sâmbătă, 23 iunie 2012

[MUNTE] Valea Urzicii, Brîul de sus, Solstiţiu 2012 (II)

Rămăsesem, dragii mei, la întîul contact din tura mea (21-22 iunie 2012) cu abruptul vizat, acela al Văii Urzicii.

De ce ţinusem morţiş să vin aici.
Pentru că Uite-aşa!
Formula aparent ireverenţioasă înseamnă de fapt că aşa voia interiorul şi gata.
Una că voiam să-mi fac mai multă ordine asupra regiunii, apoi pentru a revedea unele locuri...

Revăzutul ăsta, ca să ami tai un pic firul din patru în şaişpe, e o chestie care cuprinde dorinţă, de a te afla în locul cutare, îmbinat însă cu emoţiile (de teamă în principal) pe care îl presupune o asemenea reîntîlnire.
Teamă, căci ea intervine din plin. E de ajuns, mai ales la Valea Urzicii, să îi priveşti un pic - din brîul de Sus, măruntaiele, şi aici am în vedere atît firele de vale, cît şi spălăturile... Să nu mai vorbesc de brîurile nu tocmai fluierînde...
Dar asta şi atrage: perspectiva de a te descurca într-o variantă fezabilă.

E drept că fezabil poate însemna, cam jenant..., să cobori vreo porţiune. Ruşinos în vremea maaaarilor realizări alpine, dar de tratat că înţelegere cîtă vreme unii domni alpinişti au o vîrstă şi nişte resurse. E interesant şi chiar înţelept, dincolo de toate, să te tratezi cu înţelegere. Da, domne, atîta pot, atîta fac... Ceea ce nu e puţin cîtă vreme un tip din interior ne cravaşează la întreprinderi care de care mai cu moţ, tehniceşte vorbind, pe care să le executăm de-a dreptul brav...
A fost amuzant la acest capitol micul dilog interior, care mi-a fost însă ceva semn de – mă laud! – sănătate mentală. Adică am separat compartimentele. E Superego doritor de cît mai mult şi scuipător cu fiere (de parcă nu am fi în echipă comună!) în caz că nu izbuteşti. Plus Coplul, Sinele, care vrea totuşi uşor şi de-a gata.
Şi, chit că pare dialog de nebuni (vulgul, de fapt, tot ce nu pricepe cataloghează de nebunie, nu?), aşa am încercat să fac ordine în ogradă.
În acelaşi timp, am încercat să-mi scot mişcările din pilotul automat al Supego. Poate sună savant, dar era vorba de a nu mai urma cererea acestuia, să fii cît mai dezinvolt, mai puternic, mai mă-sa pe gheaţă în mişcări.
Adicătele te străduieşti să depăşeşti ceva, pe cît poţi la 55 de primăveri, şi vine domnia sa care te... urzică cum că eşti prea mototol, că Ce-ai ajuns!, că Nici atît nu poţi!
E, punînd niţel lucrurile la punct aici, te trezeşti mai senin în interior. Şi implicit mai puţin tensionat/speriat.
Că în coborîş Vîlcel Vest, mai ales cînd ştii ce hram poartă ăsta jos de tot (adică se rupe!) şi conştient că oricînd abruptul poate scoate suprize delicate, e parte de tensiune chiar şi cînd te-ai mai înţelepţit, păi e normal...

Ce voiam, ca ţinte ale zilei?
Păi, explorări în:
- Brîuri Minus 1 şi Minus 2
- varianta pe unde coborîsem în iunie 1990
- Cazanul din firul principal , deasupra B. Sus.
Şi, bineînţeles, o schiţă pe măsură.

Am lăsat, la locul ales de bivuac, bagajele ce nu aveau treabă cu explorarea. Nu am luat mîncare, conştient că sînt curînd înapoi, dar aici lucrurile stătură un pic altfel. Nici nu apa nu m-am omorît, recte doar o juma de litru, sperînd în izvoare prin văioage. Ceea ce nu-i o imposibilitate, la vremea banchizelor destul de dese. De pildă erau şi-n brîul de sus zero.
Atîta doar că nu am găsit ce voiam, iar cînd acceptasem pînă şi vîrîrea de zpadă în sticlă, aşteptînd topirea, eram deja în zonă fără materia primă, mai exact ieşind pe Brîul de mijloc şi apoi pe creasta Urzică - Mălin în amonte.


Creasta M-U, de la nivelul locului de bivuac
.
Brîul Plus 1, care pleacă tot de acolo, spre NV, Şi-i iei lipa-lipa, fără grabă, fără contract cu nimeni să te bagi în zone naşpa. poţi să te opreşti cînd ai chef, pe cutare prispuţă dulce...
De fapt treaba asta o voi experimenta aici a doua zi...


Deocamdată, la acest prînz al Zilei dintîi, doar mă uitam în jur. Aici am identificat ceea ce părea o ieşire la platou. Şi fanfara cînta, iar brîul şerpuia...


 Una din grotele alese de confratele Meseriaş (în sensul de adus lemne, fiare, fire şamd)pe B -1, nu departe de coama M-U.

 Îndepărtîndu-mă pe B -1.

 M-a amuzat că, în cursul zilei, mutra, uitătura mea s-a destins...

 O altă bucată din creasta M.U., dincolo de cele două pasaje descrise anterior, cea aflată imediat deasupra BSus, urmează în ocol o scoacă largă de pe faţa Urzicii. De pe ea vezi zidul ce flanchează greu confundabilul Brîu Zero.

 Idem, spre Obîrşii şi Vf. Ocolit.

 Ochiul îmi fuge de aici, deja, spre colţul-creastă ce marca - potrivit cunoştinţelor mele, cel mai jos punct unde se poate avansa, în coborîş. sub raurile Brîului de Sus.
Explorările zilei vor extinde nu doar aria ştiutelor, dar şi a simpatiilor. Reper va deveni Fereastra Urzicii.

 Aici, văzută de deasupra, coloana desprinsă din perete, care te întîmpină cînd intri din Coama M.-U. pe Brîul de Sus zero.

 Grotă aflată imediat la sus de amintita coamă, mai exact pe faţa aferentă Mălinului şi e care o aveam în calcul ca putinţă de bivuac.
 Uite coloana de care vă vorbeam, reperabilă prin fisura din prim plan.

Vedere din Zero spre plus Unu. Imediat suv b stncile din prim plan e mica copaie pe unde se ocoleşte coama principală M.-U.

 Ochi în aval, spre orizontala prispei pe unde pătrunde în Urzica Brîul de Mijloc. În ultim plan, talvegul Văii Cerbului şi flancul sudic al muntelui Moraru.

 Coama M.U., avînd la capătul vizual colţul în dreptul căruia iese Brîul de Mijloc din bazinul Urzicii.

 Spălături în vertiginoasă coborîre, în bazinul Urzicii.

A, o revenire la o poză a zonei. Au fost luate de subsemnatul cu aparatul lui Laurenţiu:





 Pornesc spre măruntaiele Urzicii (lumea acesteia de fire şi spălături) pe Brîul minus Unu. Uşor, fără grabă, fără dor de eprformanţe. În sensul Nu merge, asta e!

 Ochi spre Brîul de sus Zero. Nu ai cum să-l ignori...

 Tot el.

 Privire spre Muchia Caprelor - Urzica.

 Ieşirea la Cr. Capre - Urzicii a Brîului minus 1 - se află în centrul pe orizontală  al imaginii.

 Spre Brîul de sus. Din acest unghi descopăr că are zăpadă pe el. M-am temut să nu fie atît de mult încît să nu o poţi ocoli, dar nu aveam plan de marie explorări pe acolo, îl ştiam din turele trecute, cînd fusese Marea vedetă, Iar acum o frumuseţe consacrată a zonei.
Şi el va fi un reoer al turei de azi, dar nu chiar înreflectoare ca Fereastra (care a adus noutăţi, în decursul deplasării mele).

 În mijloc, ieşirea Brîului Zero la creasta C.-U.

 De sus în jos, nenea Minus Unu, apoi Zero.
Cam plictisitoare enumerarea? Poate, dar puteţi zapa în aval. Al paginii web...

O spălătură în vertiginoasă coborîre, cred că e cea care scoate în Zet. Brîul minus doi e cevamai jos de locul unde mă aflu aici.

De pe brîul -1, vedere spre Colţul Ultim şi Fereastră, mai exact ţancul care o găzduieşte.

 Coborîş în continuare pe brîu.

 Idem.


Hoinari, prin Măruntaie
Eventual gsiţi dvs. altă expresie.
Asta dacă zona merită vreuna.

Ochi la o grotă de pe acolo.
 Spre Reper: Ultimul şi Fereastra, a cărei deschidere începe să se arate ochiului.

 Cele două zone înierbate se află doar aparent în prelungire.

Nelipsite.Şi îndulcind, înflăcărînd, aerisind sufleteşte tura, chit că alăturarea acelor stări poate naşte discuţii.



 Mă apropii de firul principal al Văii Urzicii.

Firul cu pricina în amonte. Se văd nişte săritori nu tocmai atrăgătoare, chit că realitatea poate fi uşor diferită, în bine, acolo...
Nu cunosc exact situaţia, dar pot spune că nu-ţi vine să faci toată Urzica. Cred că sparie, fie şi nedeclarativ, lungimea, dar şi faptul că mai toate echipele, îndeobşte alcătuite din tinri, nu au informaţii suficiente asupra locurilor, ieşiri, probleme etc.

 Aceleaşi săritori, cu altă garnitură optică.

 Vedere spre Fratele de sus, care iese la şaua aparent aproape orizontală din ultima creastă, C.-U.

 Soarele puternic şi lipsa de repere au făcut ca această imagine să trădeze o zonă aridă.
Este firul principal, care scapă furtunos în aval. Nu am dat atenţie mare locului, în sensul că nu am căutat să identific locurile din 1995, căci bănuiam a fi intrat în vale prin B-2. Or acesta nu intră tare comod în vale, ceea ce mă face să cred că nu pe acolo am fost. Ca repere, sub brîul pe care am intrat atunci m-a aşteptat o săritoare, apoi aceea a lui Titi Ionescu, cea Mare...

 Brîul Minus 1 continuă şi dincolo de Principal. Îl urmez.

 Privirea spre Fereastră a ajuns ca un luat de puls... Plus că îmi place să-i descopăr unghiuri noi.

 Un rest de zăpadă, de acum stingher, prin acele locuri.

 Principalul în amonte de -1. Ferice de ăl ce poate sui pe acolo. La o adică nici nu nu-s venit din lună, căci la o inevitabilă vîrstă mai favorabilă abordam şi depăşeam bstacole cu nimic mai puţin fioroase. Nu pic în nostalgii, doar fac o observaţiune şi atît - chiar bucurîndu-mă că un alpinist mediu poate merge pe acolo. Şi se bucură - presupunînd că poartă acelaşi virus - de ce întîlneşte!

 Brîul, înapoi.

 La vest de Principal descopăr o lespede, cu rododendron sub ea. Arată niţel a piatră funerară, cum mai vezi prin Vest, dar ideea nu-mi dă fiori. Pur şi simplu cu aşa ceva a aduce. Dar e frumoasă!

Uite-le mai de aproape.
Soarele puternic îmi face probleme în a vedea dacă modul macro a focalizat corect ţinta.

De pe Minus unu, vedere spre B Zero şi flancul ce le desparte.

 Idem.

 Tot în B Zero. Cum spuneam, din unghiuri noi descopări amănunte ceţi pot scăpa din altele...


 Probabil imediat dincolo / la vest de Principal.

 Mă apropii de vîlcelul de Vest.

 B. -1, în urmă.

 În centru, B -1, pe care l-am urmat, care a a avut amabilitatea de a-mi dezvălui frumuseţile... Sus de tot, frate-său Zero.
Mi-a fugit minte ala avioanele japoneze din WW2.


 În stînga, jos, Brîul de Mijloc. La dreapta, cred că e Minus doi. Nu mi-a dat prin cap să mă uit mai atent la ultimul, să văd ce poate în apropierea Principalului.

 E de notat ce-i acolo...

Apare deja  înspre ultimul plan Colţul Dracului - îi zic şi eu aşa... - pe deasupra căruia trece Brîul Mare.

 Nişte gunoaie, nu am idee cum au ajuns aici... Le iau în rucsac pînă la bivuac, dar a doua zi nu mai am chef să le bag în rucsac, nu prea mare era loc / murdăresc etc. Glanda mea ecologică are limite - las pe alţii să se bată în piept cu aşa ceva...

 O limbă de zăpadă pe Vestic.

Deja se face un brîu spre principal, eu fiind cu ochii ca pe butelie pe aşa variantă.. Ajuns în coamă mă voi trezi la mare cucurigu deasupra talvegului, cacateristică şi a suratelor acestuia din aval... Eu amintindu-mi - pîrdalnica de memorie - că pe aşa ceva am ieşit finalmente în Principal, în tura-mi cu Mugur din 2005...

 Sub o săritoare coborîtă de mine în rapel. Dificultate la urcuş rezonabilă, cu ramonaj pe măsură.

Mă aşteaptă o banchiză (am zis bine?) de zăpadă , unde sap trepte. Am în rucsac mănuşi pentru aşa ceva, dar nu le mai scot.

 Idem.


 Panta de iarbă ce coboară la vest de... Vestic. O am în vedere permanent, ca o posibilă cale de retur, căci nu se ştie...
Asprimea acelui flanc sporeşte pe măsură ce cobor.
În context, la un moment dat, marcat de numărul obstacolelor adunate mai sus (şi pe care implicit le coborîsem), decid să merg numai înainte. Nu spun că eram foarte liniştit în interior... Brîul de traversare în Principal (ştiută din tura trecută pe aici) nu apărea, dar se apropia ruptura Vestului, de deasupra confluenţei acestuia cu Principalul.

 Sectorul de feţe aferent Vesticului, dar mai depărtate de talvegul acestuia.




 Contrastul mare de intensitate a luminii din această poză a necesitat un umblet în Photoshop, poate nu prea fin...
Cert este că apare succesiunea de banchize a firului Urzicii din aval, care-mi naşte un ceva în plex. Fioroasă, dumneaei, ca întotdeauna...


 Una din săritori. Teoretic e chestie de doi lei să faci rapel, dar locul nu-i departe de Spînzuratul Picăturii: nu ştii ce te aşteaptă în aval...
Sau ştii.

 Încă un brîu pe acolo, acelaşi verdict a la Eugen Ionescu: Nu!.
Internaţionaliştii spanioli ar spune: No pasaran!



Pe fir.Soarele omoară perspectiva imaginii.


 Faţa ierboasă a Vesticului.

 Alt sector al acelei feţe.



Un colţan, pe acolo, pe stînga.


 Ajung într-un loc unde Vesticul îmi pune în prim-plan un prag, apoi cică e domol. Mai să uit că omul are totuşi în aval o ştiută optic ruptură... Aşa că mă uit cam după ce ar fide dat coarda. Şi ochesc un bloc, pe stînga. Mă duc la el şi descopăr a lăsa în parte opusă un gang, care deja duce în Principal fără probleme. Ura! 


 Pătrunderea în gang urmează un spaţiu tare îngust, pe unde mă strecor cu greutate. Lăsasem deja înainte-mi rucacul.



 Cam des apelul la coardă, dar aveam destule pe cap pentru a mă formaliza în astă direcţie.

 Am vreme de admirat vietăţile chit că vegetale ale locului.

O prispă, în flancul nostimului gang. Se pare că alde caprele adoră acea platformă. Nu voi vedea însă picior de antilopă, toată ziua!

 Mi se deschide de la clipă la clipă vederea asupra Principalului.pe care îl aşteptam, aproape extaziat şi chiar dacă nu era de nasul meu. Fie şi să-l văd mă încînta.




O limbă de zăpadă, sub perete (acelaşi care în amonte nu m-a lăsat şi pace să dau spre Principal).

Aştept devoalarea, momentul în care Principalul mi se va înfăţişa ochilor... Da, asemenea idee îmi mişcă sufletul...

Observ acolo o săritoare, dar şi un gang prin stînga, pe unde obstacolul pare să se poată ocoli.
Cum spuneam, am urcat cu Marius Sevac şi cu un amic pe acolo, în 1987 mai exact, dar Săritoarea Mare nu ne-a vrut...

Am înnebunit! Ce frumoasă e valea asta...


Fisura care pică de sub colţii înfrăţiţi din stînga, pe muchia C.-U.

Un bolovan, imediat mai jos, pe Principalul în fine atins.

Ulucul Principalului îşi continuă drumul spre aval, dar intrusul în aceste locuri superbe (în subiectvitatea mea aşa le consider...) are plan să cotească în dreapta, pe Brîul de Mijloc. De fapt, întîi prin Z-ul care îl va sălta peste o treaptă din stînga (cum urci, avînd-o în faţă), apoi pe brîul propriu-zis.

Şaua BMj dincreasta C.-U.

Un domn încîntat, fie şi niţel tensionat în paralel.

Idem.

Tot şaua B Mj de care aminteam, iar în plan ultim Morarul.

Zonă a Morarului sub Brîul Mare şi în preajma laterală a Mănuşii.

Postăvarul. Cum ziceam, vreme superbă. Mica problemă fu să arsura soarelui care se depuse asupra pielii. Dar şi lipsa apei, care începe să se simtă odată cu apropierea de Fereastră.

O ultimă privire spre Principalul din amonte.
Probabil am să revin pe aici, chit că traseul va fi un pic monoton: acesta de azi.

Urzica fuge în amonte.
Acum, în nemernicia mea, nu pot să numi aduc aminte subit că divinzez o treabă al cărui nume apăru fraudulos, n-avea nimic cu realitatea (e vorba de aceea a anului 1926, iar ulterior tot aşa... - vezi aici capitolele Mihai Haret şi Fraţii Ţiţeica din Sus la munte la izvor a subsemnatului)

Mă uit deseori la feţele de sub fruntea colţului ferestrei (cum, privind-l din amontele Brîului de Sus vorbeam de Colţul Ultim?! Mda, ar fi cazul să optez...). S-o putea sui deasupr Ferstrei, chit că nu există trecere dincolo de muchie?
Dragi urmaşi bucegişti, ete problemă...


Un colţ, deasupra şeii BMj. Probabil nu e singura formaiune interesantă care se vede doar din anumite unghiuri...

Posibilităţile de trecere spre afluenţii din stînga îmi dau fiori, prin ceea ce-mi pare expunerea lor. Le-am făcut cu pasul, parcă fără probleme, dar laaltă vîrstă.
Ziceţi că e nasol cînd ajungi să faci asemenea raportări? Poate. Dar asta e situaţia. Măcar ă umblăm pe coclauri ca acesta, zic eu modest, şi să nutrim aşa gînduri...

Ochi îndărăt spre Principal. Cred că-s deasupra Z-ului, unde m-am cîcîit un pic la traversarea spre dreapta. Cu grijă dar mai suportabil a fost revenirea ulterioară spre stănga.

Ochi spre bazinul Vesticului.


În preajma Z-ului.
Nu e vorba de filmul lui Cosa Gavras!
Ca melodie, socotesc cum că favoritele mele nu merg la acst loc, aş pune din Theodorakis aici O Kaimos... Cele mai fierbîntate din Z, a la Batucada ori Chase ar merge la pasajul montan la care recomandam ca fond sonor (pe post blog!) Toccata.
Că veni vorba, a fost o linişte desăvîrşită în astă zi. Tîrziu de tot, pe cînd eram la bivuac seara, am auzit o păsăruie - minunată!
Ăăă, o remarcă sumâplimentară... Urzica e altfel aici cînd nu bate soarele... Ce-i drept, la zile mai scurte nu mai stai la poveşti...
În context, trecerea pe urzică ce mă încîntă şi azi cel mai mult este aceea cu Dan Nichita, la început de noiembrie 1994. Tren accelerat (e vorba de parcurgere traseu!), de la 10 dimineaţa, de la sosirea personalului în Buşteni, pe la patru ieşeam în mare viteză pe Brîul de Mijloc... Dan Nichita... E prin Franţa acum, reuşit profesional, nu ca alţii!

 Bloggerul, pe acolo... (vorba cuiva, prin curtea şcolii...)

 Pe latura superioară a Z-ului, descopr un butoi, plus o oală mare de ciorbă... De la Releu, fără îndoială. Cum au jauns ele în acel cazan fără legătură cu înălţimile, nu ştiu!

 În centru, spălătura pe care o face Vesticul înaintea unirii cu Principalul. Aaa, uite şi gangul, tăietura aia imediat în stînga rupturii amintite.

 Iar trecerile care ocolesc marea săritoare de deasupra Brîului Mare...

 Uite şi Brîul Mare.


 Flancul spre Capre. Se vede principalul, la ceva depărtare faţă de ultimul comentariu privind săritorile de acolo.

 Bucata de coamă de care spuneam că nu lasă şi pace brîuri spre Principal, dinspre Vest.





 Storcîndu-mi creierii pe unde am putut "ateriza" în copaia asta, în ziua cu minerii... La capul crestei e o porţiune mai calmă. Oare pe acolo?









Două creste succesive, pe care le observ în căutarea rezolvării problemei.

În aproierea Streşinii, pe Brîul de mijloc.



 Vedere spre Brîul de sus, din preajma Streşinii (care conduce întrun bazin fără vederi către înalturi...)

 În stînga, Vesticul.

 Mda, e o afacere cu soarele pe aici, şi nu cu ţurţuri, ca într-un început de noiembrie oarecare...

 Ador soarele, chit că se simte pe la ceafă arsura lui excesivă ca durată...

 Încă sub Streaşină, dar cu vedere spre est, spre colţul de la obîrşia Văii Ţapului.

 Ieşirea BMj, varinta de succ3es, la creasta U.-Ţap


 Pasajul mai delicat de pe parcurs. E de găsit un nume pentru firul/bazinul de aici.

Locul din dreapta acelui pasaj cucurigit.




Bineînţeles că neaşteptatele resturi de haine din acest loc aparent rtras nu puteau dispărea de la un an la altul... Acum descopăr în plus nişte oase de capră, lucru bizar şi el, de ce i-o fi venit taman aici să treacă dincolo...?

 
 Obsedat de copaia de dedesubt, înă la urmă am considerat că o ipotetică atingere a acestui loc pe unde omul nu a călcat este pe firul de sub traverseul delicat, ajutat eventual de o coardă. Este doar o idee...




 Gangul de acolo, pornit de sub şaua Colţului Ultim. Dacă meditez ceva, o cale de a atinge iute locul unde mă aflu este un rapel pe acolo, asta dacă s-o găsi vreun loc de cui în acea şa, deloc stîncoasă... Iar zic şi eu. Ca să nu mi se atrofieze imaginaţia, mai tributară observ stilului Jules Verne decît bănuiam...



 Copaia rezultată în aval. Deja pe zona stîncoasă trece Brîul Mare,  mai puţin prăpăstios în realitate...


 După ce descopăr că sînt destul de obosit (teoretic Nu era cazul, monşer, ca numai după atît... În practică e altfel şi basta!), sui ultimii metri ai pantei ierboasă finală a acestuia... Scrisesem undeva,chiar de curînd, că iarba finală de Ţap părăseşte linia anterioară şi stîncoasă a frumoasei văi. Observ acum că e solidară cu acea direcţie.

Pe moment ghicesc doar soarele luminînd stînca din preajma Ferestrei...


 Uite şaua de unde contactul Mălin - Urzica e nemijlocit. Urmează pe creastă nostimul hornuleţ ierbos.


 Dincolo de hornuleţ e zona Brîului de sus, cu braţele sale. Aaa, pe ultimul brîu e bivuacul.

 Orizontala somitală a Colţului Ultim, în dreapta spre jos.

Şaua BMj? Nu, a Brîului Mare.

Oboseala nu se opune însă explorării B -2.



 Pe aici, spre creata M-U, între -2 şi -1 te mai poţi juca...



 Nu e foarte amical... dar avansez, pe principiul Nu mă obligă nimeni să mă angajez unde nu-mi place.


 
 În cîteva zeci de minute Fereastra reapare în vedere...

 O posibilitate de a coborî şi mai jos... Nu o scap.

 Spre stînga, către Principal, nema posibilitate. În plan umbrit, flancul ce nu mă lăsase şi pace să trec din Vestic în Principal.

Colţul Ucigă-l toaca!, ok, dar ce mai e creasta din plan următor?! Şi iar ajung la vorbele lui Radu Ţiţeica, despre rezolvarea şi apariţia altor probleme de explorare montană...





Prispa o idee mai sus de nivelul meu ţine de B -1.
Concluzia-mi fu că B2 are două ramuri spre principal, una nu merge sigur, a doua fu prea nesigură ca să mă aventurez într-o explorare ce risca să-mi spună finalmente că nu se trece... Nu e verdict definitiv.
Brîul care se făcu şi mai jos decît -2 are o prispă frumoasă, unde imediat zboară gînduri de.a dreptul automate: Oare aici merge de-un bivuac, vreodată? Bineîneţeles căs slabe sâşanse să te cari pînă aici cu calabalîc...

Fără să-l caut, dau de refugiul Meşterului den Coştila. Mi se pare mai şubrezită căsuţa decît altădată. Mă repet, că astă cutie mi se pare mai puţin sinistră ca idee decît altădată.
Atenţia-mi de dată recentă sună un pic şi ca amor (părintesc...) pentru copilul altuia...

 Multe dintre gesturile confratelui (întru dambla pentru aceste locuri) nu le înţeleg, dar îi pot înţelege entuziasmul cu care a depăşit asudatul cărării fierbetoanelor şi cablurilor, de pildă...


 Sweet Home-ul.

 Cam 10-15 metri de linia crestei, de locul de unde vezi Releul.




 Strunga Gălbenele.

Maidanul Mare al Coştilei.

 Vîrful Mare al pomenitului munte, cel care-i ocupat de Releu.

Creasta M-U în amonte.

 Soarele scapătă. Scapătă minunat, uluitor chiar.

 Acelaşi peisaj, dar şi o prezenţă umană.








 



 Vederea aceasta are un aer totuşi deprimant, legat probabil de glanda cu sentimentul de a fi părăsit a oricărui om... O zonă de munte părăsită de soare... Lăsată neluminii şi frigului...


 Aici îmi fuge gîndul la faptul că nea Baticu a trecut prin Fisura Scoruşilor... Ceva neplăcere, la gîndul că umblă (la perfect simplu) pe acolo, iar acum se duse de tot...
Asta e.
Şi eu mă voi duce.





 Necesităţi de reprezentare fotografică duc la o luminozitate mai deschisă decît în realitate.


 Locul bivuacului de acum patru ani, mai exact din a doua parte a acelei nopţi de pomină...







Flori la botul calului.






 Vezi remarca despre luminozitatea reală a momentului...



 Luna.

 Despre noapte, voi relata curînd.


"După noapte vine zi.../ Cît ai sta în loc s-o ţii"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu