vineri, 20 iulie 2012

[PSIHOLOGIE, UMAN] Interioare, 20 iulie 2012)



Parcă ar merge bine să deschid acest post nu cu o melodie, ci cu un scurt dialog...





După cum se vede, Bucureştiul e departe - fie şi ambele la 20 iulie - de Rastenburg-ul lui  von Stauffenberg...
Nu e cazul, totuşi...


I

Mica mea aventură prin înalte domenii politice s-a încheiat cam iute...
Nu că am rămas nesunat de amabilii domni de acolo, din Rai, ci pentru că mi-am realizat nişte handicapuri.
Handicapuri însemnînd neadaptare la realitate - ceea ce, labani mărunţi, nici nu ai cum să te pricepi, căci nu ai dat pe acolo...

Mama lui Radu îmi vorbea despre găştile din domeniu, cum ar fi probabil linia de presă pe care mi-aş fi dorit-o...
Mmm, nu e o chestie simplă, bine barim că ştiu... Să ne imaginăm scena din copilărie, în care doi-trei amici se fac grup şi se uită parşiv sau chiorîş spre tine, asta cînd nu purced direct la acţiuni, la fitile făţişe.
Un duşman ştiut - e vorba de situaţie.


Mi-am mirosit iute în acelaşi timp dorinţa-mi de vedetism. Pas de ia în serios îndemnurile elevate de a contopi cu mediul, de a nu face pă vedeta!
Mda. De reţinut problema, fie ea şi foarte mare.
Deja, după cum vedeţi, nici nu-mi mai bat capul de ce ajunge vreun tip să-şi dorească vedeteala...

Păi.
Hai să faem o regrupare intermediară.
Ne dorim un mediu, unde de fapt e ultimul lucru de dorit a te da vedetă, mai ales debutant fiind. Vorba cuiva, acum ai de dus oala de noapte a lui Nae Gheorghidiu, abia apoi urmată de a lui Alecu Porcu şi finalmente cea a lui Şefului...
Acolo, la acel nivel, e de executat, de suportat umilinţe şi chiar rejectări - de pildă pentru că s-a sculat prost un şefuţ.
Mda.

Ideile la care te rcedeai mare deştept. Deşi poate nu era o idioţenie cea venită ieri, cum că e de răspuns la poveştile cu "Ne-ai promis că o să trăim bine!".
Eu continui să cred că la aşa ceva se răspunde.
Deştept.
Că d-aia s-a inventat jiu-jitsu, chit că nu oricine poate practica aşa balans elegant şi eficace.

Poţi să-l pui pă Şefu să aducă vorba asta, în faţa camerelor.
Pe un anumit ton. aparent spăşit, în particular, şid eschizător de uşi interioare ale Ţintei, pe de altă parte. Să arate cum ne urmăm toţi, unuia altuia, Să trăieşti, Să..., Să...
(Mai rar Să moară măta... Nu e mitocănie din parte-mi, ci trecere în revistă a întregii probleme...)
La 2004, Băsescu a urat să trăiţi bine. Că noi avem obiceiul, fantast, de a transforma în ce ne convine, poate e ştiut.
Pentru că ne pica bine, am transformat în chiar Momentul Zero al libertăţii pe  Arată că lucrezi, Mircea [Dinescu]...", în ce ne convenea: "Fă-te că lucrezi..."
Aşa şi cu vorba din 2004. Un banal şi la o adică onest Să trăiţi bine! a fost transformat. Căci noi meritam mai mult, nu, iar dînşii, politicienii, pe lîngă că-i boscorodim, trebuie să ne facă damblalele.

Am o idee a mea.
Poţi modifica un lucru doar dacă îi cunoşti bine, foarte bine natura.
Cere efort mult, dar merită.
Aşa şi în zona lăbărţată ideatic mai sus.
Pe acest fond poţi gîndi apoi ce poţi înjgheba. ce poţi lansa, prin poarta lăsată deştept deschisă a destinatarului... A minţii,  a sufletului său.


II

Aceasta ţine de acţiune directă.
Mica problemă, în cazul Băsescului, este că omul este spre un inevitabil cap de drum - chit că vviţa nu ne refuză mai multe rute... Dar cam deloc nu pune eticheta de succes de două ori pe acelaşi drum...

Băsescu e epuizat în actuala formulă (sună sec, a la Sfîntul Mitică Blajinu? Poate.).
Dar cîţi nu mai păţiră d-astea!?
De Gaulle. Churchill. Ca să nu umblu la un secol 19. Adolphe Thiers? Pitt? Nu mai ştiu exact.

Cert este că-i deştept să-ţi aranjezi ieşirea fie şi înfrîntă din Act, pentru a pregăti pe următorul. Cu decor prin alte părţi.
Iar acolo să aştepţi, prezent fiind bineînţeles, vizibil adică. Fără gafe, dar exploatînd discret orice. Plasînd sugestii. Reperînd iute şi deştept gafele adeversarului.
Mizînd pe scurtimea de minte a personajului colectiv numit electorat.

Cum am zis, esenţial este să ai altă rol, alt joc, niţel-alt personaj.
Atfel vii la fix pe vechea rană a majorităţii cu votul.

Care e rana aia?
Mmm, nu e una de pus la zid, dar una de neocolit, de nepăcălit.
A-şi fi făcut iluzii în ce te priveşte.
Vina e a sa, a Masei cu votul, dar nu e vreme, nu e loc de culpabilizat aici că nu-i suficient de matură şamd.
Şi-a făcut iluzii, inevitabil castelele în cer nu se realizară, motiv pentru care s-a întors galeş, ca o doamnă îndrăgostită, către un alt Făt Frumos al promisiunilor.
Promisiuni pe care acela le face - căci e în fişa postului -. dar derivînd şi din iluziile noastre agăţate de acel om politic.


Altminteri, massa se schimbă greu sau deloc.
Mi-e teamă că deloc, doar este plimbată cu haine schimbată de către feliuritele,epoci prin care ajunge să treacă.
Mă uitam ieri la o secţie de poliţie... Nici o treabă cu anul 2012!... Este doar un ceva etern plimbat precum ţugulanul la Waldorf Astoria. Rămîne acelaşi.
Obosit. Speriat de efort. Cu un calendar din 2007 pe geamul biroului - dar ce mai contează, sîntem în Europa!

Nu o spun cu răutate.
Căci scopul mirositului de aşa lucruri este să mă adaptez eu la ele. Urmare a căreiatitudini personale nu mai vin dureri, iar eu în sine parcă-s mai puternic.

Chit că nu citeşte nimeni astea de aici...



III

Meditam azi...
 (Bre, la altceva eşti bun!? Mmmm... Poate da, poate nu. Dar nu e de colea să meditezi, căcîi ca la loz în plic. Mai şi cîştigi, în vreme ce nejucînd...)
... că o constantă a subsemnatului este furia.
Cam neexprimată.
Cred că situaţia asta duce la ieşiri lăturalnice, cu nimic mai elegante.
Totodată, nu ajungi nici să ştii să suporţi aşa ceva, adică pă Furie, nici să recepţionezi de la altul.
E ca naiba!

Ai multă furie în tine, şi te fereşti s-o scoţi în văzul lumii.
Una la mînă că te domină, doi: eşti vulnerabil cînd eşti ţintă la aşa ceva.
Nasol.

O fi semn bun că nu-mi mai bat capul de unde (mi) s-o trage, aşa filon?




Cred că şi pe-afară, prin lume, prin publică e o chestie de notat.
Umblăm doar cu o faţă. Ca mai comod, şi/sau pentru că restul este insuportabil. Nu e de scos la aer, în faţa lumii: sînt slab sau urît, sau inacceptabil de agresiv şamd.
RE prost că nescoţînd alea la aer, ajungem cu-cu! să le mirosim ca lumea, respectiv să ne descurcăm cu ele prin ogradă, la aer şi lumină...



22 iulie


I

După o tură de 24 ore la serviciu (nu spun că asta e bine sau rău, obositor sau ba!). Pur şi simplu atunci ieşi ideea.
Sînt om la vîrsta a treia.
Mai exact, 55.
Meditez, bineînţeles după cuvenita mică depresie - ce pune fericit în mişcare lucrurile, mintea, sufletul - că ne zbatem, la floarea vîrstei, a tinereţii, să ne iluzionăm cu ideea, cu convingerea Lumea e a mea!
Era şi un cîntec, anii 60, pe  tema, pe refrenul acesta.
Probabil că şi mersu-mi la munte - decenii! - şi-a dorit cultivarea acestei iluzii.
Iluzie, iluzie, dar în baza ei tineretu', maturetu' a creat şi crează chestii cît se poate de concrete, cel puţin pentru Societate.
Că el ajunge, către apusul personal, să se întrebe la ce bun, e una, însă Tanti Societatea apreciază, găseşte utile fructele muncii sale, căci îi asigură continuitatea, existenţa.

Apare însă - pentru individ - momentul în care Iluzia nu mai face faţă...
Nu mai face faţă la a astupa ceva.
Nu chiar plăcut - motiv pentru care fugim al naibii de idee, iar cînd - înghesuiţi - ajungem să-i vedem hîda faţă, ferească sfîntul să comunicăm asta cu cineva!
Dacă, bineînţeles, nu ne cheamă Cioran.

Nu mai ţin minte ce era în spatele momentelor de depresie din tinereţe. Se poate sonda, cîndva.
Astăzi însă, cu inerenta durere a scociorîrii, a acceptării, eu unul cel puin miros a fi vorba de inutilitate, respectiv de sentimentul micimii.
Al lui, pomeneam cîndva, citam cîndva, al sentimentului de ensiguranţă într-o lume ostilă.
O să spuneţi: "Bă, asta e Karen Horney, ştim placa, dar e valabilă doar la unii, la matale în mod special!".

Da, am plecat de la acea cărămidă a distinsei psihanaliste, dar cred că grea-oasa ceaţă nu e aplicabilă doar nevrozaţilor clasici, ci şi multor altora. Aparent cu capul pe umeri.
E de ajuns să te uiţi în jur.

Apropo, mă uitam la un vîrstnic, prin fereastra autobuzului RATB, şi găsea că e o carte interesantă. Nu de aventuri, dar interesantă...

Bon, deci aiestea par să fie dincolo de momentul în care veselia, acţiunea frenetică, înlocuitori mai mult sau mai puţin glorioşi ale acestora nu mai fac faţă.
Inutilitate a existenţei plus micime în faţa realităţii. Căci asta e mica problemă: realitatea poate să sparie, prin dimensiune, prin stranietatea ei chiar şi fără a fi agresivă pe faţă.
Nu ştiu exact de-s surori, dar situaţiunea o avea legătură cu ceea ce alţii, mai deştepţi ca mine, numesc angoasa existenţială...

"Domne, ne strici cheful de a trăi!"
Mmm, pînă una-alta necheful e în voi, alergaţi cu spor de conştiinţa lui - e doar stric un pic balanţa, în favoarea Neplăcutului.
N. amintit imediat mai sus  are însă o însuşire, se pare. Nu ţine o veşnicie. Iar după aceea şi nimica poate să placă...


II

Politichie.
Mă revoltă (semn de neadaptare la realitate, dar şi de viu) cîteva panouri publicitare ale USL.
La Piaţa Alba Iulia, un moşneag cam rural de fel se plînge că [Băsescu] i-a luat pensia.
N-are treabă tataie cu realităţi cum că nu i-a luat-o TOATĂ (nu pot dect să-i urez să i se întîmple asta, să vadă cum e cu adevărat...), plus că luatul cu pricina, cît fu, a avut nişte motive - de aflat fie şi răsfoind în fugă nişte gazete. Bineînţeles nu "Click", aflat la mare vogă între senecţi. Da, aşa am zis: la mare trecere printre bătrîni, uitaţi-vă cine îl cumpără, n-or fi majoritatea, însă o largă categorie da!
Pe omul acela trebuie pentru ca să-l respect eu, că e bătrîn, e neputincios şi ce p...măsii (nu mă pot abţine) o mai fi. Mai e tradiţia neamului, legătura cu strămoşii şi alte gargare.

[Mi-am bătut capul destulă vreme de ce mă irită tipii ca ăştia, care sînt ori  mai ales se dau neputincioşi, alături de figuranţi şi figurante, care pozezaă drept loviţi...Am realizat că al mijloc e o glandă poate socială, de a ajuta pe cel cu probleme din jur. Am spus, socială, adică inoculată de ea şi tot dînsa profitînd de pe urma ei.
Deseori cînd mă/ne irită aşa personaje peste pentru că.în interior e bine sădită glanda lui a da ajutor... Cum, spun tîmpenii? Să moară toţi, bre!. Se poate.
]

Alt panou, banner publicitar e la intersecţia Dorobanţi-Ştefan Cel Mare, la Perla unde un tip destul de tînăr se plînge că i-au fost înşelate aşteptările.
Nu mi-aş pierde aici timp să disesc din senin (doar) vorbe.
Dar mi-au atras atenţia ochii tipului, din iamginea care însoţeşte savantul mesaj.
Lunecoşi, în sensul fizic, de apoşi, destul de pierduţi... Ameninţat, pierdut în spaţiu, dar fără a şti exact de la ce i se trage (far ultima rpecizare pentru că am dat, suprins, de poza unui fost ministru al Sănătăţii, din tinereţea lui mai exact, care e neaşteptat de speriat, dar pare barim să aibă idee de unde i se trag parii - vezi PS, altminteri dintr-un viitor post, pornit de la cartea alpinistului Walter Kargel)


Băiatul din panou, cum spuneam (şi promit a aduce urgent reproducerea imaginii), nu ştie de unde i se trage.
Din această situaţie, asupra naturii căreia e foarte posibil să nu mă înşel, omul nostru i-a pus lui Băsescu în braţe nişte aşteptări. Să tot fie înfăptuibile.
Trec peste faptul că, la cum arată în poză, mai degrabă tipul a votat (dacă a ajuns pe acolo...) cu Geoană sau Năstase. Şi ştiţi de ce? Pentru că el, pretinsul sufragist băsescian, a fost paradit tocmai pentru că nu a avut voie să semene cu Băsescu, că facă precum acesta, să fie dezinvolt, liber, încrezător în sine. Nu, la respectivul a fost suprimată de-a dreptul glanda ce ar fi dus la vreo empatie cu Băsescu.

Deci banc de-al staffului uselist.
La bani mărunţi, acesta din urmă vizează atragerea celor care nu le au cu Piratul (vezi Bosinney din Forsyte Saga), la simpatizanţii acestuia îi timp pierdut a-i trage de mînecă...


Un comentariu:

  1. Dintr-o alta perspectiva,nu avea cum sa-i fure pensia pentru ca nu era pensie privata, ci de stat, adunata de la salariati, care ca numar sunt depasiti binisor de pensionari.
    Sunt trei sloganuri antologice, o tanti careia i-a furat sanatatea, alteia i-a furat locul de munca si parca un tip caruia i-a rapit demnitatea.

    RăspundețiȘtergere