joi, 12 iulie 2012

[UMAN, SOCIAL] Însemnări, 12 iulie 2012


I


Vorbeam zilele trecute despre faptul că avem puţine surse de informaţii viabile, legate de mersul prin societate - mă refer a la longue...
Într-adevăr, există o şcoală a vieţii, cu frecventare asiduă, dar îndeobşte aceasta are lor doar pe  culoarul strîmt pe care ne-am angajat.
Nu şi în alte domenii, cu atît mai puţin în Ce măsa e cupola asta sub care trăim?!


Bineînţeles la sursa priceperii stau părinţii, iar aceştia din start sînt copleşiţi de una-alta ale vieţii, plus de vreun handicap de inteligenţă.
Trec aici peste faptul că fizica are totuşi legi clare, în sensul că ai nevoie neapărat de paratrăznet, iar cel mai la îndemînă (ca distanţă fizică, dar şi neputinţă de a se opune) sînt proprii copii, eventual vreun partener mai slab...


Unele din observaţiile mele vor avea tentă sexuală, în sensul nu al descrierii vreunor poziţii foarte intime, ci al referirii la sexe.
De curînd, potrivit unui stil despre care tot învîţ, o duduie m-a trecut în tabăra lbidinoşilor. În vîrstă, se înţelege.
Haios.
Aici, acuza pare atît de dură, că orice ţintă face pe ea, în vreme ce vreun martor al acuzei nu o duce nici el mult mai bine. Asta pentru că Mama societate, pe cînd i-a expus mai mult sau mai puţin făţiş acel păcat, i-a adăugat, pe un ton deloc mieros: "Să cumva să faci aşa ceva, că te ia dracu (şi pe tine!)!!".
Păi cum credeţi că se sădeşte teama? Tai mîna hoţului, dar şi sperii preventiv şi pe alţii la locul lor pe moment...

Deci eu eram libidinosul...
Eee, căscam azi ochii la umărul unei dudui, dezgolit şi cu breteaua de sutien în trecere.
Îi rîsul curcilor, dacă nu ar fi un pic grav, mai ales pentrus exul cu pretenţii de (cel) mai puternic!
Deci duduia cu pricina are voie să zgîndăre arătarea umană demonstrată ca psoedînd o intensitate erotică, şi implicit putinţa de a se pune viforos în mişcare, de fo trei ori mai mare decît ai sexului opus.

Este puţin zic că bărbatul este aici puţin spus miel dus la tăiere...
Deci n-am voie să mi se aprindă măcar pupilele, cu atît mai puţin să-mi intre departamentu' imaginativ în acţiune...
O să spuneţi că mai intră lume masculină în autofibrilaţii, dar chestia asta e rară, ţinînd totodată de o anumită vîrstă cît şi de zonă de domiciliat...
Deci eu n-am voie să îmi imaginez măcar în acele situaţii cum ar fi să alint un asemenea umor, să-l miros, să-l parcurg cu buzele. Mai mult sau ami puţin în preambulul unei pătrunderi cu penisul.
Nu. n-am voie.
Deşi, aici vine încă o maxiciudăţenie, la o adică asta şi vor duduile - interesate sau ba de Sandra Brown, de Cosmopolitan şi altele asemenea.

Trec peste faptul că umărul diafan şi deştept descoperit foarte deseori vrea altceva de la domni.
Iar cînd are chef realmente de mîngîiatul cu pricina, păi asta se face numai la cine vrea dînsa, şi cînd vrea dumneaei. Plus se face cît prinde bine aceleiaşi - de pildă pînă apare un copil.
Am bolduit pasajul de mai sus să nu uit a adăuga ceva, mai încolo.

Sportul ăsta cu Vă aprind pe toţi, aleg apoi io unul, care va apuca să-şi facă arzătoarea treabă doar cînd vreau eu ţine, după păcătoasa-mi părere, cu mulsul (aparte, al) masculilor, la ceasuri fixe şi pentru inseminarea ulterioară a femelelor din acea specie.

E neadevărat ce spun?
Aştept argumente.
Dar anunţ că încep să fiu antrenat şi la fentări, la ocol de problemă, la (încercare de) îmbrbodit.

Bolduiala era legată de o tanti cu copil abia născut, în cărucior alături. Destul de ştearsă, dar cu bluză cu sclipici plus ojă la picioare din categoria clopoţel pentru domni.
O înţeleg că are nevoie, că joacă teatru - dar ca să pupe ce vrea îi nevoie şi de niscaiva cedări din parte-i. Nu neapărat la pat, cît la ideea că trebuie să ia în seamă dorinţele celuilalt.
O să spuneţi că le ia... Nu le ia, pur şi simplu apelează la capa toreadorului, cu scop foarte apropiat acestuia, băiatul cu şapcă specială din Spania...


Ca încheiere, de reţinut poate alternativa, chit că-i dezagreabilăî:
Ori "libidinos", ori prostul dus de nas...



II


A naibii e pielea pe instinctul ăsta, pe Viaţă - chit că la o adică O pot înţelege...
ca om care ţine maid egrabă seamade pulsiunile şi antura internelor proprii decît de nişte imperative sociale deseori puse să ne cocoşeze inutil, priveam atent azi o tînără.
Tot tacîmul pentru a interesa un bărbat.
Mă miram de unul singur, bum voi mai proceda ulterior, într-un altfel de situaţie, urmează s-o relatez şi pe ea...
INTERIORUL BĂRBATULUI REFUZĂ SĂ CREADĂ CĂ ACEA FEMEIE ARE ALTĂ TREABĂ DECÎT SĂ-L FACĂ PE EL FERICIT.
Căci aşa speră, ca pe aţă, bărbatul.
Asistam aproape amuzat cum o parte din mine nu credea şi pace că acel exemplar, dacă prin absurd ar fi interesată de mine, ar avea vreo treabă cu interesele mele. Iar o altă parte o trăgea inutil de mînă, Stai bă, potoleşte-te, tu nu te uiţi..!?
O să spui că acea duduie e fcută pentru alţii, eventual că io-s prea ultima găină pentru a apuca vreodată bucăţică din nurii copilei.
Nu mă convingeţi, iar aici nici nu mai trebuie să mergem contraargumentativ la vreo stare civilă (cu birou Divorţuri), ci doar e pus în funcţie televizorul. Unde scenă mai frumoasă privind clinciurile VIP sau ba nici că se poate.



Boldul.
M-am despărţit de fiul Radu, la o staţie de metrou.
Urca scara de la Universitate şi mă pălirăp noduri de plîns în gît. Asta e forma literară, în practică e vorba de plăns sănătos, dar nici tu nu ştii de care, motiv pentru care intervine şi o altă teamă, în afara eventualei jene sociale.
E!
De data asta aveam şi lacrimi de fericire. Că puteam da drumul - pe cît se putea acolo - şuvoiului doritor de lacrimi, pe de alta că putea gestiona fenomenul, că eram totuşi stăpîn de robinet, pe putinţa acestuia de a funcţiona.



III

Notate pe hîrtie (am mers cu Radu să-şi scoaţă paşaport, în Iorga).

(Între alte file:)


Aici am două amendamente colaterale, ca orice ordean care se respectă:
Citeam undeva că iese învingător cel care a învins, mai exact a ordonat folositor (a gestiona util tuturor eventuala ciocnire dintre filoane contrarii) întîi în interiorul său.
Totodată, acceptînd că pe ce culmi nemaipomenite şi de vis se poate ajunge astfel - e de conştientizat (uşor de zis, ce bucăţi din tine vor da înapoi de la prezumtiva dulceaţă?) că te aşteaptă o problemă cel puţin egală cu amploarea urcuşului.
Simt că mă pot descurca.

Bon, ce scria acolo, pe ţidula plimbată prin oraş?
Să nu te ruşinezi de zisele, de gesturile tale.
Treaba nu e deloc-deloc simplă, iar mie unuia mi se pare mai mare nebunia de a nu sta să suporţi şi să rezolvi treaba cu pricina.
Ruşinea - încerc o definiţie nouă - e treaba aia în care un apropiat care nu se omoară cu iubitul de tine încearcă să te frîngă, cît să nu-i mai faci probleme în faţa altora.
Omul cu pricina (îndebşte părinte, căci ăstuia îi şi acordăm mai multă încredere) nu se omoară nici cu dorul de efort, nici cu depunerea de inteligenţă (presupunînd ăn glumă că ar avea) în educarea ta.

Ah, de se simt nevoia să repun aici ca fond muzical pe Mikis (altminteri cam de stînga după gustul meu, dar la 1967-74 a contrabalansat fericit în Grecia o altă nebunie...)

Clip

Deşi e o tîmpenie pentru sănătatea (altminteri lumea e plină de aşa ceva...), scapi greu de acel sentiment ticălos.
Dar se poate face, am eu convingerea - ăsta fiind, să nu cădem în capcană, un tonic sentiment de moment. Nu rezolvă viitorul, mai exact acela rămîne în continuare de gestionat, pe cît va apărea el, pe cît vom putea noi...

Trebuie să te laşi expus la ruşine, chit că inclusiv ceva din noi evită să ajungă în situaţii de expus la aşa durere, la aşa disconfort...
În acelaşi timp, trebuie să ai bafta de a-ţi arde (ceea ce reprezintă tot o mişcare interioară ajunsă la gata, la maturitatea ieşirii) să îţi repui ideea în cap, din oarece senin. E ca medicamentul de luat la ora h, chit că niţel mai greu...Dar nu imposibil.


Respiro.
"Am putea defini scopurile în termenii spontaneităţii de simţire, O CONŞTIENTIZARE ŞI ÎNSUFLEŢIRE A AFECTIVITĂŢII, INDIFERENT DACĂ ESTE VORBA DE IUBIRE SAU URĂ, fericire sau mîhnire, teamă sau dorinţă." (Karen Horney)


Viaţa e destul de sucită.
De foarte sucită.
DAR CE MIŞTO E CÎND POŢI VORBI DE PROBLEME...
P. nefiind alea din reviste.
Ci mai complexe, pe care dacă te-apuci să le spui unui matur obişnuit rişti să te ia cu Huo!. Pentru că rişti să-l scoţi de pe linie.

Am căutat pentru mai sus melodia lui Theodorakis.
Am dat peste o versiune cu Maria Farantouri, nici nu contează anul. 
Teoretic putea fi pusă şi asta, de calitate mai proastă dar cu amprenta momentului, acel 22 decembrie 1989 grecesc.
Mica-uriaşa problemă fu că Maria seamănă grozav, prin ochelarii-i mari, prin firea aia totuşi disciplinată cu mama lui Radu.
În sine nu ar fi o dramă (chit că fu, am fost în stare să vă sun astea doar după dureroase vărsături interioare), dar deja acolo ghemul e mare. De neconvenabile. De cap-în-cap. De Nu pricep! (şi deranjează crunt, cu lacrimi cînd aşa ceva se plimbă prin loboda interiorului personal!).


Ce nu te omoară...



IV

Mai răsfoiesc gazete, dacă se poate gratuite.

În onorabilul ring! apare academicianul Dan Berindei.

Există explicaţii, inclusiv asupra gesturilor dlui Berindei sr..
Eu mai propun două, chit că la prima vedere simpliste.

Îmi pare reprezentantul unui curent.
Cam autohtonist şi pe care nu-i dă totuşi mintea afară din casă.
Da, agentul de pază Ordean face această afirmaţie.

Bineînţeles că minte poate însemna putinţa de a gestiona filoanele pe care şi le scoate în faţă viaţa (treabănu chiar simplă, recunosc), în condiiiţle în care, fără a o putea spune, ai ca ţintă de a ajunge sus, de a te bucura de dulceţurile sociale.
Filoanele cu pricina fiind de două feluri:; acelea de dinainte de a atinge piscul, respectiv cele de după.

Unde văd eu limita dlui Berindei, şi implicit mă întreb ce fel de istorie o fi scris (chit că ne putem secţiona interior foarte lesne, în sarcini onorabil achitate, alături de satisfacerea interiorului nostru, cel cu destule), este la modul cum vede lucruri din România prezentului:

În decembrie 1989 a fost câştigată libertatea, lucru esenţial, dar, totodată, în multe privinţe, n-au fost alese cele mai bune căi de mers înainte. Educaţia a fost, printre altele, vitregită. Reforme peste reforme, aruncarea la coş a ceea ce se construise timp de două veacuri, copierea cu totul servilă a unor modele, indiferent dacă acestea se potriveau sau nu, investiţii cu totul nesatisfăcătoare, „coada politicii” acolo unde nu-şi avea locul...
S-a constatat, de asemenea, şi o schimbare „păguboasă” a mentalităţii părinţilor şi a tinerilor. Banul, „ochiul dracului”, a devenit unicul motor, iar învăţătura n-a mai reprezentat un scop, ci doar o bază pentru un viitor câştig. Retribuite necorespunzător, cadrele didactice au scăzut mult calitativ. Uneori, profesorii cu multă experienţă au fost „aruncaţi la coş”, când încă mai puteau fi de mare folos."

După opinia mea, omul se referă la situaţii unde-i aiurea să spui trebuia pentru ca se se fi petrecut altfel, fiind rezultatele unei aritmetici sociale, de vremuri absolută elementară.
În paralel, nu are nici o explicaţie de ce s-a ajuns acolo. Ceea ce nu e deloc simple, cînd ai limite ori parti-pris-uri.

Mai e ceva, colo-şa.
Văru Berindei (nu-s neapărat nepoliticos, cît nu ţin să-mi îngrădesc excesiv ideile) şade cu tabloul lui Titulescu în spate.
Nu-s prea cultivat pe domeniu, dar două-trei lucruri tot am idee.

Titulescu iese la rampă în vremea lui Ceauşescu. Au avut nevoie de el, în condiţiile autohtonismului, al lui Ce deştepţi furăm şi deci estem!
Presupunînd că Titulescu fu nemaipomenit, am îndoieli că Niculae I l-a prezentat (şi subalternii extins la scară mare) cu era în realitate.

Dacă dl Berindei şi cei ca el fură / sînt între subalternii spirituali ai lui Ceauşescu? 
Nici acum nu mă înghesui în argumente.
Dacă stai cu el deasupra capului, mare (Titulescu, nu capul!) - păi înseamnă a-i conferi la fel un statut măreţ.

Dreptul lor!
Dar, pe de o parte, nu-mi aduc aminte să fi survenit cine ştie ce contribuţii suplimentare, de susţinere a Statuii Titulescu, în condiţiile în care propteaua ceauşistă a picat.

În acelaşi timp, lăsînd bomboana mai la cap, despre Titulescu am mai citit / observat şi pe cont propriu.
Şi la el e de pus întrebarea Cui a folosit nemaipomenita lui activitate?
După cîte ştiu eu, ansamblul de alinaţe la care a pus umărul Titulescu fu făcut zob, odată cu ascensiunea taberei în frunte cu Germania.
Că după noul război a fost cîştigat ulterior tot de tabăra democraţiilor, asta nu înseamnă că-i de ascuns eşecul interbelic.
Că aşa e în viaţă, să luăm chifle iar apoi să ne ridicăm din nou către efortul diurn - păi e o treabă care se aplică naţiilor... Slujbaşul care a dat chix trece frumuşel unde îi e locul.
Nu văd de ce Titulescu ar sta foarte departe de un Chamberlain ori de un Daladier.

Că nouă, amărăştenilor de sub Carpaţil, ne şade mai bine, ne potoleşte setea de notorietate mai mult simpla ajungere a lui Titulescu la preşedinţia Societăţii Naţiunilor (că ce acceptase el implicit să execute acolo, asta e de bănuit: există totuşi contracte nescrise de accedere la aşa niveluri...) decît  să acceptăm ce fu de rămas în istorie de la Omul nostru, asta e altă poveste.

Totodată.
Povestea asta cu învăţătura nemaipomenită ce ar fi existat cîndva, la noi..
Trec peste vama reprezentată de tinereţea emitentului acestei pastile, cînd totul ar fi fost mai cu moţ... Totul mai verde, în sensul naturii, se înţelege...
Dar dacă totul fu aşa măreţ, de ce naiba ne-a prins pe noi isotria de atîtea ori în fundul gol? Şi voi fi elegant aici în a nu exemplifica... Poate doar aş aminti cum patru milioane de bravi patrioţi - dacă nu mai mult - s-au făcut frate cu dracul, ca efect fiind dobitoceala de stîngul-în-dreptul în care ne.a prins decembrie 1989.

Hai să închei episodul cu ceva mai domol. Faptul că se referă la ceva de peste şase luni ale anului sper să nu conteze..


PS
"Prin ce măsuri credeţi că poate fi salvat învăţământul românesc?
Dan Berindei: Prin „conştientizarea” atât a elevilor, cât şi a părinţilor şi a cadrelor didactice."
Să fiu rău!
Cînd vorbeşte de cei 200 de ani de eforturi aruncaţi la coş în 1989, Bedindei o fi avut în vedere şi conştientizările de acest gen. Seci, din condei şi fără efect la scară istorică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu