miercuri, 11 iulie 2012

[CARTE] "Alpinism...", de Walter Kargel (I)


Prin bunăvoinţa unui amic mă aflu în posesia unui exemplar al volumului de amintiri semnat de Walter Kargel.






Meditam în metrou, spre casă, că o minte precum a subsemnatului (între altele cică egocentrică) are variante clădite în jurul ideii de a da ascultare sau a pune la aranjat şuvoiul iniţial bazat doar pe ce iese din interior.
Parcă prefer varianta necosmetizată, căci mai bine niţel dezlînat, dar cu idei originale...


Că veni vorba, în drum spre donatorul volumului, îmi şi dădeam cu părerea.
Asta dincolo de a recunoaşte că-s cam pus pe a face harcea-parcea cartea, ca orice neafectizat  care se respectă....



Kargel cred că face parte din categoria celor care au rezistat prin cultură, ca să dau un echivalent în lumea culturală românească... Ca urmare însă, cei ca el nu posedă forţa celor care au rezistat...
Bineînţeles nu ai cum să nu remarci că există şi grupul larg al montaniarzilor care n-au scris nimic ci au cotizat vîrtos la cîrciumă, între altele născători de bîrfe fără urmări...

E de văzut de ce unii au optat pentru aşa ne-rezistenţă...

Dar cum arată, înainte de toate, acea n.-r.?
Din ce am văzut eu, curentul este reprezentat cu precădere de Ion Coman ("Am îndrăgit munţii", lucrare de amintiri, chit că scoasă la 40 de ani) şi W. Kargel.
Nici nu ştiu, de fapt, dacă este de găsit în rîndurile lor de vreo şopîrlă în stilul celor din lumea literară... Kargel nu simte nevoia lor nici la 22 de ani de la căderea comunismului - omul pare vaccinat total.

Nu caut hibe, doar punctez!
Şi las pe alţii în minunata poziţie a celui care se entuziasmează din nimic - parcă le şi văd scrisele, pe forumuri...

...Şopîrlele lui Coman erau pur personale -  nu mi s-a părut foarte deranjat de starea de lucruri (s-o spunem, idioată) din România vremii sale. Ce-i drept, braşoveanul nici nu a dus lucrurile spre mai rău, zic alţii, zic şi eu, cum a făcut-o Emilian Cristea - e fondul, ce-i drept, al unui colaboraţionism general gras.

La Kargel, mai ales că mă aflu după o lectură superficială, neimplicarea se va fi datorat pe de o parte firii sale ceva mai ariene (născătoare altminteri a desenelor teribil de originale!) - nu ştiu dacă urmare a vreunei educaţii excesiv de apăsătoare.
În acelaşi timp, originea-i germană fiind probabil indiscutabilă, a avut de suportat fie şi doar ameninţarea unei represiuni etnice, după 1944.

Cert este că trimiterile politice, de fapt de-sănătatea-naţiunii sînt foarte rare.
Omul îşi va fi văzut de cocoonul propriu, de savoarea pipei, de atenţia nevestei - nici gînd de încrîncenarea unui Baticu (eventual Ordean...).

Este drept că se pune întrebarea Dar de ce, neapărat...?
E adevărat. Eroismul nu-i obligatoriu.
Dar observaţia nu-mi poate lipsi aici.

Ca fond, este clar că avem de-a face cu prima carte de memorii a generaţiei sale (paradoxal, pare că cel mai vîrstnic din pleiada timpuriu comunistă a şi supravieţuit, fizic şi mental, cel mai mult...).
Dincolo de construcţia infinit mai grăbită decît a lui Baticu ("Amintiri..." - care lasă totuşi şi el dezechilibre, cu momente dezvoltate urmate de treceri grăbite), relatările nu pot să fie decît captivante pentru iubitorii de munte, mai exact cei acceptînd că a existat şi un Ieri (unii accept cp fi-va şi un Mîine...) ...

Nostim cu poreclele, dintre care de una auzisem şi eu, Pilaf, atribuită lui Petre (Pierrot) Strat - urmare a unei căzături cu destule membre rupte


Voi reveni.


PS

Cum am spus, însăşi rîndurile mele-s un mic balamuc amestecat, dar sper să găsiţi şi ceva perle.
În oarece context, că tot găsesc pete în soarele unor scrise oricum de excepţie, ale lui Baticu, de-mi voi scrie vreodată memoriile alpine sper să fiu mai ordonat - chit că vreun perfecţionism cine ştie la ce nimic mă va duce finalmente...
La 2012 simt însă că nu-mi voi scrie memorii bine aranjate; prefer, cum spuneam, torentele... Probabil careva va extrage apoi, ca din Caietele nu spun cui - ca să nu par luat cu tot de ape.

*

Ca unul care fuse foarte recent pe Picătura, poza doctorului Oskar Schobesch nu mi se pare - cum glăsuieşte legenda - luată în rapelurile de pe acest pisc. E Călineţul, Degetul? - căci şi coclaurii îndepărtaţi din imagine nu aduc cu ai Caraimanului...
Aşa mi se pare.

Că veni vorba de secundul său din premiera Fisurilor Centrale, 1940, Ion Coman evită să-i dea numele, în "Am îndrăgit munţii". Nu pare să fie o interdicţie privindu-i pe saşi, căci prenumele Walti răzbate totuşi în acele pagini.

*

Fotografia cu W. Kargel din debutul postului am extras-o dintr-o imagine,  pe care N. Baticu m-a rugat s-o măresc, la vremea peliculelor alb-negru. Am îndrăznit să-mi opresc şi eu o copie, ceea ce poate prinde bine azi (pe aceeaşi filieră am imaginea cu prima soţie a lui NB, Madeleine Knapp).


Dorule (Vasilescu), recunoşti pe cineva dintre cei din poza aceasta, cît şi de mai jos?
Un Dumitru Chivu - june foc - pare să existe cu siguranţă mai sus, dar de rest habar nu am (nici nu eram obligat să-i ştiu...)




4 comentarii:

  1. Salut Mircea,

    apropo de cine apare în ultimele poze.

    Pe lângă Mitică Chivu eu mai recunosc doi:
    - Igor Popovici (premierele de iarnă la Albastră și Arpășel), cel cu șapcă-n cap, în două poze.
    - de asemenea, cred că cel cu mustață, lângă Kargel, este Ciprian Foiaș (matematicianul, de ani de zile profesor laureat în SUA).
    Pozele par făcute la începutul anilor 60 (Popovici a murit în feb 1964).

    Eu încă nu am intrat în posesia cărții lui Kargel (am fost plecat din țară), sper să o fac zilele următoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Apropo de poza cu Oskar Schobesch.
    Cred ca este făcută chiar deasupra strungii de la obârșia Albișoarei Marelui V, acolo unde se aproprie pereții pentru câțiva metri.

    Este vorba de ultimul rapel din Picătura spre marele V (al doilea sau al treilea, depinde ce corzi folosești).

    De altfel, fotograful este doar 2-3m mai jos de cel care face rapelul, adică stă chiar în firul văii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc de observaţii, Mariane!
    Eu-s tentat s-o ţin în continuarea pe-a mea, în materie de acel rapel. Şi nu e vorba de vreo încăpăţînare... Am trecut pe acolo acum două săptămîni, iar locul cu pricina l-am păşit de nenumărate ori... Aşa-mi spune mie instinctul, adică acea magazie care posedă toate observaţiile unui individ-
    Uite, postez la finele acestui articol nişte poze din acel punct...

    RăspundețiȘtergere
  4. Mda, m-am uitat mai atent... Nu iese şi pace conform ideii din mintea mea...
    Dar.
    Am preluat acea configuraţie a crestei din ultimul plan, poza O.S.
    Acel gen de treaptă există realmente, pe muchia dinspre Portiţă, fie şi observînd-o pe aceasta ceva mai de sus, de la celelalte platforme de rapel.
    Deci ai dreptate, Mariane.

    RăspundețiȘtergere