luni, 11 iunie 2012

[POLITIC, SOCIAL] Alegeri locale 2012


http://www.flickr.com/photos/farlane/287817604/


I

Este foarte probabil ca rezultatul scrutinului de ieri, 10 iunie, să se reproducă şi în toamnă, la generale. Aşa că mi voi da cu părerea asupra întregului an electoral...
Dacă îmi daţi voie.

Scorul este 3-4. De trei ori m-am bucurat, mai exact m-am entuziasmat. De patru ori fu deziluzie cruntă, dar aş minţi dac-aş ascunde că la ultimele două alegeri româneşti se întrevedea ordinea sosirii. Chiar şi aşa, ceva hiperaciditate - semn de tensiune măricică - s-a manifestat ieri. O avea motive, cutia interioară mai puţin văzută... Nu mă sparii de cine ştie ce mişcări dictatoriale, am sentimentul că mă irită - proiecţie clasică probabil - prezenţa fostului frate PNL acolo. Am simpatizat cu ei, dar la un moment dat ne-am despărţit (eu şi elefantul, pe punte...). Nu mi-a plăcut comportamentul lor, auzi, prietenie cu PSD! Şi rămas-am cu opţiunile, fie şi domoale, alături de PDL şi de omul Traian Băsescu. Om, adică avînd de toate, bune şi rele.

Văd că unii îl dau mort şi îngropat politiceşte, dar îmi spune instinctul că pe mulţi va mai popi el... Inclusiv pentru că nici nu trebuie să se zbată mult pentru a se remarca şi influenţa. Vezi de pildă mersul la hipermarket, în după-amiaza zilei sufragíului. S-ar fi deplasat liotă de reporteri, în situaţie similară, la Crin Antonescu ori (vorba lui Rhett Butler) "Victor Ponta?? Păcatele mele!" - în sensul că Nici gînd!.
Plus că, ajuns acolo, Băsescu avu cîteva dintre gesturile şi zisele sale ce intră în folclor: "... Ferească Dumnezeu de mai rău!". Başca aşezatul dezinvolt la masa cu cafele, alături de ziarişti.

Dacă stau să gîndesc, şi pe un Iliescu îl dădură destui răposat după 1996. Şi cîţi nu-i fugiră peste patru ani în braţe, inclusiv duşmani - speriaţi de Răul şi mai mare, adică Vadim Tudor în turul doi al prezidenţialelor ("Votam şi rîdeam!", recunoaşte unul dintre ultimii. Aici de faţă.).
La aş putea spune că demalificizarea lui Iliescu în ochii societăţii româneşti avu loc după a doua-i pogorîre prezindenţială, condeiele care îl stropşesc azi drept stalinist şi toate cele fiind clar în lipsă de duşmani, cît şi de mijloace persuasive cît de cît serioase.

Mi-e greu să mă pronunţ asupra viitorului, mai ales că ni-i mare cu aşa prilej tentaţia (fie şi inconştientă) de a ne scoate astfel la lumină propriile dorinţe şi temeri.
Sînt curios totuşi de cum va evolua Crin Antonescu - ca mers în sine, cu ca vreo dezvoltare personală de pus în ramă -  nu-l cred în stare!).

În ce-l priveşte pe Mihai Răzvan Ungureanu, cred că nu va fi între actorii mari. Omul are limite, este clar că şefia guvernului i-a fost ceva peste calapod (vezi cizmarul pictorului antic), între altele pentru că îi lipseşte temperamentul.

http://www.jurnaluldevrancea.ro


La final, trăgînd linia acestei divagaţii politice peste dealuri, sînt iar curios care va fi - zic asemenea copiilor - mai mare, la scara valorică a istoriei: Iliescu sau Băsescu?

stiri.com.ro
Dacă ultimul nu face - post iunie 2012 - prostii cît casa, are toate şansele să ocupe locul întîi al acestei perioade pornite în 1989, pentru că are sare; e din popor. Başca alte motive, la fel de emoţionale chit că privesc zone, sfere mai culte.



II


Cred că nu se dărîmă cerul dacă postacul de faţă îşi permite şi el un puseu de scenarită.

Pe vremuri, în vremea comuniştilor, pricepeam de ce ne mînau la vot - iniţial mai scrîşnit (anii '50), apoi mai lax şi în dorul lelii. Înţeleg mai greu însă de ce există o pisare şi azi pe acest subiect, al prezenţei la urne.
Pînă una-alta este un drept, nu o obligaţie.
Trec peste delicateţea de a înţelege pe cel care vădeşte oroare de paleta etalată a candidaţilor. ori n-ar chef să ajungă la Secţie (nu aia de poliţie!), pentru că - de pild - are chef să stea precum un senect dintr-o reclama recentă. Cu degetul în nas sau mai ştiu eu unde.

În calitate de nene Stat, pricep de asemenea cît de cît de ce se zbate să-i dăm cu ştampila - e între atribuţiile sale să organizeze hora electorală, iar un dezinteres în exces l-ar arunca în penibil, cu tot ce poate asta să nască drept lanţ ulterior. De a nu fi luat în serios şi la altele adică, de către bobor.

ziarulatac.ro


Ce desluşesc mai greu este zelul depus de televiziuni, ba şi de particulari. Destui inşi, şi nu bag mîna-n foc de existenţa unui pistol la spate îndrumă şi ei pe acelaşi drum, în cursul Zilei electorale cel puţin. Exclud aici personalul emisiunilor de ştiri, cu direcţii bine delimitate de alţii.
Dar mă uitam de pildă la o Mihaela Rădulescu, pornită aproape hei-rupist pe îndemnuri la vot. Ori la un Andi Moisescu, avînd scris pe tricou: "Un vot contează mai mult decît o înjurătură".
Îndrăznesc să afim că ambii au durere în cot în privinţa gestului la care sfătuiau pe alţii. Ceea ce, în sine, este de înţeles, dumnealor creîndu-şi  audienţa, respectiv bunăstarea indiferent de care tabără politică e la cîrmă. Pe Mihaela o pricep niţel, are talentul de a se afişa în, pardon, bărcile care dau bine. Iar îndemnul la vot este o ambarcaţiune de efect, chit că unii reacţionează cu vocal-negativ. Dar tot se simte băgat în seamă mujicul, plus că poate şi el refuza o dată stăpînirea, autoritatea.
Mai greu îl descifrez pe Moisescu. Ce-i veni. Mai ales că vremea sincerităţii, a necesităţii stringente pentru mediul economic a unei schimbări politice a trecut. Mă refer la campania proTV din 1996, cu un Florin Călinescu şi melodia "... hai la vot / Cine nu botează acuma / Va primi un pumn în bot!".
În cazul lui Andi, de azi, Aici aş mirosi un îndemn de la conducere. pe care un băiat bun şi legat poate pe veci de trust nu-l poate refuza.
De ce ar proceda un concern TV la aşa ceva? Un Antena 1 ar face-o pentru că patronul a simţit în neurniţi un izvor suplimentar de opţiuni pentru tabăra proprie. Dar Copilul lui Sârbu?
E, aici ajung la scenarita de care vorbeam.

Simt că există un îndemn din partea Statului către asemenea entităţi (şi nu numai) de a pedala de participarea la alegeri. Probabil că şi inerentele ochii plus urechi din teritoriu pun umărul în acelaşi sens. Başca veriga lor următoare, zvonerii etern favorabili stăpînirii.
De ce are nevoie Big Brother de aşa ceva. Poate pentru că un ins care apucă să treacă pe la vot are vaga iluzie de a fi influenţat lucrurile în ţară, mai ales cînd preferaţii au cîştigat.
Categoriile care nu trec pe la secţiile de votare sînt probabil infinit mai capabile de surprize - iar aici Statul nu se complică a lua în seamă ideea că aceia nu se simt reprezentanţi de pretendenţi... Nenea cu pricina, chit că mare, tare şi niciodată înfrînt a la longue, se teme de exploziile celor ajunşi să nu mai respecte regulile jocului. Cazul minerilor din 1999.

 Cred că, dincolo de eterna victorie finală aparţinîndu-i, statul se teme de multe... Şi poate nu degeaba, ca unul care cunoaşte arhitectura, aritmetica de producere a unei explozii sociale. A se vedea înfruntările de la Curcanii Olteniţei, tot de ieri, unde Massa a găsit o figură în gard şi a dat să iasă afară, la libertatea lui a face ceva şi fără a ţine cont de mai mari.
De fapt, e regula revoluţiei...

Zic şi eu...


PS
Te pomeneşti că ajung ca Cetepeu' (deştept şi sub reflectoare ca el - ah, ce-mi doresc aşa ceva)!  Că şi io am obsesia cu Statul.
Apropo de gluma - totuşi - de mai sus, cu a dori faimă... Aveau francezii un şanteur, pe Jacques Brel. Şi, în adolescenţa-mi, răsfoind Paris Match, eram mirat şi chiar revoltat cît de interesat era să atragă ziariştii în prima tinereţe, pentru ca apoi, spre apusul vieţii, să-i ia cu huş - sonor dar şi cernit... Mă, ce d..., acuma nu mai sînt buni??"

Rău ca de obicei.
Eu. 
Dar am apucat să observ, chiar şi în dimineaţa asta, că-s destui la fel pe la gazete, care nici nu se obosesc să îndulcească ori să înţelepţească acritura...


PS2
Multă lume se lamentează de hăhăiturile lui Traian Băsescu.
Uf.
Recusnosc, îs partizan (fie şi ponderat) TeBe.
Dar.

Eterna noastră dorinţă de a-l vîrî pe celălalt în şabloanele noastre cele limitate (şi scutindu-ne de elasticitate). Başca goana de a-l coborî în vreun fel.
Totodată, rîsul cu pricina mi se pare ceva benign. Era de preferat teatrul/autocontrolul unui Năstase sau chiar al lui Iliescu? Ori ne-sarea unui Boc?

Plus.
Ceea ce se uită.  La emitenţi.
De fapt, ce îi deranjează - căci întotdeauna (ăl puţin pentru minţile mai fericit zburdate) e un Ce în spate...

Despre manifestarea cu pricina marca Băsescu se referea ieri parcă Cristian Tudor Popescu.
[Nu-i dau poză, cf. obiceiului meu, să nu se psună că manipulez prin Mia de cuvinte...!]
Păi.
Cu riscul de a se spune că vreau să-l dobor, căci mi-i un obstacol pe în tentativa paranoică de a accede la vîrful dătătorilor cu părerea din ţara asta.
CTP este, pentru mine barim, prea încrîncenat pentru a-i folosi şi altceva decît cărămizile, nu şi zidul porpus.
În acelaşi timp,, cînd un etern încruntat pune la zid un rîs oarecare, nu am cum să nu-mi pun întrebarea cîtă invidie e acolo? Că nu poate să se elibereze şi el, fiorosul, în modul altminteri condamnat?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu