duminică, 12 august 2012

[ISTORIE, UMAN] Tot despre mituri. Via Constantin Argetoianu (I)


Mi-am dat şi eu cu părerea despre mituri, în ultimul post.


Miturile sînt chestia aia care ajută o societate să stea mai unită, mai verde sau mai roşie. ori mai albă, ca să fac din culoarea mantiei regale o reprezentantă coloristică a dictaturii lui Carol II.


Oamenii simpli or avea nevoie de aşa ceva, îi face probabil să se simtă mai bine, mai importanţi şi mai protejaţi.

Probabil de aceea cred şi în Dumnezeu.

Este drept că, pe lîngă aceştia, există şi tipi plecaţi din acelaşi mare grup (80-90% dintre compatrioţi?), dar care exploatează zendinţa, scriind mai mult decît favorabil despre Nicolae Iorga, Armand Călinescu, Grigore Gafencu şi alţii. incolo de cîştigul pecuniar ori academic al unor aşa scrise, autorii în cauză se simt nu doar protejaţi, ci şi în graţiile apropiate ale Zeului (umflat tot de dînşii ori cei apropiaţi ca stil, cu pompa).


Mie însă mi-e cu rîsu-plînsu, cu haz şi furie, cînd dau de informaţii (pariez că reale) ca ale lui Constantin Argetoianu, de pildă în primele luni ale anului 1939.




Sublinierile îmi aparţin.


2 ianuarie 1939 /.../  În chestiunea Iorga, Călinescu mi-a explicat că ia un moment dat raporturile noastre cu Germania au fost atât de încordate încât „o mobilizare generală a sufletelor româneşti" nu era de exclus, şi că în asemenea condiţii Guvernul a socotit mai bine să nu aibă pe nebun în flanc...



/.../
Palinodiile iorghiste sunt fără sfârşit. Ori de câte ori se nesocoteşte faptul că dânsul e buricul lumii, paranoicul intră în furii. Ultimul acces a fost provocat de întemeierea Frontului Renaşterii Naţionale, fiindcă n-a fost nici consultat, nici proclamat şef. Nesocotind regulile bunei cuviinţe totalitare în Neamul Românesc, fiţuica a fost dată înainte de Crăciun la Cenzură. De frică să nu fie trăznit, Călinescu a scos-o iar de sub cenzură (greşeală...) Sub condiţia că articolele apostolice se vor „încadra" în regula stabilită... Apostolul şi-a dat însă numaidecât în petic. Numărul de alaltăieri al Neamului a fost confiscat, şi de ieri fiţuica e din nou supusă Cenzurii. Ca şi prima dată Nebunul şi-a şters numele de pe gazetă şi a încetat să mai scrie, încetat vorba vine, căci dacă articolul său zilnic lipseşte, foaia e în schimb plină de citate vechi de ale nebiruitului poligraf. Numărul de azi, publică însă şi o scrisorică a d-lui profesor adresată ciracului său Cocoş, prin care declară că gazeta aparţine acestuia (!) că dânsul, Iorga, n-a fost decât un oaspete (!) şi că va înceta să mai fie chiar numai un oaspete (!) ca să permită existenţa ziarului mai departe (!).

Călinescu mi-a telefonat ieri că Nebunul spumegă împotriva lui şi că i-a declarat război de moarte... Ar fi dat şi demisia din demnitatea de Consilier Regal...
Ciudat! De Iorga nu se tem decât exact trei oameni: Regele, primul-ministru şi ministrul de Interne (oricare ar fi ei). Şi fiindcă trei oameni se tem de dânsul, dl Iorga îşi bate joc de 20 de milioane de inşi! 


În centru, patriarhul Miron Cristea, iar în stînga lui Armand Călinescu.


8 ianuarie. Alaltăieri, la Bobotează, Călinescu îmi spusese că Urdăreanu va merge la Iorga să-l potolească, din ordin. Mi-am zis: încă o capitulare în faţa paranoicului şi o decepţie mai mult, pe lângă atâtea altele pe care le-am înregistrat de când cu ritmul cel nou. Ieri am văzut pe Urdăreanu care mi-a povestit cum s-au întâmplat lucrurile, şi m-am înseninat. Ministrul Palatului a chemat întâi pe Georgescu Cocoş şi i-a declarat cu violenţă şi bătând cu pumnul în masă, că lucrurile nu mai pot merge aşa. Sau profesorul se astâmpără, sau se vor lua imediat măsuri împotriva sa. Nu i se va mai da valută să meargă în străinătate, nici paşaport; va fi scos de la şcolile din Fontenay aux Roses şi Roma; nu va mai pupa nimic de la Interne şi nu va mai primi nici o comandă pentru tiparniţa sa din Văleni, în fine, nu e exclus să se abroge şi legea prin care d-sa e excepţional menţinut în diferitele sale funcţii fără limită de vârstă, aşa încât să ajungă de la şapte lefuri la o singură pensie...

Apoi l-a dat pe Cocoş afară cu un picior în c..., fără să se îndoiască că sclavul va raporta imediat toată conversaţia stăpânului său. După două zile Urdăreanu a cerut să vadă pe Iorga, care l-a primit numaidecât convins că omul Regelui venea cu o ramură de măslin, ca răspuns la scrisoarea pe care o scrisese cu câteva zile înainte Majestăţii Sale, scrisoare în care se plângea de tratamentul la care era supus Neamul Românesc. Mare trebuie să-i fi fost decepţia când a auzit din gura trimisului Domnului, că trebuie să se supună legilor ca orişice cetăţean. „Eih, cum atunci eu, eih, nu mai pot să scriu?" – „Domnule profesor, puteţi să scrieţi, dar trebuie să treceţi prin Cenzură. Dacă Patriarhul care e preşedintele Consiliului, dacă dl Călinescu, care e ministru de Interne, dacă eu care sunt ministrul Palatului am avea fantezia să scoatem o gazetă, am trece pe la Cenzură. De ce nu aţi trece şi dvs, când legea e egală pentru toată lumea?" – „Eih, asta e altă chestiune, nu voi mai scrie şi pace! Dar e adevărat că mă veţi scoate de la Fontenay aux Roses şi de la Roma?" – „E în mâna dvs, domnule profesor!" – „Aşa? Şi de la Veneţia?" – „E în mâna dvs domnule profesor!" – „Eih, şi mă va scoate Majestatea Sa şi din Consilieratul Regal?" – „Toate sunt în mâna dvs, domnule profesor!". „Şi va trebui să-mi fac şi o uniformă?" – „Desigur, domnule profesor, şi vă va sta foarte bine, să vedeţi!" – „Eih, şi-şi face şi Argetoianu o uniformă?" Urdăreanu îmi povestea această nostimă conversaţie şi-mi povestea cum paranoicul se dezumfla pe măsură ce afla intransigenţa Regelui, în cele din urmă a reproşat lui Urdăreanu că se aventurează într-o mişcare fără nici un viitor şi i-a mai spus cât de rău îi pare, căci îl ţine drept un băiat simpatic şi inteligent...

„Domnule profesor, despre ce fac şi ce gândesc n-am să dau seama decât Majestăţii Sale. Eu sunt trimis la dvs de Majestatea Sa, nu vorbesc în numele meu – n-aş avea îndrăzneala – ci în baza instrucţiunilor pe care le-am primit", Iorga era furios, dar furia sa se înfăţişa din ce în ce mai conţinută şi impresia lui Urdăreanu era că în curând va reveni în patru labe la treptele Tronului. Regele e hotărât să o sfârşească cu dânsul, şi în tot cazul nu se va mai reveni la favorurile excepţionale ce se acordaseră acestui caraghios care dezgustă şi plictiseşte pe toată lumea. La plecare, Urdăreanu era să se înşele şi să ia din cuier blana d-lui profesor: „Bagă de seamă să nu te înşeli – îi spuse acesta – ai putea găsi bileţele în buzunare cu care să mă trimiteţi la Văleni în domiciliu forţat! Aţi face-o?" – „Totul e în mâna dvs, domnule profesor!" Şi cu aceste cuvinte de pace, s-au despărţit unul de altul.
12 ianuarie. Apostolul Iorga a înnebunit de tot. În oraş, toată lumea nu vorbeşte decât de ieşirea sa, deunăzi, la Academie. Până să se deschidă şedinţa printre academicieni, Iorga perora: „Eih, dragă, apoi Hohenzollernii sunt de origină jidănească. Ei sunt bolnavi de sifilis ereditar. La fiecare patru generaţii, iese unul nebun. Şi noi tocmai trăim acum cu unul din a patra generaţie. Eih, că sunt evrei, n-ar fi nimic, dragă, eih, dar e sifilisul acela..."
Academicienii slugarnici cum sunt, nu mai ştiu unde să se bage. Preşedintele Rădulescu-Motru a dispărut. Şedinţa nu s-a deschis decât mult mai târziu, după ce supăratul Apostol îşi vărsase focul...


20 ianuarie. Ziarele de ieri anunţă cu admiraţie „gestul sublim" (sic) al doamnei Armand Călinescu, care „a îmbrăcat de sărbători 400 copii săraci din Argeş". „Sublime" au fost fondurile secrete de la Ministerul de Interne. Atît de sublime încît au permis d-nei Adela Armand Călinescu să „facă un tur" şi dînsa pe la Paris, Monte Carlo şi Londra... De ce exagerează tinerii noştri arivişti? Vor tot – pînă şi aureola de mironosiţă pentru damele lor...

22 ianuarie. Ieri parastas de 6 luni la Curtea de Argeş, pentru Regina Măria... Vreme ceţoasă şi rece – şi tristă, cum se cuvine pentru o asemenea ceremonie. Impresionantă indiferenţa asistenţei, începînd cu familia Regală (Regele, Elisabeta, Voievodul Mihai) pentru o femeie care a însemnat ceva în ţara aceasta şi abia s-a dus... 


Regina Maria şi nepotul ei, Mihai

...În tren, ieri, spre Curtea de Argeş, am vorbit Chiorului (Armand Călinescu, n. M.O.) cum eram în drept să-i vorbesc şi i-am declarat rituos „că m-au pierdut şi pe mine..." A încercat idiotul să se scuze şi să se ascundă după Rege care... şi pe aci şi pe dincolo... i-am aruncat în faţă toată scîrba ce mă cuprinsese...


24 ianuarie /.../ Duminică seara la banchetul lui Pamfil Şeicaru, la care m-am mărginit să trimit o scrisoare, Vaida s-a lăsat în scări şi a vorbit un ceas, ca o hahaleră ramolită şi nemulţumită. E nemulţumit el, e nemulţumit Ardealul, e nemulţumit poporul valah tot. De ce? Fiindcă nu e el, Vaida, prim-ministru! In cuvîntarea lui, amestec de zahăr şi de sare, a avut şi cîteva lucruri bune. Aşa cînd a declarat că „micii poney" (!) din Partidul Naţional Ţărănesc l-au dat afară din partid fiindcă a îndrăznit să se îndepărteze de doctrinele democratice şi să se apropie de teoriile naţionaliste şi că astăzi vede cu mirare aceiaşi „poney" galopînd cu frenezie în jurul programului celui mai îndepărtat de democraţie şi mai apropiat de naţionalismul integral...

...„Crisalidele de la Bădăcini au devenit fluturii regimului" (aluzie la Jinga şi alţi membri ai „tineretului" de pe lîngă Maniu trecuţi la F.R.N.)... 


25 ianuarie /.../ Alaltăieri-seară, după masa pe care am dat-o lui Puricelli la Jockey-Club, Urdăreanu, lorgu Ghica, Mih. Sturdza, Niculiţa şi alţii au jucat poker pînă la ora 7 1/2 dimineaţa. A fost o lovitură de 149 000 de lei, o întîlnire între Ghica şi Sturdza!


Ernest Urdăreanu, ministru al Casei Regale



...De-ale lui Iorga:
Ieri-seară la Palat (recepţia decoraţilor cu Ordinul Ferdinand) îi turuia gura paranoicului. Nu ataca direct (atît ar mai fi lipsit), dar povestea istorioare. Făcînd aluzie la mantaua albă în care Regele a apărut învăluit la Te Deum-ul de la Anul Nou (pelerina Mihai Viteazul) şi la talia piperniciţilor săi de miniştri, dl profesor spunea: „Eih, drrragă – Albă ca Zăpada şi cei nouă pitici". Pe Călinescu nu-l chema decît „Țucălinescu", în rîsetele asistenţei şi mai adăuga: „Eih drrragă – Hitler are pe Goring şi Regele nostru pe Chioring – să ne trăiască!" Plin de duh cum se vede, dl profesor!

Regele n-a schimbat, sus, decît cîteva vorbe cu fiecare din cei prezenţi – conversaţii mai lungi a avut jos la bufet. Acolo a luat pe Vaida şi s-a întreţinut cu el timp de o jumătate de ceas, iar cu Iorga, ioc. Acum are să se dezlăntuiască, paranoicul!

După toate cîte a spus de Rege – şi fie numai cît a spus la Academie – nu e de priceput ce mai caută dl Iorga la Palat. Cînd înjuri şi dai ghes, asta se numeşte că faci şantaj. Dar şi şantajul reuşeşte o dată, de două ori, de trei ori, şi sfîrşeşte prin a nu mai prinde.

27 ianuarie /.../ Ieri după-amiază S.S. Patriarhul ne-a întrunit, conform invitaţiilor lansate, într-o primă şedinţă a Consiliului Superior al Frontului Renaşterii Naţionale. /.../
Şedinţa a fost lamentabilă. A început prin inevitabila sfeştanie. Doi popi şi o ceată de cîntăreţi cu capete patibulare au îngînat rugăciuni un sfert de ceas. Apoi s-a urcat Patriarhul în scaunul prezidenţial şi a citit o peltea lungă. Miron Cristea s-a înfăţişat totdeauna pînă acum ca un cititor iscusit; vorba lui cădea lămurită şi ritmată. De data asta a citit cu greu, încurcat, cu opriri în mijlocul frazelor, fără glas – parcă-i era şi lui scîrbă de ce citea. După Patriarh a luat cuvîntul Garoflid, în numele agricultorilor şi a citit din nou discursul pe care-I repetă de 20 de ani... îl auzeam pentru a nu ştiu cîta oară. După Garoflid a venit la rînd Gherman, socialistul, în numele muncitorilor. A declarat că muncitorii socotesc că orice român trebuie să se preocupe pentru moment numai de existenţa şi de apărarea Statului Naţional Român; că unirea tuturor este necesară, şi că în vremuri atît de grele pun revendicările lor profesionale şi sociale pe un plan secundar. Programul socialist nu va putea fi urmărit decît după ce Statul român va fi întărit şi asigurat în existenţa lui.
După Gherman s-a suit la tribună Vîlcovici şi ne-a făcut (în numele industriei!!!) un „discurs la Adresă" anost şi nesfîrşit. Timp de un ceas ne-a pisat cu „locuri comune" pe care le-am auzit deja o viaţă întreagă, de la tribunele defunctului Parlament. M-a exasperat, aşa încît, n-am mai putut să ascult şi pe Anibal Teodorescu (în numele intelectualilor!) care a vorbit în aceeaşi notă, şi am plecat.
/.../
Văzut după şedinţa F.R.N.-ului pe doctorul Angelescu la care m-am dus să-mi iscălească petiţia pentru crearea unei Mitropolii în Oltenia. L-am găsit furios şi foarte îngrijorat. Toate merg prost, în afară şi înăuntru. Bineînţeles, toate ar merge bine dacă ar fi el prim-ministru sau măcar ministru... Mi-a vorbit despre furia lui lorga care nu mai cunoaşte margini de cînd Regele a vorbit o jumătate de ceas cu Vaida şi deloc cu el, la recepţia de marţi de la Palat... Mi-a spus că trebuie numaidecît să formez eu un Guvern, căci numai eu aş putea scoate căruţa din noroi şi să împac ţara cu Germania... şi mi-a mai spus cîte alte bazaconii.

30 ianuarie /.../ Vaida e otrăvit de tot: „Bine dom'le, tineri, tineri – nu zic, dar ce? numai tineri sînt în ţara asta? Mi-e foarte simpatic Mickiduţă1, l-am ajutat mult şi eu – dar să creadă că numai el poate dicta în ţara asta, pardon! Auzi că acum vrea să fie şi prim-ministru! Poftim! Apoi să ne ierte, că nu e steag – ci numai ciucure!'''' E bună! Pentru Vaida toate chestiunile se reduc la chestiuni personale: tu, eu, el, ei! Nu l-am auzit făcînd nici un reproş asupra metodelor întrebuinţate, asupra lipsei de logică şi de oportunitate în măsurile luate – totul se reduce pentru dînsul la numiri şi la persoane. Şi aşa sînt toţi: mîrîie Vaida, mîrîie Iorga, mîrîie dr. Angelescu, mîrîie Tătărescu, urlă Maniu – fă-i prim-miniştri şi vor găsi că toate merg pe roate! Au încă toţi toxina politicianistă în vine!
Cu ce se ocupă Regele în aceste vremuri de grea cumpănă? Cu „Regulamentul pentru purtarea însemnelor de către vasele de război decorate"!!! Cum să fie steagul de pupă (culorile ordinului), cum să fie cel din proră, unde să fie reprodusă „în relief decoraţia (sub nume) etc., etc. Atît ne lipsea, că încolo le-am rezolvat pe toate! Avem şi o marină glorioasă, şi vase decorate de nu ştiu ce să facem cu ele! Ar fi mai bine să avem vase, fie şi nedecorate, şi încă şi mai bine să avem drumuri – decît vase!


2 februarie /.../ Ca să scape de Cancicov şi de lonescu-Siseşti (?), Regele a provocat o criză generală. Patriarhul si-a dat demisia şi Regele l-a însărcinat din nou cu formarea Ministerului. Procedeul e perfect constituţional, dar „maniera" cum a fost scos bietul Siseşti e de o „muflerie" nemaipomenită. Ieri la ora 1 1/2 a venit să dejuneze la „Miliardari" unde-l poftisem. A venit în uniformă direct de la Palat, căci avusese oră de lucru cu Suveranul. Era vesel şi voios. Cu un sfert de ceas înainte avusesem de la Călinescu lista întregii remanieri şi a numirilor la Rezidenţele ţinuturilor, ştiam prin urmare că la ora 7 seara trebuia să fie înlocuit prin Cornăţeanu (!) el însă, săracul, nu ştia nimic, deşi venea de la Rege, şi da întîlniri la Minister pentru mîine şi pentru poimîine...
 
3 februarie /.../ Slăvescu, noul ministru al Armamentului, a venit ieri pe la mine. Era făcut... A trebuit omul să-şi lase toate îndeletnicirile bine remunerate pe care le avea pentru leafa de foamete de la minister şi ce să facă la Ministerul Armamentului cu casa goală? O să-şi rupă gîtul... Doar că nu plîngea! L-am întrebat de ce a primit. „Crezi că m-a consultat? La ora 4 am primit ordin să fiu gata la ora 7 pentru jurămînt. Nici un cuvînt înainte, pe onoarea mea, domnule Argetoianu. Auzisem şi eu in zvon public că voi fi desemnat ca ministru al Armamentului, dar cum nimeni nu m-a chemat să mă întrebe, sau să-mi propună ceva, am luat zvonul drept o glumă... Cum să refuz în ultimul moment, cînd totul era pregătit, m-arfi scos din toate locurile mele şi m-arfi lăsat muritor de foame pe stradă\..."
Şi Slăvescu-mi confirmă că şi Siseşti n-a ştiut nimic, deşi văzuse pe Rege la amiază. Cornăţeanu e ajutorul lui la Institutul de Cercetări – ce palmă! N-a fost Siseşti ministrul de Agricultură ce ne trebuie, căci era moale şi lipsit de iniţiativă, dar om cumsecade, ce nu merita să fie astfel batjocorit!
Azi-dimineaţă a fost şi Tătaru la mine. Şi el e nemulţumit, căci trebuie să-şi abandoneze clientela şi n-are nici o poftă să se ocupe de administraţie. Şi mai e şi nedormit: după depunerea jurămîntului Urdăreanu s-a apropiat de el şi i-a spus la ureche că era denunţat la Palat că făcea afaceri, fără să-i arate cine l-a denunţat... Tătaru care e cu musca pe căciulă în această direcţie a fost destul de impresionat. Dar mă întreb eu: dacă s-au primit asemenea informaţii şi s-au crezut, de ce a mai fost numit cel vizat – iar dacă nu s-a crezut, de ce i s-a mai spus? Rezultatul e că omul pleacă la Cluj fără nici o poftă de muncă...
Şi Şerban numit subsecretar de Stat la Agricultură e furios: Cornăţeanu a fost elevul lui şi pe vremuri sub ordinele sale. Singur Giurescu e încîntat şi repetă: „o să crape Iorga de necaz!!"

5 februarie /.../ Adina Voroniecko, ex Take lonescu, ex Cordescu m-a poftit ieri la dînsa să mă roage să intervin ca să-i cumpere Starul casa, pentru Consiliul Legislativ pe o rentă viageră. Ea stă în fundul curţii caselor lui Take într-un apartament obţinut prin modificarea grajdurilor sau garajului – peste care a mai construit două etaje. Din nimic – această femeie plină de contraste, de înfumurare, de prostie şi de gust, a făcut o locuinţă delicioasă, una din cele mai plăcute din Bucureşti. Nu m-a iertat niciodată că am poreclit-o „la veuve nationale", mi-a spus-o şi ieri – şi nu mi-a iertat nici altele, deşi în fond am rămas prieteni... Mai e certată şi cu nevastă-mea. Ba una, ba alta, faptul este că nu fusesem încă la dînsa de cînd s-a instalat în noua ei locuinţă...
A fost ieri amabilă, prea amabilă cu mine, mi-a mărturisit 45 de ani (!!), mi-a ţinut mîna într-ale ei, a căutat să mă seducă... Mă uitam la dînsa şi mă întrebam cum pot femeile să se prăpădească aşa... îi urmăream mişcările fălcilor bălcîzite şi mă întrebam dacă într-adevăr aveam în faţa mea seducătoarea frumuseţe de acum 25 de ani! Sînt femei care nu ştiu să îmbătrînească...

6 februarie /.../ Michiduţă (A. Călinescu, poreclit după personajul atît de în vogă atunci al lui Walt Disney, Mickey Mouse, n. MO) a umplut Europa cu reclama Guvernului pe care-l vice-prezidează. „Eră nouă" – „schimbare epocală" – „ România o insulă de ordine şi de propăşire în anarhia europeană" şi cîte şi cîte şi mai cîte care miros de la o poştă a franci... Biata ţara noastră, dă din groapă în groapă! Să nu se rupă toate arcurile!
Ieri s-a dezvelit la Chişinău statuia Regelui Ferdinand... Un Ferdinand floncos, la picioarele căruia javrele regimului s-au întrecut în "« platitudini şi în ditirambice laude... Mai mare ruşine! 



8 februarie. Ziarele de azi-dimineaţă publică manifestul „noului Guvern" (?!) – o searbădă şi nesfîrşită poliloghie, mai rău ca pe vremea partidelor. Ce nu se făgăduieşte, Doamne, în cele opt coloane care umplu o pagină întreagă din Universul] Şi numai minciuni şi demagogie. Aşa dictatură mai rar...

Manifestul începe prin a declara că actualul Guvern „este emanaţia Frontului Renaşterii Naţionale"; o primă şi sfruntată minciună, căci bietul Front n-a ajuns încă la „emanaţii" şi echipa actuală ministerială ca şi cea precedentă nu e decît „emanaţia" ţucalelor de la Palat. Paragraful al doilea e consacrat politicii externe şi se poate rezuma pe scurt: „şi cu ăsta, şi cu ăla"! Urmează paragraful apărării naţionale care începe cu făgăduiala urcării soldei ofiţerilor... Să ne oprim aici, să nu mi se aplece...

/.../

Călinescu-mi povestea ieri amănunte distractive privitoare la retrimiterea lui Nae lonescu în domiciliu forţat. Cînd a venit Poliţia să-l ridice, Nae a fost atît de convins că „va scăpa de sub escortă" încît n-a mai luat nici un bagaj cu el... Spre marea lui mirare a sosit teafăr la Miercurea-Ciucului şi atunci a scris o scrisoare lui Călinescu în care îi spunea că în momentul arestării sale voia tocmai să-i ceară o audienţa să-i spună planul pe care-l făcuse pentru un nou rost de viaţă etc., etc... Călinescu a dat ordin ca în chiar seara aceea, cînd primise scrisoarea, să plece un automobil să-l aducă pe Nae... Nae, a doua zi a fost primit într-o lungă audienţă la Ministerul de Interne, unde în loc să vorbească de el, n-a făcut decît să pledeze pentru anumiţi legionari, întîmplător tocmai aceia care fuseseră prinşi şi arestaţi cu prilejul pregătirii ultimelor atentate... Două ore mai tîrziu nenea Nae lua din nou drumul Miercurei-Ciucului... Şi Michiduţă povestea toate aceste fleacuri cu o voluptate demnă de Scarpa, din Tosca...


"Fiind vreme caldă (un grad peste zero) şi având diverse treburi cu miniştrii, m-am dus ieri la parada Bobotezei. Nu mai fusesem de mult, de prin 1921, dacă nu mă înşel. De la Palat – exact de la răscrucea Calea Victoriei – strada Franklin – şi până la Dâmboviţa, nici un om pe Calea Victoriei afară de sergenţii de oraş şi câţiva agenţi de ai Siguranţei. Nici o umbră de om Ia o fereastră... Lumea fusese dată înapoi în străzile care dau în Calea Victoriei, la distanţă de o împuşcătură şi menţinută astfel la depărtare prin frânghii întinse şi prin Poliţie... Calea Victoriei astfel pustiită era sinistră. Nici la Petersburg, pe vremea Ţarilor, n-am văzut aşa ceva. E trist, dacă Regele nu mai poate circula în capitala sa, decât în asemenea condiţii. Mi se spune că, pe tot parcursul Majestăţii Sale, proprietarii şi chiriaşii sunt siliţi de Poliţie să semneze hârtii prin care se obligă să controleze pe toţi cei prezenţi în casele sau apartamentele lor, şi să nu lase pe nimeni la ferestre. Faptul mi-a fost confirmat de Constanţa Cantacuzino, care stă pe Bulevardul Lascăr Catargiu, şi trebuie să semneze o asemenea hârtie de câte ori trece Regele la gara Mogoşoaia..."
/.../
Aruncarea în apă, revista, defilarea – nu s-a schimbat nimic, în tradiţionala serbare... Pe când era defilarea trupelor, mişcare în dosul meu, apoi, pe de lături: vreo 10-20 de poliţişti cu Gavrilă Marinescu Cavalerul în frunte s-au precipitat în imobilul din faţă (defilarea a avut loc pe noul bulevard în faţa Palatului de Justiţie): două umbre se zăriseră la fereastra unei mansarde... Poliţia a câştigat o grea victorie, şi nimic nu s-a întâmplat! Probabil că erau doi curioşi care voiau să vadă şi ei parada şi pe Rege... Malheur en a prisl...

13 februarie /.../ Auzit pentru prima dată pe Măria Tănase, cîntăreaţă la modă; excelentă.


14 ianuarie. Nae Ionescu care fusese redat circulaţiei acum cîteva săptămîni a fost reintegrat ieri la Miercurea Ciucului. „Fiindcă şi-a călcat cuvîntul...", spune informaţia oficială. Dăduse într-adevăr cuvîntul său că îşi va pune căluş la gură, că numai de trăncăneală e bun. În loc să tacă, i-a turuit gura de dimineaţa pînă seara, şi numai bine de regim şi Rege nu spunea. „O să termine ca Vodă Brîncoveanu, o să vedeţi..." Deocamdată, o termină el, la Ciuc...


Miercuri s-a răspîndit zvonul că Cella Delavrancea, soţia lui Filip Lahovari, fugise la Nae. Ştirea nu era adevărată; adevărat e că isterica dona e cuprinsă de o mare patimă pentru Nae – că în noaptea de marţi spre miercuri Poliţia a făcut o descindere la zisul Nae şi i-a răscolit toată casa – că Cella, alertată, a fost la ora 7 dimineaţa la sus-zisul Nae ca să-l consoleze – şi că prieteni de ai domnului Nae (ah, prietenii!), alertaţi şi dînşii dis-de-dimineaţă şi găsind la Băneasa pe isterica dona au tras concluzia că se mutase de la soţul ei legitim la cel nelegitim...


..Sînt ciudate pornirile amicului Nae pentru femeile mature şi supra-mature. După ce s-a ţinut ani de zile de Maruca Cantacuzino, care mai era şi nebună, s-a legat de d-ra Lucuţa Popovici, fiica ultramatură şi nesatisfăcută a profesorului Popovici Lupşa de la Herăstrău, profesoară şi ea de armonie sau de ritmică sau de aşa ceva la un conservator de muzică sau la o şcoală de educaţie fizică.

Cella l-a furat pe Nae de la d-ra Lucuţa şi toată vara a fost luptă grea între cele două zîne răscoapte, în jurul bujorului deţinut succesiv la Miercurea Ciucului şi la Braşov. Călinescu îmi povestea că Cella venea regulat să-i facă scene cu leşin, ca să-l silească să dea drumul lui Nae... şi cînd nu venea îi trimitea scrisori ca să le facă să parvină iubitului...

Şi pe cînd iubitul se îndeletnicea cu studii filosofice, la umbră şi „sub auspiciis Regi", pe cînd Cella leşina, d-ra Lucuţa fura pianul din vila lui Nae de la Băneasa, ca să nu-l poată folosi noua ibovnică cînd se vor înapoia cu toţii acasă! Ce vicleim... şi ce bordel!
/.../
Cea care a denunţat pe Nae lonescu („Regele Carol va termina ca Vodă Brîncoveanu cu capul tăiat") a fost prietena noastră Georgeta Cancicov. Fraza a fost pronunţată la dejun la Filip şi Cella Lahovari, dejun la care au mai luat parte şi Georgeta şi Nae. D-na Cancicov a plecat de la Cella urlînd: „Nu vreau să omoare pe Regele meu, nu vreau să omoare pe Regele meu!" şi s-a dus drept la Armand Călinescu. A doua zi a plecat la Paris, după bărbatu-său care pornise acum cîteva săptămîni la drum, singur – aşa încît Cella n-a mai putut să o prindă să se răfuiască cu dînsa „rostro et unguibus". 

3 februarie /.../ Nebunia de la Hollywood: dl Clark Gable „star" şi d-na Carola Lombard, alt „star" sînt înamoraţi unul de altul şi vor să se căsătorească. Dl star Clark este însă deja căsătorit, sau încă. Ca să consimtă la divorţ, a oferit soţiei sale frumuşica sumă de 98 milioane lei (transformînd dolarii propuşi în lei). Şi cînd te gîndeşti că dl star Gabie e un fost muncitor de sondă, la petrol... Imoralitatea salariilor americane astronomice, în anumite bresle, îşi dă roadele.

14 februarie /.../ Leni Riefenstahl, boteul german (se zice că e metresa lui Hitler) şi „genială" regizoare de filme e în mijlocul nostru, venită să prezinte filmul „Olimpiadelor" de acum doi ani, de la Berlin. Sportivii noştri îi fac o primire ca pentru o regină... Exageraţii din nou! Diseară invitaţie la „Aro" să asistăm la prezentarea filmului, în frac şi decoraţii7! Frac mai merge, dar decoraţii, pentru dameza din Berlin, să mă slăbească, nu voi merge!



17 februarie. Alaltăieri-seară a fost masă la Legaţia Germaniei, vreo 40 de persoane, în cinstea „Olimpicilor" şi a zeiţei Leni Riefenstahl. /.../ M-a sedus complect; e delicioasă. N-am văzut de mult o plastică atît de reuşită însoţită de un farmec aproape nelii * . E zeiţă, şi pace. Din nefericire ne-a părăsit aseară!


19 februarie. /.../ Mitropoliţii Ardealului, Bălan cel ortodox şi Niculescu cel unit au fost puşi să semneze un apel către toţi credincioşii de ambele confesiuni, de peste munţi. E o chemare la Alba lulia pentru ziua de 27 februarie, aniversarea Constituţiei care a fericit „Rumunia", cel puţin aşa zic popii. Cu mic cu mare, „de la vlădică pînă la opincă" să vină lumea Ardealului la Alba lulia să proslăvească pe marele Rege care ne-a dat fericirea, propăşirea şi mai ştiu eu ce. Chemarea popilor e o peltea fără vlagă şi fără stil şi poartă pecetea neputinţei şi mîrşăviei ca tot ce se face sub acest regim simbolizat succesiv de inconştienţa Patriarhului şi de şmecheria ieftină a d-lui Michiduţă... 

21 februarie /.../ leri-seară, masă la Externe, în cinstea balcanicilor. O sută zece tacîmuri, dar masă faină, cu icre moi şi ţigări de Havana veritabile. Candelabre cu lumînări cafenii pe masă, lumină electrică discretă şi indirectă, în colţuri, prin „luminator-i". După masă, 2 000 de persoane – am fugit. Cei trei miniştri balcanici submediocri şi sub Gafencu. Metaxas, o decepţie: tipul grecului burtos de la Brăila, aduce cu Manole Cavadia. Soţia lui Sărăcăcioglu, fată frumoasă – bine. Discursurile la masă (Gafencu şi Metaxas) de o înduioşătoare banalitate. Cîte mese şi cîte discursuri de felul acesta n-am înghiţit în 20 de ani de Mică înţelegere! Dar cei care vorbeau se numeau Take lonescu, Brătianu, Titu-lescu, Beneş, Marinkovici etc...

Cîtă cheltuială degeaba, şi cîtă vorbărie inutilă, înţelegerea Balcanică e un vax şi mai mare decît Mica înţelegere şi va da ca şi aceasta kix la prima greutate serioasă... Aveam poftă ieri-seară să iau cuvîntul şi să propun „onorabilei societăţi" să-şi însuşească firma vacantă a „Micii înţelegeri", întreprindere de admiraţie şi de lăudărie reciprocă, căzută în faliment!
/.../
Ieri la Externe [Iorga] a intrat cu umărul şi cu barba în vînt; era devreme şi eram încă puţini aşa încît n-a putut să mă evite. Eu vorbeam tocmai cu Călinescu, cu care el e certat acum de moarte; mi-a întins o mînă scîrbită şi ca să audă Călinescu: „Doi dictatori e prea mult pentru mine!" – „Vino cu noi să fim trei!" i-am răspuns pe loc, dar Dictatorul Vînturilor (mirositoare) s-a îndepărtat cu dispreţ. La masă sta în faţa mea şi numai nevasta ministrului turc Tanroer îl despărţea de Urdăreanu. Ca să-l întărît l-am întrebat: „Cînd îţi faci uniformă?" – „Cînd îmi voi face uniformă voi fi bun de dus şi în casa de nebuni!" – Eu: „Dar bine, n-ai să mai poţi merge la Palat!" – El: „Nu e nimic, are să vină Palatul la mine!". Urdăreanu a auzit tot „et ce n'est pas tombe dans l'oreille d'un sourd".
/.../
După cîte spune dînsul [E. Urdăreanu], cu Iorga s-ar fi cam sfîrşit. Dacă va continua să clevetească, să nu-şi facă uniformă şi să nu asiste la ceremoniile la care consilierii regali sînt invitaţi, Regele a hotărît „să-l desărcineze de funcţiile sale de consilier regal" (care?). Deocamdată i s-au tăiat toate subvenţiile şi miniştrii au primit ordine să nu se mai ducă la el, silindu-l să vină la dînşii în audienţă, dacă are ceva să le ceară... Cazul s-a întîmplat de curînd cu Andrei pe care Iorga îl convocase să-i vorbească de fiul său Mircea Iorga, escrocul cumulard pus sub anchetă pentru matrapazlîcurile pe care le-a făcut la Şcoala de meserii (Liceul industrial!) unde a fost bombardat acum trei ani director, prin influenţa lui tată-său asupra doctorului Angelescu... Acum nebunul e înjurat de întreaga sa familie care se pretinde persecutată (nu mai curg ghelirurile!) din cauza răzvrătirii lui împotriva Regelui...

22 februarie. Ieri-seară recepţie la Palat – cu concert – în cinstea celor trei miniştri balcanici. A 7-a simfonic a lui Beethoven a fost slabă compensaţie pentru nesfîrşita porcărie a d-lui Perlea intitulată „Temă, variaţiuni şi final". Corpul diplomatic, generali, încolo o lume urîtă de o rară vulgaritate. Nu ştiu de ce, de cînd domneşte Regele Carol al II-lea, invitaţii Curţii sînt aleşi pe sprînceană din ultimele rînduri ale „Societăţii". Am luat locul Belgradului dinainte de război, căci acum la Belgrad domneşte o relativă eleganţă...

Ionel Perlea

5 martie. Să fi intrat Regele în anul morţii? Aşa zice românul cînd vede un calic pornind la cheltuială sau un ciufut întrecîndu-se cu amabilităţile (e cazul Regelui!). Luni-seara, Majestatea Sa ne-a poftit la masă „în intimitate" pe Istrate Micescu,  Armand Călinescu, pe Iamandi şi pe mine. Joi seara a poftit pe foştii săi prieteni din copilărie. Pe Dorel Davila, pe Barbu Păltineanu, pe Tibică Romalo (doi beţivi), pe Nindi Romalo, pe Priboianu, pe Radu Cruţescu, pe Puiu Filitti, pe Al. Băicoianu etc., în total vreo 15. Pe cei mai mulţi din ei nici nu-i mai primise în audienţă, de cînd s-a suit pe Tron, cu toate insistenţele lor... Cu prilejul acestei petreceri Regele şi-a pus Coroana în cui, a coborît în persoană în pivniţă, a ales cele mai bune vinuri şi cea mai bună şampanie franţuzească, a ţinut un „speech" emoţionat la masă cu lacrimi în coada ochilor– a băut şi a jucat cărţi pînă îa ora 3 dimineaţa...

Ca să încheie această frumoasă săptămînă, Majestatea Sa s-a anunţat aseară la Jockey-Club, unde a lua masa. Plin de „humor" şi de „entrain" ne-a ţinut pînă la ora 1 dimineaţa. Erau prezenţi vreo 50 de membri ai clubului. Toată lumea a fost încîntată şi Regele, la plecare, ne-a spus: „Am reluat o veche tradiţie, şi am să mai vin". Regele a jucat bridge cu Filip Lahovari, Totiţă Catargi şi Radu Cruţescu. între Bîzu Cantacuzino, Mih. Sturdza, Urdăreanu, Constandache şi Stîrcea, s-a încins un poker homeric. Ţîşneau „relansele" pînă la 150 000 lei!



"Patriarhul Mimi a plecat ieri-dimineaţă cu Simplonul la Cannes, însoţit numai de trei persoane (pe spezele cui?). Nastitatea Sa (gurile rele spun că se ţine cu d-na Nasta...) beneficiază de un concediu de o lună care va fi probabil urmat de un picior în c..."

7 martie. Aseară la ora 11,25 a murit Patriarhul, la Cannes. Plecat să se întremeze a răcit pe drum, a căpătat o congestie pulmonară care s-a transformat într-o bronho-pneumonie, şi în opt zile l-a dat gata.
Piere o figură decorativă a Bisericii, dar atît. Cu chipul său frumos, cu barba lui albă, cu portul său ieratic înfăţişa în strană un adevărat chip de arhiereu.
 Deşi a fost Regent şi prim-ministru, în politică a fost o nulitate; sufleteşte şi moraliceşte, a fost sub toate aşteptările. Nu ştiu dacă credea în Dumnezeu; în tot cazul drăcuia şi înjura surugieşte. Muieratic, s-a ţinut tot timpul episcopatului şi arhiepiscopatului său cu tot felul de femei. Scandalul Nasta-Cernăianu e cunoscut de toată lumea. Arghirofil, făcea parale din toate şi trebuie să lase o avere însemnată. Era detestat de toţi preoţii eparhiei sale, fiindcă le lua parale, şi de toţi vlădicii care-l dispreţuiau şi-l combăteau aproape pe faţă, în Sinod. Moartea lui nu e nici o pagubă – numai pentru acefalul de Măgureanu şi pentru licheaua de părintele Antal, nepotul, e un dezastru...
 Printr-un decret apărut cinci minute după moartea Patriarhului (trupul său era încă cald), chiar aseară, Charmant-Marchand-Armand Călinesco a fost promovat din viţe, preşedinte plin al Consiliului. Avansare de favoare şi quasi-miraculoasă, zic unii – normală, zic eu. Regele face o experienţă, guvernează el, ajutat de cîteva slugi credincioase şi nu putea pentru această experienţă găsi un vechil mai supus şi totodată mai înţelegător ca Călinescu. Numai să reuşească experienţa; pînă acum nu sînt semne. Un maliţios ar putea nota că dl Armand înaintează numai pe cadavre... Să n-o sfîrşească între patru scînduri şi el... 

8 martie /.../ Spărgătorul de nuci (cu capul) a zburat ieri la Cannes, să aducă trupul lui stăpînu-său. Ieri, la Consiliul de Miniştri, la Curtea de Casaţie, şedinţe solemne în cinstea defunctului. Discursuri: a ieşit şi Miron Cristea om mare! Şi cum n-ar fi ieşit: fiecare din mediocrii care au vorbit n-aveau alt gînd decît să se salte şi pe ei o dată cu nulitatea pe care o ridicau...

9 martie. /.../  Iorga, care ştia bine tot ce se ascundea sub rasa defunctului, a scris un articol necrologic de o scîrboasă platitudine, şi numai minciuni. Curentul lui Pamfil Şeicaru vorbeşte de un sfîrşit „de Cruciat" (??!). Nu s-a schimbat nimic în ţara noastră! Nu „cruciaţi" – corcituri!

N. Iorga şi C. Argetoianu

/.../  Aseară m-au dus prietenii la Măria Tănase. Deşi am oroare de localurile de noapte, am fost încîntat. O voce extraordinar de caldă şi un timbru care te prinde. Cîntă cîntecele ţigăneşti şi româneşti cum nu s-au mai cîntat. O revelaţie – apoi femeia mai e şi simpatică...

 Măria Tănase e fată de plugari, de la Strehaia. Cum a ajuns pînă la Bucureşti, nu ştiu. A descoperit-o Filionescu de la Radio, într-o cîrciumă şi a scos-o la lumină obţinîndu-i un angajament la „Neptun", un local pe Buzeşti unde a cîntat cîteva luni. Tot Bucureştiul a venit să o asculte, şi a devenit astfel „Star la modă". Dl de la „Neptun" îi da 2 000 lei pe seară; a venit dl de la „Roxandra" (unde cîntă şi acum) i-a oferit 4 500 şi a luat-o. E vorba să fie angajată şi la Expoziţia din New York, la pavilionul românesc, cu 6 000 lei pe seară plus voiajul şi întreţinerea... Cînd s-o întoarce acasă, o să cumpere Strehaia...

14 martie /.../ Am dejunat la Caraiman (în Sinaia, n. MO), unde era puţină lume şi în pustiul acelui hotel de mîna a doua am găsit pe Jo Thun, soţia contelui Christian Thun, fiica lui Blome şi a Martei Dim. Ştirbei. Stă acolo la Caraiman de vreo trei luni, deşi bărbatu-său cu copiii sînt în castelul lor de lîngă Praga. Nevastă-mea, foarte savantă în această materie, mi-a explicat că Jo Thun se ţine cu Pisoski, care de altminteri a şi dejunat cu dînsa. Onoare lui Pisoski, care mi-a mărturisit că a împlinit 68 de ani – dar păcat de doamna contesă căci s-a balcîzît grozav. Cînd mă gîndesc că am cunoscut-o fetiţă mică şi acum iat-o o respectabilă (?) matroană cu părul cărunt! Şi ce drăguţă era pînă să nu-i fi ieşit două pătlăgele vinete de o parte şi de alta a obrazului...




Mondene

Conului Costică nu-i scapă nimic, de stai să te întrebi dacă echilibrul său şi putinţa de a sta în tăbarcă la orice ar funcţiona fără vitriolări pare-se inutile, precum :

"Elvira Popesco, casta diva noastră de la Paris, a fost numită „cavaler" al Legiunii de Onoare. Biata Legiune de Onoare ajunsă „fond de bidet"!"

"A murit cântăreaţa Hariclea Darclee. îmi aduc aminte de dânsa prin anii 1900, la premiera operei Tosca la Roma. Era la teatrul Constanzi, mă dusese George Cavadia. Darclee a fost splendidă şi a contribuit mult la triumful operei. A fost una din cele mai preţuite cântăreţe din lume şi a câştigat bani mulţi. Moare în sărăcie; pe urma ei rămâne un băiat, din căsătoria sa cu maiorul Hartular pe care-l luase înainte de a se consacra scenei şi pe care-l lăsase după ce ajunsese la apogeul carierei sale. Cât a fost de sărbătorită şi acoperită cu flori, căci era şi femeie frumoasă, şi cine-şi mai aduce astăzi aminte de ea!"

"Jidovul infect Rustu Aras a fost numit ambasador turcesc la Londra, după cum i se făgăduise când a fost dat afară din Ministerul de Externe."

"Printre gardiştii arestaţi în ultima vreme e şi ginerele defunctului profesor Marinescu, neurologul imbecil."


"Putoarea de Genevieve Tabouis (jurnalistă franţuzoaică de stînga, n. MO) care a mai încercat o intrigă între Germania şi Franţa prin publicarea unei afirmaţii pusă în seama lui Ribbentrop, a primit o drastică dezminţire şi a fost pusă cu botul pe labe."


Frau von Kohler sau Colier? e o fetiţă răscoaptă, dar foarte deşteaptă care ne cinsteşte de cîteva luni cu prezenţa sa. Gazetărească numai?

Spioană? Nu se ştie ce e, nici de cine a fost trimisă aci. De Fuhrer? De „Gestapo"? De Goring? Mister. Prima ei misiune la noi a fost pare-se să împace diferitele grupări săseşti care se certau. Cum a reuşit de minune în această însărcinare a fost menţinută mai departe în România. Pe la sfîrşitul anului trecut, şi încă în ianuarie, nu ne iubea deloc şi scria în gazetele din Germania articole înţepate despre noi şi despre ţara noastră. Deodată lucrurile s-au schimbat: Frau von Kohler a devenit cea mai bună prietenă a noastră. Articole excelente în Germania, altul aproape ditirambic asupra Regelui în Curentul, şi aşa mai departe. Ce s-a întîmplat? Instrucţii noi de la Berlin? Se poate să fie şi aceasta, dar e mai ales altceva: Malaxa a angajat-o cu 80 000 lei pe lună şi 1 milion lei bani gheaţă, ca peşcheş – şi lupoaica s-a făcut oiţă! Acum, a angajat-o Malaxa personal, sau e Malaxa numai un „piete-nom" prin care trec banii fondurilor secrete – asta nu o ştiu. Ce ştiu, e că a primit pe februarie sumele sus-arătate..."



Altminteri Argetoianu e campion în reproducerea fericită de anecdote:

"Gafencu povestea că Jean Th. Florescu, îndată ce şi-a dat seama de ridicolul Ambasadelor noastre, s-a prezentat la minister, şi a cerut una – cu insistenţă! Ceruse mai înainte „o pâine" şi Regelui mai întâi prin scris, apoi prin viu grai! în petiţie declarase Regelui „că era gata să moară pentru Majestatea Sa", în audienţă, Regele i-a oferit o Legaţie în America de Sud. Decepţionat, Jean Th. a refuzat. „Bine – i-a ripostat Regele – dar ai declarat că eşti gata să mori pentru mine?" – „Da, Majestate, sunt gata, dar ceva mai pe aproape...!"



"Nunţiul de la Bruxelles întrebat dacă nu e îngrijorat de vrăjmăşia tot mai acută pe care Ducele o manifestă faţă de Biserică, a dat acest răspuns subţire demn de un abbe (abate) Muguier. Oh, l'Eglise est şi jeune et Mussolini est deja şi vieux!"



3 martie, împlinesc astăzi 68 ani! M..., vorba lui Cambronne! Dar mă simt încă în puteri. Mai ales astăzi, că e o zi frumoasă cu soare!



Ceva mai dramatice...

"Cum pică foile aşa cad şi foştii tovarăşi de luptă ai lui Zelea Codreanu din înălţimile (?) crezului legionar. Şi nenorociţii ăştia care se întrec în platitudini iscălite la adresa călăilor lor, voiau să reformeze moravurile noastre sociale şi politice!"

Argetoianu nu putea ştii pe propria piele, la acea dată, la ce se poate preta un om după gratii... Aveau să mai treacă 11 ani pînă să treacă şi el într-o celulă - unde avea să şi sfîrşească...



Nu e plăcut să amintim acestea, dar nici nu putem scăpa din vedere că viaţa - dincolo de strălucirea momentelor din 1939, avea să-i rezerve şi clipe mai mult decît tragice...
(va urma)

PS
Mă uit la figurile militarilor din poza de mai jos şi, chiar încrezîndu-mă în exces în putinţa-mi de a descifra exact fizionomiile, nu-mi pare vreunul să aibă mamă şi tată... Cu aşa figuri nu e de mirare cum au sfîrşit cei 13 legionari în noiembrie 1938 - strangulaţi mişeleşte, la un capriciu al lui Carol II...



De mirare nu trebuie să mai fie nici nedusul la biserică ai celor care le-au preluat ştafeta, uneltele comuniste...
De fapt, este eternul gen - bine reperat de HR Patapievici - al fiarelor umane care aşteaptă doar clipele istorice propice pentru a se manifesta în voie. 
Un 21-22 decembrie 1989.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu