sâmbătă, 30 iunie 2012

[SOCIAL, UMAN]


Urmînd în continuare rigorile principiului mărgicilor, acelea dintr-un colier şi care vin una după alta, am în lucru un post despre firea conflictuală a subsemnatului.
Da, recunosac astă latură a mea, chit că e combinată existenţial cu o latură de înţelept, de laisssez faire...

După ce mi-am tras cîteva bice (ai dracu' masochişti!) acolo...:


"Am fost toată viaţa (şi număr ceva primăveri, inclusiv peste 50...) un tip conflictual. Tinzînd spre dispută, spre rupturi cu semenii - de fapt nu doar tinzînd, chiar am pus din plin în practică...


La un moment dat , zis să scriu aici despre un tip original (chit că asta nu e o noţiune chiar domoală, liniştită), Sandu Pizanti la nume. Ş-am zis să răsfoiesc jurnalul unei ture în comun, la 25 de ani ai mei. M-am speriat de starea de nervozitate din acel drum, plin de răcnete, iritări - şi aş minţi să ascund că eu fui vioara întîia."


... am zis să iau o gură de aer.

La întoarcere din Ioreu' sudic (văru Matei Georgescu nu se mai prăji azi la soare...), aud în căştile radioului vocea lui Victor Rebengiuc:


video


Acolo-s nişte gargare sociale de zile mari.
Ultima expresie însemnînd că-s din categoria gata-gata să ne dea gata.
Posedă toată garnitura persuasivă posibilă!

Paranteză.
Pastilele sociale sînt acelea care, susurate la ureche ori cu parul, ajung să ne lase în urmă, în mintea noastră, pe noi înşine.

... Deci spot Rebengiuc (ştiu că nu e doar al lui, dar pentru frumuseţea a ce voi a fi demosntraţie amîn numirea beneficiarului principal...).
Pian. Apus. Soare
Alergare matură.

"Este momentul să răspundem la întrebarea: Suntem mulţi... [pauză de efect] ... sau am rămas puţini?
Anul acesta am aflat că suntem cu două milioane mai puţin în ţara asta... Aşa spun cifrele, statistica rece...
Dar oare sufletul ce spune?..."


[Sufletul.
Deci atenţie la buzunare!]

Oare au rămas destui dintre cei ce nu fac doar ce vor, ci chiar vor să facă? Studenţi din provincie care nu pleacă de mirajul Bucureştiului...

[ Interesant dedesubtul! Nu putem fi sfinţi, nu putem sta în provincie etc., dar vrem şi să ne simţim bine ca urmînd fie şi superficial normativele sociale... Şi atunci ascultăm, de dăm de partea vocii Sociale..., şi ne simţim mai bine! ]



"Angajaţi care stau peste progtam chiar dacă lucrează de acasă... Şefi care ajung la birou înaintea angajaţilor. Sau taximetrişti care nu întreabă unde mergi înainte să deschizi uşa..."


[Interesant aici că responsabilitatea disconfortului - decurgînd din timiditatea netratată a clientului  -  est plasată taximetristului!]


"... Familii ocupate care încă îşi fac timp pentru masa de duminică... Oameni de treabă care împing maşina altuia chiar dacă afară plouă..."


[Adevăraţi ubermensch, mai lipsea totuşi un rucsac cu 20 chile în spate pentru a avea cu ce să ne identificăm şi să dormim mai bine...Poate e răutate a mea, dar poate e şi identificare corectă a bucătăriei reclamei, a pastilei sociale...]



"Fotbalişti fără echipă care se antrenează prin parcuri ca să rămînă în formă..."

[Alt supraom, dar de data asta absolut nenatural (menţiunea prin parcuri este delicios de duioasă!), căci nu aşa se procedează în domeniu, nu aşa te menţii cît să mai interesezi pe cineva!]

"Ştii şi tu cîţiva.
Prietenii tăi [cu schepsis menţionaţi şi meritînd poate o analiză mai atentă a demersului persuasiv] ştiu şi ei cîţiva.
Colega ta ştie şi ea cîţiva... [E băgată colega, femeie inevitabil deschizătoare de suflet în advertising. cît şi repetiţia ştiu/ştie ]
Copiii tăi ştiu cîţiva...
Iar părinţii tăi ştiu şi ei cîţiva [rămîne cum am stabilit!]..."

"Asta înseamnă că nu sîntem chiar atît de puţini..."
[E momentul să repet. Nu SÎNTEM CA ACEIA, personaje de poveste, dar ne identificăm cu ele, pentru confort al sufletului.]

"Fie reuşim împreună, fie ne vom risipi încercînd singuri....
Noi mizăm pe împreună...
Împreună sîntem mai puternici..."

Dincolo de tehnicile persuasive extrem de chitite, de performante la un anumit nivel, după opinia unuia Ordean efectul practic e zero. Nu vom reuşi nimic, mai ale pe linia preaslăvită aici.
Ce reuşim, ce facem ne putem da seama din istorie. Acolo vedem că trecerea vremii este socialmente plină de pastile, din totul rămînd ceva. Nici nu mă obosesc (deşi poate ar fi de sondat...) să văd ce rămîne, dar certamente nu-s gogoşile frumoase.

Asta e una.
A DOUA vine din încheierea single word (am zis bine?)  a întregului demers:
"Vodafone"

Tot acest demers minuţios aranjat de şmecheri (tipi jonglînd cu perceptele nobile, dar fără scriupule în sine şi atenţi doar la leafă, cînd nu ţin să făurească încă o nouă Cale politică - m-am referit la Naumovici) serveşte Vodafone.
Vodafone fiind chestia aia cu suflet sau fără care, la anumite intervale, se uită pe nişte hîrtii, la o rubrică numită "Beneficii".
Acestea fiind cu destule zerouri. Adică milioane bune de euro.


TOTODATĂ.
Rebengiuc e un tip simpatic.
Dar banul e ochiul dracului şi pentru el.
Mai exact şi el face foarte aproape de Arghezi, cînd primeşte de la PNL-istul interbelic IG Duca un plic gras. Bagă principiile prin locul unde acestea văzuseră cîndva întîia dată lumina soarelui. Ghici care e locul acela?



Rebengiuc e cel care a venit la Televiziune, spre seara zilei de 22 decembrie parcă, cu un sul de hîrtie igienică.
Totuşi, mie unuia barim, mare deosebire nu văd între prestaţia sa de azi şi aceea a lingăilor Popescu, sau Marinescu de dinainte de Revoluţie...


Încheiere.
Nu ştiu dacă-s neapărat în categoria conflictualilor, chit că autoexplorarea merită din plin extinsă.
Dar în cazul de mai sus mă trădez din categoria păliţilor cu: "Cîtă luciditate, atîta suferinţă!..."
Plus cotizaţie la tipii care nu avură parte de fişicul zornăitor cît să lase naibii principiile, morala. La două fişicuri dintre 'cele, probabil că aş juca un teatru minunat, fraierilor (e cam greu să te produci în faţa Tipăteştilor...).


(Nu pot să nu observ aici că nici dl Rebengiuc  - asemenea lui Mircea Diaconu - nu găseşte nimic aiurea să apară cu nevasta în roluri principale... Fără îndoială Mariana Mihuţ e o actriţă bună... Dar lumea noastră, chit că vorbeşte cu sunt, nu are altceva de la romanul Iulius Cezar, cel care şi-a repudiat nevasta chiar şi în cazul unei simple bănuieli...)

Iritarea mea, care se transformă în agresivitate (iar aceasta, exprimată sau ba, TOT LA FRICĂ DUCE...), vine din a fi luat în serios spusele adulţilor din prima mea copilărie.
Aveau nevoie de o Imagine, ca să supravieţuiască, chit că num le era proprie. Ca atare, refuzau dur (fie şi prin manipulare) le fie atinsă de Ăla micu', altminteri cu ochi deloc tembel.
bineînţeles n-am pretenţii de teorie nemaipomenită aici, e doar un punct de plecare.


PS
S-a decis:
Volumul care va cuprinde aste elucubraţii va avea pe pagina de gardă drept sprijinitor al autorelui pe dl Mugurel Ilie.
Care a dăruit masa, pupa-i-aş tălpile, cu un laptop de vis.
Dumnealui, din poza de mai jos, e Mugur.


Mica problemă este că m-am ales ("Ai grijă ce-ţi doreşti...!") cu o ştachetă personală nu neapărat mai sus, dar - o simţ! - mai amplă.
Legat de siguranţa privind al doilea volum al subsemnatului, nu e rău să putem afirma aşa ceva, pînă la o adică succesul vine cam mintenaş cînd începi a fi convins în tine de vreo nebunie, de vreun irealism...

Cum? Am vorbit de al doilea volum, dar carele e primul? ce făcu, ce ajunse să vrea de la viaţă primul? Păi tocmai veni o propunere de a căuta căi de publicare.
Primul fiind Sus la munte la izvor.
Bineînţeles că nu se cade să-i fiu tocmai eu lăudător, dar la două decenii de la gătare mi se pare important şi deloc prăfuit ca stil (am obsesia lucrului ce poate fi citit peste decenii drept contemporan!).


PS2
M-a iritat azi dl Dumitru Pelican, invitat la Realitatea TV, cu privire la scandalul doctoratului premierului Ponta.
Avea mica obsesie, în focul discuţiilor altminteri simple de 1+1=2, că cum de a ieşit totul acum... Făcea pe prostul, deşi avea răspunsul. Tot demersul voia să ţină atenţia spectatorului de le miez, care îl deranja pe dl Pelican (militant P. Conservator)


Mi-aş fi dorit să fiu în platou.
De fapt, şi n-aveţi să vă rîdeţi de lipsa-mi de modestie, mulţi ar lua-o mai moale dacă m-aş nimeri pe acolo...
Asta pentru că pur şi simplu, urmărind ani lucrurile, am căpătat experienţă în a nu mă lăsa dus cu preşul. În a şti cum să replic celuilalt, cînd e niţel bandit.
Rămîne aici doar latura mea labilă, să nu ţipe careva mai tare, să nu fie vreun tip la care să am sensibilitate proastă etc.

Tot pe acolo, realizez că nu-s bun de militant, îs prea indisciplinat...
Poate pe stil CTP e cazul să trag, asta şi pentru că  am sentimentul - m-aş feri de unele exceseale acestuia.
Spuneţi că nu am unele din calităţile domniei sale?
Păi nu am multe!. Dar nici el nu ale din ale mele.
Mă refeream la calităţi, ţin să precizez din nou.

A înnebunit lupul!
Ori îs simplu coiot şi nu-mi dau seama?
Hienă oricum nu-s.


Obişnuita melodie, pasămite ca fond muzical?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu