marți, 3 iulie 2012

[SOCIAL, UMAN] Mirese


În plimbare, am dat într-un parc peste un interesant (chit că, posibil, curent...) ceremonial.
Fără să ştiu exact în ce fază a programului zilei de mariaj, proaspeţii însurăţei merg într-un parc. Unde principala preocupare pare a fi făcutul de poze (cu ei şi nuntaşi), iar ceva mai în subsidiar (am zis bine?) este să fie văzuţi.

Unele dintre mirese, probabil majoritate, arată fenomenal.

Imagine oarecare, de pe net

...Acum 1-2 posturi am spus pe şleau organului sexual masculin, pentru naturaleţea expunerii. Am dat îndărăt.
Nici aici nu-s pregătit de acest sport, motiv pentru care nuanţez...
Frumoase de le-ai bea apă din păsărică!
Expresia fiind populară şi rostită de 100% dintre domnii maturi avînd rădăcini niscaiva rurale.

Aşa-s de frumoase!

De pildă minunea brunetă care-mi bucură ochii duminică (n-am fost la munte, nu am avut bani...).


Ca un etern căutător de dedesubturi, la femei şi nu numai (e vorba de situaţii de viaţă, chit că sondez liniştit şi asupra dedesubturilor psihice masculine), a fost deajuns să-mi las doar mintea să zburde nederanjată asupra situaţiei...

Bun, există o componentă a lui băgare în seamă din partea obştei. Să caşte gura omul de rînd şi fără nuntă în acea zi asupra nemaipomeniţilor. De înstăriţi, de fericiţi, de norocoşi.
Dar aprinse-mi-se lampa că Societatea e foarte posibil să posede aici un scenariu, o ţidulă de ceremonii.

Mai exact, prin prisma La cîte rahaturi le conferă viaţa la sînu-mi, să le dau şi ceva satisfacţii... Altfel ăştia anulează Contractu, ori o iau razna..."
Bineînţeles că mai junii au la dispoziţie şi petrecerile vîrstei, dar mai copţii stau prost de tot cu petrecerile, mai ales în medii mai rurale...

Aici e de cercetat, de simţit în continuare.
Cui serveşte aşa sport?
Poate nu serveşte. Dar vreau eu. E un ceva de astupat golu' Vieţii.
Să nu-mi spuneţi că dvs. nu aveţi probleme asemănătoare...


Bon. Revin la mireasă.
Oricare.
Dacă eu am descoperit astea abia după nişte decenii bune sub soare, mea culpa!
Societatea îi oferă minunăţia aia de momente, de poziţie doar pentru a o consola întrucîtva că toată viaţa nu va mai pupa aşa ceva, că o aşteaptă doar roboteală, eventual vreuna dulter.
Dar ce fu în Ziua aia, nu. E o plată înainte, nu departe de creditul bancar. Îl plăteşti pe urmă..., cu strîngeri din dinţi foarte cunoscute destulora, de pildă amatorilor de franci elveţieni...

Bineînţeles, ca într-un banc cu o fetiţă privind o statuie antică cu un penis gol, o doamnă poate avea parte de mai multe mariaje... Dar deja, distinsa făptură în alb, nu mai e nufărul meritînd savurări de apă, nu mai trezeşte aceleaşi suspine (ori scărpinări fruşte în preajma şliţului - de ce să ignorăm aşa gesturi?).

De ce Soţietatea e dai darnică acum cu ea, şi nu cu mirele?
Probabil drept compensaţie pentru faptul că îi va cere mai mult ei ulterior, şi nu lui.


Final
Mintea fuge.
La filmul Nunta de piatră, 1971 parcă. Veroiu?
Mesenii rurali, plescăind mîncarea...
Ochii lui Radu Boruzescu.
Mitocănia personajului interpretat de juniorul Calboreanu.


Mai meditez şi la sportul cu  alde culesul jartierei.
Trec peste faptul că unii domni execută mai deştept sportul ăsta, alţii nu.
Nu realizez deocamdată care e rostul acestei umiliri... A mirelui. Un pumn în cap, de pe acum, o zăbrea dintre numeroasele care înconjoară un animal uman convins că el e sexul tare?

Zic doamnele că nu e umilinţă?
Păi atunci să culeagă dînsele, miresele, ceva de pe, pardon, cracul mirelui (şi nu e vorba de sex, chit că nu văd de ce mireasa ar fi jenată de acesta, inclusiv ca idee în public)...
Oi fi eu porc aici, dar un argument tot aştept la problema pusă!


PS


Teoretic nu are legătură cu problemele de mai sus...
Revin (făţiş) la propria persoană.
Îmi trag pumnii în cap că cică-s rău (f... muma la Alea care mi-au băgat în cap astea!)

Ascult La mijloc de pădure, cu Semnal M.
Ooo, veselul, diafanul (barim la juneţe) Mircea Baniciu...
Nu interpretează el melodia.
El doar spune la un moment dat în cartea lui Nicu Covaci, Phoenix, însă eu...
Aparent din senin, şi cu acea uşurinţă a Gemenilor, a imaturilor veseli de a lua în balon orice: "căcatul ăla de Iuliu Merca".
Nu ştiu să fi existat vreun clinci între cele două grupuri.
Era doar dispreţul cuiva care deja avusese bafta să ajungă sus de tot...

Nu era invidia celui rămas jos.

Only human,bineînţeles.
Şi curativ, terapeutic pentru alţii.

 Merca, dreapta jos

Adăugaţi o legendă
Baniciu, circa 1971 (formula "Cei care ne-au dat...", el fiind dreapta sus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu