marți, 10 iulie 2012

[UMAN] Dispute casnice.

I


Am avut una.
O dispută casnică. Cum scrie la carte, cel puţin aceea a anului şi a locului unde trăiesc. Piaţa Iancului.
Unde, fie vorba între noi, nu mai e ca acum 45-50 de ani. Cînd, plod fiind, auzeam curent pe scara blocului corijări fizice, cu zbieretele de rigoare. Ale doamnei/tovarăşei.
Nu recomand aşa ceva, deşi uneori o fi cazul.
Aici, la aşa idee, lumea sare în sus, mai ales femeile - iar eu le contrazic totuşi, în virtutea ideii cît se poate de raţionale că există situaţii unde aşa ceva e potrivit.

Ca să nu par misogin în exces (am un grad de aşa ceva specific bărbatului normal, care a trecut măcar oleacă prin recunoaşterea propriilor sentimente), aş adăuga c-or exista şi destule situaţii în care soţia îşi căptuşeşte soţul. Fizic.
Trebuie să recunoaşteţi că treaba e un pic mai delicată aici (să facem abstracţie de sursa situaţiei, ce şi cum!). Cert este că acei Adami au nişte probleme mari în existenţa lor, nu au cum să bată toba; mai mult, am îndoieli că matracuca ezită mult în a şantaja cu publicarea jenantei situaţii. Pentru el.


II

Hai îndărăt, la oile proprii. Nu dau aici link spre melodie Pink Floyd -  e prea la locul ei.
Bineînţeles nu e primul clinci conjugal al subsemnatului, cu actuala doamană, după cum în vreo trei cuplări anterioare ceva mai de durată nu ramura de măslin ne-a caracterizat.

Dar uite ce vreau să zic.

E interesant, amuzant, tragic aici că nu există manuale de gestionat aşa situaţii.
Cum e cu manipulările de pildă. Sau cu ce ţi se întîmplă, dar nu ai habar - şi reacţionezi prin plopi ori nu în folos.

Cărţile care pasămite abordează problemele cuplului sînt la ani lumină de realitate.
Aş spune - din ce am răsfoit şi eu - că mai degrabă servesc lucruri pe care vor să le audă cititorii. Cărora le mai arde de lectură, căci pînă la murmă războialele în familie se petrec cînd cei doi şi-au pierdut speranţa de a afla cum se remediază, se detensionează aşa conflict.

Deci, nici gînd de scrieri unde să se plece de la un exemplu concret, al lui Vasile strungaru' sau Ordean paznicu'.
Este drept căn-or fiu nebuni domnii autori să se bage în aşa ceva.
Aşa ceva aducînd cu un fruct binişor putrezit, cu iluzii varză, cu reflexe anchilozate, cu habitudini moştenite. Toate pe fondul unei putinţe reduse de schimbare a protagoniştilor, la o adică hiba afectînd paliere foarte largi, nu doar SDV-iştii (compartimentul Scule, dispozitive, verificatoare de prin fabricile ante1990) amintiţi.

La astă fundătură adaug şi resursele reduse ale conferenţiarului, capabil să lanseze delicioase panglici, împănate îndeobşte cu glorioasa vorbă Trebuie...




III

În turbionul casnic ce m-a absorbit şi pe mine azi, ar fi de notat - a mine - temerile, de pildă de vecinii de care am amintit de curînd. Că m-aş teme de opinia lor. De data asta e vorba nu de cei de vizavi de bloc, ci din luminatorul bucătăriei. E de sondat aici, mai exact ce nu ai vrea să se audă acolo din acuzele sonore ale nevestei.
Aş minţi dac-aş ascunde că noi, bărbaţii, stăm tare prost la a ni se zice că nu ne regulăm bine vînjoasa doamnă ori că avem scula mică.
Dar mai există şi altele...
De pildă că avem contribuţie derizorie la finanţele familiei.
Sau, cum am păţit-o eu azi, că aş fi dependent de calculator.

Dar de aici trecem la domeniul într-o ureche dar deloc nedureros al lui mă tem şi de neadevărurile ce se spun despre mine.
Eu nu-s dependent, cel puţin după crteriile mele, dar uite că ceva mă săgetează prost la asemenea acuză.
Asta pentru că vine probabil pe fondul vreunei autoacuze similare. De unde va fi răsărit aceasta?
Păi deja, de aici, ajungi la vorbele primare şi materne din minte. Sau paterne, dacă e realmente cazul şi tatăl dădea pe acasă.

Donc, e de reţinut domeniul, ca posedînd periculoase însă posibil utile rezerve de ţiţei mental. Asemănarea nu e tocmai aiurea, căci şi acesta, barim în vremi mai vechi, bubuia şi arde ceva timp pînă apucă să fie băgat la teavă.


În ce o priveşte pe Distinsa, nu ştiu căt se străduie ea să înveţe ceva din belele, dar eu unul observ uşurinţa cu care ne manipulează, ne mînă în luptă unele filoane instinctive, animalice - ca să pun punctul pe i.
Am văzut-o şi la mine, de curînd, fie şi mai puţin clar (dar intensitatea mi se revela pînă şi mie identică, întru forţă).
Filon animalic fiind, de pildă, dorinţa de a domina, de a subjuga, de a pune la treabă, de a ne manifesta arbitrat chefurile.

Subliniez din nou că nu am pretenţia de perfecţiune, de ne-bestie. Aştept observaţii, dar de la oameni cu capul pe umeri măcar în momentul  consultului postului.


IV

Ce-i drept, am sentimentul că tipii realizînd pe ce lume navighează sînt destul de rari. MĂ CONVING DE LA O ZI LA ALTA CĂ, intrînd în vreun domeniu de discuţie mai puţin instituţionalizat (adică unde nişte reguli te obligă la oarece atenţie prin  ce te produci), lumea e pe alături, mai exact unele chestii o dor într-atît (şi e vorba de lezare directă ori de nevoia de a satisface vreo bucată interioară - părerea convenabilă de sine, par exemple), încît se duce liniştită departe de ce începuserăţi  a pureca ori avusesei imprudenţa să abordezi.
Şi asta e valabil nu neapărat doar la adolescenţi - cum se petrecu pe o scenă Facebook despre care v-am relatat curînd fugar (dar care a continuat şi merită un post separat - fără atac la persoană din parte-mi), maturii derapează îndeobşte şi ei tare lesne.

Da, nimereşti şi oameni zice-se la locul lor, dar unde, pe neaşteptate, te poţi trezi că ceva de la tine a atins interlocutorul într-un un compartiment pe care nici nu i-l bănuiai.
Citînd un pic aici, este plaja tipilor care s-au ancorat bine într-un anumit domeniu existenţial, de unde nu ies. Bineînţeles însă că aici nu e ca la bombardamentele americane, unde nu se clatină măcar păpădiile de pe trotuarul celălalt, ci inevitabil ajung şi schije nepotrivite.
Oamenii aceştia nu fug, nu patinează spre altele, dar îţi oferă un zîmbet profesional (chiar şi la întîlniri între amici) de nezdruncinat, ceva a la Mister Niet - A. Gromîko fu ăsta?


Al dumneavoastră ţugulan de cartier,

Mircea Ordean

PS
Deşi mi-am crezut postul revoluţionar, cred că tot au rămas necesare învăţăminte neatinse...
Asta probabil pentru că subievtul e vast şi nu ne putem schimba de pe o zi pe alta.
Uneori nici nu ze poţi separa de partenerul împreună cu care treziţi, forjaţi nemaipomenite furii

Hm... "Fiecare pas al vieţii este o lecţie de umilinţă", în sensul că-i descoperi cu durere noi faţete, de înţelege neconvenabile nouă...
Pfu...
Nu-ţi vine a crede că cel cu care ai împărţit destuuuleeee te vînează apoi, îţi vrea răul cu încrînceare dezarmantă...
Mă credeţi sa ba, dar nu ştiu de ce am talentul de a trezi aşa tratamente, după... Ziceţi că mi se pare? Dar dacă e aşa...?

În fine, cum ziceam, e de observat mai bine ce şi cum.
Un singur sfat am pentru domni.
Cînd doanma se plînge că aţi bătut-o, chit că fu o omenească reciprocă bruscare, păi faceţi ochii mari la ce mai poate confecţiona copila cu pricina...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu