joi, 19 iulie 2012

[UMAN, ROMÂNIA, POLITIC] Miez de iulie



I

Sîntem oameni şi încercăm să ne umflăm un pic cu pompa, în ochii semenilor. Că am fi ceva mai valoroşi decît în realitate.
Se practică. Eu o practic.

Dar.

Există limite – deşi mă veţi întreba aici cine stabileşte limitele.
Şi aveţi dreptate!

Poate rămîne totuşi în picioare ideea lui Fiecare doarme precum îşi aşterne...ˆ


Nimeresc, pardon, la un coş de gunoi stradal (PIaţa bucureşteană Gemeni), două exemplare din revista “România Mare”. Recente, ultimul număr chiar.
Vadim nu are treabă, merge înainte...

Revista arată grafic precum în 1991, cînd a luat fiinţă, iar tiradele Patriotului Naţionale la fel, Nu-i vreun semn se conştiință a trecerii timpului – omul o ţine pe ale lui.
Dacă nu s-a simţit aiurea în alte vremuri, cînd amesteca de asemenea lucururile -  păi nu dă vreun semn de redresare nici acum, de pildă revolta în numele credinţei strămoşesc-ortodoxe, care trece prin totală intoleranţă, dar şi insultă grosieră. 


Lipsa – eternă, se pare - glandei penibilului, cheie a succesului la debutul deceniului zece, nu vede nimic ciudat în a alătura străjii voindu-se pioasă o tînără cam goală-goluţă, cu eterna legendă RM-istă: “Asta nu-i normală!'.


Poate nu l-am mai urmărit de multă vreme, dar observ că Vadim dă înapoi, strigînd de la microfonul Strasbourgului “Yankees, go home!”. Ieşirea cu oricina trădează în opinia mea nu doar adeziunea sinceră la vreun 1968 dîmboviţean (demonstraţie spontană şi şi zice-se studenţească - aranjată autorităţi, în faţa ambasadei SUA din Bucureşti), dar e foarte posibil să lămurească măcar în parte modul în care imunda – arată mai rău decît o hîrtie igienică nepretenţioasă – foaie supravieşuieşte. Adică stipendii din direcţia geografică unde aşa vorbe – fie şi crunt revolute, măcar ca formă - prind bine... Altminteri, cu mintea mea a proastă, nu reuşesc să-mi explic de unde bănetul pentru întreţinerea RM...



Tot acolo, poezie reprodusă de Vadim, a lui Vasile Militaru.
De acord, era 1943.
Dar:

Neam de fapte mari e Neamul meu:
Trece prin furtuni, cu piept de fier:
Steagul lui se-nalţă – curcubeu;
Poartă-n suflet viu pe Dumnezeu
Şi are-atîţia Vistieri în Cer,

Vine vajnic din adînc de veac,
Scut de soare, suliţă de foc;
Sub pămînt atîţia duşani îi zac;
E Roman cu sînge Geto-Dac
Şi e-ncins cu fulger pe mijloc!
.........




Dincolo de amintitul decaaj de 70 de ani, mai e acela că nu toată lumea studie psihologia...
Dar:
Dacă îi susuri aşa ceva omului la ureche, va mai face el ceva, ca să devină mai valoros? Nu e deja marea cu sarea?

În acelaşi timp, mă paşte o cumplită bănuială... Voroveala asta era doar muzica ce-l conducea pe amărăşteanul-ca-beat să fie căsăpit, pe ideea poate rusă că or mai rămâne cîțiva în plus față de dujman...



O nedumerire îmi trezeşte - de data asta în filele Ziarului  Financiar - şi o declaraţie a dlui Călin Popescu-Tăriceanu. Care preia din zbor o lozincă de data aceasta a vremurilor noastre - cele USL-iste.
Că e bine să fie extins orarul de votare la referendum.


CPT nu e un neica-nimeni. Vine dintr-o familie ce  nu şi-a confecţionat la repezeală doctorate... liberale, după cum fostul manechin (nu o spun cu dispreţ!) a fost în prim-plan la un 28 ianuarie 1990, a fost prim-ministru nu chiar tembel patru ani – deci nu e obligat să ducă hîrdăul, precum un penelist de linia doua ori a treia.
Spre oarecarea-mi stupoare, dl Tăriceanu declară, într-un amestec de limbă lemnoasă plus supuşenie la ideile Găştii: “Personal, a oferi cetăţenilor mai mult timp - ţinînd cont că e vacanţă, au alte programe – dacă se oferă timp suplimentar de vot, nu văd probleme care să împieteze procesul electoral (...)  Nu ştiu dacă or fi fouă zile, se poate face o zi de vot cu program extins. De aceea facem sesiune extraordinară, ca să batem în cuie aceste elemente”

...Subsemnatul se mira un pic, aici şi acum cîteva zile (nu din motivele curente, de moraaalăăă), de specia numită politician. Dar în cazul lui CPT nu am cum să nu cad ceva mai mult pe gînduri, ca un doritor să afle ce-l mînâ în luptă...
Vrea să rămîe sub reflectoare, ba chiar aspiră să revină în fotoliul brătian unde şansa l-a pus, şansa l-a vînturat – pînă aici aş înţelege. Omul o fi dintre cei pecare Viaţa le-a răpit oricare alte surse de sens.
Dar mă întreb cum naiba va mai sălta, cu astă lipsă de originalitate, de zvîc! Mă întreb si tot eu îmi răspund: omul are voie să spere, după cum soarta politică are ciudăţeniile ei ascensionale – nu ştii ce om la locul lui (dimplomat sous, nu?) duce pe culmi...


II


Personal, leafa mică m-a făcut să încerc acum două zile un pas mare – oarece intrare în politică, în sectorul mai puţin vizibil, subsemnatul fiind necharismatic, plus timid. Acolo am descoperit destul loc de mai bine. Între altele, m-am întrebat de ce nu poţi respecta fişa postului, aceea cu dejun de broaşte, chiar alăturînd meniului ceva inteligenţă.
Şi zău că nu pic eu în idealism prost. DAR ALT MESAJ DAI INTERLOCUTORULUI CÎND TRANSMIŢI CĂ AI ŞI ALTCEVA ÎNDĂRĂTUL INEVITABILELOR CLIŞEE, ale formulelor de neocolit din domeniu.
Părerea mea este că dacă te dai legat stilului îmbrăţişat de dl Tăriceanu şi de mulţi ca el, adio! inteligenţă, pa! creativitate, adio, mă! Iscusinţei de a răspunde deştept în inevitabilele confruntări.

E o părere, fie şi de pe mar'ne..




PS
Alături de fostul premier liberal, în acelaşi ziar financiar Vasile Blaga scoate şi el cuvenite panglici de onor politician... 


 



Stau şi mă întreb, fără a fi neapărat idealist zăbăuc: nu poţi transmite şi ceva empatie cu electoratu'? Trebuie să rămîi doar la limbajul domeniului - altminteri foarte deprimant în România? Ori, şi iar mai învăţ ceva – datoria de lider tip Blaga este să ţină în mîine ferme aparatul, partidul, mai puţin să exceleze în subtilităţi , în fineţuri?







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu