duminică, 26 august 2012

/POLITIC/ Poezia inevitabilă a politicii



 Inevitabilă în sensul că, fără aşa ceva, fără prăjitură, şi aici realitatea nudă ar fi greu de înghiţit.


I

Citesc un interviual lui Mircea Ionescu Quintus, fost preşedinte al PNL, între 1993 şi 1997 dacă mai ţin bine minte.
Nu ştiu de ce am crescut eu cu impresia proastă că un matur, mai ales situat sus într-o ierarhie serioasă, trebuie să fie serios, demn de încredere... Îmi lipseşte probabil glanda, partea aferentă de creier care ia discursul conţinînd şi nemature (subiectivisme, minciuni etc.), care decelează despre ce e vorba şi merge liniştită mai departe, fără iritări sau dureri de cap. De fapt, destui, majoritatea nici nu realizează cînd oratorul, articlerul o ia pe alăturea maturităţii – după cum am zis, aceea pe care o văd eu necesară...

foto.zp.ro

Quintus e de părere că Ion G. Duca era “un om de o rară distincţie şi nobleţe”. Şi care “a făcut un act de democraţie românească, desfiinţînd Garda de Fier /.../ A făcut-o pentru că a socotit că e de datoria lui să salveze România”.

cutiacuvechituri.wordpress.com, modificată

Eu personal n-am idee ce democraţie e aia care desfiinţează un competitor incomod. De fapt, poate gura păcătosului adevăr grăieşte...: democraţie românească, unde e permis şi să-ţi desfiinţezi adversarul.
Este interesantă şi vorba aceasta cu a salva Ţara.. Sună aşa de frumos, că nimeni nu mai apucă să-i privească vorbei sub... fuste. Şi legionarii la o adică, să spunem, doreau salvarea ţării. Bineînţeles că de la acest nivel începe competiţia că eu ştiu mai bine ce e aia s.Ţ., eu pun mai bine în practică o asemenea idee... Cine e nebun să recunoască faptul că putem umbla mai mulţi, chiar sincer, după propăşirea naţiunii. Dacă admiţi asemenea lucruri, toată construcţia ta politică se transformă în praf, deoarece aşa e mintea omenească, a constructorului (politicianul), respectiv a beneficiarului (electoratul). Dacă admiţi acolo vreun dubiu, că ar fi dreptate şi la celălalt, s-a dus totul naibii.
E de menţionat aici că tabăra aflată atunci la putere vedea vorba asta mare, salvarea ţării, legat de apărarea intereselor ţărilor din fosta Antantă. Dacă un Codreanu călca pe alături, se trimitea iute sugestie obligatorie, via Titulescu, de scoatere din legalitate a Gărzii, fie şi în preziua unor alegeri. Nu că ar fi subsemnatul aprig germanofil, dar se putea discuta despre salvarea ţării şi alături de Axa deceniului trei. Veţi ridica din sprîncene, însă eu pomenesc de această eventualitate doar pentru a puncta existenţa în epocă a unor tipi cît se poate de bună credinţă, care prin Berlin şi Roma vedeau salvarea neamului...

Revin la IG Duca, mai exact la modul cum îl priveşte nonagenarul Ionescu-Quintus.
Bineînţeles nimeni nu e perfect. Poţi trece peste decenii inclusiv cu o asemenea optică. Una zic eu prea de suflet... Mai exact, pentru că familia Q. îl primea în casa-i din Ploieşti pe şeful liberal de la Bucureşti, IG Duca, spiritul critic dispare (vezi faimoasa declaraţie a tăierii mîinii, mai degrabă decît ca ea să fie întinsă uzurpatorului, la revenirea lui Carol II şi rostită de omul atît de blînd şi de fin...). Şi dispărut rămîne vreme de mulţi-mulţi ani, în care dl Quintus va mai fi citit destule...
Înclin să cred că gestul, genul de abordare face parte din masca aleasă de avocatul ploieştean pentru a trece prin această lume. Uite-aşa, fără să calce pe nimeni pe bombeu, Quintus a traversat vremurile, iar la un 1993 a fost găsit drept contracandidat al mai strălucitorului Radu Câmpeanu. Mda, Istoria... Se întîmplă ca Ea să aibă la un moment dat nevoie de un gen de personaj, apoi, odată modificate condiţiile, de un altul... Un Valeriu Stoica a succedat lui Quintus şamd (au schimbat ceva şefi, liberalii...)

radu-tudor.ro

II


Un ziar mai vechi m-a informat cu privire la manifestul lansat pe piaţă, la jumătatea lunii iunie de “Forţa nouă”.
Care, precum un Nicuşor Dan (alt combatant anti-Sistem) e nemulţumită de clasa politică, de cum a condus şi dus aceasta ţara.


Cineva a născut, probabil de mult, metafora cu autobuzul şi care priveşte scena politică. În maşină nu pot intra decît un număr limitat de oameni, aşa că pentru pătrunderea altor dornici de călduţ e nevoie să iasă dintre cei deja instalaţi. Şi cum poţi să convingi electoratul / parte din acesta că meriţi să te împingă în autobuz? Păi declarându-te altfel, mai exact în sensul bun: mai cinstit, mai deştept, mai tînăr.
Interesant însă că, la nivel inconştient dar deseori nu doar atît, candidaţii îşi doresc exact situaţia lumească celor huiduiţi, poate vreunii să fie mînaţi şi de niscaiva speranţe că astfel vor dobîndi un rost sub soarele ăsta.
Pe acele resorturi mentale, noi veniţi în arenă ştiu că metodele nu pot fi tare diferite, în ansamblu, de cele puse în practică de veterani. De pildă, “Forţa nouă” (chit că are între animatori minţi foarte ascuţite, precum Bogdan Naumovici), nu poate apela la alt gen de formulări discursive. Vrea / se joacă şi ea (Manifestul celor 9 puncte) cu vorbe mari. Unele deja prăfuite: libertate, proprietate privată. Altele posedînd în continuare forţă: transparenţă, competenţă, responsabilitate, cărora le aduce un suflu nou ideea de meritocraţie. Cu toate ce credeţi că urmăresc? Păi ceva nu departe de ţara mîndră precum soarele de pe cer (aceea barim avea un pic de poezie argumentativă...): o ţară cu oameni fericiţi.
Aş mai face aici o remarcă privind ţinta demersului Forţei Noi. Vorbesc iniţiatorii acolo de clasa de mijloc, sună probabil bine şi comod... Spun comod deoarece pătura cu pricina are la rîndul ei mai multe straturi. categoria adăpată la publicaţii gen Caţavencu va gusta designul siteului http://www.fortanoua.ro/. Mi-e teamă însă că alde Clasa de mijloc e compusă şi din oameni ceva mai copţi, mai conservatori - lucrurile în domeniu nu-s neapărat cum par de pe terasele vesele ale Bucureştiului.



Nu vă supăraţi, pentru ademenirea electoratului au circulat destule pe scena politică. Or, momeala cu fericirea cred că bate de-a dreptul un record... Să fie aplicabilă aici o comparaţie cu sporirea dozei, în cazul narcomanului? Poate. Cert este că formula, despre care s-ar putea spune că îmbină naivitatea cu ticăloşia, emană şi dinspre domnul Naumovici...
Poate e răutate, poate e invidie pentru realizările socio-profesionale ale acestuia. Dar zău că ceva nu e în regulă (după care grilă, stimabile?)... Eventual putem studia, ne putem da cu părerea despre motivele pentru care un om o ia pe numele ăstuia...

Şi uite-aşa ajung, tropăind pe puntea ideilor fixe alături de elefantul CT Popescu, iar la ideea-mi că angoasa existenţială ne cam joacă pe degete...
Îh, ce prost sună aşa concluzie, plus că - şi sunînd bine! - nu cred că biciul ei rece-sinistru poate încînta pe cine, poate face prozeliţi...


Cel puţin după cum aş vedea eu mişcările posibile ale unor candidaţi-reformatori în societatea românească (se poate extinde poate la scară mondială), fie şi de bună credinţă, în prima fază nu ai cum să nu observi că e imposibil să ameliorezi starea unei mase fără a aduce şi ea contribuţia în sudoare şi risc. Ori nimeni nu e nebun să suie la o tribună electorală pentru a afirma şi altfel decît în glumă vagă aşa ceva. După care o laşi baltă pe acest unic drum al pripăşirii (nu spun al lui devenirii fericit, aia deja ţine de altă lume, bineneles inexistentă!) şi te resemnezi să foloseşti clişeele din categoria Pică din cer.
Cum un preţ tot vei solicita urmare a acestor eforturi, acesta va fi traiul de parlamentar cu nimic diferit de al înaintaşilor de la 1992, de pildă. Sau 1996. Ca aceia, vei declara probabil în campanie că, ajuns la putere, nu veţi abandona limuzina personală Dacia Logan (echivalent 2012), pentru drăciile sofisticate ale SPP-ului. E de bănuit ce se va întîmpla însă odată ajuns, de pildă, la şefia Camerei Deputaţilor.

libertatea.ro

Încă nu mi-am dat seama, apropo de politicienii cu firi aparent blînde, a la Ion Diaconescu (deşi aici ipinia lui Radu Vasile este inevitabilă pentru priceperea măcar în parte a personajului) sau Ion G. Duca, dacă aceştia sînt fioroşi mascaţi ori simple bărcuţe suite de - tot ea! - angoasa e. pe valuri unde suflă vînturile altora?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu