joi, 5 iulie 2012

[TUR[ PERSONALĂ 1990] Bucegi, Sinaia, Bucureşti, toamna


Recunosc, îmi este şi o mică regresie...
Adică în faţa dificultăţiiilooor momentuluiiiii, te refugiezi în trecut.
... dar e şi o mică frescă socială a acelui an.


Toamna 1990
Încă rămăseseră afişe de la alegerile generale din mai. Cu săgeata liberalilor, dar şi cu alde candidatul ţărănist Ion Raţiu.
Cred că poza e făcută pe Bd. Carol, pe atunci încă Republicii, între Armenească şi Moşilor.

Coadă la Alimentara din complexul Mediaş, la intersecţia Mihai Bravu - Iancului - Republicii /Pake P.).
România profundă are alte reguli de funcţionare decît aalţiiii - nu spun că-s mai bune sau mai rele.
Eu n-aş fi stat aşa ceva nici să ştiu că se dădeau indulgenţe de la chiar Înaltul..
Aş fi curios totodată să pricep mai multe din această psihologie a cozii. Căci eraud estui care se simţeau bine în acea formaţiune' umană, nici nu mai conta - urîtă vorbă - 'ce se dă'.
Aici aş fi un pic revoltat pe aceşti tipi, ce, nerealizînd că ei cumpărau, nu li se dădea, încuraja prost satrapii vremii, ceea ce se răsfrîngea şi asupra compatrioţilor cu dor de mai mult libertate.

Coada asta e imediat la sud de Piaţa Romană, nu ştiu exact ce minune de fast-food este acum.
Alimentara din acea epocă păstra numele blocului, cred, "Leonida" - faimosul mecanic interbelic.
Aici se adusese ulei, cred.
Treaba asa se petrecea în 1990 şi constatam cu destulă neplăcere că economic era,m departe de ceea ce visasem... De parcă visul are vreo treabă cu relaitatea!
Navetele, chestiile alea de sîrmă cît mai ales sticlele (goale) dinăuntrul lor mă duc cu gîndul la mineriada din septembrie anul următor. Sticlele fură proiectile.

Alţii umblau pe munte. Ba şi se simţeau bine.
Perioada de 4-5 luni cu Carmen a fost o a doua perioadă fericită a vieţii mele, la capitolul a convieţui cu cineva şi să te simţi grozav de bine. Cît să-ţi aduci aminte peste 22 de ani şi nu numai.
Prima fu la 1979 - cam tot anul plus ceva în jur -, în primul mariaj.

Aici, bere la o tavernă (era mai bine zis cîrciumă?) din centrul Poienii Ţapului.


Cred că era vorba de studiul unor aşa-numite acţiuni interbelice, nu moştenite şi găsite pe la tonetele unde se colecta la preţ cam de nimic hîrtie reciclabilă.

Cred că aici eram la răsfoit plicurile cu fişe de lectură ale subsemnatului...
Carmen rămîne un mare mister pentru mine - chit că aici e loc dureros pentru a o sonda, fie şi post-factum. Dar am o reţinere, cine ştie ce neplăcute mai degrabă la mine mă feresc să descopăr...
Descopeream acum cîteva ore că ea fu din categoria ce-l cuprinde şi pe Mugur Ilie, aceea a unor oameni cu stăpînire de sine teribilă...
Poate n-ar srica de sondat, chit că, după cum zisei, e posiibl să-mi fie mai utilă mie explorarea... Să văz dacă pot să mă urnesc...
Eventualele reproşuri "Nu ţi-e jenă să te te bagi în sufletu oamenilor??!" nu cred că m-ar descuraja grozav...

Şi mai contează la ceva asemenea idei. Pornesc dezgheţarea, animarea altor filoane din jur. Din mintea ăstuia cu blogu'.

Coborîm din personalul de Bucureşti, în halta Sinaia. ţin minte că ne permiteam să luăm bilet la dus, era 33 de lei.
Nu mai ştiu cum am ajuns aici. Telecabină?
Pînă la primul val de (absolut necesare, economic) scumpiri, demarat în ultima parte a lui octombrie, s-a trăit bine în România.
Carmen lucra la Electroaparataj, parcă. Înţeleg că peste un an doi ajunsese la o editură/tipografie privată
Îmi pare rău c-am pierdut-o, chit mai degrabă Mircea de la 2012 ar fi de ea... Deşi doza de independenţă a ei e posibil să fi fost excesivă chiar şi pentru o asemenea ipotetică relaţie... Zic şi eu.

Iubea muntele, chit că fără declamaţii. O vedeai nu neapărat rezonînd etc. cu El. Dar făcea parte din el. E ca la configurarea montorului, dacă ştiţi procesul din Adobe Gamma parcă.

Subsemnatul.
Brba, apărută în 1988-89, fu probabil o reacţie la imaturitatea (a se citi oftica pentru neputinţa de a mă opune respectivei) dovedită în vremea rupturii cu prima nevastă.
Procesul invers, de renunţare la barbă, a fost unul foarte lent, privind lungimea acelei bărbi. 
Cred că Tatiana mi-a spus la un moment dat că-mi şade mai bine fără ş-am ascultat-o.
Plus că, după peste 15 ani, doream procesul invers, de a părea mai tînăr, mai puţin fioros.

Piciorul Pietrei Arse.



Tot pe acolo. Cmm, ce bine merge la inimă reamintirea acelui moment! Cum, nu e frumos, nu e înţelept....?

Sper să scap pînă m-oi duce de jena pe care mi-o inspiră chiar mie, deseori, propria mutră, înfăţişare, prezenţă socială...
N-am înnebunit, staţi liniştit, am eu socotelile mele...
Başca ideea că o mişcare îndrăzneaţă dezghioacă şi alta din jur.
O să mă ntrebaţi dacă mişcările aste anemaipomenită rezolvă azi lipsa banilor pentru mers munte. N-o rezolvă - noroc cu Lili Borşan!
Dar aş vrea să merg tot pe drumul ăsta!

Avea ochi albaştri. Mi-e dor de ei, chit că nu va fi rămas neschimbată.... 


Imediat deasupra Poieni Stînei / Reginei.
Nu cad în poezie ieftină la astăd enumire, amintindu-mi că nemaipomenita denumire de Floarea Reginei s-a născut dintr-o balcanică perie a lui DA Sturdza la adresa Elisabetei de Wied... Adică soţia lui Carol I.

Plimbare prin Poiana Ţapului, prin prundişul Prahovei mai exact. Poate-s subiectiv, dar pînă şi din simpla privire aruncată zidului Bucegilor Carmen îşi dovedea optic rezonanţa cu aceştia...

Ea a traversat apa pe o punte de oameni la locul lor, eu am încercat saltul acesta. A avut succes.










Lumea şi politicea - ba din plin! - la vremea aia...

Prima sărbătorire a noii Zile naţionale, 1 decembrie.
La Alba Iulia.
Fu un incident acolo, de unde rămas-a legenda că a fost fluierat Cornel Coposu şi discursul său.
Ce nu se prea spune (iar eu am auzit cu urechile mele, atunci), fu că iniţial Iliescu fu huidiuit de nişte chitiţi adversari, iar la vremea aceea asta era sininim cu ţărănişti, cei din mulţime, se înţelege.

Vorbeşte unul Enache, lider între alţii al partidului de guvernămînt, Frontul Salvării Naţionale.
În dreapta ecranului, uşo recognoscibili, Ion Iliescu şi Petre Roman, pe atunci ca fraţii.
Spre stînga, cu chipiu militar, Victor Stănculescu - aş spune în culmea gloriei.

Cu mitră (am zis bine?), Daniel Ciobotea, mitropolit de Moldova şi moştenitor al patriarhului de atunci, legendarul Teoctist. Mic, în dreapta, Dan Marţian, fost politruc comunist, de mă întreb şi azi ce dracu revoluţie fu de ajunse acesta şeful Camerei Deputaţilor, iar un şi mai sisntru (ca personaj politic plus fizic) ajunse Alexandru Bîrlădeanu!! Uite că s-a putut însă. A căuta vinovaţi nu e o treabă, mai ales acum. Istoria vru aşa.

Noi ne vedeam însă de ale noastre...
E o ruşine să spun că i-am sugerat (iar ea a admis) o ţinută niţel mai sexy?



Pisoiul casei.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu