luni, 16 iulie 2012

[MUNTE] Nordwand Coştila, 14 iulie 2012 (I)


Intro

Vive la France!
Fif le son / Du canon!


Faptul că m-am declarat proamerican lasă destul loc pentru simpatii către alte azimuturi...
J'aime la France, moi!
Cîte n-am învăţat, începînd cu Pif-urile (un Pifou cînta următoarele, exasperînd un Brutus), trecînd şi prin vreun Gheorghe Brătianu, tradus în franceză...
Bineînţeles, e loc destul de Jean Gabin. de Celine "Divine" Dion şi de atîţia alţii... Oho, ce listă lungă!
Ori, pur subievtiv, ferocea bandă sonoră a lui Ennio Morricone la Clanul Sicilienilor...
Să trecem şi Clubul Alpin Francez pe acolo? ori cel mai înalt munte al continentului?
Hoooo, ptruuuu!

I


Cum n-am para lescaie, un loc liber în maşina lui Mugur fu aur. Şi ocupat degrabă.Ca un făcut, el se trambala cu ciracii (cam nae Dimitriu cumătrul, cu menţiunea că face ş-alege numai copii de treabă., la locul lor, zicători de Sărut mîna! la doamne) pe vecina Vale a Ţapului.
vecină cu ce?
Păi cu a mea vale a Caprelor.

Of, poate dau şi eu o hartă a locurilor de care tot scriu...


Şi un extras, mărit - neam cu a Pandorei cutie...


Cele vizibil scrise la computer sînt adăugate în A.D. 2012, se înţelege.
Harta e realizată (pe calc) în jurul lui 1930, dar nu a ajuns să fie publicată pe undeva. Eu am copiat-o prin suprapunere cam prin 1986-87, cred cu exactitate.
R. Ţiţeica spunea că după această reprezentare, via Nas Dimitriu, a realizat Eugen Stoian hărţile din primul număr al Buletinului Alpin, ele însele inspirînd pe alţii...

Bon.
Aici apare o posibilitate de mers pe malul estic al Văii Caprelor, de la nivelul Brîului Priponit mai exact. Posibilitate înseamnă că Ţiţeicii au străbătut-o cu pasul. Căci ei nu treceau ce nu au făcut... Mă uit aici (şi ACUM, la 2012) că nu trec drept parcursă finala Ţapului, deasupra Brîului Mare, ei intrînd pe Brîul de mijloc din Valea Mălinului.
Mai observ că ieşeau spre aşa-zisa Creastă a Viilor Senzaţii inclusiv pe un brîu imediat inferior variantei clasice, aceea de deasupra rupturii de pantă (l-am parcurs şi eu de vreo trei ori, ultima dată cu Mugur).

Radu Ţişeica nu trece însă aici denumirea dată unui fir vestic al Urzicii, din zona inferioară, pe care într-o descriere de jurnal montan o numeşte "Vîlceaua Şerban". O pomenesc deoarece m-am lovit (fericit, la o adică) de existenţa ei, în ultimii ani.

Revenind.
Acel mers pe malul estic al Caprelor voiam să-l execut.
Privind de departe, adică din Poiana Pietrei Pîrlite, părea înclinată zona de parcurs, dar ok. Plus că ştiam a nu fi primul pe acolo...
Lucrurile s-au dovedit însă un pic mai complicate faţă de expectaţiile mele, ori la mijloc o fi diferenţa de vîrstă - junii Ţiţeica avînd la finele deceniului trei cu puţin peste 20 de ani...


Cum echipa lui M. a luat-o cu acceleratul peste Gîlma, le-am urat succes şi-am rămas singur.
Aş nota doar că, la baza văii, cu toţii am auzit un cîine lătrînd, e traseul vizat de ei, atîta doar că nu au întîlnit apoi patrupedul. Se mai rătăcesc... Noi găsirăm cîndva un miel pe acolo, la nivelul brîului ce vine dinspre Mălin şi duce pînă în Urzica, pe la 1700 m alt. Şi l-am dus (de fapt, Sabin Munteanu apare în poză) pînă la postul de poliţie din Buşteni. Crudă soartă, să te pape lupul sau miliţia, căci şi aceasta din urmă ce să fi făcut, reîntregirea familiei? Anunţ la gazetă?

Zi brici. Senin.
O iau pe Brîul Priponit.
(Poate ar putea purcede leneşul la întocmirea curîndă unei hărţi, poate imperfecte, poate cu scăpări, a acestui versant de Coştila!)

Dar să vedem de-o poză...
Cele din Valea Cerbului, chit că pun grozav în evidenţă Zvîrlitura Văii Caprelor...


...arată din unghi poate nefericit drumul meu de azi...
Pot cel mult să te ajute a profita de aparatul performant al colegului din acea zi, cum e cazul aici al dlui doctor întru Bucegi (dacă nu e, va deveni sigur: le are!...) Adrian Costache, a.k.a. Rupi.
Sper să nu se supere alţi dinstinşi confraţi de afirmaţia asta...

Şi să vezi văgăuna mai de aproape:






Sportul aduce un pic cu a ridica ochii supuşi de la gleznele unei domniţe, spre înalturi (Porc bătrîn! / Ioanide delicios!)..
Dincolo de aste şarmante libidinoşenii şi normalîcuri, e de spus că viitoarea traversare a autorului avea-va loc pe a verdeaţa aia de sus-dreapta, niţel în coborîre. Spre ceva care deocamdată nu se vede...

.Alta:


Şi-acu la treabă.

Valea Priponului, văzută din cunoscutul loc unde treci de pe platforma Pintenului Priponului, spre firul Văii omonime...

Brîul Priponit (preluare probabil a Priponului de pe Valea Cerbului...) pleacă spre est... Spre Soare-răsare, că tot luminează aşa frumos, la vreo oră 9 a dimineţii.
Altminteri, e ca în filmele interesante... Vechiul amic Mugur capătă spre bătrîneţe obiceiuri de-ale lui Mircea (pe vremuri pleca la 7 şi jumătate din Bucureşti, acum la 5,40), iar ultimul caută performanţa profesională viitoare - cîtă o fi - pe baza perceptelor, a atitudinilor văzute la cumătru-său... Adică naşul lui Radu Ordean.



 Pe aici, doi lujeri care ţîşniră cvasifulgerător de sub zăpadă. Da, la 15 iulie, să zicem mersi că nu aveam vreuna ca în Alpi!

Mi-am lăsat mutra în dese imagini, considerînd că ea conferă ceva şi din atitudinea umană faţă de locurile străbătute. Mă refer la tensiune, la (ne)siguranţă, respectiv la broboanele multe-multe de transpiraţie...
Cum, vreau să fac pe vedeta?
E şi ăsta un punct de vedere.


 Ori cît aş vrea să fac pe liniştitu', e un drum totuşi nou iar eu - un cinquagenar respectabil (între ai săi patru pereţi...) dar şi singur.

 Ajung în preajma firului Văii Caprelor. Dumneaei, altminteri bine crescută în amonte, aici face două salturi crunte, neam bun-bun cu verticala.
Unul mi-e deasupra, altul dedesubt...
Cel de deasupra este alcătuit dintr-un perete spălat, apoi, la est, la stînga cum te uiţi, de talvegul cu săritori...

Ăsta e deja malul opus, la est de talvegul văii... deasupra, sus de tot, se ghiceşte liniştea Brîului cu jnepeni... Ăsta ar fi vecinul de deasupra, de la blocul Coştilei, al brîului pe care mă aflu. Cel Priponit.

 Aproximativ în talveg.

 În aval este exact şarpele cel crunt de-l văzurăţi la debutul postului.
Adică el:

De deasupra doar lasă să i ghicească fioroşenia. Nu o arată direct...
Uite:

Dar noi nu vrem să păţim vreun conflict cu mitocanii, aşa că trecem pe malul opus.
Unde locurile, fie şi un pic expuse vizual, arată astfel:


Din covorul cel frumos mă aşteaptă un trăpiş ceva mai brusc, întru pantă.
Nu-i bai.



Arată onorabil, ba chiar plăcut, dar posedp micul neajuns de a nu fi sigur de continuare, de ieşire. Asta te face să fii atent la o eventuală retragere, nebăgîndu-te de pildă în locuri cu bănuibilă întoarcere mai complicată...
Bineînţeles, grijă e şi cum pui piciorul - o entorsă nu e cel mai plăcut lucru din lume.
Nu-mi pun acest bai azi, 14 iulie, dar eventualitatea e de tratat cu atenţie, cu respect chiar.



Pe cînd scriu astea, ascult Bach. Zău că ar merge, pe bucata asta de expunere!
Uite-aşa ajunge omul 'telectual.
Ce-i drept, am înţeles că mai trebuie şi plagiat un pic, pînă pe palierul acela...



Neaşteptat, apare o spălătură. Ori bănuiam doar un suiş rezonabil şi paralel cu Valea Caprelor.
Nu e aşa. Dar nici supărare, deoarece zona are ce revela, iar totuşi instinctul îmi zice că se va ieşi spre amonte. La bani mărunţi, nu-s pe urmele fraţilor Ţiţeica, deci se poate!?

 Spălătura aceea nu lasă loc de umblet nici chiar la nivelul atins de mine, aşa că fac ceva paşi spre aval.

 Altminteri şi acest loc e de venit cu nuntaşii, ca unul frumos, liniştit.

 Spălătura în chestiune.

O traversez şi merg tot spre est... Nach Ost, ar spune unii...

Mică surpriză, mai jos.
Rahat de urs, se mai găseşte. De unde apăru însă punga de plastic înţeleg mai greu.
Asta e.
Nu cerceta aceste legi...



 De destul de depărtejor am ochit o chestie gen nas, gen profil. Mă apropii de ea. În zoom, chit că pe contrejour, se deschide astfel privirii...

 Iată cum i-i zona de dedesubt, pe acea faţă intermediară Capre-vecina Vale a Urzicii.

În prealabil, dădusem eu de ceva posibilităţi de avans, dar dacă tot nu erau perfecte mi-am spus să văd cum e cu Chestia, cu nasul acela. Mă atrăgea să văd şi ce e pe acolo, ca unul care tatonase niţel locurile de dincolo.
Nu de pe Lumea ailaltă!

Că veni vorba.
Cercetările personale erau de două feluri pe acolo.
Aş minţi să spun că roze.
Două poze, vă rog!
De fapt una, dar cu zoomuri diferite...

 Din poza de mai sus extragem colţul ei din dreapta jos...
Dar nu pînă la a nu puncta scara vîrfurilor cu care Coştila e brodată pe la baza-i nordică: Verde, Prăpădit şi care mai e pe acolo - cine le poate şti exact!
Apoi, ceva asemănător se dezvăluie - din acest loc, al pozei, bineînţeles! -  pe înălţime. Pe astea le ştiu ceva mai bine, nu poci pentru ca să mă fac într-atît de ruşine...: Santinela Văii Cerbului, Colţul Măgarului, Colţul Gălbenele... La capul liniei e Pietrişul, dar ăsta s-a mulţumit cu altitudinea, nu vru şi cine ştie ce ascuţicime...

Poza de aproape...
Drumul de care am vorbit e cel cu verde, aici apărînd în plus (dincolo de întrerupere) sectorul de la est de Urzica al Brîului cu jnepeni.
Eee, dar mai e cel cu roşu.
Pe ăsta nu am fost. dar l-am tooot ochit de la distanţă
El pleacă la est şi de la înălţimea bazei Zvîrliturii Văii Caprelor. A Praştiei Caprelor, i-ar spune alţii.

... Oare prolificitatea toponimică, rpecum ce aanterioarăp, e semnd e reminiscenţe din copilăria în care încercam să luăm în stăpînire PRIN CUVINTE realitatea?
Ie o ipoteză.
Prostirea semantică, de genul lui ie de mai sus, e sigur chestie de atunci...
Dar oare ce ne-am face fără hulita necoacere? Am mai putea rămîne (cît de cît) conectaţi la nou?
Stop gargara!.


Varianta cea roşă suie ce suie, apoi pare să aibă ceva probleme atît la traversare spre Urzică, cît şi suiş direct, spre ce o fi pe acolo...
Pînă una-alta, cînd am ajuns acum două zile sub acel Nas, eram în preajma Neştiutei din aval, amplasată oarecum pe un brîu soră, imediat mai jos...

Dacă dvs. credeţi cp bucegist cît de cît onorabil se ajunge prin studii despre creşterea viermilor de mătase, păi vă înşelaţi!
Realmente se ia razna ca în rîndurile acestea!

La capătul acelei feţe unde mă aflam, acolo unde natura simţi că te aşteaptă cu verdictu' De aici nu mai ţine vere! se află o muchie. Cu zbîrlitura de acolo.
Ce-o fi dincolo?...

Îmi trag sufletul, a simplă emoţie de explorare, dar şi teamă că drumul se opreşte...

 ... dau şi-un ochi de încurajare pe la faimoşi şi amici vecini..

 ... după care abordeze gardurile fizice cît şi vizuale de pe acolo...

 Prima dată, poate normal, zăreşti malul opus al Urzicii. Cel de la altitudinea ta...

... dar şi înalturile aceluiaşi flanc. Dunga de la mijloc e Brîul cu jnepeni (acolo nu are, dar compensează bestia din plin, în alte locuri!...).
Astea-s spre sus de tot. Colţii ăia e posibil să fie din zona Ferestrei, după cum şi mai înaltele de pe acolo, din dreapta, e de lăsat pe altă discuţie. Mai la faţa locului.

Poate ca semn de redresare psihică, casc gura la frumuseţile din jur...

Bon, hai la oile noastre. Adică dacă se poate traversa onorabil dincolo.
Ah, nu e vorba dă Lumea ailaltă!
Noi sîntem sensibili la vorba asta, la eventualitatea asta!...

Colţul de acolo se află deasupra obîrşiei Vîlcelului Şerban - asupra amănuntelor terenului urmînd să descifrez ulterior.

Au loc ceva manevre pe aici, în sensul că dela nivelul stîrpiturii ăleia de jneapăn continuarea nu pare atractivă. Coborîm cu ceva sudoare mai jos, dar nici de aici nu te ia dorul de intrat în necunoscut.
De fapt, e mai rău decît necunoscut.

La un an din deceniul trecut m-am apucat de cercetat uite-aşa! (a se ierta infantilismul expresiei!) malul vestic al Urzicii. Daţi un search la poze, Ordean, Valea Urzicii, 2006. Şi-acolo am iscodit, fie şi doar pe drum, un fir pe care fratele impricinatului îl numea Vîlceaua Şerban.
Sună frumos.
E primul fir mai serios pe care Urzica îl despleteşte pe vestu-i.


La explorarea cu pricina, am văzut, din locurile atinse (urmînd la cucurigu Principalul Urzicii) că spre capăt se urîţeşte acut, se verticalizează, de avansat fiind eventual pe malul din dreapta, cu jnepeni şi înclinat.
Suplimentar, cît se putea vedea din alte explorări vizuale, de la distanţă, urma deasupra obîrşiei V.Ş. o zonă destul de ciudată, ce nu părea să ofere garanţia atingerii Brîului cu jnepeni - pe care altminteri îl străbătusem între Capre şi Urzică.

Copilaşii. Văzuţi de sus, căci altminteri scoţi pălăria cu multă deferenţă, dacă ţi se nimeresc la deal.
Ei străjuiesc văi precum Verde, Seacă, Ţapului, Urzicii.

Din muchia atinsă, vedere spre foarte înalturi.


Sub Brîul Mare, descopăr un horn, de reţinut...

Rîdem-glumim, dar nu e de traversat dincolo, pe flancul Vîlcelului lui Şerban. Mi se pare prea înclinat, iar parcă e de preferat rezolvarea problemei numărul unu, dacă se poate ieşi pe faţa Capre-Şerban.

Cine fuse ăsta, Şerban?
Arăta aşa.
Ce ştia de la viaţă?
Păiiii, destule cît să fie considerant - cu un termen modern (deci nu-s de tot rablagit?) - the best thinking. Şi, poate implicit, the best climber din grupul de trei Ţiţeica (intră aici şi neruda Ion Cantuniari).
Ulterior, vicepreşedinte al Academiei Române.
Cu etape profesor universitar, academician.
Dar şi cu eventuale acuze: "Cum dracu de te-ai amestecat cu ăştia? Va fi meritat într-atît preţul?"
Cu Roşii, adică.

În locul lăsat liber, prin moarte la Academia Română (1985), a devenit Nicolae Ceauşescu preşedinte de onoare la Academia Română.
Nu e, Doamne feri!, vreun reproş la adresa lui Şerban Ţ....  Pur şi simplu o coincidenţă de care subsemnatul nu poate să nu ţină seama (ca unul dintre cei care nu a putut pătrunde într-o dimineaţă de iulie 1985 la Biblioteca Academiei, căci venea Tovarăşul, să fie declarat ce vă spuneam...)



II


Caut prin urmare o altă variantă, pe flancul programat, acela din estul Caprelor inferioare...
La două am ezitări, căci o viaţă avem...
O a treia - revenind spre vest, dar pînă în pomenita spălătură - ţine...


Cald, bîzdîgănii, şters cu mîna sudoarea, atenţi să nu se păteze de sudoare ochelarii...

În spate, Omul se uită... dar nu are cum ajuta.
Din fericire nici nu am nevoie.

Creasta Priponului.

Din dreapta mă întovărăşesc curînd cu o creastă cheală.
A se întovărăşi e doar o expresie, căci ideea de bază îmi e de coabitare, cît să-mi pot face liniştit treaba.
Aceea de avans.
În ultimul plan, tipsie dulce, se află luminişul de pe Pintenul Văii Priponului...

Uite-l mai de aproape.


Unde am rămas?

Păi reperat de data această din alt unghi, domul ăsta. De fapt un capăt inferior de creastă, aceea flancînd la est Valea Caprelor.
La sfîrşitul turei (din nou, căci meditasem şi în alţi ani), nu eram lămurit ce face un brîu frumos şi pornind din Capre către est, deasupra Brîului de Mijloc.  Acum realizez că el se duce frumuşel sub acest [dom], în condiţiile în care tot nu ştiu ce face dincolo, spre Urzică. Cît se duce, cum se duce, dacă e o pîine de mîncat pe acolo, pe faţa Stăpînei versantului nordic de Coştilă..



Surpătura de sub "Dom" pare pasabilă. La capitolul pare aş trece şi un jnepeniş care continuă spre est - mai mult nu mă pot pronunţa...

Se abordează direct nişte jnepeni, parte a unui pintem ce separă V. Şerban de scoaca nenumită pe care am avut-o în dreapta, aceeaşi care a marcat trecerea pe continuarea Brîului Priponit icare se duce independent, de capul ei în Poiana Pietrei Pîrlite.

În aceeaşi mare de tîrîtoare, la nivelul brîului cu Jnepeni.
Cum, trăgînd cu urechea la mai pricepuţi şi prfitînd de lipsa ciocanului, am apă suficientă la mine, mă regalez decîte ori în vrea inima cu cîteva largi înghiţituri.

Spre Dom se poate sui, pe o vegeteală din dreapta surpăturii din imagine. Cînd a apărut ultima, nu am idee, certe ste că (am observat în Picătura), la scară relativ istorică astea se descoperă, se acoperă - ca în Cehov. În picătura, la Fisură, apăru o zadă, care pe vremea mea nu era... Şi prinde bine în căţărătură ori măcar crează confort, că natura mai şi pune la loc...

Din acelaşi pimnten rotunjit şi înjnepenit, vedere peste Vîlcelul Şerban spre faţa cu vegetaţie care însoţeşte  - fie şi la înălţime - firul principal al Urzicii.
Am căutat în pozele acelei ture poze spre V.Şerban, dar observ o chestie: ochii, interesul mi-au fost magnet spre malul opus al Urzicii. Asta şi pentru că nu luam în calcul reîntîlniri cu V.Ş.
Cum am spus anterior, de la obîrşia V. şerban îmi păruse cîndva o problemă atingerea Brîului cu jnepeni. Dar acum descopăr că omul iese bine-mersi în Br. Jn., ba mai urcă niţel, de amorul artei şi al statisticii, deasupra acestuia - chit că printr-o. surpătură negraţioasă.

Carcateristica e şi a Scoacei intermediare, care se duce însă pînă la următorul brîu, superior.

Din nou conul Şerban, pe principiul că strică doar două bătăi, căderi, sete la plural etc.

Colţii de jos ai versantului nord Coştila, acum din alt unghi.

Eee, şi-abia acum catadicsesc să arunc un ochi asupra bazinului Urzicii, dezinteres datorat probabil turei ce-a survenit în timp, de la 2006 încoace, plus a mutării centrului personal de interes în zonă asupra porţiunii superioare, dinspre Platou.
Aici ne aflăm vizual încă la înălţimea ramurilor inferioare ale Brîului de Mijloc, căci cu toatele par să fie vreo patru. Seamănă cu stilul de la brîul de Sus al aceleiaşi văi-mamut, cu două minus şi un plus.

Încep să urc. Astă şa largă pare să fie ţinta hidrografică jocului a doi copii, sub privirile mamelor... 
O las, inevitabil, în urmă.

Ultimă privire spre mai prietenosul - trăgînd linia - decît mă aşteptam Vîlcel Şerban.

Ochi spre Mănuşa Morarului, unde nu-s lămurit cum e cu zona, dacă e fezabilă, imediat la vest de ea. Va lămuri problema, fără îndoială, Next generation, adică Adrian Costache, pus pe fapte mari în zonă.

Sus de tot e Brîul Mare, la venirea dinspre Valea Ţapului în Urzică.

Spre înalturile Urzicii. Dacăî nu mă înşel, Brîul Mare trece cam la treimea inferioară a imaginii.


La ale noastre!
Zic aici că-i deştept să mă duc cel mai sus posibil pe brîu (egal o mare de jnepeni). Şi ies la ciotul ăsta. Cam rupelişte pe acolo, pe cîţiva metri înainte şi în jos.
Cobor. De data asta mă duc prea jos, adică departe de baza peretelui, unde s-ar mai fenta din lupta cu jnepenii - ultima chestie pe care ţi-o doreşti în aşa zi toridă!
Aşa că hai iar la mijloc, deplasarea asta însemnînd tot atîta luptă cu şerpii vegetali din drum. Nu aş vrea ca tonul cît de cît dezinvolt al relatării de aici  să pară şi al momentului, de acolo, dintre jnepeni. Acolo îţi reduci activitatea mentală, te transformi într-un mic robot atent să nu-şi  consume în exces energia. Gesturile, pe cît permite unduirea aceea, sînt măsurate, pînă şi obişnuitele înjurături sînt evitate.
Asta şi pentru că mai e mult - abia am plecat! - pînă în fir Urzică.

Transpiraţie la gros, ba mai pierd pe aici şi şapca, atîrnată la chinga de la brîu, dar pe care o desfac deseori însă.
Nu mă lămuream dacă prima-mi trecere pe aici a întîmpinat aceleaşi probleme. E de revăzut în jurnal. Cert este că eram mai tineri şi chitii pe fapte mari în ziua aceea, Urzica în amonte.

Îmi permit respiro-uri, inclusiv imortalizînd chiriaşii, locuitorii permanenţi ai zonei.

Uite cît mai e...


Iar la parcurs general, inclusiv dincolo de talveg principal Urzică...

Altfel, lume vegetală liniştită, la locul ei...

Superioara Urzicii este invadată de ceva pîclă, poate precede anunţata schimbare a vremii de mîine...

Probabil jumătatea estică a Cazanului superior...


Cum pînă şi acest ţinut se află sub resorturile fabulei cu ţestoasa răbdătoare, Marea începe să rămînă în urmă...
Previzibil, sudoarea curge rîu...

Bună ziua!


Brîul meu, pe malul opus... Oi ajunge eu şi acolo! teoretic esimplu: o trecere mai cocoşată la pătrunderea spre talveg, cîteva zeci de metri coborîţi pe acesta şi ieşire în lateral!
Socoteala de acasă... Pe teren fu mai complicată, dar şi mai frumoasă - cu concursul a ceva baftă, recunosc...
Pe aici apar în traversarea.mi ceva scoace. Uite una, în aval... O pomenesc şi pentru încîntarea pe care mi-a adus-o ivirea ei, după atîta omor de jnepeni!

Tot dînsa, în sus. Voi socoti finalmente aici trei fire laterale. Cel din poză e urît pe direct, dar ca o  treia cale spre Brîul Mare (voi pomeni iemdiat de celelalte două, clasice!) ar de luat în calcul co chestie cu jnepeni din dreapta - chit că la capăt nu-mi pot da seama exact ce oferă...

Nu am scăpat total de jnepeni, dar oricum deplasarea este acum mai lensicioasă.

Cînd o fi să mor, să mă ducă la groapă, se va zice în vesela asistenţă: "Omul ăsta a avut o obsesie: varianta Dimitriu din Urzica spre Brîul Mare... Toată viaţa... Era ca ăl care ucase promisele table cu fantoma de Canterville. Nu spunea însă Şase-şase!,  ci Varianta Nae Dimitriu... Îl întîlneam distras, la Piaţa Romană, la Eroilor, cu aceeaşi problemă în minte...."
Mişto zis, nu?

Ştiam din monografia Dimitriu-Cristea de ea... Cică pe mal stîng, cum sui, şi cam de 1B.
M-am nimerit la prima-mi trecere prin Urzica - cu bravul Marius Sevac alături - să mai sui niţel peste Brîul cu Jnepeni. În floarea vîrstei subsemnatul, dar curînd am zis muţumesc, dar mai bine caut o ieşire spre lateral, spre creasta U.-Ţap...
Deci de pe atunci nu mi-a ars de ea, de v. ND.

În 2010, iar pe aici, cu the best of the best, Cezar Jipa. Nici prin cap nu mi-a dat de încercat pe stînga (am preferat dreapta, varianta Ţiţeica), pentru ca ulterior să văd pozele unui grup ce a venit în aceeaşi zi, după noi, pe unde nu credeam a fi posibil (ce să mai zic de alt umblător al acelei zile, Bază, care dusus-a direct peste săritori!!! Chapeau!).
După reuşita respectivilor pe feţe, am început să deschid uşureel ochii asupra problemei.
Să trec cu pasul pe acolo nu mai e cazul, am pretextul vîrstei. Dar mă uit cu nesaţ! Măgarilor, să nu spuneţi ceva de impotenţă, de voyeurism şi alte alea!


Mă apropii de talveg. am pe aici m-am întîlnit şi cu varianta feţe vest, urmată de subsemantul -  cum vă plictiseam anterior - la 2006.

Altă scoacă pe dreapta, spre înalturi, de data asta mai frămîntat-alpină. Două la mînă..., ar fi zis Dinu Păturică, deasupra sipetului...

Ea e, Dimitrioaia!

Grupul învingătorilor de la 2012 avea un maxim de vîrstă de vreo 24 de ani. Un minim de 14-16. Nema kilograme, nema experienţe proaste în trecut... - să se tot ducă. În sus!
Or la mine nu e cazul...
Cum, e ruşinos??
Dar, dar noi avem proverbe strămoşeşti, pe tema asta...
Adică e şi sănătos.
Îhhh...!. Era să-mi rup gîtul de cîteva ori în faimoşii primi cinci ani... Dintele dintre colţi... Vîlcelul Ţancurilor etc... Dar uite că nu fu scris asta, ci să vă fac dvs. capu' mare, la un 2012...!

În avalul Urzicii. Acum, scriind, nu-mi reprim zîmbetul unei alte înţelepciuni mioritice. Ceva cu Duce măgarul... Numele văii e aiurea, ieşit din imaginaţia fără treabă cu locurile a lui Mihai Haret.
Nestor Urechia barim călcase Brîul Mare, cînd privea vale aîn aval şi îi spunea Valea Adîncă, în contrast cu învecinata la est Vale Largă (Caprelor era de pe atunci... Caprelor! La ea a căutat o completare Haret. şi a numit ceea ce ştim azi drept a Ţapului. Nu Larga lui Urechia, întrucît montaniarzii, doritorii de posesie se şuntau şi pe atunci)

Cam înnegurat. mi-a scăpat să peelucrez... La nivelul nostru, pe versant estic Urzica e Brîul Zero, deasupra, la şeuţa aceea iese cel păşit cu Sevac Marius, cîndva... Pe parcurs cu un horn nu tocmai domol pentru expunerea lui...

La revedere buclucaşei şi înjepenitei porţiuni,,,


... după care ne preparăm de trecerea spre talveg Urzica-mamă.


Mai de aproape:
Are şi ceva zăpadă! Marfă.
Ce era mai jos, în talveg, nu am văzut din punctul pozei...

Aici peretele are o excavaţie. Spuneam căndva că Urzica repetă scenariul, la brîiele sale. Minus celde Mijloc, unde a desfiinţat de tot trecerea umană, că aşa a vrut Ea!
Bineînţeles locurile în cauză nu-s identice! Cel de aici are un şarm aparte, e larg, aventuros, iar azi lumina pică o nebunie, de us la rană (puşchea pe limbă!)
Mica problemă ar fi doar că grota de aici se tor macină, tot pică bolovani... De dispărut trecerea umană nu va fi probabil cazul (la urmaşii noştri de peste cîteva sute de ani - dacă om mai fi pe atunci...), dar zidul canionului aferemnt e foarte posibil să aibă probleme, cu dus o porţiune la vale...


Un hap, vă rog! Da' care-s simptomele, pentru ce vă trebuie? Păi sînt bolnav, îmi plac la nebunie pietrele astea...


Vizavi, nu mai ştiu a cui e vorba, brîul e lipsă la apel...


Regina mamă, ori vreo zînă din gama Nestor Urechia, a celor din Valea Cerbului, aferentă locului. Adică săritoarea ce domină sever locul.
Căutaţi poze Bază, 20120, Urzica!

M-am bucurat mult de loc, revenind cu ochii în jur...
Scuze pentru eventuala plictiseală, prin repetiţie!


M-a fascinat unghiul cald în care cădea lumina, ceea ce scădea din fioroşenia pe care o găseşti aici prin septembrie, ce să mai spun de octombrie ori noiembrie..


Şi umbra, în asemenea situaţii., avea şarmul ei deosebit...
Cum, îmi daţi acum din proprie iniţiativă un hap? Căci aşa entuziasm e simptom clar de febră, dă delir?


Ce mai, eram ca Donald Duck în scena cu mirositul florilor - mă mai amintiţi sunetele scoase de încîntatul şi sensibilul răţoi...


...cu precizarea că nu se poate ajunge la grota aceea, poate nici caprele - undeva în peretele estic al canionului.



Rîdem, glumim, ne bucurăm teribil de apa ce cură aici,dar se ivi o problemă deloc simplă la prima vedere...
video

Nici nu trebuia să analizez prea tare, deja instinctul îmi oferea ce şi cum asupra situaţiei...

Problema de temut din start era a lipsei unei rimaye, pe dreapta mai exact - unde voiam să ies eu. De la distanţă, nu părea să fiinţeze...


Meditez eu - tot bănuind lipsa de rimaya - la un rapel, dar e o problemă în a pendula fix pe  direcţia dorită.
Mă apropii.
Deja Brîul pe unde am intrat în delicioasa văgună a rămas deasupra...




Montaniard niţel îngrijat, dar instinctiv adept al vorbei Wait and See...

Cum mă dau mai aproape, observ c-are rimaye... Altă problemă, mare, cum dracu voi coborî de pe banchiză în rimaya, imprevizibilă şi chiar surplombantă.
Dar apare Ea.
Luminiţa.
De la capătul tunelului.


PE SUB BANCHIZĂ SE POATE MERGE!
Imposibil, după cum arată locurile, să nu pot fenta pe aici trecerea!

Prin urmare începe o nouă donaldită, o nouă şedere şi privire în extaz.






S-ar putea merge şi pe partea peretelui vestic (foto  jos), dar - totuşi! - nu pe acolo mi-i drumul, iar azi mai am treabă de făcut, în Ţap şi altele!...


Stai să vedeţi şi filmul!

video


Buba aia e herpes.
Chit c la ambele buze nu am avut, pînă acum, la pensie...

Mă smulg cu greu locului.
Dar hai!...

Am însă nişte probleme, la traversare prin grohotişul rampei care se vede... Nisipiş nesigur, plăci idem, ghete cam lise. iar dedesubt - nu departe - o verticală pe cît de primitoare gravitaţional, pe atît de ucigaşă.
Prin urmare, depun grijă maximă.
Dar ies la liman.



    (va urma)                           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu