vineri, 6 iulie 2012

[ORDEAN, MUNTE] Idei. 'Şi ce dacă'


I


Conspectez o cărţulie despre educaţie copii. Parcă i-am dat coperta.
Ca în toate lucrările de acest gen, ţi se cere marea cu sarea ca părinte (trec peste multe propuse comunicări cam în limbaj nesufletesc, deci nemergătoare la inimă...).
Copilului nu prea - că aşa e sub soare, numai la vîrsta adultă să nu fii! Ăla e copil, ăla e bătrîn, ăla e antecapat (handicapat / cu dizabilităţi) deci ia matale desaga 'a mare!
Sînt şi multe trebi extrem de interesante în acea carte...




(Cum poate am zis, e o nebunie joaca asta cu vorba iubire! Una că nu e uşor de iubit, sau mai exact o fi, dar iubirea le legată siamezistic de ură.)


..., cel puţin raportat la cărămizile lipsă în propria mea construcţie.


Unde voi să ajung?
Matei Georgescu (ce amplă bibliografie am! Matei şi iar Matei...) vorbeşte de modul absolut imprevizibil în care au loc schimbările în noi, bineînţeles e vorba de cei care plantează şi udă apoi de zor!
Un rezultat al lecturii din cartea asta - e drept şi corobiorat cu ce mai interveni în existenţa cititorului - fu c-am căzut pe gînduri...
Cred că primesc cam puţin de la fiul meu...
Sacrilege!, ţipa-vor destui!


Da.
Repet.
Mi se răspunde cam puţin, probabil şi în virtutea principiului de umbră. Sau de răsfăţ.
Vaaiii, ce distrugeri vei produce în mititel, dacă îi sugerezi că poţi pune piciorul în prag!
Asta fiind, pentru iniţiaţi, similar cu ameninţarea cu abandonul.
Iar Sacrilege!


Am rămas puţin cu gura căscată constatînd că fiul meu nu pare să-mi fi moştenit din gusturi.
La capitolul ăsta, pot admite că tînărul ţine să se evidenţieze, prin diferenţă. Că l-o fi învăţat mă-sa ori viaţa că io nu.-s un tip de luat nici atîtica de reper. ori că gusturile mele sînt aiurite, de neurmat.


Atîta doar că intervine o chestie mică de tot... (de ghicit aici influenţa limbajului lui Lemmy Caution, personaj de policier interbelic, dar foarte proaspăt... L-am plăcut la 16 ani, îl plac şi azi) 
Dacă eu nu observ ceva interes pentru ale mele, mă dezumflu. În acţiunea mea de părinte.
Poa' să vină iar acuzele de aia şi de aia... Rupe-se băierile cerului pe capul meu, dar aritmetica e aritmetică.
La o adică să fi făcut şi tata (personaj altminteri neutru în capul meu) măcar o treime din ce fac eu pentru Radu!




O să ziceţi că ce treabă aveţi voi cu aste zise?
Păi poate emană îndrăzneală în gîndire şi în comunicare.
Ziceţi că tot nu vă interesează.
Avei şi voi dreptate!... Nu se cade să treci pe cineva strada cînd nu vrea.






II


Cătălin Pobega, om de munte din generaţia spre matur, îmi spune că Mihai Vasile (de la România Pitorească) i-a trimis un mesaj dacă-i doritor de carte recent apărută Walter Kargel.
Şi dacă m-a contactat şi pe mine. Plus dacă m-a contactat şi pe mine.
Îi răspund că -i niţel cam complicat ca respectivul să ia legătura cu mine, din motive de ordeanită.
/.../
E, ordeanita este acea însuşire care atacă gesturile, establihmentul alcătuit inclusiv din minciunele, minciunoaie, manipulare şamd. Îl atacă, e de rpecizat, şi exagerînd, văzînd cam numai cele rele. CEL PUŢIN LA O ANUMITĂ CATEGORIE DE EMITENŢI DE VORBE.
Ce şi cum îmi fu cu Mihai Vasile, stîlp al instituţiei România Pitorească, se poate searcha.


Noţiunea cu oricina, ordeanita, intră apoi din nou în foc.
Acelaşi Cătălin îmi trimite un link la un material despre realizarea traseului MultDorită, din peretele Policandrului, de către Octav Brătilă-Bulinel.


 Foto: reproducere Marian Anghel, în site Grupul de Istorie Alpină.



E interesant ce scrie Marian Anghel despre Bulinel, dar Suspiciosul de serviciu veghează.
S. sînt eu, al lui Ordean.
Cu mica invitaţie de a primi contraargumumente raţionale la ce urmează a spune.
Cum, vreau prea mult de la semeni? Cum, eu nu mă uit la declaraţiile semenilor, de pildă din Piaţa Universităţii, să văd încotro bate vîntul, de la Adam încoace cel puţin?

"Aceasta este istoria realizãrii unui vis vechi de când Refugiul construit de C.A.R. în 1938, prin ajutorul lui Dumnezeu, al tenacitatii putin nepotrivite vârstei mele de atunci si a ideii de panã de lemn si de talpã de microporos, premiere în alpinismul românesc, ce au adus posibilitatea realizãrii altor premiere în zone încã inccesibile. "

Subsemnatul e foarte sensibil la afirmaţiile conţinînd / trimiţînd la Dumnezeu.
Cum îi spuneam şi lui Cătălin P., cînd careva pomeneşte de Dumnezeu cred că-i nu doar încîntat să-şi comunice aderenţa (chit că poate fi şi ca la amor, s-o ţii doar pentru tine...), dar şi doritor să fie tratat special...
Ia umblaţi dvs. la cercetări mai în adînc şi vedeţi cum şed lucrurile.

În acelaşi timp, m-am intreresat dacă interesul pentru PreaÎnaltul e din vremea realizării traseului, sau ulterior.
Dacă e de prin 1960, omul are toată stima mea. Dacă însă e ca la părintele Zosima ("Fraţii Karamazov"), deci păleşte doar după o juneţe zvăpăiată ori în urma unei lovituri de pragul de sus, atunci lucrurile se schimbă.


În rest, textul lui Brătilă mi se pare onest, fără epitete mai mult sau mai puţin sforătoare. Îi simţi însă din plin sudoarea acelui perseverent demers.
Uite, dom'ne, că şi laud pe cineva!



Apropo de povestea cu Dumnezeu şi multe altele.
Eu n-am citit poeziile de Blaga. Am reţinut însă titlul aceşei bucăţi clasice, de manuale: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"
Bineînţeles că întîlnirea dintre aşa scrise şi un spirit ca al subsemantului este precum aceea dintre un ateu şi un credincios, în ce priveşte putinţa comunicării.
Nu se poa'.

Avem alte coduri, alte repere.
Codul meu este doritor de realitate şi atît. Da, fug eu de realitatea reprezentată de o slujbă unde să trag mult şi între oameni, dar ideea despre Ea, despre Realitate rămîne.

Ce e aia minune? O ceva (totuşi) real căruia îi pompez something pentru a a mă simţi mai nu ştiu cum în faţa, în prezenţa, în existenţa-i lîngă mine?
Faceţi abstracţie, dacă puteţi, de cuvintele-mi venite în fugă (altminteri fugea ideea...) şi rămîneţi pe fond.

Deci careva îşi face iluzii (dar în paralel pariez că la două minute poate ţine un speech despre picioarele pe pămînt), dar îmi cere să nu-i umblu cu acul la balonul iluziilor, să nu strivesc corola de minuni...



Apropo de gargaragii, nimeresc pe un site naţionalist o vorbă atribuită lui Victor Eftimiu: "M-am săturat de lichele, daţi-mi o canalie!"



Ah, mecanismele ascunse...
Cînd citeşti asta, crezi că acela nu e canalie şi nu e lichea. Nu e om, mai exact.
În context, îmi fuge mintea la cartea de memorii a lui Ovid S. Crohmălniceanu (foto dedesubt), care include un savuros capitolaş despre Eftimiu. Cînd ajunsese tipul imobilizat la pat, iar cadînele pe care le adunase în prima parte a senectuţii (din motive de analizat) îi şuteau ce era prin casă...





Încheiere

Despre Bulinel scrie şi Dinu Mititeanu.
Care nea Dinu bineînţeles că nu are rubrică de comentarii pe site... Că aşa e în tenis.

Corola de minuni a autorului cuprinde şi a lăuda prestaţia lui Emilian Cristea pe "Faţa Muştelor". De unde a fost tras cu frînghie de 80 de metri, de sus. Nu ştiu dacă alde cablul ce leagă aici mai multe pitoane a fost montat înainte sau după sportul cu remorcarea.

Sună frumos: "Bulinel, o legendă vie" (să zicem că timpul a stat în loc la 2004, înaintea dispariţiei lui Brătilă).
Dar nu am cum să nu remarc ceva. Brătilă este declarat astfel de un admirator înflăcărat. Care pariez că nu a umblat printre oameni, să vadă dacă aceia reacţionează precum în dicţionar, toţi nedormind noaptea de stimă pentru legendă.
E legendă pentru el, pentru Mititeanu, poate şi alţi destui, dar nu cum lasă de înţeles titlul. Deşi poate aşa tot e mai bine decît altă convingere zmecheră, "Modele pentru toate generaţiile", a celor de la România Pitorească pentru Emilian Cristea.


Remarc aici un cotlon de funcţionare inconştientă a ţintei unor scrise...
Cînd treci între traseele nemaipomenite depăşirea Surplombei Mari de către Toma Boerescu, lucri la corola de minuni a lumii.



Ciocanul la un car de oale acolo este să pomeneşti că omul a învăţat tehnica care i.-a permis depăşirea obstacolului de la secundul său, Conteş.



În acelaşi timp, drumul pînă la baza Surplombei l-a deschis Nae Dimitriu..., după cum traseul spre creastă a fost încheiat iar de altcineva, de Dan Popescu. Peste un an.
Dacă vii cu amănuntele astea, fie şi pe un ton neutru, s-a dus Corola...


În rest, aş aştepta aici publicarea memoriilor lui Bulinel, pe care Mititeanu spune că le-a văzut dactilografiate.
Eventual şi pe ale lui Boerescu - care au ajuns şi la mine în forma audio. Le-am pus e net, după care a venit stop!-ul lui Mititeanu, că nepoţii vor să scrie pe baza lor o carte. De ce n-or fi scris în prealabil, nu ştiu, mai ales că epoca de glorie a lucrului tipărit e posibil să se fi dus...


Precizare
Îmi asum reacţiile celor deranjaţi de stilu-mi de scris, de ţintele observaţiilor mele.
Dar, trăgînd linia, din stilul meu şi din cel dulce...., al coroliştilor, va ieşi o mai exactă cale de mijloc, decît dacă n-ar fi existat cîrcotaşii.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu