luni, 18 iunie 2012

[UMAN] Lucrurile rele. Adică pică prost, nu că-s în sine rele.


I

Ies de la un supermarket. 
O tînără femeie altminteri nu chiar terminată, cu un copil cam ţipător - vocal vorbind.
Nu mă înşeală instinctul (aică observaţiile inconştiente anterioare): chiar cerşeşte

Iar de aici apare o problemă.
Dacă te apuci să spui "Da' ce bafta mea mai faceţi copii!??", paradoxal tu vei fi luat la omor. De societate, dar şi de mîna ei nevăzută, adică Paznicul din noi / Superego.

Nostim este că aici - simt eu, şi s-ar putea să nu mă înşel (chit că fac ş-un pic de de amintire a vremurilor cînd atrăgeam atenţia asupra unui părinte că nu are dreptate) - cel mai tare sare cel întrebat.Şi, în faţa acelui torent, nu poţi rezista!
Tu ai dreptate, după nişte reguli raţionale poate nu chiar zăltate, dar asta nu înseamnă că vei sfîrşi bine.

Pe de o parte.
Vorbeam zilele trecute de călcatul în zone dureroase. Respectivul va face marea şi pămîntul nu doar pentru a evita zona, dar şi pentru aţi plasa ţie responsabilitatea... Pentru a ţipa la tine, irezistibil.
(Maman, parcă tu erai din categoria asta!...)
E prea sec spus, responsabilitatea?
Se poate.
Dar Acela realmente face  totul, cu fulgere şi furtună, pentru a-ţi plasa ţie ceva.

Bineînţeles, la stadiul ăsta se poate vorbi  despre Biata, s-a păcălit şi ea, l-a crezut serios pe ticălosul acela care i-a făcut un copil... Trec aici peste faptul că iar nu e cazul de responsabilitate, acea vorbă mare aplicabilă doar la unii, îndeobşte la aceia care trag deja în jugul la aşa ceva.
Eu aş înţelege că şi, amărîtă fiind, a vrut să-şi diminueze neplăcerea cruntă a vieţii prin acel nectar (-capcană...) numit sex. Numit mîngîierile, pătrunderea cuiva.
Dar îndeobşte acolo poate să fie vorba de un obicei al acelei păturici sociale. Acolo se cerşeşte în mod curent, acolo se rezolvă cu mîna întinsă multe din probleme.
Plasa era întinsă dedesubt înainte de nefericita iubire.


II

Ca tot mergătorul actual prin urbe, dau la tot pasul (după o săptămînă de la scrutin) de urmele campaniei electorale.
Ce-mi sare în ochi, demn de a mă făli aici cu spiritu', cu superioritatea (o să ziceţi că vă irit cu aşa vorbe. Da, dar în paralel eu scap de acuza interioară cu pricina şi pot să desfăşor expunerea  de faţă mai  dezionvolt).


Mulţi catindaţi bătură monedă pe ideea că ceilalţi au tăiat din salarii...În vreme ce ei, de pildă un Vanghelie, a avut grijă de ei, de penzionari par exemple.
Însă, păi.

Nu am pretenţie că Boc şi amicii au lucrat cel mai deştept posibil, găsind şi vreo garnitură fericită a meniului cu tăieri dure. Ce altminteri - aşa idei salvatoare - nu au răsărit nici pe alte meridiane ale năpăstuitei Europe.
Dar realmente fondul problemei nu putea fi eludat, atunci cînd ai hăţurile în mînă, decît dacă realmente vindeai bucăţi din ţară.
A existat o bulă, în ştiuţii ani dinainte de 2008, care a infectat din plin şi prin jur (adică a dat poftă de creditări aiurea ale populaţiei).
Şi a făcut poc.
Cu preţul de rigoare.

Mie mi se pare simplu, chit că subsemnatul a picat de la 19 milioane ca graphic designer la 7 şi ceva brut.
Sau 6 milioane în prima lună la angajat la curăţenie (poate de scris odată despre acele foarte instructive trei săptămîni...) la Carrefour Colentina.
Nu mi-a plăcut deloc acea prăbuşire, dar m-am pregătit să sui din nou dealul. Iar acum am ajuns la 10-11 milioane, plus bonusul învăţămintelor.

Lumea de rînd se plînge însă...
1. Aici pare elitism din parte-mi, însă trataţi dvs. lucrurile altfel, de vreţi să rămîneţi raţionali! Spuneţi-le dumneavoastră altfel! Eu unul nu mă jenez să mă trec printre elitişti, ca poziţie, nu neapărat ca dispreţ pentru largi categorii sociale care latminteri fac o infinitate de lucruri mai bine decît lumea bună.
2. Aici nu are cum să numi fugă mintea la o bucată din Caragiale. Unde un tip a fost suplimatără. Bineînţeles de către un monstru, care poartă galeşa poreclă de Ampotrofagu - dacă îmi mai aduc bine aminte...

"Marea cu sarea! Avea și el o sută cinzeci de lei pe lună... și l-a suplimatără; cu o sută cinzeci de lei a lui o să se procopsească statul! În mațe să le stea ăi o sută cinzeci de franci! L-a suplimatără, că l-a-nsemnat Ampotrofagu, suplima-le-ar Dumnezeu luminițile ochișorilor din cap, s-ajung să-i văz orbeți pe toți, cu mânușița întinsă pe strada Clemenții la colțul lu' Butculescu!."
(http://ro.wikisource.org/wiki/Art._214)


Ah, devierile lui Ordean!...
Întîlnii ieri pe fostul meu profesor de psihologie..
"Matei, există o spusă din cărţi... Aparent clară şi de lăudat la bodegă cu ea... Atîta doar că aşa vorbă poate pătrunde şi în suflet. Unde se succed mai multe niveluri, straturi spre adîncul nostru..."
Eee! În context. La Caragiale facem deseori trimitere, de la 1990 mai ales, că e contemporan cu noi. M-am jucat şi eu cu ideea, chit că nu neapărat strict în forma reprodusă. Dar acum mă uit la textul schiţei "Articolul 214" şi mi se pare absolut viabilă, întîlnibilă şi azi, ca gesturi ale cucoanei, ale fiului ş.c.l.


Iar Eee!
Să mă iertaţi, dar mare diferenţă de vederi între Lumea (românească, a) lui Caragiale şi aceea de la 2012 nu văd. Poate nu ne mai bătem la alegeri cu acelaşi spor, dar în materie de băşcălie şi de lipsă a responsabilităţii - slabă diferenţă!


În context, am nimerit ieri în parcul Titan (aiurea numele lui AI Cuza pus acolo, după cum şi mai zevzeacă este tipul de statuie pus Marelui Domnitor / Domnului Obrenovici la intersecţia arterelor Baba Novac şi Cîmpia Libertăţii).


(Zevzec în sensul că nu se potriveşte epocii. Trec peste faptul, amintit şi altădată pe acest blog, că numele Cuza nu are nici el de face cu spiritul locului, un cartier totuşi fără istorie şi locuit în majoritate de inşi ce nu par să se înghesuie la plimbări în trecut atele decît ale propriei existenţe. E o realitate!)


...În parc fanfara cînta, la propriu.

Nu mi s-a părut ca lumea să fie mult diferită - întru construcţie interioară - de aceea de acum o sută de ani.
În sensul de multe doamne coapte, dansînd cîteva între ele, respectiv punînd şi din nepoţi să se zbenguie pe ring.
Răutate-mi?
Poate.
Deşi sînt accese de acest gen mult mai dure sub soarele mioritic (era superb aseară, adică Dumnealui Helios!) - vezi campania electorală... - v. PS


Mă mai uitam la acel ceai dansant (ca oră, ca atmosferă) şi observînd cum coaptele bunici îmbrăcau de acasă, respectiv îndemnau nepoţii, nepoatele să se aventureze la zbenguială răsfăţată pe ring. Doreau să fie ele, venerabilele acolo, sub ochii soţietăţii lor. Dar nu aveau curaj pentru aceasta.
Şi găseau, vorba manualelor de psihologie, rezolvarea aceasta a problemei, a neputinţei de transpunere a unei idei în practică.
Alte impresii vizuale, tot de pe acolo.

Ceva mai încolo,mi-a revenit în mintea ideea - săltată în dezbatere aici acum 3-4 posturi: "Cît ne putem schimba, fie şi în căruţa modernizării secolului 21?
Mi-am pus-o ieri şi pe cînd reveneam prin cartierul Colentina mai puţin spălat, celd e la est de rîu.
Mi-a venit în minte şi la o bălăceală a unor tipi, mai, mici, ei, ele, în lacul Titan - ce părea leită cu momente de acum 40 şi ceva de ani, de la Tei.



III


Nimeresc pe un blog de care auzisem, al lui Adrian Năstase.
Sînt convins că e un loc instructiv (chit că va conta mult ce faci apoi cu învăţămintele, să nu ajungă piatră de moară în loc de aripi...)

Domnia sa pomeneşte acolo de "maestrul Dinu Săraru"

[ "Prin amabilitatea maestrului Dinu Sararu, pe care l-am rugat sa examineze fotografia tabloului de la Muzeul National din Tirana, am aflat astazi ca este vorba despre un portret al lui Victor Eftimiu, portret realizat la tinerete." ]


Ce chestie sa fii politician, de fapt om de lume... E musai / must sa-i spui lui Dinu Sararu "maestru".
Formula e uzitată de mai toată lumea momentului, adepţi sau ba ai României profunde.
Recent dispăruţi sau ba, sumedenie de oameni din cultură primesc acest titlu.

În sine, dorinţa pentru aşa titulatură nu ar trebui să mă mire. A sta în ochii mulţimii de spectatori, dincolo de ce se scrie glorios pe ttema aceasta, este şi o mod de a te infantiliza ori de a rămîne astfel. Iar infantil fiind, ai nevoie de atenţiile din (prima) copilărie. De vorbele mari, de asigurările că eşti nemaipomenit, special...

Deci ne-am lămurit pînă aici... Cred eu, ş-aştept eventual observaţii contrare.

Lucrurile pot fi puse, maid eparte, şi către un alt unghi.
Mă întreb cum reacţionează un Mircea Cărtărescu atunci cînd cineva (bnuiesc faptul că există destui asemenea emitenţi potenţiali în mediul dumisale...). Cred că omul, tizul, se amuză, după care roagă să se renunţe la aşa slăviri.
Nu ştiu cît e aici inteligenţă, cît altă generaţie. Probabil ambele.


La final.
Nevoia, acceptul vorbei cu "maestre..." este totuşi semn de opinie nu tocmai grozavă de sine.



IV

Tot de prin urbe.




Bineînţeles şi cheia de la casa de bani - vorba lui Ilf şi Petrov parcă..

Eternul uman.
Care, pentru a supravieui, pentru a trece prin Nebunia dintre ale două MegaNebunii (ce era înainte de a ne naşte, ce infinit şi insuportabil va fi după), are nevoie de aşa vorbe...




PS


Am adunat în campania electorală mai multe materiale, pe care abia acum le răsfoiesc...
Din trei articole din interior amintite pe coperta unei gazetuţe, toate se dau, negativ fireşte, la un contracandidat.


Candidatul are un nume aparte. Nu întreb la ce scriitor vă duce cu gîndul.



Privind pe Propus, nu comentez asupra fizionomiei. Dar dl Diaconescu mi se vădeşte delicios prin trăsăturile sale (creatoare de Roll Royce şi altele - pentru sine, să rpecizăm!), prin unica mască pe care o posedă.
Continui să cred că actuala epocă va constitui un filon scriitoricesc de zile mari pentru viitorime...


Pentru că e de bon ton, se face trimitere şi la văru Iancu, chit că legătura în scapă, mie unuia:



Mesajul - cu tineri şi reveniri din străinătate de dragul boborului - îmi trimite urgent gîndul la un alt candidat de la recentele locale...

E vorba de Nicuşor Dan.
La una dintre întrunirile sale electorale grăbindu-se să meargă şi Mircea Toma:


Dar eu rămîn la mai vechile-mi observaţiuni.
Unele argumente le-am pomenit (aş indica doar pastilele din adverstising, a la "Acum ori niciodată, salvează Bucureştiul!").
Mai adaug unul.
Nici o jenă să pună CU VOPSEA mesajul pe un panou publicitar!...




PS 3.
E poate nepoliticos ce fac...
Legat de poza lui Adrian Năstase de pe blogul său...



...  nu mi-am putut reprima comentariul:

"...Stai dumneata amabil, înţelept în poza iniţială a blogului, dar ochii îţi sînt cei dintotdeauna… Ascunşi, duri.
Prin 2002 mă speriam pe cînd le vedeam lama oţelului…"

Să mă ierte fostul premier dar totusi şi actual Politician de Fier!

Totodată, mă uit la citatele alese pentru aceeaşi carte de vizită a bloggerului.
Văd iar formula pe care o pomeneam în cazul pupilului lui Dan Diaconescu, mai la deal: ne dăm la alţii.

Al doilea citat nu e mult mai înţelept. Mie, care am mai citit una-două despre Titulescu, mi se pare pentru plebe vorovirea de acolo...
Chiar şi aşa, Titulescu nu se unea cam cu nimeni - eventual doar la Paris şi cerea scoaterea Gărzii de fier în afara legii -, după cum, dacă va fi izbutit, rezultatele se pot verifica în furtuna anului 1940. Adică nemica.

Dl Năstase trage însă aici profit din plantarea unui Titulescu osebit în capul românilor, de către comunişti. Corectaţi-mă dacă greşesc. 
Mărturisesc a nu fi citit destule pentru a afla şi de ce a purces un Nicolae Ceauşescu la aşa acţiune.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu