o construcţie destul de fragilă, pe multiple planuri...


 

II


 Altcineva postează o imagine.



Nu ştiu de ce - dincolo de şablonul de succes - mi se pare tare simplistă asemenea abordare, cu griji ecologice şi versuri pe măsură.

Mda, principiul plăpumii de neajuns, în pat, în a acoperi şi capul, şi picioarele...
Vrei o formulă să meargă la sufletul inevitabil infanztil, alegi stihurile de mai sus. Atîta doar că e atît de lesne atacabil de compartimentul neinfantil din noi...

Teoretic semnalul de alarmă se aplică şi copacului ajuns foaie de scris de pe biroul nostru. Al tuturor.


Apoi, lucrurile nu sînt precum un om mare şi rău ar tăia, de al dracului, acel copac. Nu, în spate e un întreg lanţ, care priveşte inclusiv indiferenţa noastră.  Inclusiv aceea la constataraea de bun simţ că în spatele cam tuturor gesturilor civilizate zace o tăiere de copaci mai mult sau mai puţin vegetali.


După cum în spatele gestului cel cu drujba se află în lanţ, care cuprinde slujbele, interesele a destui. Companii pasămite mafiote, dar şi simpli pădurari ori ţărani-proprietari căpiaţi de lipsuri (sau lăcomie, decurgînd dij oroarea de a retrăi privaţiunile de altădată). Şi despre ai căror copii s-ar putea scrie de asemenea povestioare şi evrsuri lăcrămoase, vezi campania pro-Roşia Montană.


După cum poate e de privit şi în spatele gesturilor ecologiştilor. Căci e destul teatral şi fals acolo pentru a nu-ţi pune problema de desuuri.
Bineînţeles că argumentaţii precum:

"Mircea, e ca si cum cineva ti-ar taia o mana si altcineva vine sa te aline! exista un intreg lant psihologic al criminalului in spate, daca nu esti prea "detectiv" sa sapi mai mult, la un moment dat "lantul" te mananca. preferi munti fara padure in care sa vrei un strop de umbra si sa nu ai unde sa gasesti?"


... nu sună rău.  Mai ales la sufletul cel cu mai sus amintitele caracteristici. Şi care, între altele, este excesiv, vizualizînd munţi fără pic de pădure.
Eu simt însă că în spatele atitudinii de acest gen a unor tineri (dincolo de inevitabilul şi amplul dă bine) se află de asemenea oroarea nemărturisită de distrugere, cît şi de murdar - adică mediu nepropice vieţii lesnicioase.


În general ideea de individ tînăr este asociată cu neteamă de pericole, de distrugere etc., tocmai pentru că acea categorie se lansează mai des decît altele în înfruntarea lor. În practică, există totuşi o vulnerabilitate poate din proiect la eroziune, distrugere, posibilă extincţie a lumii.
Paradoxal, deşi vîrsta a treia se teme mai mult, ea este obişnuită cu idei de viaţă altminteri străine tinereţii, dar provocînd oroare cînd sînt vreodată conştientizate.











2 comentarii:

  1. Imi place punctul tau de vedere in ambele "probleme"!

    E adevarat ca de multe ori, in avantul tineretii, lucrurile par mult mai simple decat atunci cand ai in spate o viata intreaga. Eternul conflict al generatiilor...
    Depinde cum privesti! Eu de exemplu nu vad un conflict, o lupta de opinii. Pur si simplu pentru mine fiecare are dreptul de a-si spune parerea. Si slava Domnului ca avem pareri diferite fiindca altfel nu ar mai fi varietate!

    Postand pe blog articolul despre Taina, am vrut doar sa arat ce inseamna sa fii total deschis fata de altii (asta imi sugereaza atitudinea Tainei), si sa reusesti sa faci totul din nimic sau foarte putin. Nu m-am gandit la aspectele psihologice amintite de tine.

    Si legat de partea a doua a postului tau, chiar crezi ca Greenpeace isi pierde timpul cu activitatile pe care le face? Pare multa naivitate in textele folosite de ei, dar scopul tocmai asta este: sa fie usor de asimilat pentru cat mai multi! Fii sigur ca si in spatele unor astfel de sloganuri sunt multe lucruri scrise sau nescrise, multe nemultumiri! Nu se limiteaza ei doar la atat! Da, distrugerea este inevitabila! De fapt nu e distrugere, ci doar o schimbare a starii care nu convine unora si e pe placul altora. La nivel local, daca putem sa pastram ce inca mai avem, de ce sa nu incercam sa facem asta? Am vorbit cu oameni (englezi) care admira padurile noastre si care ar vrea ca si pe muntii lor sa mai fie paduri ca la noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cred că e vorba de un conflict de generaţii... Acelea, cel puţin din experenţa mea, sînt mai ascunse, mai insidioase. Or noi ne-am expus franc opiniile, faptul că unul maicopt are argumente mai multe nu înseamnă că nu poate pica în penibil dacă ţine cu tot dinadinsul.

    La Taina şi alţii ca ea, mi-ar plăcea să aflu şi altceva decît multe clişee - ce apărură destule, de la postul Alexandrei încoace. Şi eventual privită în toată complexitatea ei. Care o făcea prin 1986 să susţină public, ferită de cunoscători ai domeniului, că a urcat Dhaulagiri. E vb de conferinţa de la IOMC, unde martor a fost amicul meu Vlad Petruşca.

    Nu am spus că Greenpeace se zbate aiurea. Arătam doar poziţia mea asupra acţiunii.

    RăspundețiȘtergere