vineri, 21 septembrie 2012

[MUNTE] Documentaristică, Baticu ş.a.



Cu riscul unei imputabile lipse de modestie, respectiv al atribuirii de importanţă excesivă, cred că unele rînduri particulare (în cazul acesta despre mersul pe munte) merită să ridice două degete... Ca la şcoală. În sensul de a cere să fie băgate în seamă de către cei din jur.
Comit această îndrăzneală şi pentru că eu însumi am profitat şi am fost chiar tare încîntat de fleacurile descoperite în rîndurile ori în vorbele altora...



 “Între V. Mălinului şi V. Coştilelor este o vale care dă în brîul mare la locul numit “la pietriş”. Pentru înţelegere o vom numi Valea Gălbinelului [...] Pentru a da în Valea Gălbinelului cel mai bun lucru este să mergem din poiana din V. Coştilelor (1 800 m.). Aci [...] este o creastă, care se afla pe muchia care desparte cele două văi. De pe această creastă se poate coborî în V. Gălbinelului. Despre ea nu ştiu mare lucru, decît că la un moment dat se poate lua un brîu care duce în V. Mălinului. N-am putut afla dacă acest brîu nu este brîul mare... (curînd, fiind obţinute probabil noi informaţii, se adăuga pe marginea textului: “Se pare că valea nu da în brîul mare, ci numai viroagele de izvor, neumblabile” )
(Delicioase bîjbîieli ale grupului Ţiţeica, 1925-26.)


Şerban şi Radu Ţiţeica, probabil în primii ani ai deceniului patru.

E.
Un prieten m-a chestionat de curînd despre o carte pe care urmează s-o scoată (dacă nu trecu deja de tipar!) neobosiţii lui Mihai Vasile de la "România Pitorească".
(Faptul că le atribui respectivilor astă calitate nu distruge obiecţiile făcute tot de mine la adresa muncii lor - sîntem oameni şi avem de toate, bune, rele, între cele bune unii posedînd şi arta de a trata semenii în nuanţe).



Pomeneam cîndva că am niscava oroare de a prezenta asemănări cu Paul Goma al ultimilor ani... Adicătele tăind fir în 64, plus pornit pe toţi.
În acelaşi timp, unele lucururi se voiesc expuse, emise, pentru ca - avînd magazia golită - a ne îndrepta cu percepţia asupra altor faţete ale lumii, mai exact a părţii Acesteia cu care venim în contact.


Bon.
Scrisoarea, stimabile!
(Permiteţi-mi să trec sub tăcere numele corespondentului, mai ales că nu am acceptul lui.)



"Am gasit azi pe lista un mesaj al lui Mititeanu - urmeaza sa apara Amintirile unui alpinist si aviator.

Da, apare, e anunţată de ceva timp.
Aici e niţel hazos, dar poate curent în societatea românească de azi. RP; urmaşă de securişti (exagerez un pic, realitatea e olecuţă mai nuanţată), îl editează pe Baticu.
Trahanache: "Enteresul..."
Da, el ne dirijează în viaţă şi poate nu e sănătos să ne aflăm preţul fiecăruia dintre noi...


Ma intreb, in lumina schimburilor recente de mesaje cu Vasilescu pe lista (legate accesul celor cu alte opinii/abordari la arhiva Baticu), cat de inteligent au prelucrat manuscrisele si cat de interesat cei doi care s-au ocupat de noua carte?
Interes pentru nestirbirea mitului Baticu, evident.


După opinia mea, cam toţi de pe acolo nu excelează în subtilităţi. Şi asta nu pentru că ar fi tîmpiţi şi noi deştepţi, ci pentru că au alte ţinte. Ei preiau integral manuscrisul, evident scoţînd eventualele erori de exprimare - chit că manuscrisul pare să fi trecut în anii 80 pe sub ochii unui redactor profesionist, e vorba de Valentin Borda.
Vor prelua totul (minus cele pomenite), la o adică ăsta fu omul, maestrul etc.
La bani mărunţi, la fel se petrece treaba întotdeauna cu idolii, contează mişcarea laterală, de laude a susţinătorilor, dar şi de interdicţie tacită în a privi altfel lucrurile.

Sentimentul meu este că Vasilescu a dat binişor cu bîta în baltă la povestea Coco Popescu, atîta doar că lumea are şi alte treburi (după ce îl lecturează pe DV), după cum el este un tip care are şi nenumărate calităţi, eu fiind primul care să le subliniez.


Exista un aspect nelamurit pentru mine - Baticu s-a dezis de trecutul legionar? A regretat ca a fost legionar?

Casa Verde din Bucureşti

Nu s-a dezis, mă refer la ce ne expunea nouă din personalitatea lui - la miliţie o fi dat vreo declaraţie în dorul lelii, deşi el afirma că nu a cedat la Reeducare, adică nu şi-a făcut de c[...] crezul, doar pentru pentru a fi eliberat din închisoare, în 1964.
Parcă folosea expresia la noi, la legionari, în sensul interbelic; nu am semne că întreţinea chestii serioase după eliberare cu alţi camarazi. S-a axat pe munte.
El nici nu a fost totodată mare sculă la legionari, nu l-am găsit nicăieri printre fruntaşi. Aia nu înseamnă că nu va fi fost un aderent înflăcărat, după cum aşa ceva asigura oricum ani buni de puşcărie, şi sub Antonescu, şi sub Gheorghiu Dej.

(Un exemplu de asemenea scrieri:)






http://oradecluj.oradestiri.ro/istorie-nestiuta-4-povestea-aspaziei-otel-si-a-celor-zece-studente-legionare-de-la-filologie-video/exclusiv/2012/01/08/


... A rămas făţiş un antisemit, chit că era caraghios prin faptul că îi cultiva pe amicii evrei de după 1964, a la Constantin Messinger. Poate îi enumăr eu aici excesiv defecte (şi va trebui să compensez cu relatări, fie şi cîndva, despre cele bune).
Una-două erau pe buzele lui vorbe gen jidovi, jidani, ovrei... Tipul care scapă în 1939, relatat de Baticu în carte, un bolovan pe Valea Colţilor şi ucide o fată este evreu. Juster - care îi cere cotizaţia în creasta Pietrei Craiului şi-l reclamă apoi la comitet CAR - e tot de acolo... Parcă şi pe Dunăreanu îl bănuia. Tot el puncta totodată că un Cristea se folosise în anii 48-50 de evrei...

[...]
N-am stat prea mult la vorbă cu el despre legionari, despre închisoare datorită firii personale, care combină agresivitatea cu dorinţa de a nu face rău psihic maturului din preajmă (treabă din familie, e uşor de identificat...) - călcîndu-i pe rănile sufleteşti. De asta nu am intrat în zonele amintite. A făcut-o însă Vlad Petruşca...
Mica problemă este doar că, la un moment dat şi confruntat cu ideea publicării celor ştiute, Vlad a dat înapoi - nu mai ţin minte exact motivul (dar pot răsfoi). Asta se întîmpla în 2005-2006.

Nu ştiu dacă sînt eu un neascultat şi de aceea vorovesc atîta. Pur şi simplu există un potenţial de exprimare. Zic asta pentru că realmente din ce am întîlnit ca oameni de munte doar Vlad, iar de curînd Liviu Enache...



... sînt tipi cu care să turui frumos şi reciproc. Şi să nu epuizezi vreodată subiectele. Barim ultimul e delicios, în privinţa celor pe care le poate scoate şi nu i le-ai putea bănui, e vorba de ştiinţă alpină în sine (la nivelul nostru), dar şi de situaţii în care a ajuns în contact, pe parcursul vieţii - are spre 45 de ani. Precizez totodată că nu e d-ăla ascuns, pur şi simplu ies întîmplător chestii din el, cum fu asta cu recentul mersul pe urmele lui Baticu, în Italia.

Nu era şi firea lui Vlad P., care poseda oarece morgă (prea multă nu putea emite, căci l-ar fi trădat un fizic ceva mai firav...). Poseda din fericire şi calităţi pe măsură.

Deci cu ăştia doi s-a putut discuta / se discută amplu.

Cu Vlad m-am certat prin 2006 (via mail), era deja în State. Amîndoi fiind probabil frustraţi bine, a fost de ajuns o scînteie, o Mi se pare mie că... pentru a rupe căruţa. E haios procesul ăsta prin care filoane din interior ţin să se descarce pe cineva, m-a amuzat să observ fenomenul dar nici nu l-am putut opri, mai ales că acum 6-7 ani eram şi mai necopt la capitolul ăsta, al mişcărilor de capul lor din interiorul omului...


Tabără CAR în Piatra Craiului, 1993. Vlad Petruşca şi Bebe Moldoveanu

Iarta-mi ignoranta, poate ai abordat tu sau chiar el chestiunea si nu mai tin eu minte.
Poate am abordat.
Dar la o adică nu eşti obligat să-mi citeşti toate petecele de hîrtie de pe net...

Culmea, zilele astea îmi băteam capul dacă am mai tratat ceea ce ar putea fi numit sindromul Aschenbrenner.
Adică al omului mărunt pe lîngă care treci, convins că alpinistul faimos pe care trebuie să-l întîlneşti este înalt, distant şi cu pipă. Ultima construcţie fiind probabil un arhetip - care l-a ghidat şi pe Baticu în cabana unde Peter era om la toate, dar şi pe mine, pe cînd urma să întîlnesc confraţi din generaţia interbelică.
E, nu mai ştiu dacă am scris despre Mircea Săndulescu... Faptul că îl mai înţep eu nu mă opreşte să mă amuz cînd îl văd pe stradă, un bunic oarecare, dar care acum cîteva săptămîni urca în pereţii Alpilor pe urmele lui Baticu, iar prin verticalele Builei înţeleg că se deplasează de asemenea relativ dezinvolt. Chit că are aproape 70 de ani.
Eeee, despre treaba asta numi aduc aminte dacă am tratat. Din fericire la mijloc nu e neapărat ramoleală personală, cît dezordine.
[...]

Cu dorinţă de bine,
Mircea Ordean


PS
Am eu ce am cu dl Mititeanu - c-aşa-s javrele, se dau la dulăi...
"Si imi cer scuze ca am uitat in mesajul meu trimis nu doar pe grupul CAR, sa anunt ca Mircea Sandulescu, Cristi Iacob si Simona Sopov au facut in vara asta o calatorie " Pe urmele lui Baticu prin Europa ", din care au adus fotografii care sa fie (cateva) puse in cartea la care Mircea a muncit atat de mult. Aceste poze recente, langa cele facute atunci cand Baticu a fost in zonele Tre Cime, Valbruna, Wilder Kaizer, vor face si mai valoroasa aceasta carte, asteptata de mai multe generatii de alpinisti si cataratori ! Asteptata si de cei care avem (am citit si recitit) editia din 1981."

Umblînd prin Bucureşti (leit Baticu, leit comentariile lui...), am dat de următoarea placă, în zona Cercului Militar bucureştean.





De bine ce a fost privită drept catedrala urbei, nu pare să fi mişcat careva vreun deget pentru a împiedica şubrezirea mănăstirii. Cu atît mai puţin, după demolarea, nu pare să se fi gîndit cineva la a păstra acel loc sfînt, pe care s-a ridicat - să fie un veac de atunci - actualul Cerc Militar.
Cît va fi rămas vie în memoria credincioşilor este mai mult decît discutabil - se poate face aici un sondaj şi pariez cu anticipaţie asupra rezultatelor!
Dar două instituţii serioase nu au jenă în materie de minciună - la bani mărunţi istoria lor e plină de aşa poveşti de adormit copiii. Dar care fac bine statului.

Revenind la oile noastre montane, nu pariez că generaţiile se înghesuie la memoriile lui Baticu, chit că în sine acesta este un personaj mai mult decît interesant, prima poci zice! Dar e de cînd lumea obiceiul acestor vorbe goale... Care nu ştiu de fac bine destinatarului, însă fericesc emitentul. Care vrea să fie difuzată cît mai bine cartea, eventual ţinteşte ca valorile personale barim să pară a fi eterne, dacă interesează şi urmaşii.







2 comentarii:

  1. in ce zona din PC e facuta poza cu Vlapd P.?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne ducea (noi fiind nevinovaţi...) de la Termopile către sud, pe Brîul de Mijloc. Nu mai ştiu pe unde am ieşit (1993), pot revedea jurnalul.
    Ca un făcut, azi 23 09 2012 Vlad dădu un semn de viaţă, din ale lui State. Sub formă de cadou, ceva contra ploii, bluză şi pantalon. Mi l-a remis amicul comun Bebe Moldoveanu.

    RăspundețiȘtergere