duminică, 3 iunie 2012

[UMAN] Mulţi vă vor binele...


Era începutul unui banc.
Mulţi vă vor binele.

Venea apoi sfatul, de bun simţi şi tot atît ajutor:
Nu-i lăsaţi să vi-l ia 


I

M-a pus naiba într-unul din posturile-mi recente să calc un pic prin ograda lui Oedip. E vorba de personajul freudian.
Azi, după ceva zile, nu văd unde e drama...
Pentru că îndrăzneala de a ataca o problemă ce, altminteri, e doar în mintea noastră oferă şi avantaje, nu doar eventuala iritare a audienţei.

Era acolo vorba de relaţia ideatică dintre noi şi sexul fizic al părinţilor. Inclusiv a celui patern raportat de percepţia fiului.
Bineînţeles că pare o nebunie, la bani mărunţi nici nu vă veţi putea găsi cuvintele să condamnaţi aşaaaa... Cum ziceam, caracterizările unei asemenea infamii sînt pînă şi greu de ajuns pe limbă. Sau chiar în minte.


[ Aici sînt niţel cam bandit, căci detensionez atmosfera cu astă nostimă caricatură - la care am rîs cu mare poftă şi muşte secunde, semn clar de ducere cu pluta.
]


Eee, şi aici ajungem la bancul iniţial.
Păi cine veni să-mi vrea apoi binele, prin tras fie şi ferm-dur pe calea cea bună?
Păi fosta nevastă, mama lui Radu al meu.

O să mă întrebaţi ce treabă are dumneaei cu blogul meu.
Aia m-am întrebat şi eu.
Ce-i drept, întrebarea nu e suficientă (iar iritarea chiar deloc).


Bancul privea rudele.
Despre care mai toţi aveme xperienţa unorrelaţii:
- realmente onorabile, rezonabile (căci eprfect nu există, nici aici)
- tensionate pe faţă (fericiţilor!)
- tensionate pe şest, MEDIU ÎN CARE ÎNCERCĂRILE (şi reuşitele) DE DUS CU PREŞUL ÎS LA TOT PASUL.

În acest distins cadru m-am aflat şi cu onor mă mai aflam - barim pînă azi - şi eu.


În familie există o mică (mai exact, mare) bombă.
Ea se numeşte necunoaşterea realităţii.
Creşti cu ideea că familia este o treabă ce te protejează. Observi matale în timp (din burtă, la bani mărunţi) cîte una alta, dar vin nişte oameni de treabă care - la primele-ţi revelaţii - îţi transmit înconştient că ţi se pare ţie.
Că Familia, totuşi...

Dacă ai baftă, la un moment dat - chit că vrea preţul unei beţii crunte (ceea ce asigură nu doar ciroza, dar şi o ridicare fericită a barierei interioare, spre simţirile şi părerile-ţi reale) – te luminezi că lucrurile nu stau chiar aşa...


Ce-i drept, chit că poate vorbesc aici prea mult din experienţa proprie (preferaţi din cărţi??), îţi ia ceva timp pînă te eliberezi de tot.


Vă spuneam de relatări din experienţe personale.
Avui la un moment dat, ca tot omul din veacul 21, un divorţ.
Cine  credeţi că a venit să-mi tragă un sex oral, eu fiind partea pasivă?
Draga mea soră.

Hai să zicem că treaba asta era suportabilă, ai ales că lăsa şansa unui 69 sau mai mult (cumnate, sper să nu vii cu ranga, la aşa afirmaţii...!).


[
Nu vă iritaţi în exces, că ajung eu şi la dumneavoastră, cei iritaţi şi de aceste vorbe!


(Ce-aş rîde, după fuduliile-mi cu Caragiale şi Academia română – este că nu le-aţi uitat penibilul? –  ca acum să fantasmez asupra noi direcţii în scrisele româneşti pe care le lansez ori o voi face-o!...)

 ]
  

Eee, dacă doamna cu pricina (se apropiade 50 de ani) se limita numai la dorinţa cu pricina, era ok.
Mica problemă fu că apelă la dusul cu preşul.
Şi asta e pasabil.
Atîta doar că tentativa se baza pe biata-mi idee de mezin bine crescut (de o mamă feministă avant la lettre) că sora mai mare are cam întotdeauna dreptate.
Dacă aceasta din urmă a plasat cu eficienţă vreun pumn-doi la vremea-mi primei copilării, terenul e numai bun...

Numai bun pentru ca eu să n-am poartă la interior, cînd din partea acelei doamne (cică soră) se aruncară - la vremea amintitului divorţ - torpile.

Asupra stilului păliturilor în cauză se poate da doctoratul.
Cum, zici matale că..? Nu, fratello, ţi se pare...
Şamd.

Am avut noroc să mă aflu cître fericiţii 10% dintre ăi care au scăpat parşivului sport (proprii fii ai doamnei se pare că nu au avut bafta asta).


Buuun.



Asta fu o introducere la a duce cu preşul (pardon, încercare de aşa ceva!) legat de păcătoasele-mi afirmaţii despre p... tatălui. Sau a mamei.
Din postul cel recent.


II


Problema e în felul următor.
La vremea cînd căscam ochii (recunosc a nu fi fost, el, foarte în drum) la aparăţelul de sorginte interbelic de curăţat frumuşel undeva, aveam o mare ceva cam un pic mai jos de buric..
Io-s om curios, iar în paralel nu pun preţ mare pe vorba că-i ca mine mor repede.
Asta şi pentru că de expiat o facem cam toţi...

Ce-o fi cu chestia asta neplăcută-şi-mai-mult?
(Adică pentru care nu ai cuvinte, ci doar tulburare)
Căci la vremea aia nu eram tare diferit de cel care la un 2008 a declarat pe un profil de blog că e interesat să afle ce i se întîmplă.


La aşa curiozitate, uite hîrdăul.
Şi chiar e sinistru.
ŞI AL MULTORA. 

Care, cum vă spuneam, nici nu apucă să pună întrebarea.
Doar revolta, recunosc, urieşească.  

Întrebarea fiind: cum, nesimţitule, te gîndeai la p... tatălui? Başca forma şamd.


Aveam 29 de abonaţi la acest blog
Pariez c-am rămas fără jumătate după aceste afirmaţii.


Dar:
DAR:

 Problema nu e a mea, CI A VOASTRĂ.


Voi nu vă puteţi imagina scena, căci se lasă cu...............
Asupra pedepsei,  vă las pe voi - nu ştiu în ce condiţii restrictive aţi crescutără - să vedeţi carele erea.




III


O să spuneţi ce mi-a căşunat de m-am aruncat în aşa sondări, taman acum - la iunie 2012 mai exact.

Păi m-a luatmama lui Radu:
Ia uitaţi cum sună un mesaj de bun simţ al mamei lui Radu.
Altminteri femeie la locul ei cîndva.
Chestia de mai sus nu excluve vorba aparent.
Mai exact, ce părea ok cîndva, la Vîrsta n, păi azi...

"Imi spui mereu ca nu tin seama de opiniile tale. Care opinii, pledoariile pro pedofilie si altele de la tine de pe blog? Iti raspund eu la intrebarea de pe blog - ce e erau in faptul ca un copil vede sexul unui adult? Trec peste faptul  ca daca eram cu adevarat jegoasa azi erai decazut din drepturile parintesti pt ea, dar mi-am salvat-o si o am. Pentru copil este un viol psihic. Asta e raspunsul. Ideile ca poti sa faci si sa spui orice, fara vreo limita de vreun fel si numai ce vrei tu si altul sa inghita si sa taca si sa-ti spuna cit de destept esti?"

 Pomeneam la start post despre ne-jena apropiaţilor, cînd eneteresul le-o cere, de a ne/te face.
E omeneşte.
Însă.
Poate că tot omeneşte e să le spui Ba, pardon!
Sau, după caz ore cartier, ' Ai sictir. f.... în g...!
Realmente astea-s vorbele.
Dumneavoastră veţi pune un cîntar mic şi veţi vedea acolo ce şi cum.

Dacă veţi prefera în locul vorbelor delicate şi bucale să vă trageţi spre un ulcer mic - păi parcă nu e tocma' treaba mea...


De la cap.
From the beginning.

Zisa ăluia din faţă arată aşa:
"Pledoariile pro pedofilie si altele de la tine de pe blog?"




Ştiţi ce e amuzant aici?
Ce nu poate simţi.
Mai exact SUPORTA.

Îs convins că senzorul distinsei doamne Flori Sava..
(Porcule, o să miroasă şi cei de la serviciul ei - nu spun care... –  că e amestecat în aşa discuţii, că i-a dat prin cap fie la şi la un îndepărtat moment să se cupleze cu aşa ticălos pervers und sinistru...)...

a mirosit bine,
...dar, mai departe, ia fost dat să nu suporte aşa fapt de viaţă.


Ah.
Lam sunat şi pe amicul M..
Altminteri The Best
Ori The best Loved.
De către mine.
Să-l întreb dacă tăria lor în a stăpînirii de sine decurge din a nu aborda decît puţine domenii.


Îh!.
Nu ştiu dacă mă înşel

Cert este că reţeta nu asigură succesul epocii următoare, din viaţa lor.




III


Mi-am pus problema dacă nu ar trebui corectate, aranjate scrsiele mele.
Că tot le voiam - de la o vreme - reproduse într-un volum.


Nu.
Căci aşa avea de pierdut mai încolo.
NU POŢI ŞI SĂPA GALERIA, şi a o aranja cît să circule alţii.


Ne reîntîlnim curînd, rariimei cititori-de-blog.
Există oameni care fi-vor iritaţi de durerile (nu mai spun că-n partes freudiene) de cap.
Alţii ba.




PS 
Eu am o idee în cap, de la Matei Georgescu şi nu numai, că neplăcerile noastre se datorează nu neapărat altora, cît unei nepotrivite gestiuni a vieţii.




 Să mor io că e aici o chestie pă care nu poţi pentru ca să o accepţi cu una cu două...

Dacă am pomenit de a mea soră şi de altă doamnă. e doar ca mod din viaţă.
Iar de aici e de discutat – cu actele pă faţă – dacă acolo e încercare de a fi tras în piept.
Ori ba.


Dacă nu mă credeţi că în cazul doamnei Bojinovici fu aşa ceva, io pot pentru ca să expun mai pe larg părerea mea despre o frază sau alta, despre o virgulă sau alta.



Doamna arată un pic aşa





 Capăt de rînd.

Revenind spre latura proastă.

Dacă vreun pasaj, nici nu mai contează că e vorba despre ce aminteam eu - jucăria (şi ce elegant e spuuus...) mamei sau a tatălui -  ne trezeşte un ceva insuportabil.
Nici nu mai contează că vina e la altul.
SAU LA NOI - căci deseori e la mijloc...


Dar la noi e putinţa de a suporta.
De a rezista.

Nu va jongla ucigaş cu acele formule o rudă, ori un coforumist, ci un oarecare, pe o confruntare (C'est la vie... A lui Emerson...) pe net.
Nu strică să ai idee.


Mergem înainte.



PS
EU MERG ÎNAINTE.


Aaa...
Păi poate nu ştiţi!
Pozelşe se aleg.
Alea fără pete de ficatî între altele.

Uite-aşa!


Deşi, din groapă ace-voi ceva haz de aşa alegere...
Care poză să iasă mai favorabilă personajului.
Cum să prezentăm mai ok (cum oare zice-se-va oare în deceniul 21, mai 'acana, mai spre finalul lui, mai exact??)

Păi nu-l prezentam.
Lăsaţi-ţi-l natur.

Cum, bre. ăsta erea nesimţitu ăla de să voia Carageale?!!
La maiou' lui?!!



Mergem înainte.

Sînt convins că mîine mă voi jena de aşa afirmaţiile de azi.

Măcar atăt am învăţat un pix pînă azi.



CONCLUZIE.
Rîdem.
Glumim.
Dar ce nu poi căra matale, în ale sufletului...

NU-MI LĂSA MIE!

Dacă nu mă crezi,
...trimiterile în ce era de discutat (a lui tata, ori 'a lui mama) rămîn valabile pentru discuţie..



Fraţilor, oricare dupe site!
De la Academie, la carele o vrea iel...

Eu nu vă mai caut.


O să ziceţi:
Păi, bre, aşa ceva nu se zice!
"Păi io-s apărătorul lu' aia, iar io-s apărătorul lui Ailaltă..."


E frumos zis.
Dar e problema voastră.
ADICĂ.
ARĂTAŢI CĂ VĂ LASĂ RECE, ca orice fleac în viaţă, SPUSELE UNUI  DOI-LEI  CA MINE ORI ALE ALTUIA SIMILAR.
Dacă nu puteţi, argumengetaţi.


Înainte!
Văd că Triluliu.ro nu mă ajută.
Hai să ne aranjăm atunci altfel.
Eu îl ştiu de 30 de ani.
E e.
Gary Glitter.

Cum, fraţii - de printr-un Vietnam -  l-au prins în osfsaid în ale (cum, a zis-o F. Sava?) pedofiliei?


Acuma...
Futu-vă.

Cred că-s ultimul om în ale pedo.
Adicăte-le nu am nevoie pentru a-mi face viaţa suportabilă să mă întorc la juni.
Mă simt bine colo-ici, dar cu antenele largi.
La - aşa bănui - Viaţă.
Parcă e mai suportabilă în - ca să cităm pe cineva - să vedem ce ni se întîmplă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu