marți, 7 august 2012

[UMAN, PSIHOLOGIE] Scăpare


Nu ştiu ce mi-a năzărit (ba ştiu: de la pragul de sus se trage...) să-mi umblu un pic la sentimentele-gemene.
În cazul de faţă, cel de superioritate,  aflat mînuţă în mînuţă cu acela de inferioritate. Pe chestia asta sînt mai prudent în a mă deschide aici, pe blog... De pildă despre cartea dlui Kargel; despre ce-am tras ieri cu urechea pe malul gîrlei IOR, cu Radu alături şamd.

La un singur lucru nu am rezistat.
Din motiv numit de unii răutate...

Radu Cosaşu a împlinit la "Dilema veche"  un număr de una mie cronici, din vieaţa unui extremist de centru.
La care domnia sa este declarat om de treabă, de regretat cînd va lipsi la şedinţele de redacţie etc.

Între altele, este reprodusă o vorbă de duh a domniei sale:
Ce faceţi?"  "Mulţumesc, interbelic“.

Cum am zis, mi-i fără îndoială o răutate - îi şi simt... fierea în gît (aşa-mi trebuie, dacă am vrut nu doar să ştiu, ci şi să simt...).
Eu nu pot să-i uit dlui Cosaşu umărul pus la epoca sinistră, aceea a anilor 50. Umărul nu era la roaba canalului, ci la minunăţiile literare, fără îndoială deseori aşternute pe hîrtie la casele de creaţie de pe întinsul ţării.
Radu Cosaşu s-o fi explicat ce şi cum, dar eu nu am cum să-l separ de acel tînăr...

Mai ales că tînărul ne reprezintă poate mai mult decît maturul din noi - carele a învăţat să se ascundă...

Există, cei drept, şi că multe ne fură date - în sufletul personal - fără să fim întrebaţi, de pildă firea, dar şi dorul de a parveni, de a fi cît mai sus.


Deci despre trecutul dlui Cosaşu se tace la Dilema.
Probabil şi pentru că mintea celor de acolo are probleme în a gestiona două sentimente contrare.
Nu le acord credit că dînşii jonglează de fapt bine cu apa şi cu focul, dar cî tac deoarece cititorii mai au probleme cu respectivul sport...
Nu, toţi sîntem fiare, e de ajuns să zgîrii coaja pentru a stîrni tătarul (v. Joseph comte de Maistre, despre ruşi) din noi...


Bineînţeles, ca la orice mare oftică de respectat, e de văzut de la cine proiectez eu spre dl Cosaşu...
Probabil de la tată, pe ideea că trebuie să dea mult, foarte mult copilului... Mie adică.
Ştiinţa de aici e minunată, dar e de mers mai departe - c-aşa-i în mersul pe bicicletă, trebuie să pedalezi...


PS
O părere în domeniu a lui Mircea Cărtărescu.


PS2
De multe ori iritarea mea are filonul infantil al supărării că-mi sînt propuse drept modele / de admirat / deosebite persoane care posedă şi defecte. Care-s pitite însă: "Ce ştii tu?! Măine pomîine că critici şi pe mine, părintele tău..."
Mai să recunosc vocea mamei...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu