luni, 9 iulie 2012

[ROMÂNIA, SOCIAL, UMAN] Pastile



Cătălin îmi trimite un text.




Amicul meu, cu ceva decenii mai tînăr, cred că e taman contrariul construcţiei subsemnatului.
El încă mai speră, că ce i se spune face mulţi bani, că emitenţii unor asemenea sentinţe sînt inşi de încrede.
Asta în vreme ce subsemnantul este suspiciunea întrupată. Pe o cale, recunosc, ce duce neapărat spre bine...


Apropo. Care cale o fi, cea bună?
Cea aurită, aceea din pildele antice?
Poate.
Dar oare cîţi ne putem sălta la ea, cîţi putem doar mima întruparea ei în noi, pentru ca la primul tărăboi, la prima revoltă a animalului din noi să dăm naiba haina...?




Bon.
Cătălin îmi trimte textul - zice el - de retragere 



"Braduţ Florescu, unul din "vechii" publicitatii romanesti, si-a incheiat contractul cu Realitatea Catavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, si a plecat in Thailanda."

Poate nu mă pricep eu la oameni, la comunicare (unde recunosc a nu avea şcoală, dar...), îns-s foarte curios ce putea transmite clienţilor, un om cu aşa optică...
O să spuneţi că şi un cîrcotaş ca mine, dacă e pus pe un post unde merită efortul, să vezi ce-o să uite, pentru 8 ore pe zi barim, ideile., principiile şamd.

IATA CE ARTICOL  A  SCRIS, DUPA CE A PLECAT :
Rostul 
Romaniei i-a disparut rostul. E o  tara  fara rost, în orice sens vreti voi. O  tara  cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
 
Fraza asta cu Se întîmplă ceva rău cu ţara mea, ţine de banc. Mai exact derivă din problemele psihice - şi doar atît - ale emitentului.
Fără îndoială, cîtă vreme şi-a putut astupa cît de cît nişte dorinţe, angoase interioare, l-a durut în cot că alţii în jur, păliţi de boala amintită, vedeau sfîrşitul lumii sub Carpaţi. Cînd şi s-a termina şu lui combustibilul, a început să dea din colţ în colţ. Pentru că nu putea pune degetul pe rană, a inventat nişte probleme acute afară
Este şi acesta un mod de a goli din presiunea rezervorului cu probleme propriu. Cu precizarea că problema reală va continua să secrete neplăcut. Iar el se va îngrăzi de posbila isprăvire a ţiţeiului în lume, de lărgirea găurii în stratul de onon (mi s-au lungie mie urechile de cînd de tot lăşeşte fereastra cu pricina - altminteri plasată de fraţi la fix, cît să sperie dar să nu facă rău: în preajma Antarcticii.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (batranii), pamantul si credinta.
 
Batranii.  Romania  îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Fie vorba între noi... Bătrînii sînt probabil cei în pragul acestei vîrste din 1990. Care ieşeau iute, la pensie, la 50-60 de ani, căci aşa le momea Iliescu voturile. Şi, implicit, acei cianquagenari frînau prin suportul acordat formaţiunii neocomuniste de atunci, FSN, un avans cît de cît onest pe calea bunăstării, cît şia  respectului ceva mai mare pentru celălalt.
Eu mi-ia duc aminte pe cei din categoria de vîrstă amintită cum sprijineau toate măsurile frenatorii, în mimata trecere spre economia de piaţă.
Că îi batjocoreşte societataea... Astea-s vorbe de tipi limitaţi, cînd nu.s puşi pe înşelat, pe efecte oratorice ieftine. Nu există categorii întregi, ci indivizi. Care, dintre ei, merită, păi e respectat.
Trec peste faptul că a fi batjocorit ţine totuşi de cum te vezi tu însuţi, mai întîi de toate.

Apropo de sadism. Ghici la cine au văzut tinerii, maturii batjocoritori de azi cum e cu astă orientare?
Nu la profesorii lor?
Cum, aceia le-au vorbit numai de lucruri bune, dar bestile de urmaşi.....?
Hai să fim serioşi...

Aş putea continua şţi o voi face curînd, dar nu am cum să nu-mi pun deja motivul pentru care amicul Florescu pică în asemenea floricele ce amestecă şmechereala cu tembelismul...
E mult spus?
Cred că nu.
În situaţii d-astea, simt, se amestecă vreun sentiment de vinovăţie faţă de proprii părinţi cei pasămite nerăsplătiţi cîndva, cu sentimentele proprii, ale condeierului, în faţa faptelor zilnice din jur.
Cum a ajuns el judece astfel, că bătrînii-s duşi la ca vitele la vot şamd, cred că ţine de infantilismul uneimari părţi a semenilor, cum că trebuie să le vinăd e-a gata sub nas.
Eu cred că asta stă la baza afirmaţiilor dlui Florescu, pe care bineîneles nu le putea expune în forma brută, aşa că a confecţionat şi dînsul o haină, de smuls lacrimi.
Stăruind un pic asupra procedeului, este ceea ce voia să obţină iniţial, din simplu infantilism ("Io merit fără să mişc un deşt!"). Nu a obţinut, dar avea nevoie de acel fruct, către dobîndirea căruia a ales calea poveştii cu bătrînii cei bruscaţi de funcţionari...
De ce am eu impresia că şi acei bătrîni fuseră la viaţa lor ceva foarte aproape de funcţionărism... Indivizii ceva mai adînciţi în viaţă şi în luptă nu cred că-şi pun problema dispreţului din partea celuilalt. Una pentru că pot replica, scurt şi cu efect. Apoi, ei pot lua în serios sau nu pretenţia interlocutorului că nu merităm sau ba doi bani - la o adică  asta e esenţa dispreţului, cineva apasă pe un buton care ne face finalmente preş atacatorului... El nu vrea să ne dispreţuiască în sine, cît să ne devitalizeze cît să-i fim buzunar de golit ori batistă de şters nasul. Başca saltul pe care îl face acela în porprii săi ochi, micind pe altul...

"Momiţi cu un kil de ulei saud e mălai..."
Aici e şi problema lor, de se lasă mituiţi cu doar atît...
Plus: dar proprii copii, să le dea o mînă de ajutor, pe unde sînt? Cum, şi aici tot Celălalt e de vină, numai penzionarul nostru nu?


Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor. 
Aha, ne apropiem de esenţa demersului dlui Florescu... Supărare de a nu fi băgat în seamă...
Bineînţeles că aceia precum dînsul nu-s la curent cu ce se practică în lume, nu apucă să vadă distanţa dintre ce ştiu ei, profesional, şi ce zboară în lume. Sau poate ştiu, dar refulează urgent neplăcerea, căci altfel nu ar mai putea visa, nu ar mai putea revendica...
Ştergerea de pe bandă...
Bineînţeles că generaţia, tipii cei supăraţi de azi n-au dat doi bani la tinereţea lor pe înaintaşi, pe interbelicii rămaşi înă şi fără pensii mizere ori chiar viaţă... Nu, pe atunci erau ocupaţi să le ia locul. Atunci le-a prins bine.
Tragem manele peste ei? Dar întreb şi eu...: ei ce muzică reprezintă: Magistrala Albastră? Salva-Vişeu? Aştept un exemplu.
Pariez că nu reprezintă Eroica lui Beethoven.
Fără băttrîni nu există familie? Atenţie şi aici -  la aşa gen de fraze - la buzunare... Cineva e cu ochii pe ele... Demersul e asemănător cu al nfantilului amintit anterior: nu poate ajunge direct la portmoneu, şi-atunci apelează la aşa poveşti măgulitor-sperietoare.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în  tara  aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
Acelaşi amestec de prostie şi agresivitate...
Să vă spun de ce... Dacă stau oamenii să cultiuve pe lîngă casă, adio şcoală şi implicit productivitate, aceea care să el permită achiziţionarea uneltelor, a sculelor agricole serioase... Întreabă sătenii români cît de departe (pînă la poartă!) poţi ajunge cu stilul ăsta.
De ce zic agresivitate?
Păi, retoric, argumentativ vorbind, cititorul nu a zis nimic de pămînt. Iar autorul îl ia la ferec de parcă acela, interlocutorul-de-prostit, ar fi afirmat ceva în context...  


La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Aceeaşi acreală infantilă... Dacă poate s-o ducă bine amicul, dar s-o facă prin intermediul poveştilor de adormit bătrînii seara... De ce apriez eu că tipul nostru, Florescu, nu a trăit laţară, avînd cel mult doar nostalgia copilăriei, a săptămînilor la care va fi mers la bunici... De ce are nostalgie (repet, combinată cu răutate, iar aici se pot identifica sursele interioare)? Pen-că-l paşte vîrsta urîtă. Cu răposare, dar şi, în rpealabil, cu nebpgat în seamă - cum izbutise să-şi procure la un moment dat (fără să umble şi să dreagă în interior la cauzele acelei nevoi...)

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. 

Ceva nou sub soare? Un amic din Sinaia îi numea pe comuniuşti, imediat după ascensiunea lor, cizmăruşii, cu trimitere la meseria de origine.
Nu din leneşi şamd, s-au tras, ci din ce au văzut la părinţi şi la bunici. Bunicii erau cei care umblau - muncitori ajunşi - pe la sate cu colectivizarea. maginaţia dvs. ce vă spune, în acest sens?

Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Poveşti.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Este genul de vorbe al interpuşilor, mai exact al celor care s-au învîrtit spre aşa poziţie, pe parcurs forjîndu-i pe subiecţi, mai cu vorba, mai cu parul.
Treceam acum cîteva săptămîni prin Ardealul părinţilor. Ardealul cu biserici. Eee, la omul simplu pe care apucam să-lprivesc sentimtnele nu erau cîtuşi de puţin pioase, ci invidie, răutate.
Nu ştiu cîtă proiecţie din parte-mi este aici, aducă sentimente de fapt ale mele. Cert este că aritmetic totul corespundea: un anume grad de animalitate are nevoie de tot atîta strunire, adică de-ale religiei. De fapt, niciodată diriguitorii, seculari ori ba, nu au vrut sfinţi, ci subiecţi manipulabili şi temperaţi în animalitatea, în imprevizibilul lor.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Prietene, uită-te la slujbele filmate din vremea unui Carol II, să zicem. Aveau aceia ceva mai mult cu poveştile frumoase?
Nimic nou sub soare, stai liniştit?
Cum, tocmai asta te sperie? Că şi altădată o fo la fel? Că nu e doar ceva trecător?


Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti familia, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

Sa traiesti.

Bradut Florescu


Cu toate..., poante.
Priviţi mai atent de ce procedează dl Florescu aşa, ce e în spatele demersului... dacă e numai revolta, să vie la mine în Ligă, la cei care nu pot face altceva decît să stea iritaţi...



Mircea Ordean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu