marți, 24 iulie 2012

[MUNTE, MAI VECHI EU] 1994, Nordwand Moraru, colectiva CAR


Postez intenţionat aste poze din vechime, ca să atenuez efectul pate năucitor al notaţiilor de ieri.

Bineînţeles că a doua zi s-a lăsat cu sentiment prost, venit din partea Paznicului (parcă era mai neplăcut altădată, totuşi...). Recunoşti cînd e vorba de furia Paznicului atunci cînd ai în faţă un  sentiment inconfortabil dar totuşi vag, însă nici urmă de argument.
În cel mai bun caz ţi se aduc contraargumente sentimentale, debutînd îndeobşte cu "da[ai dreptate], dar..."
Cam multă responsabilitate pe maturi, îmi permit să spun. Într-un fel extrapolez aici o teorie mai veche, despre bărbaţi - care numai sexu' puternic nu sînt, dacă le sondezi mai atemt poziţia şia cţiunile în societatea, influenţele la care sînt supuşi...


Bon,hai la oile şi la văile noastre.!

Cred că este una dintre excursiile, dintre turele cu lume mai multă ce-mi lăsară o foarte plăcută amintire...
Este ultima dintre cele desfăşurate sub egida Clubului Alpin Român în 1993-94, mai exact dintre cele anunţate publică, căci altminteri puneam de drumuri şi în cadrul Clubului, noi cei care ne nimeream la şedinţe, să spunem...
Au fost două ture în septembrie 1993-94, apoi cinci (parcă) în mai-iulie 1994.
La acest drum, ultimul din ciclu, deja se adunaseră oameni şcoliţi în drumirile anterioare, exista deja oarecare sudură.


Eu şi bucureşteanul Dan Nichita, în Poiana Morarului.
La finele postului, un RT al subsemnatului, din  epocă.


Pe săritorile Văii Morarului, imediat în amonte de poiana omonimă.


Am ales drept variantăd e intrare în abruptul nordic al Morarului aşa-numitul Vîlcel al Morarului, mai exact prima vale la vest de Adîncă.

Abia angajaţi pe Vîlcel.
Eu îl parcursesem cu cîţiva ani în urmă, în coborîre. Fusese o cursă nişel nebună, ca tempo (grăbeam spre gară), ceea ce m-a făcut să nu fiu foarte atent în jur. A lipsit şi aparatul foto, iar asta s-a simţit, la rătăcirea ce urma în astă zi de iulie 1994...
Nimic nu intră mai bine în minte decît în urma unui eşec...

Am angajat grupul prea devreme într-un brîu spre stînga / est. Eroarea s-a datorat şi faptului că, suind îndeobşte văile clasice din Nordwand Morar, nu cred că si parcurs vreodată Brîul Mare în sensul vest-est (nici azi, la 2012, nu am bifat aşa ceva...).
Ajunşi pe acel brîu deasupra Adîncii (dar la un nivel unde spre ea există pereţi verticali, am luptat cu nişte jnepeni, cît şi cu căldura. Pierderi: o oră, respectiv efort.

În fine, ieşim în Brîul Mare, imediat lîngă Adîncă.

Doar aparent suim aici pe Adîncă, de fapt mergînd către continuarea de pe malul opus a Brîului.

Mihai, Dan Nichita, Ciprian.

... Şi un Mircea, acolo...

Dan, cu ale tinereţii gesturi... 
S-a schimbat în anii următori, cci în paralel punea pe atunci şi seminţele viitoarei situaţii profesionale, în petrol. Actualmente vieţuieşte în Franţa, în vreme ce amici cu ifose se dau deştepţi pe net.

Mihai. Un tip deosebit, poate cea mai bună calitate umană dintre cei conduşi în acel ciclu de excursii.
L-am întîlnit, parcă în toamna următoare şi la metrou Dristor. Era cu soţia (o femeie ce-i părea pe măsură) şi m-a anunţat că pleacă în străinătate

Am suit apoi Rîpa Mică. Era o variantăd e ocol a seg,mentelor cu probleme din Nordwand. Cam după 1997 am trecut la o variantă ce urma dinspre vest Brîul de Mijloc (abordat din Căldarea  sau din Vîlcel M.),  traversare în aceeaşi Rîpa Mică, de unde suiş la Brîul Acelor ori trasesare - precum la 1994 - în Rîpa Crucii.
Superbă zonă!

Rîpa Mică.
Era să repet calificativul de la poza anterioară...


În Brîul de Mijloc traversăm spre Rîpa crucii, la stînga cum sui.

Brîul de mijloc, la estd e Rîpa Mică.






Nu au fost probleme la traversarea pînă în talvegul Rîpei Crucii. Alt loc nemaipomenit, într-un munte nemaipomenit...



În stînga, nu departe sub... Mircea, Brîul de Mijloc.

Nu mai repet calificativul...
Sper să revăd curînd locul...


Dedesubt, o săritoare în care nu ştiu ce-am căutat la prima mea tură pe aici, de vreme ce se poate ocoli uşor...
Locul pare aparent închis aici, dar, după un punct-cheie, o săritoare la care treci spre dreapta, redescoperi talvegul, dar şi feţe ce suie onorabil la Brîul Acelor.
Am parcurs atunci talvegul - unde mă aflu în poza de jos. Deja e vedere de zile mari la Ace, mai exact la Degetul Prelungit aka Acul Crucii.


În Brîul Acelor. Se desface în stînga minunatul Horn al Degetelor.

Rîpa Crucii suie dezinvolt spre strunga-i de obîrşie.

Pe Brîul Acelor.

Muchia Rîpa Mare - Rîpa Crucii. Hodină.




Ne angajăm în Rîpa Mare, cea mai elsnicioasă cale de acces la vreuna din strungile Acelor.
Nu am pe moment filmul cu continuarea turei, cînd s-a ieşit sus, apoi am urcat pe Degetul Roşu.
A urmat trap la vale, fiind prins la ţanc personalul de opt seara. Se venise cu personalul matinal - nu cel de noapte, de care se fereau mulţi doritori ai turelor propuse în acel ciclu. Fără îndoială, comoditate omenească...
Dan Nichita mă va însoţi în mai multe ture din următoarele luni, cu rezultate 'exploratoristice' poate demne de luat în seamă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu