vineri, 8 iunie 2012

[POLITIC, UMAN] Campanie, mici consideraţii de cartier



Aparente bizarerii, numele vostru este Umanul...!


Ce e azi? Joi?
Cea dinaintea alegerilor (unice) locale.
În a mea Piaţă a Iancului, forfotă la corturile candidaţilor, cu atenţie aferentă acordată trecătorilor. "Luaţi ziarul nostru!"
Cetăţeanul ia, căci a rămas pesemne în noi acea tendinţă de a lua orice (subzistă rea altminteri de asemenea pe bani şi la obraze spălate, în hipermarketuri...). Copilărie dar şi sechele peste decenii, peste veacuri ale calamităţilor de sub Carpaţi.

A cui era, e gazeta cu pricina, de patru feţe (adică două coli faţă-spate) A3?
A propusului PSD, dl Dragoş Frumosu. Cel din stînga.


 Nu mă mai pot plimba, introductiv, în jurul cozii, aşa că intru în ale mele, în ale pretinsului psiholog de colb.
Cineva spunea, la un moment dat, unui bun amic - ultimul profan dar interesat de secretele zeilor, ale celor reuşiţi în profesional: "Mircea, n-ai idee cîţi lume se aruncă în afaceri fără să aibă cea mai vagă ide de un plan serios... Cred că doar 10% posedă aşa ceva."
La astă explicare - şi nu numai... - m-a dus gîndul azi, privind campania electorală.
Să te cheme Frumosu şi să posezi o fizionomie, o ceafă nu chiar potrivită... Aici nu e treaă de morală ori de mahalagesc făcut mişto. Ci pur şi simplu mesaje contradictorii.
Dl Dragoş mai cade în ceea ce subsemnatul îndrăzneşte să considere abatere. Se leagă de caracterul de trădător (al partidului propriu, vom descoperi iute) al contracandidatului - e vorba de Neculai Onţanu. Un cîrcotaş nu s-a putut opri să nu constate, în dimineaţa asta: "Dar cînd a venit Onţanu de la Partidul Socialist al Muncii la PSD, nu a mai fost trădător?". Înfocata suporteriţă a dlui Frumosu pare destul de nouă în domeniu, căci nu are idee de eveniment. Ulterior, mai la curent cu informaţia, ridică din umeri: "Aşa e în politică..."

Am sentimentul că dl Frumosu îşi trece personalele înaintea strategiilor electorale cît de cît succes. Îi acord prezumţia că posedă ştiinţă de aşa ceva, dar că l-au depăşit interioarele, umorile. Una dintre ultimele este iritarea pe gestul jovialului secretar general de azi al UNPR.

ziarul ring
Pe trădare, adică.
"Jos cu trădătorul / Să salvăm Sectorul!", se afirmă central pe un pliant.
Or ideea de trădare nu pică bine cînd vrei să captezi atenţia - exceptînd fără îndoială aici pe înşelaţii de curînd, deşi nu bag mîna a putea fi influenţaţi nici aceştia în scor mare.
Nu-s specialist lingvist, dar trădare, cu r-urile repetate, asociate cu un d, stau prost în a fi primite în inconştient (şi implicit să convingă la nivel adînc), poate şi pentru că ultimul le poate asocia lesne cu o mîncare stricată.

Să mă ierte dl F. de aceste constatări, în condiţiile în care dînsul se zbate şi, totodată, scoate din buzunar nu puţini bani.
Îi cam scoate ce-i drept cam degeaba, căci nu simt a poseda şanse în faţa candidatului-primar Onţanu. Iar de la această constatare nu poţi evita concluzia că uneori golul interior - acea chestie atît de umană - ne împinge şi la asemenea gesturi. Care nu au succes la scara logică, dar prind totuşi bine sufletului...
Prind, s-o notăm cu durere, doar pe moment, iar eşecul se va constitui curînd în piatră de moară pentru optimismul respectivului... Nu bag mîna în foc, că vreun caracter de Berbec nu o fi mai puternic la tipul Frumosu, iar dînsul va reveni, pînă la exasperare chiar. Dar pe alţii, mai slab, eşecul îi termină.

E cazul cutărui candidat-consilier, care-şi pune chipul pe un afiş destul de stingher, găzduit de un stîlp al Şoselei Iancului. Ăsta are ochii mai cerniţi, ghiceşti angoasa în ei.
Voi reveni asupra subiectului, cu ochi de acest tip.

Dar execut o abatere la fostul candidat al PNL, tînărul... frumuşel care îl însoţeşte în afişul de mai sus pe
propusul PSD.
Poate-i scriitorul acestor rînduri un demodat, dar nu văd ideea de liberal lîngă roşul social-democrat şi valah. Chestie de suflet (şi de istorie, inclusiv postdecembristă), dar nici noţional nu mi se pare în regulă această convieţuire. Şi, în soarele acestei zile de iunie ce se anunţă toridă, meditez că fuga de prin 1995 de contopire cu PD nu era semn de putere interioară.
Ceata cu un tip altminteri impozant în frunte, mă refer la dl Tăriceanu, s-a temut de băieţii fără mamă şi fără tată, cei care n caz de belea nu se puteau fofila în spatele vorbelor mari ale tradiţiei de la Mazar Paşa, chestia aia de hăt demult, din 1876 parcă..
codrinscutaru.blogspot.com

S-au temut de acea confruntare, altminteri deloc simplă.
Şi s-au tras, precum o domnişoară speriată de un pretendent pe picioarele lui. Şi a fugit lîngă altul, cu pedigree modest, pe ideea că îi va respecta blazonul.
Mda... Cam prost. A avea de ales între digestia şarpelui boa ori a fantelui care nu te papă, dar te ţine drept breloc.
Pe moment PNL este plimbat pe la rudele, cunoştinţele şi vecinii din mahala.
... Hai să revedem afişul.


O să spuneţi că dl DC Popescu aduce el niţel cu metafora mea, dar leii Partidului îs din altă făină. De pildă, distinsul preşedinte Antonescu. Şi sprijinitorii săi.
Da, sînt alt gen, dar nu ştiu dacă asta e de folos brandului.
Şi nu pariez că un blazon eventual şifonat ar mai avea succes la vreo nouă încercare măritiş. Cu electoratul.

În ce-l priveşte pe dl Popescu, iniţial proclamat candidat USL (alături de un - îndrăznesc să afirm - Tăriceanu aproape cadaveric, cu un zîmbet complet de Aşa nu!), am sentimentul că e prima lingură serioasă de pelin pe care o gustă, în politichie.
E interesant dacă va rezista fenomenului pomenit anterior, cu chef sau ba după eşec. Simt că are şanse 40-45%.

 


Dincolo de neputinţa unui zîmbet real, se pare că dl ex-premier are putere de avans pe drumul său. Va mai înghiţi ani buni din broască, ştiţi dvs. care.
Dar, vorba unei fabule antice, nu e bun succesul pe care îl obţii!.
Şi iar voi sonda pe unde îndeobşte nu se face, de mă va lua Superegoul sîngeros (subiect al următorului post): "Ce-ţi bagi nasul în treburile altora, în sufletul altuia chiar!? Nu ţi-e ruşine??"
Dar, cu capul plecat, tot o voi face.

Mă întreb cum e cu golul cuiva, de simte nevoia să-l umple cu aerul înălţimilor, iar pentru a fi acolo înghite.
E de extins.
Cît contează aici gloria înaintaşilor, cărora dl Tăriceanu se simte dator.

Nu ţin să dau cu barda, nici să mă sui eu coborînd pe alţii (iar aici mă credeţi sau ba - mă voi strădui să stau pe acest drum mai puţin contondent decît căutarea falei sociale).
Pur şi simplu acele lucruri există.

În context îl apreciez pe Radu Vasile. Premier al României în 1999-2000 - om şi vremuri interesante (vezi definiţia: egal nu tocmai liniştite, Să te ferească Domnul de ele!)

cancan.ro
 


Şi-a terminat treaba la Palatul Victoriei, şi-a consumat iritarea printr-un nou şi trecător partid, a trecut soldat de rînd în altă formaţiune parlamentară şi gata. De ce simt cănu e nici gagarisit, nici acru?
Poate ar merita un post, o părere a unuia dintre mulţi. Je, adică. La cît se scrie, despre unul şi altul, despre centrul universului şi manevrele masonice, nu văd de ce s-ar deranja tăriile cerului o aşa opinie. Care nu contează, iar viitorimea nu o vas reţine, dar ne-o cere sufletu, că aşa este el clădit.
Şi asta e de studiat, ce urmăreşte sufletul prin aşa gesturi. Despre fală socială ştiu, dar simt a nu fi singura explicaţie.

Apropo de ochi şi de intratul meu cu bocancii...
Chiar e vina mea?
Ce vă spun ochii de mai jos?


Este interesant că, încercînd să cropuiesc iniţial strîns, doar ochii, privirea pare benignă. De om obişnuit. Abia în concert cu elementele zîmbet larg, deget masculin şi optimist, poate şi mărgele bunică transpare din - îndrăznesc să afirm - nefericire.
Interesant...

Asta e partea întîi.
Secunda priveşte locul de producere a dramei:


Nu doar că doamna/domnişoara cu pricina pătruns-a într-un domeniu ce nu are nimic cu adîncul ei (cel mult cu rănile de acolo...), dar te şi prosteşte pe faţă.
Că nu e politician, de pildă.
Şi că moare de grija lacului Văcăreşti, deşi nu cred că a ajuns pe acolo, prin Frumoasa groapă, din dragoste senin şi necesară pentru antură, ci pentru a-şi trata tristeţea, eventual a fugi de cei care o rănesc. La prezent.


 


Uf, ce mă lungesc!
Vînzoleala amabilă de lîngă corturi electorale, de azi.
Chestie tot de satisfacere a adîncului.
Noi, oameni de rînd, sîntem băgaţi în seamă. Ni se fac temenele verbale - inşi bine situaţii ne asigură că se zbat şi se vor zbate pentru binele nostru.
Ce poate fi mai plăcut pentru un inconştient fără protecţie?... Mai exact pentru un om fără siguranţa traiului, şi nu mă refer neapărat la cel material, ci la o securitate existenţială...
Acesta nu poate să nu ia în serios vînzoleala candidaţilor, fie şi într-un stil verbal de care altminteri destinatarul poate fi iritat uneori la nivel conştient.

LA O ADICĂ: IRITAREA PE POLITICIENI NU DECURGE ŞI DIN FAPTUL CĂ I-AU PROMIS, I-AU DAT ILUZII COMODE, IAR APOI L-AU LĂSAT ÎN DRUM?


Omul care recurge la aşa ceva are blîndul chip de mai jos.
Nu o spun cu răutate, ci doar întru cunoaşterea Realităţii. Că cineva, că mulţi sînt insuportaţi de Gol cît să recurgă inclusiv la minciună. Fizionomică, i-aş spune. Între altele, după cum ziceam.


Mda, cunoaştere a realităţii...
Dacă tot ne.am nimerit cîteva decenii sub Soare.
Şi Lună.
 

Să închei totuşi mai optimist!
Şi recunoscînd că însuşi subsemnatul fuge de Gol scriind despre cele de aici şi visînd la cine ştie ce mare cu sarea... 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu