luni, 13 august 2012

[ISTORIE, UMAN] Despre mituri, via Constantin Argetoianu (II)



(continuare)

Menţiune:

Ediţie de STELIAN NEAGOE
EDITURA MACHIAVELLI
Bucureşti, 2003




28 martie
28 martie, înapoiat de ieri la Bucureşti sînt buimăcit de tot ce aud. Am stat tot timpul crizei la Berlin, adică în însuşi focarul întregii acţiuni care a răscolit Europa Centrală: n-am văzut cinci oameni adunaţi la un loc pe stradă, n-am observat atît la Berlin cît şi la Viena şi prin celelalte oraşe prin care am trecut nici cel mai mic semn de tulburare a vieţii obişnuite. Germania a ocupat cu trupele sale Boemia, Moravia, Slovacia, Memelul şi n-a fost rechiziţionat un automobil, şi n-a întîrziat un tren. În noaptea în care trupele germane au intrat în fosta Cehoslovacie, trenul cotidian de vagoane cu paturi (Mitropa) Wien-Berlin, care circula prin Cehoslovacia, a circulat ca de obicei... Despre o posibilitate de atac a României, din orice parte ar fi, n-a fost în tot cazul nici o vorbă...
Sosit acasă găsesc aproape aceeaşi stare de nebunie ca în 1916! E de necrezut, dar trei zile România întreagă a crezut că războiul a şi început! Nevastă-mea s-a împrumutat 50 000 lei şi a cumpărat provizii de macaroane, de orez, de conserve, de untdelemn! S-au concentrat nu ştiu cîte clase de rezervişti şi ca să nu se ştie, nu s-au făcut publicaţii. Jandarmii, cu brutalitatea lor, au alarmat prin sate toată lumea şi au împins toţi oamenii la cazărmi şi pe cei din contingentele chemate şi pe ceilalţi. La cazărmi şi prin oraşe, oamenii au fost ţinuţi 2-3 zile nemîncaţi, neadăpostiţi pe ploaie şi pe frig – pînă i-a ales pe cei chemaţi, iar restul a fost trimis Ia vatră. Dar aci îi aşteptau jandarmii care i-au expediat din nou la cazarmă. Acest du-te-vino a încurcat toate trenurile care au fost luate cu asalt; aceleaşi spargeri de geamuri ca în 1916, aceleaşi jupuieli de catifea şi de stofa din clasele I şi II. Şi toate acestea ca să nu se ştie că mobilizăm parţial! Collas, ambasadorul Greciei povesteşte că trei zile au poposit oamenii în grădina din faţa Legaţiei, morţi de foame şi de frig – şi că le-a trimis el pîine de milă... Gogori Carp şi Cecropid care au însoţit pe Wohlthat la plecarea lui, mi-au afirmat că neamţul n-a putut ajunge la trenul său decît cu ajutorul Poliţiei şi că a trebuit să se cureţe milităreşte vagonul cu paturi în care trebuia să ia loc – culoarul şi cabinele fiind invadate de mobilizaţi! Ca în 1916! N-aud decît un singur glas: „mobilizarea lui Iliescu – Turtucaia a fost o minune pe lîngă asta!". – „în ce hal de dezorganizare e armata noastră, vai de noi!" – „Ce ne facem dacă s-o încinge iarăşi?" Nici o metodă, nici o ordine. S-au concentrat ofiţerii şi soldaţii de rezervă fără să se ţină nici o seamă de întreprinderile de interes public sau particular. La „Steaua Română" a trebuit să se suspende lucrul la sonde; la „Societatea Bancară" era cît pe aci să se închidă obloanele căci plecaseră aproape toţi funcţionarii şi aşa mai pretutindeni. Scene ridicole: la Marie Mirea bucătăreasa a închiriat un taximetru şi a plecat la bărbatu-său, minoritar ungur concentrat şi el „de frică să nu-l împuşte jandarmii" – un Horch nou, al unui domn Căpităneanu, rechiziţionat (căci s-au rechiziţionat şi trei sferturi din automobile!) a fost dat gata în cîteva ore pe lîngă cîrciumile de la Otopeni, de patru tineri apărători ai Patriei, care puseseră mîna pe el! Scene tragice: cazinoul de la Sinaia a fost închis din lipsă de personal, feciorul şi şoferul meu luaţi şi concentraţi!
S-au dezorganizat toate întreprinderile, s-au devalizat toate magazinele alimentare, s-au prăpădit vagoanele, s-au rechiziţionat automobilele, s-a dat spectacol în faţa diplomaţilor şi trimişilor străini, dar nu trebuia să se ştie nimic despre mobilizarea noastră parţială. Caraghioşii, canaliile!
Şi pentru ce toată această tulburare a tuturor rosturilor vieţii? Fiindcă mobilizaseră ungurii 5 corpuri de armată. Le mobilizaseră ca să intre în Rusia Sub-Carpatină – unde au şi intrat – fără să se gîndească un moment să ne atace! – „Nu, domnule, au fost corpuri mobilizate la gura Mureşului şi la gura Someşului!" – „Da, domnule, dar de frică să nu năvălim noi în Ungaria, să-i împiedicăm să-şi ia partea lor de pradă din cadavrul Cehoslovaciei"...
Şi acum că a trecut vijelia, că a rămas numai ruşinea incalificabilei noastre organizări de mobilizare, fără să mai vorbesc de trista figură diplomatică pe care o facem, crede cineva că a rămas cît de puţină amărăciune în sufletul celor răspunzători de dezastru? Doamne fereşte, sînt încîntaţi: „99% din cei chemaţi au răspuns la apel, chiar dintre minoritari! Ce ţară, domnule!" – Ţara lui Hubsch, iubite Caţavencu monoclat!

29 martie
Călinescu a fost azi-dimineaţă la mine...


... să-mi explice. Mi-a explicat... Inconştienţă sau rea-credinţă? Au mobilizat, au speriat lumea, au dezorganizat tot şi au aruncat sute de milioane în vînt, pentru că... Ungaria a mobilizat şi ea 8 divizii şi Bulgaria 4 (?) – şi că am fost la două degete de pieire... Las la o parte fleacul de ameninţare al Bulgariei, care, după spusele Iui Călinescu, ar fi întrebat la Ankara ce atitudine ar lua Turcia în cazul în care trupele bulgăreşti ar intra în Cadrilater, o glumă, (de ce n-au întrebat şi la Atena şi la Belgrad?) – dar cea mai bună probă că Ungaria nu a avut nici o idee să calce graniţa noastră e că n-a făcut-o, căci Călinescu însuşi mi-a mărturisit că nu aveam decît cîteva mii de oameni de opus în nordul ţării şi că ungurii ar fi putut ajunge la Cluj în cîteva zile fără să întîlnească cea mai mică rezistenţă...
La urma-urmei chestiunea mobilizării în sine nu avea o importanţă prea mare, era o chestiune de oportunitate pe care Guvernul avea cu siguranţă cădere să o judece; era o chestiune de cheltuială şi de precauţie – greşit rezolvată după mine, dar în fine punctul de vedere adoptat putea fi susţinut; o precauţie mai mult, chiar şi de prisos, putînd fi justificată. Nu m-am întins prea mult asupra ci – dar n-am putut ascunde primului-ministru buimăceala şi mirarea mea asupra modului cum a fost ordonată şi executată mobilizarea. Aci Călinescu mi-a mărturisit că era complect de acord cu mine, că ceea ce s-a constatat şi a văzut cu privire la concentrarea oamenilor nu e nimic pe lîngă dezastrul constatat în compartimentul materialului de război. Statul Major n-a ştiut nici ce avem în materie de armament, nici unde-l avem, şi că a trebuit el, civil, să lucreze 3 zile şi 3 nopţi ca să stabilească că nu avem aproape nimic. Ultimele Guverne, şi mai ales Tătărescu, au fost nişte criminali (expresia lui Călinescu) şi abia acum începem să avem ceva. Sîntem dezarmaţi! Călinescu a rîs la bănuiala mea de a fi ordonat mobilizarea ca să dovedească Regelui dezorganizarea armatei şi incapacitatea Statului nostru Major– şi a negat o asemenea intenţie. Dar recunoaşte că a fost o lecţie bună, si, crede dînsul, salutară (?).
Toate astea nu sînt însă nimic pe lîngă mărturisirea, după mine catastrofală, pe care mi-a făcut-o, că Convenţia economică cu Germania s-a încheiat fără contra partidă politică din partea Germaniei}]] O simplă declaraţie citită de Fabricius la începutul negocierilor că Germania va apăra integritatea actuală a teritoriului românesc în cazul în care ar fi ameninţată, declaraţie neconfirmată în acordul final semnat...
Unde am ajuns, de la declaraţiile categorice făcute mie de Goring în noiembrie şi confirmate Regelui! Am rămas cu graniţele în vînt şi atunci mă întreb de ce ne-am mai închinat bogăţiile Germaniei? Am discutat cu aprindere această chestiune esenţială a garantării specificate a graniţelor noastre, cu Călinescu, şi n-arn putut să-l conving de greşeala făcută. A căutat el să mă convingă de inutilitatea unei asemenea clauze care ne-ar fi despărţit definitiv de Franţa şi de Anglia şi de concursul lor (tragedia Cehoslovaciei nu le-a deschis ochii?)!!! – şi să-mi explice că, dacă ruşii ne-ar ataca, nemţii tot vor veni în ajutorul •, nostru şi fără tratat politic, mai ales dacă vor avea să apere investiţiile , pe care le vor face în ţara noastră (aci poate că are dreptate, dar o convenţie în regulă cu specificarea unui program de colaborare, ar fi fost mult mai eficace) – cică e mult mai bine că ne-am păstrat libertatea] ; Mînca-o-ar cîinii de libertate!

Monument amplasat (indiscutabil de suporterii postumi ai acestuia) pe locul unde a pierit Armand Călinescu.
Aşa se scrie istoria...
Nu spun că alde Călinescu va fi fost cea mai mare bestie (chit că mult nu mai avea...) - dar distanţa e măricică faă de această caracterizare a Titanului neamului sau cum i-o mai fi fost spus...
Oare a întărit naţiunea, acea gargară? E de cercetat.

...Nu numai că Călinescu nu m-a convins, dar am rămas consternat de noua cotitură a politicii noastre externe. Şase luni de eforturi s-au dus dracului! Am rămas iar singuri-singurei faţă de bestia rusească, şi cu un aparat de apărare ca cel ce s-a dovedit prin experienţa din zilele trecute! Mi-e inima strînsă, strînsă cît un pumn. Pe ce mîini a încăput biata ţară! Acum pricep toate năzbîtiile lui Călinescu şi ale lui Gafencu, „cu celelalte ţări invitate să semneze convenţii asemănătoare cu cea încheiată cu Germania", năzbîtii pe care încă ieri le socoteam simple imprudenţe diplomatice şi scuze faţă de alianţele ineficace din trecut, dar care erau declaraţii de principii ce se încadrau în politica stupidă şi oarbă a unui Guvern fără experienţă şi fără prevedere...
Acum înţeleg de ce ziarele de azi anunţă încheierea unei „Convenţii culturale" (!!!) cu Franţa; acum înţeleg temenelile ce se fac unor misiuni caraghioase trimise de Anglia, ca aceea a lui lady Stanley, care zbîrnîie în mijlocul nostru şi ţine conferinţe în aşteptarea sosirii „unor specialişti" care trebuie să ne aducă (pentru a cîta oară) investiţii masive în livre şi dolari... Acum înţeleg declaraţiile escrocului de Tilea la Londra – acum înţeleg toate... Şi mă iau cu mîinile de părul care mi-a mai rămas!


/.../ 
Azi la ora 12 Consiliu de administraţie la Reşiţa. Am cooptat şi proclamat preşedinte (în locul lui Balif persistent în demisia sa) pe dl Ernest Urdăreanu... La mirarea mea, căci ştiam că Urdăreanu fusese „demisionat" din toate consiliile în care figura, situaţia sa de ministru al Casei Regale nefiind compatibilă cu funcţiile de administrator al unor societăţi ce „lucrează" cu Statul – mi s-a răspuns că Regele face o singură excepţie pentru „Reşiţa", deoarece la această societate s-a creat o tradiţie, anume ca preşedintele să fie cel mai înalt demnitar al Curţii: Barbu Ştirbei. Balif şi Urdăreanu!!! Tradiţia e tradiţie...
Scanavi a fost la mine şi mi-a explicat că familia Regală (Regina Elisabeta, Regele Carol şi Regina Marioara) a devenit posesoarea majorităţii acţiunilor Băncii de Credit (410 000 acţiuni din 800 000). S-au cumpărat acţiuni de la străini, de la Hefter, de la Kaufmann... Banca va fi reorganizată. Kaufmann pleacă din fruntea ei şi se mută la Paris, unde pe lîngă alte afaceri vrea să întemeieze o Bancă anglo-franco-română... Scanavi nu crede că va reuşi în această din urmă încercare, în tot cazul, în fruntea Băncii de Credit nu va rămîne...

Regina Elisabeta a Greciei, fiică a regelui Ferdinand şi a reginei Maria. 

1 aprilie
După Consiliul de Coroană, în momentul cînd s-au înteţit evenimentele şi valahii s-au crezut pierduţi, 33 de foşti miniştri liberali şi naţional-ţărănişti au semnat o petiţie „respectuoasă" prin care cereau Regelui să ţină seamă de forţele vii ale naţiunii. Forţele vii erau fostele partide... în fruntea semnăturilor erau ale lui Dinu Brătianu şi luliu Maniu. Maniu semnase cu titulatura de „Preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc" după numele său. Iscălise şi dr Angelescu (deşi consilier regal!) şi Istrate Micescu, escrocul-favorit al Regelui... Petiţia a fost dusă la Palat de Gheorghe Brătianu şi înmînată ministrului Palatului spre a fi dată Regelui. Urdăreanu a refuzat însă să o primească din cauza semnăturii lui Maniu cu „Preşedintele partidului etc. etc.". Partidele fiind dizolvate, o asemenea titulatură nu putea fi primită la Palat... Urdăreanu a raportat însă numaidecît faptul Regelui şi abia a ajuns Gh. Brătianu acasă, a şi fost luat cu telefonul de dl Ernest. „Să ceară Dinu Brătianu audienţă îndată..." – „Bine, dar a mai cerut şi..." – „Domnule Brătianu, să ceară Dinu Brătianu audienţă îndată." Dinu Brătianu a cerut audienţă şi a fost primit a doua zi. A stat la Rege o oră şi jumătate şi după cîte se zice i-a vorbit pe şleau, calificînd cu o nespusă severitate regimul actual. Madgearu mi-a spus ca Brătianu a fost foarte bine – dar Regele nu i-a mărturisit absolut nimic. L-a ascultat şi nu l-a întrerupt decît o singură dată, ca să-l întrebe de ce a semnat alături de Maniu. „Sire, a răspuns Dinu, Partidul Liberal şi eu însumi am combătut pe Maniu cu cea mai mare violenţă. L-am crezut regionalist şi ne-am înşelat. L-am crezut autonomist şi ne-am înşelat – l-am crezut antidinastic şi ne-am înşelat, iată de ce am semnat!" Cum îşi schimbă domnii politicieni părerile, unii despre alţii! Cum îşi schimbă şerpii pieile!


...Dinu Brătianu a plecat de la Rege fără nici o informaţie din partea Suveranului dar cu convingerea că nimic nu se va schimba, cel puţin pentru moment. Fratele Dinu ar fi spus cuiva: „Regele trăieşte în lună şi habar n-are de ce se petrece în jurul lui!"

/.../
2 aprilie
Între Gheorghe Brătianu şi Armand Călinescu a fost ceartă mare. Brătianu a vrut să ţină o conferinţă asupra „intrării românilor în Budapesta în 1919" – cu prilejul aniversării acestui glorios eveniment, dar autorităţile censuriale nu i-au dat voie. Cu cunoscuta lui tenacitate, după ce a făcut turul sfinţilor, Brătianu a chemat la telefon pe Călinescu, care a confirmat interzicerea. „Dar pentru ce?" a întrebat Brătianu. „Pentru că aşa judec eu că e bine, în calitatea mea de ministru de interne şi de prim-ministru!" şi dl prim-ministru a închis telefonul. Se vede că nu degeaba e considerat Gh. Brătianu printre favoriţii lui Urdăreanu – Călinescu îl vede deja cu un portofoliu sub braţ şi l-a tratat ca pe un simplu ministru!


...Brătianu s-a supărat însă foc, şi mai rău s-a supărat d-na Elena Brătianu sturzoaica lui de soţie. A chemat şi dînsa la telefon pe d-na Adela Călinescu, a tratat-o cum numai o prinţesă ştie să trateze o burgheză şi a terminat prin cuvintele: „Să bage de seamă dl Călinescu să nu se pună de-a curmezişul lui Gheorghe, căci adversarii lui Gheorghe sfîrşesc rău: să nu uite pe Duca..." Se zice că menajul Călinescu a fost foarte viu impresionat de această ameninţare cu tîlc...

3 aprilie
"Manolescu-Strunga şi Sîn-Giorgiu au fost puşi la domiciliu forţat (la ei în casă) fiindcă înjurau pe Rege pe toate potecile. "

/.../

"În audienţa sa la Rege, Dinu Brătianu a făcut o lungă expunere „patriotică" asupra acordurilor cu Germania. România trebuia să-şi păstreze independenţa sa economică. Să nu lase Germania să se înstăpîneze asupra bogăţiilor noastre (!!), înstăpînire pe care nici chiar România Mică, deşi aliată cu Germania, n-a tolerat-o. Ei da, dar atunci erau liberalii tari şi mari; e evident că acum ţara „va fi vîndută la mezat" – formula e cunoscută de la Mazar-Paşa!
Întrebat de Rege de ce nu se înscrie în Front, Dinu Brătianu a răspuns că în Front s-au înscris cei care nu aveau nici o situaţie şi cei care se temeau să piardă pe aceia pe care o aveau – şi că el nu se putea încadra nici într-o categorie, nici în cealaltă „ca să se pună sub ordinele d-lui Călinescu, care de cînd e la Guvern a dovedit o incapacitate totală...". Nenea Dinu a mai adăugat că Partidul Liberal deşi dizolvat, continuă să existe şi că el e dator numelui Brătianu să stea la postul său fie şi în umbră, cît timp va mai fi un liberal... Regele a înghiţit toate aceste „manifestări" ale bătrînului şef de trib, fără să răspundă nimic."



/.../

Primit vizita lui Mihai Popovici. A venit „să ne sfătuim"! Şi să-mi propună din partea lui Maniu să iau eu iniţiativa unei reacţii şi a unei regrupări a forţelor experimentate ale naţiei în vederea constituirii unui Guvern naţional... Numai eu n-aş fi compromis prin guvernările trecute (îmi aduc aminte cum mă atacau şi mă înjurau acum cîţiva ani, cînd aş fi putut face ceva!) – numai eu aş fi bine văzut şi la Berlin, şi la Paris şi la Londra – numai eu as putea convinge pe Rege... şi cîte şi mai cîte. Toată ura lor e împotriva lui Călinescu. Ca să mă ridice şi pe mine împotriva lui mi-a destăinuit perfidul plan al dictachiorului: să elimine din Guvern tot ce nu e transfug ţărănist (pe Mitiţă, pe lamandi, pe Bujoiu etc.!) ca să ajungă la un Guvern de partid tînăr-ţărănist, să guverneze cu el doi-trei ani şi apoi să treacă mîna lui Tătărescu care să formeze un Guvern tînăr-liberal şi astfel să ajungă iar la rotativa celor două partide întinerite. „Pe bătrîni, spune Călinescu – cel puţin aşa îmi afirma fratele Mihai că spune – pe bătrîni i-am dat gata. Pe cei din Front i-am dat gata eu, punîndu-i în spirt – cei din afară de Front s-au dat gata singuri, prin prostiile pe care le-au făcut... Auzi, domnule, obrăznicie, trebuie să reacţionăm cu toţi şi să dovedim că sîntem încă vii!"...
Am răspuns fratelui Mihai că le mulţumesc pentru cinstea pe care mi-o fac şi pentru încrederea pe care mi-o arată, dar că din nenorocire eu nu văd situaţia ca dînşii. Regele face în momentul de faţă o experienţă, o experienţă îndrăzneaţă asupra căreia aş avea multe de spus – căci nu-mi place tot ce se întîmplă şi tot ce se strică şi se drege – dar pe care sînt hotărît, întrucît mă priveşte, să nu o tulbur prin nimic... E momentul răbdării, să aşteptăm sfîrşitul. Planul lui Călinescu pe care mi-l descoperă e copilăresc. Călmescu e o biată vietate de acelaşi calibru ca şi Tătărescu. Tătărescu a fost băgat de Rege rîndaş cu anul; Călinescu e rîndaş cu ceasul...




...Tătărescu a mai avut oarecare libertate de mişcare, de care n-a uzat de altminteri. Călinescu, care nu se sprijină pe un partid ci numai pe cîteva morminte, n-are nici una. Se va prăbuşi mai rău ca Tătărescu... Întrucît ne priveşte, sau nu reprezentăm nimic şi atunci locul nostru e într-adevăr la muzeu în borcanul cu spirt – sau reprezentăm ceva, şi atunci rîndul nostru va veni mai curînd decît se crede. Din nefericire... Pentru moment; braţele încrucişate şi răbdare - e singurul sfat pe care-l pot da..."


5 aprilie
"...Au fost împuşcaţi fără judecată asasinii farmacistei Bibicescu...
Regimul d-lui Călinescu (?) cam abuzează de execuţiile morale şi de cele fizice fără judecată..."
[Notă subsol ]   O farmacistă din Bucureşti, d-na Bibicescu Tempeanu a fost ucisă acum vreo 10 zile de un fost servitor şi de o fostă servitoare a ei, care i-au furat şi vreo 70 mii lei. Prinşi în Basarabia, asasinii au fost aduşi Ia Bucureşti şi împuşcaţi pe şoseaua Giurgiului sub pretext că voiau să fuga pe cînd erau duşi să arate locul unde îşi lepădaseră armele


7 aprilie
A murit Plotina Niculescu, soţia divorţată a lui Toma Stelian. Bolnavă de cancer, a trecut prin grele suferinţe... Am cunoscut-o fetiţă, era cam scrobită dar tare frumuşică. Lipsită de viaţă, a fost cît a trăit cu Stelian, un fel de automat de ceară, care se dichisea, se mişca, zicea da şi nu – după imuabile canoane... Mult mai tînără ca mine – moartea ei m-a impresionat...

La Galaţi, a fost găsit un şoarece într-o pîine. La Bucureşti se ascund „şobolanii" în caşcaval...

Am crezut totdeauna că Wenger cel cu petrolul, era ovrei. Am dejunat ieri cu dînsul, cu nevastă-sa şi cu fiică-sa la Alexandru Zănescu şi m-am convins că nu e. E chiar de familie foarte bună alsaciană, înrudit cu multe familii vechi franceze. Fiică-sa, căsătorită cu un domn d'Aigremont e pur şi simplu delicioasă.

Ora 13. Mi se telefonează oficios că italienii au bombardat Durazzo şi au debarcat... Vestea este oficială.
Prestigiul fascismului avea nevoie de o acţiune răsunătoare ca să ridice moralul maselor, deprimat prin toate rezultatele negative ale Italiei faţă de izbînzile continue ale Reichului din celălalt capăt al Axei. Altfel nu se explică un gest inutil din toate punctele de vedere: politiceşte şi strategiceşte Italia era deja stăpînă în Albania – economiceşte nu cîştigă nimic. Italia pare osîndită să dobîndească numai pietre. Skipetarii vor plictisi-o însă mai mult decît negrii din Etiopia.
Vom vedea reacţia. Cred Anglia prea stăpînă pe nervii săi ca să provoace război mondial pentru Albania. Atmosfera este însă supraîncărcată şi trăsnetul poate să cadă cu toată dorinţa tuturor de a-l evita...
Am priceput şi noi gravitatea momentului: la orele 15 am primit o adresă de la Preşedinţia -Consiliului prin care se schimba o ultimă oară ţinuta pentru ceremonia de deseară la Mitropolie:
Uniforma F.R.N. de ceremonie (guler şi cămaşă albă, mănuşi albe, centură de mătase);
Numai în tunică fără manta (subliniat);
Decoraţii:
Colane
Mari Cruci şi Mari Ofiţeri numai placheta fără cordon;
Comandorii numai Ordinul de Malta (subliniat).
Pînă ieri, prin comunicările primite fusesem poftiţi la cămaşă şi guler albastru, la centură de piele, la mănuşi „marron"...

Duminică, 9 aprilie. Breasta....

[Paranteză Mircea Ordean.
Caut Breasta pe Google images, pentru ilustrare foto.
Nimic,
Dau pe Google Earth. Nimic.

La ceva kilometri, un tiz Mircea4u (în dreapta/SE, sub localitatea Roşieni) postează întîmpătător o poză cu faţa la viitor...


Vorba lui Joe Dassin, L'eternel retour de la chance, cu menţiunea că bafta lui Argetoianu a sfîrşit la 1950 şi ceva...
La bani mărunţi, nu pot şti pe gloria cărui Dinu Păturică decăzut au ţîşnit Argetoienii, în secolul XIX...

În context, meditam privind ochii lui Gheorghe Tătărăscu: ce-o fi fost în spatele lor? ce copilărie şi altele, împingînd spre acele niveluri politice...?


În cotext, ordeanistic, e de adăugat că şi viaţa lui Tărărăscu e de privit filozofic...
Cum, e o disciplină inutilă, cherzătoare de timp şi energie?
Poate.
Dar vorba ei rămîne: judecă viaţa unui om  doar după ce afli cum moare...

Oare vor fi tremurat ca lumea, prin 1938, cînd auzeau ce e în Rusia, ce-s în stare comuniştii?
Nu ştiu de ce am îndoieli...


Stoooopppp!

Lăsăm pe Argetoianu pentru un al treilea episod, precedînd probabil pe al patrulea.

Dar hai să vedem nişte cărţi de vizită. Ale sufletului.
Că tot vorbeam ca prostul, acum cinci şi o mie de posturi de angoasa existenţială...


Nu bag mîna în foc cum că fac vreo proiecţie legată de al meu tată... Pur şi simplu miros (şi opresc trenul relatării din Argetoianu).
Omul are o fiică. Sanda T.-Negropontes.
Că ea aterizează la un 1990 în micşarea liberală doar pentru că c'etait la fille de son papa, se întîmplă... Şi respectă ideile legate de necesarul mit. Pentru mulţimea cea observată de un LeBon şi nu numai...
Dar nu pot să nu miros ce-l va fi pus pe un Guţă (atenţie la gluma depreciatoare ce se va fi ascuns în spatele poreclei, la oa dică nici nu ar fi făcut echipă cu Carol II, de avea porniri sexuale la fel de impetuoase!...) în mişcare...
Bineînţeles că nevasta. Cum găseşti de cîte ori cauţi - se spune... - în spatele unui bărbat puternic

Fiica - pentru care o mamă cravaşează orice în jur (deseori alături de propria persoană, deşi dnei Tărărăscu nu i s-a dus vestea...) - arăta aşa:



Bon.
Mai departe.


Iar de acum (o fi berea de vină? Sans doute!) deschid dosar greu.
Relaţia Carol II cu fiul...
Aici e o pîine de mîncat nu doar că-i veni vreunui psiholog, fie şi amator... dar e şi o poartă de cunoaştere a mediului, a lumii, a Istoriei...

Argetoianu dă de pămînt de cîte ori are ocazia cu Iorga... Dar similar, trădînd un tip  într-o ureche (adică om), e şi Carol. î
Care face un cap de lume că, luat de mă-sa Elena (vezi Memoriile acesteia), Mihai nu se prezintă la Londra în pantaloni scurţi...  Dacă nici asta nu e teamă de Chronos, de complex Oedip un pic modificat - că se va maturiza fiul, iar asta va fi de ajuns ca să-l măture pe tată - păi spuneţi-i dumneavoastră altfel!


( va urma )




Da, sînt un egocentric.

Îmi pun şi mutra, ici pă blog...

Cum, la bani mărunţi, nu e ceva de blamat?

Căci destui se feresc de propria mutră, scoasă la lumina (sau întunericul?) celorlalţi?
Oameni de felul lor?

Se poate.








PS2
Apropo de Sanda Tătărăscu-Negropontes - păreri şi păreri:

1. INMORMANTARE - SANDA TATARASCU NEGROPONTES - BELLU
Crin Antonescu, presedintele PNL, Crin Antonescu, aduce un ultim omagiu liberalei Sanda Tatarascu Negropontes, la Cimitirul Bellu din Capitala, vineri, 24 iulie 2009. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la inmormantarea liberalei Sanda Tatarascu Negropontes, ca PNL este in doliu pentru ca pierde unul dintre cei mai activi oameni care au reinfintat partidul după Revolutie, constituind astfel un model pentru tinerii de atunci. RAZVAN CHIRITA / MEDIAFAX FOTO

2. Doamna Sanda Tattarascu Negropontes este cea care m-a convins ca nu e cazul sa ma implic in politica. Proaspat inscris in PNL m-am dus la o sedinta in sediul ce era atunci in Caimatei. A venit distinsa doamna si i-a "infierat" pe "tinerii liberali" Tariceanu, Patriciu, Chiliman, Boroianu si apoi ne-a comunicat ca au fost exclusi din partid. Atunci m-am gandit eu in sinea mea ca daca la PCR sau la UTC intai te besteleau, apoi iti dadeau un vot de blam si abia pe urma iti faceau probabil necazuri insemna ca speranta mea de democratie in PNL era facuta terci cu o astfel de atitudine ... Ca sa nu mai zic de dezamagirile ulterioare legate de colaborationismul dlui Amedeo, Balaceanu-Stolnici si alti moralisti ... Chiar daca am ramas cu convingeri liberale, de atunci cam simtz enorm si vaz monstruos ...
Adrian


PS3
Apropo de masca lui Tătărăscu...
Ia uitaţi un Victor Slăvescu, dacă i-am identificat eu bine poza...


Mai la bătrîneţe, arăta aşa...


Do,mne...
Oi fi io ăla  invidios pe succesulurile altuia...
Dar să te bagi în gaşca unui Carol II (asta însemna şi limbile de rigoare),şi  pe urmă să te dea ăştia model - păcat că nu se inventase formula a rezista prin cultură...! - ceva nu e în regulă.. 
Mai exact, excesul vostru o avea nevoie de al meu...


Şi uite-aşa am refăcut cercul...
Nevoia de mituri a plebei, sau abrim cum o poate gestiona ne-plebea...
M-am scos, într-o carieră publică viitoare!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu