luni, 8 octombrie 2012

[ISTORIE MUNTE ŞI NU NUMAI] Soţii Juvara



Intro 1

Am cunoscut recent o iubitoare de munte, din acea spiță contemporană în care se afirmă drept lider (ambiţia...) anii aceștia Silvia Murgescu...

... Fata de care vorbesc are ceva pretenții mai mici, ar vrea să străbată cît mai multe văi de abrupt.
Cred că am întîlnit-o singură dată pe Laura X., pe muchia de deasupra Colțului Mălinului, unde Brîul Mare trece geologic spre Valea Mălinului (spun geologic deoarece, pentru montaniardul comun, trecerea se face printr-un ocol în coborîre. I-am urmărit însă activitatea prin intermediul fotografiilor pe care le postează ea ori unii dintre însoțitorii ei (conduși îndeobște de Mugur Ilie). Am comentat și eu acele imagini, cu vorbe cît de cît banale. În cazul unui drum pe Rîpa Zăpezii m-a luat însă valul, cuprins de o stare aparte, decurgînd din faptul că Laura și îndrumătorii ei din acea zi urmaseră cîteva zone care-mi rămăseseră străine. Starea nu-mi era de invidie, cît de o beție aparte, ca și cum cineva mi-ar fi transmis instantanee de pe o fastă lume cealaltă...



[O problemă ulterioară. Persoana în cauză mi-a spus că nu ţine să apară public... Prin urmare am fost nevoit să îi retrag pozele...]








În această postură, bucurîndu-mă pentru reușita lor, dar și pentru faptul că indirect mă conduseseră și pe mine, entuziasmul [domnişoarei L.] prin acele cotloane altminteri sălbatice mi-a scos brusc în minte întrebarea Oare cum va arăta, ce va face această femeie încîntată peste vreo 20 de ani? Nu vă dau răspunsul pe care inconștientul meu (adică fără să mă întrebe, dar urmînd să-l adopt la nivelul întregului psihism) mi l-a oferit brusc. Cert este că am căutat în minte alte exemple de femei iubitoare ale muntelui.


Intro 2

Recunosc faptul că socoteala nu a dat rezultate strălucitoare. De obicei femeile abandonează muntele odată cu întemeierea unei familii. Asta e situația, dacă ele au fost hărăzite purtatului de sarcină și nașterii. Bașca unei contopiri sufletești cu copilul rezultat, cît și grijirii aproape exclusive a gospodăriei.
Din ce am cunoscut eu, fără să am pretențiile unei documentări largi, cazurile în care fetele ajunse femei continuă să bată drumurile tinereții lor sînt rarisime. Inclusiv pentru că - nepoliticos dar cred just motiv! -  nu o dată drumurile lor pe munte au drept scop inconștient cunoașterea unui bărbat potrivit pentru un cuplu cu ele. Da, există exemplare feminine ceva mai băiețoase, dar majoritatea acestora, odată declanșat procesul apariției copiilor, se înmoaie pentru performanța alpină mai mică sau mai mare – ceea ce este poate mai bine pentru familia cu pricina. Iar dacă nu se înmoaie..., eu unul nu aș vrea să fiu în locul acelui ori al acelor copii. Știu că aceștia pot scrie ulterior frumos în gazete sau pe net despre mama lor dispărută pe munte, dar nu aș vrea să fiu în locul psihanalistului lor, presupunînd că vor fi vreodată tentați să apeleze la așa ceva...

Trebuie să precizez, iar pornind doar de la observații personale, că se petrece în cazul înfățișat și un proces invers. Mai exact, cînd o doamnă nu izbutește să-și alcătuiască un cămin ori eșecul legăturii conjugale o scîrbește de așa experiență. Atunci, în acea Evă țîșnește – ea fiind trecută de 30, de 40 de ani – necesitatea de a bate munții, inclusiv pe văi alpine (aici confrații cățărători mă pot completa asupra existenței eventualului fenomen și în aria pereților).

Cum am zis, pot fi subiectiv sau incomplet în documentare, motiv pentru care contrazicerile sau adăugirile la textul meu sînt, parol!, binevenite.
 Bineînţeles. îi urez [domnişoatei L.], dacă îşi doreşte şi îşi va dori, să infirme socotelile mele de mai sus!




Adina Casasovici-Juvara


În ciuda faptului că persoana în cauză pare să fi urmat destinul pe munte majorității tinerelor fete, dați-mi voie să tratez în continuare cazul unei iubitoare de munte din deceniul patru. Ea nu mai bate înălțimile după căsătorie, dar cred că a vorbi despre trecerea ei prin viață nu este un lucru plictistor pentru auditoriu.

Parcă doctorul Barbu Nestorescu îmi relata cîndva despre un accident – din fericire nemortal – în Hornul Coamei...
(Imediat mai jos, cîteva imagini, bune-rele, locurile...  prima la 1931...

A doua, reproducere de calitate slabă, din Buletinul Alpin, la prima parcurgere a peretelui vecin...

 ...şi o alta din zilele noastre...



Aici, pe Horn în dreptul Hornului Strungii.

... Era în preajma războiului, probabil 1936-38, și un grup de membri CAR plus apropiați ai acestora au suit pînă în zona de obîrșie a Văii Gălbenelelor. Pe Hornul Coamei, în zona Brîului Strungii, o fată din grup a căzut și se îndrepta cu viteză – pe terenul puțin înclinat dar... tobogan -  spre un bolovan. Spre care, șansă!, nu a intrat cu capul, cum se temuseră inițial colegii privind-o, ci cu umărul.
Era Adina, sora lui Mircea Casassovici (ultimul figurează la 1990 între inițiatorii reînființării CAR, după cum se poate citi în primul statutut al asociației). Beștelelile decurgînd din furie ale acestuia din urmă (între altele, de ce s-o ascundem, a figurat și „Proasto!” - veți vedea mai încolo de ce comit indelicatețea, mai ales față de o femeie... - nu puteau evita coborîrea obligatorie spre Bușteni, tot pe Gălbenele.

 S-a mers – inevitabil – greu, încet, după spusele lui Nestorescu fata deplasîndu-se mai mult pe fund. Cum pantalonii i s-au tocit la tur, unul din băieți, Titi Toboc...

 (Toboc este în dreapta. Lîngă el, Sorin Tulea, care nu-i exclus să fi fost şi el atunci în tură, însă nu am la însemînă însemnările convorbirii cu dr. Nestorescu)

... i-a cedat pe ai săi, urmînd ca el să circule în izmene,  articol de lenjerie pe care în acea vreme bărbații se pare că îl purtau nu neapărat iarna. Cu mari eforturi și la ceas tîrziu în noapte, au ajuns în Bușteni, aproximativ în locul unde se află azi Căminul Alpin. Aici îi aștepta mașina familiei Casassovici (evident cineva grăbise să-i anunțe părinții celor doi frați), care s-a îndreptat apoi cu rănita spre spital.

Nu avem poze cu Adina Casassovici pe munte din această perioadă, dar vă oferim două cu alte domnişoare:

 (Pe creasta Pietrei Craiului)

(În hornurile Văii Seci, la Săritoarea Mare)

Aș minți să nu spun că în continuare relatarea mea se bazează în cea mai mare parte pe scrisele chirurgului Ion Juvara (carte de memorii, „Așa cum a fost”, 1996, editurile Universalia).


 Adina Casassovici a absolvit în 1938 Școala Politehnică, secția de Chimie Industrială (prin care trecuse și Nicu Comănescu, probabil cu vreo șapte ani înainte)...  Din 1940 a lucrat la filatura de bumbac a tatălui său, iar după naționalizarea acesteia în Ministerul Chimiei, pînă în dramaticul an pentru familie 1958...

 În noiembrie 1938 Adina se logodește cu tînărul doctor Ion Juvara, care atunci isprăvea și perioada de internat, în sens medical, bineînțeles). 
Cîteva imagini ale acestuia din epocă, reproduse din cartea amintită:





 Ultimul mărturisește că îi făcea curte acesteia de doi ani (folosește și termenul de fleurt, care pe atunci se pare că era lipsit de sensul ușuratic din deceniile următoare, astăzi el dispărînd de-a binelea din limbajul curent). Căsătoria are loc în februarie anul următor.
Ion Juvara (n. 15 ianuarie 1913) pare să-și fi moștenit tatăl, om reținut ca fire, dar blînd și deseori naiv, cu o educație deosebită, cu o largă înțelegere pentru tineret. Mama îi era și ea de o fire prietenoasă, entuziastă, „întotdeauna gata să asculte și să ajute pe oricine”. Poate plecînd probabil de la prototipului acesteia, poate dijn simplă atracţie a contrariilor ucenicul lui Hipocrat își va alege drept tovarășă pe viață pe Adina Casassovici, o fire deschisă, optimistă și exuberantă. 



 Juvara va fi fost și el atras de munte, precum cei de vîrsta sa (este de altfel o adevărată modă a lumii bune din prima jumătate a secolului 20). În 1937 a umblat cu mașina prin Europa – a condus (și?) sora sa, Ivoneta! - , ocazie să suie prin Alpi, în vreme ce acasă a mers în ael an „doar în Retezat”, cu doi amici.

Nunta celor doi are loc, cum am amintit în parte, la 5 februarie 1938, la biserica Domnița Bălașa din București, nași fiind sora mirelui, Ivoneta, și cumnatul Dan Năcescu. 
 
Este momentul în care memorialistul pomenește de socrul său, Corneliu Casassovici, industriaș și profesor la Școala Politehnică. Era un bărbat înalt, cu ochi albaștri pe care i-au moștenit atît soția, cît si fiica viitorului profesor Juvara. Soacră s-a nimerit să fie (deși nu cred să fie întîmplare, de fiica unei eventuale scorpii nu cred că ar fi fost el interesat!) Eliza, o femeie înaltă și subțire, emanînd tinerețe, dar deloc aerul unei soacre.
După banchetul care a avut loc la domiciliul Casasovicilor din strada Maior Ene, în seara următoare tînăra pereche a și plecat a Murgenii Fălciului, unde fusese repartizat pentru stagiu proaspătul doctor. Acesta din urmă va fi optat pentru această variantă datorită faptului că în relativă apropiere se aflau Hănăsenii, mai exact casa părinților săi.
Adina se ocupă în această perioadă de gospodăria inevitabil precară, dar și citește mult, între altele găsise în biblioteca socrului o colecție a revistei „Illustration”, începînd cu 1898. Lectura publicațiilor de la începutul veacului provoca zîmbete, la alarmări ale înaintașilor (fie și ocidentali) de genul „Oare poate rezista omul la mersul unui automobil cu 80 kilometri la oră?”.
Pe lîngă medicină, Juvara a avut ca pasiune vînătoarea – aparent în contrast cu eforturile sale de a salva vieți în sala de operații, repectiv cu firea liniștită. Va fi fost însă un mod de defulare, de dincolo de inevitabila mască pe care i-a lăsat-o soarta. Cum va fi fost și fumatul, țigara fiind prezentă în foarte multe imagini reproduse în volumul „Așa a fost”.

La vînătoare îl însoțește și Adina, care la început (în barcă, pe bălțile Prutului) stăpînește cu greu reculul armei, dar bifează foarte mîndră două rațe. Curînd, la sitari, bafta începătorului este fatală pentru o pasăre.

 Legat de firea lui Juvara, este cazul să revin la vorba cea proastă emisă de unul dintre participanții la tura amintită pe Hornul Coamei. Juvara nu pomenește niciodată de cumnatul său Mircea Casasovici (n. 1916), chit că o fotografie din copilăria Adinei (n. 1914) îl înfățișează și pe acesta...

 
 E posibil ca stilul cumnatului – slobod la gură cît și potențial dur cu sora sa – să fi dus la dispute ireconciliabile. Chirurgul are în schimb multe vorbe frumoase pentru amici, cunoscuți sau simple persoane cu care intră în contact de-a lungul vieții.

În noiembrie 1939 perechea se reîntoarce în Capitală, unde locuiește o vreme în casa socrilor din  strada Boteanu, apoi într-un apartament închiriat din strada Luterană. Devine preparator în clinica profesorului Hortolomei, între instituțiile cu care ia contact fiind și Laboratorul de Anatomie Patologică, unde activa doctorul Marinescu-Slatina, cel care îl însoțea în Valea Gălbenelelor (1935) pe Nini Parhon, cînd acesta din urmă a fost solicitat de Nicu Comănescu (foto dedesubt) să cerceteze împreună peretele dominînd valea, neurcat pînă atunci.


 Cei doi soți sînt împreună și la cutremurul din 1940, cînd asistă ținîndu-se de mînă la sinistrul dans teluric. În ciuda sentimentului inițial, că totul se va prăbuși, nu pățesc nimic, dar chirurgul va lua contact curînd, în sala de operații, cu numeroși nefericiți, „aduși traumatizați, cu fracturi multiple și alte nenorociri”.

 Foto: Iosif Berman.
Este o perioadă și cu frămîntări politice, cînd Juvara ia distanță de ceea ce consideră excesele legionarilor. În timp, doctorul vădește înclinații umaniste, nu și comuniste, curent ideologic care – ajuns la cîrma  țării -  îi va produce multe necazuri. Că veni vorba, relatările lui Juvara privind viața politică sînt oarecum fugare, dar de bun simț și instructive. 

Ion Juvara, pe frontul de Est.

 De pildă, aflăm că la cedarea Ardealului, din august 1940, majoritatea populației a preferat acest preț războiului. Sau faptul că inginerul Malaxa (întîlnit la nunta prietenului Gigi (Palade, viitor deținător al premiului Nobel) nu vedea alt învingător în conflagrația mondială decît pe cei care fabricau atunci 85% dinntre motoarele și navele lumii, și anume americanii. Ce-i drept, există și relatări dramatice, cum ar fi cea privind trupurile a 40 de evrei uciși și aruncați lîngă podul peste Sabar al drumului București-Giurgiu. Momentul este cel al rebeliunii legionare din ianuarie 1941, cînd doctorul Juvara se strecoară printre gloanțe împreună cu brancardierul, pentru a evacua cîțiva militari răniți din zona Pieței Victoriei.

Cu cîteva luni înainte Adina naște un băiețel, Ion (jr.), a cărui ulterioară stare de sănătate va cauza mari probleme părinților săi (totul pare să se fi datorat incapacității profesionale a obstetricianului care a asistat-o pe mamă). Ion se stinge după 16 ani grei, însă din fericire cele două surori mai mici, Ilinca și Alexandra, vor prilejui cu precădere clipe plăcute părinților. 

Tragedia fiului afectează profund viața lui Juvara: „M-am retras complet în profesia mea; stăteam în spital de dimineață pînă seara, cu o pauză de două ore la prînz. Adina a perseverat pînă în ultima clipă să încerce o recuperare a lui Ion, fără să obțină însă nici o ameliorare.”
Ghinion dar și șansă au avut cei soți și la nașterea mezinei lor Alexandra. La niște prime dureri, vagi, un amic doctor le-a sugerat să meargă totuși la spital (mai exact Sanatoriul Francez). Unde nașterea a debutat pe neașteptate, dar și... neasistată. Și încă una cu probleme, mai exact de strangulare a fătului cu cordonul omblilical. Mers în miez de noapte la singurul spital cu rezerve de sînge, unde Juvara forțează o ușă, pentru a dobîndi prețiosul lichid... „Dacă episodul hemoragc s-ar fi survenit acasă, le pierdeam atît pe Adina. Existența lor o datorez în întregime doctorului Ghiță Dumitrescu...”. Întîmplător „iubitor de natură – cunoștea toți munții”.

 Biserica bucureşteană Sacre Coeur, din preajma fostului Sanatoriu francez.

Amintisem de un dramatic an 1958, pentru soții Juvara. Care achiziționaseră și ei în timpul războiului, asemenea multor români, piesele de aur pe cale li le vînduse nimeni altul decît... statul român! Spre sfîrșitul deceniului șase, același stat devenit comunist dorea să confiște acei „cocoșei”. Cine îi ascundea de confiscare era pasibil de ani grei de închisoare. Cum nimeni  nu e grăbit să predea contravaloarea – totuși, a – muncii proprii, nu puțini au riscat și au plătit. Soții Juvara au fost printre ei (îngropaseră 200 de monede, în pădurea Băneasa), doctorul fiind arestat – la ușa amfiteatrului unde încheiase un curs cu studenții. Adina nu a fost părăsită de optimism în sala de judecată, șoptindu-i: „Nu te teme, tot academician o să mori!”. Pînă una alta capul familei a fost însă condamnat la 15 ani de închisoare.
Cu un tren penitenciar, în genul celor despre care mulți foști deținuți au scris cu oroare, Juvara ajunge la Poarta Albă, în Dobrogea. Activează aici ca medic, operează, e tratat cu considerație de pacienți și ceilalți deținuți, dar gîndul la cele două fetițe ale sale rămase de izbeliște (chit că, fizic la sora sa Ivoneta) îl chinuie, pînă în pragul gîndurilor suicidare.
Juvara nu era însă un nimeni. Bisturiul său dăduse sănătate multor, multor pacienți, între care nume de vază ale noului regim ori rude acle acestora. Ca urmare, la recursul procesului, urmare a intervențiilor la Gheorghiu-Dej ale unor confrați medici precum profesorii Nicolae Lupu, Hortolomei sau Burghele, Ion Juvara este eliberat, avînd și șansa de a-și regăsi intacte lucrurile inițial sortite confiscării. Cîntăreața Ioana Radu îl ajută să-și recupereze automobilul și pușca de vînătoare.

 
Apoi ia lucrurile aproape de la zero. Îndepărtat din postul de conducere de la spitalul Caritas, cît și pe cel din învățămînt, profesează ca simplu medic primar. Cum nu era de ajuns, este sfătuit „amical” să-și găsească un timp o slujbă în provincie. La Onești.


 Adina a fost lipsită de libertate patru luni, lucrînd la o fermă de roșii de lîngă București. Apoi va confecționa nasturi, la o cooperativă. Izbutește peste doi ani să prindă un loc de traducător din engleză, la „Danubiana", în afara Bucureștiului. Chiar și așa, este îndepărtată pentru faimoasa origine nesănătoasă, la o restructurare de personal. Prin intervenția unui coleg de liceu al lui Juvara, este angajată la filiala din București a Combinatului Chimic Borzești. Un alt amic, secretar la Academiei, intervine pe lîngă președintele acesteia din urmă, Ilie Murgulescu, care o îndrumă la Institutul de Chimie organică din subordinea sa. Hotărît lucru, pentru Adina fostă Casassovici se încheiaseră vremurile profesionale nefericite: la conducerea Institutului se afla Costin Nenițescu, care o ținea minte pe fosta sa studentă.

C.N. era „un om cu o vastă cultură generală, mare iubitor al munilor noștri și mai ales un om cu suflet” (lista vorbelor amabile nu se încheie aici).
Îl completăm pe Ion Juvara pomenind că C. Neniţescu este cel care, fiind prin 1926-27 asistent grupei cuprinzîndu-l pe Radu Țițeica, a fost invitat de acesta să urce împreună pe munte, ceea ce au și făcut, vreme de mai mulți ani (v. PS 3).

Tot aici aș îndrăzni și un citat mai lung, acordînd autorului său credit că nu exagerează:
„Adina a fost în primul rînd o mamă plină de dragoste nemărginită pentru copiii noștri, de a căror educație s-a ocupat permanent. A depășit cu optimism și încredere momentele grele din viața familiei. Modestă, energică, pricepută în treburile casei, toată atenția ei s-a concentrat asupra copiilor și a mea. Cu toate peregrinările ei în diverse slujbe, n-am văzut-o niciodată deprimată sau obosită. Dotată cu o inteligență vie, cu o memorie deosebită, vorbind trei limbi străine, ea era aceea care ne scutea să mai căutăm în Larousse. Pe mine m-a încurajat în depășirea momentelor grele prin care am trecut, și m-a ajutat chiar și în activitatea mea științifică prn traduceri.
Ea conducea întreaga gospodărie astfel încît am fost scutit de orice preocupare extraprofesională, am avut posibilitatea să mă concentrez în întregime asupra activității mele chirurgicale. Cu surîsul pe buze îi primea pe prietenii noștri în jurul mesei.”

Fiica Ilinca – născută în decembrie 1942 - a preluat firea mamei, fiind „permanent plină de idei și comunicativă”. Bineînțeles, eterna lege a contrariilor a împins-o spre un exemplar masculin mai ponderat în vorbă, ce-i drept completat însă cu simțul umorului... O împărțire poate naturală a firilor într-o familie a făcut ca mezina să fie mai puțin expansivă, dar perseverentă și cu multă maturitate în gîndire.
  

(Stau și mă întreb, eu autorul postului, dacă entuziasmul nu este totuși și destul nerealism... Întrebarea e retorică. Explicațiile pe care le dă ponderatul Juvara evenimentelor, situațiilor social-politice deprimă inclusiv pe tatăl său, încrezător după al doilea război că proprietatea e apărată de Constituţia țării...).
Păstrîndu-și și numele de fată, Alexandra a asigurat – lucru important pentru tatăl nefericitului Ion jr. - continuitatea numelui de familiei al tatălui ei.

 În dreapta, cu Y, ginerele Andrei Chiliman, soţul Alexandrei, una din fiicele cuplului Juvara
.
 Cu nepoţii.


În loc de încheiere
Bineînţeles nu poţi - chit că e vorba de o regulă imuabilă a vieţii - să nu fii încercat de regretul pentru fuga timpului prin viaţa acestor chipeşi soţi  de altădată.
Cel mai bun vaccin este se pare ochiul (cînd se poate) sau gîndul către micul monument - conţinînd probabil urna funerară - al lui Bombo, alias Liliane Trohany - Eremie, din preajma Crucii Eroilor. A ţinut ea morţiş, fie şi la 83 de ani, să hodinească sub cer...Iar în context, de ce am eu impresia că a murit departe de aceste locuri?




  Mircea Ordean


PS1
Pomeneam într-n recent post despre aversiunea pentru acea categoria de informații, pozitive ca scop, dar pe care le găsesc false. Inclusiv pentru că maschează neadevăruri / însușiri contrare.
Privesc scrisele lui Ion Juvara și nu pot decît să aplaud rîndurile acestuia cu iubire pentru oameni pe care i-a întîlnit în viață. Îmi place, dați-mi voie la această judecată pur personală. În plus, doctorul Juvara are condei, chit că nu pare să acorde vreo importanță acestui fapt, ci doar mulțumirii că poate scrie din inimă.

În același timp, dacă cineva deține, dă crezare vreunor informații contrare celor prezentate / reproduse de mine, nu e nici o supărare să mi le aducă la cunoștință.


PS 2

Iată desfăşurarea unei excursii împreună cu noii prieteni, în cazul de faţă Şerban Ţiţeica şi Ion Cantuniari:
“Mă, cu muntele a fost bine. Am plecat cu maşina din Bucureşti pe la vreo 2 după amiază şi am ajuns la Buşteni seara. Am plecat pe o vreme foarte bună via Poiana Coştilei, Brîul Mare, Mălin («Trecerea prin locul scabros din V. Urzicii s-a făcut în bune condiţii») unde s-a halit. Am tras vreo cîteva poze pe brîul mare pe care i le-am dat lui N... să le developeze [...] Ne-am suit apoi pe Mălin în Tibet (platoul Bucegilor, n.n.) [...] Pe Tibet un vîntişor [...] sub mîngîierea căruia am galopat la Omul. Trasă de mine şi împinsă de Nelu, Neniţăreasa a realizat o performanţă extraordinară, că am ajuns într-un timp record la Omul. Doctorul a rămas mai de căruţă, dar mult mai puţin ca de obicei, ceea ce dovedeşte un progres. [...] Aici am băutără, am mîncatără, şi am dormit, fără să fim supăraţi de colonei imbecili, fiind singuri în casă. A doua zi, pe un vînt şi mai turbat, am luat spre (Valea) Bucşoiului, unde odată intraţi, vîntul ne-a mai iertat. Am coborît-o ca cu babacu. Pe dîmb, aproape sus de tot, d-na Neniţescu şi-a scăpat sacul, care a realizat o descindere impresionantă pînă în fir aproape la crăcană, Nelu s-a cam muncit să-l pescuiască. Află că aparatul fotografic n-a păţit nici pe dracu..." (Scrisoare Şerban Ţiţeica, 7 decembrie 1932)
"Neniţăreasa" se poate să fie aceeaşi persoană cu „doamna prof. Tota Nenițescu”, pe care Juvara o operează în deceniul șapte, prilej pentru a-l cunoaște și lega amiciție cu soțul acesteia

PS3
Informaţii poate utile:
"... Doctorul Cuti Juvara (Vikipedia îi destăinuie acestuia încă două prenume: Jak şi Rene, n. MO), vînător pasionat, rudă prin alianţă, oarecum, cu noi. Era căsătorit cu Adina, născută Casassovici, nepoata lui tanti Clemansa, căsătorită cu Grigore Noica, tatăl filosofului" 

(Citat ceva mai lung, pentru a putea înţelege contextul, momentul istoric, n. MO)

"Un numar important de ingineri textilisti, reprezentanti ai Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania, ai Facultatii de Textile si Pielarie din Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iasi etc. l-au omagiat pe Corneliu Casassovici, de la a carui nastere s-au implinit 120 de ani. Personalitatea lui Casassovici, care a fondat invatamantul superior textil din tara noastra prin infiintarea in 1934 a Scolii Superioare de Textile, a fost readusa in memorie de cei prezenti, printre acestia aflandu-se si inginerii Mircea Casassovici si Adina Casassovici Juvara, urmasi ai primului inginer textilist din Romania, diplomat al Politehnicii din Dresda in 1909. In cadrul manifestarii omagiale au mai avut loc lansari de carte, prezentari de lucrari de specialitate in domeniul textil etc."

 Sorin Lavric, legat de cartea sa "Noica şi Mişcarea legionară":
"...Din pacate, epoca aceea nu se petrecuse ieri, ci in urma cu 70 de ani, iar martorii-cheie care ar fi putut sa-mi ofere o varianta nefalsificata erau morti: fratii Cioran, fratii Acterian, Duiliu Sfintescu sau Petru Comarnescu. Cand am inceput sa intreb in stanga si in dreapta de posibili martori ai epocii, ma indoim eu insumi ca voi mai gasi supravietuitori. Banuiam ca majoritatea erau nonagenari aflati in pragul senilitatii sau, in cazurile fericite, octogenari ce aveau o cunoastere relativa a deceniilor trei si patru. Si totusi, incetul cu incetul, trimis de la un om la altul si de la un oras la altul, i-am gasit. In total sapte oameni: verii primari ai lui Noica (Mircea si Adina Casassovici), doi colegi de celula de la Jilava (Gheorghe Jijie si Vasile Blanaru-Flamura ), un coleg de facultate (Mircea Nicolau), prietena de familie Simina Mezincescu si, in fine, medicul personal al lui Codreanu (Serban Milcoveanu), care il cunoscuse pe filozof in timpul guvernarii legionare. Acesti sapte oameni, fiecare in felul lui si fiecare cu subiectivismele si obsesiile sale, mi-au desfasurat in fata ochilor pelicula netaiata a filmului interbelic. Intr-un cuvant, m-au facut sa vad ceea ce cartile de istorie imi ascunsesera: scenariul acelei epoci si piesa istorica careia Noica ii fusese contemporan.  

Alte izvoare cred eu  interesante:
1
2
"Faţeta biografică (a lui Noica, n. MO) este acoperită de Mircea Casassovici." 3

"- Dar cu alţi ingineri nu v-aţi cunoscut în Bucureşti?
- Cum să nu, încă din ?36 m-am cunoscut cu mai mulţi, de pildă în anii ?36-?37 l-am cunoscut pe inginerul Casasovici, care avea o filatură la Pucioasa, în judeţul Dâmboviţa, lângă Târgovişte. Era un mare fabricant, proprietar de filatură. Cumnatul lui - îl chema Rizescu - avea o ţesătorie. Acest Casasovici a înfiinţat în 1934 o şcoală profesională de textile, şi în legătură cu acest subiect am avut mai târziu o discuţie cu el. S-a interesat de învăţământul superior francez în domeniu şi i-am pus la dispoziţie cursurile mele în limba franceză, din care s-a mai inspirat puţin. Cu alte cuvinte, aveam relaţii destul de bune cu el. În anii războiului el a luat însă, încet-încet, o orientare de dreapta. N-a fost legionar, dar, după eliberare, a încercat să desfăşoare o activitate de dreapta, să zicem, reacţionară? Dar să ne mai întoarcem puţin la anii războiului."  4



6 comentarii:

  1. Am urcat și eu alături de Laura și Adi Costache anul acesta și cred că, peste ani, mă voi putea mândri cu faptul că am făcut un traseu împreună cu mari alpiniști români...

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru originalitatea temei si documentarea riguroasa a articolului!
    Profesorul Juvara a fost unul din capii scolii de chirurgie din Romania si ca valoare individuala probabil cel mai talentat dintre ei. Adica, un virtuos al bisturiului. Se pot spune foarte multe despre el, ma refer indeobste la lucruri in afara tipariturilor (preluate de la cetateni care l-au cunoscut direct). In mediul profesional avea reputatia unui tip distant, extrem de exigent si temut de colegii chirurgi si adulat de asistente - emanand toate acestea cu un aer de boier (ceea ce si era). Alunga anumiti secundari din clinica chirurgicala pe care o conducea, carora le anticipa o evolutie mediocra si nu dorea ca numele (si renumele) sau sa fie asociat cu astfel de personaje. Vanatoarea era tot o apucatura boiereasca (practica sportul dein adolescenta). Fumatul, de asemenea, in epoca fiind ocupatie burgheza la moda. El fuma mult, de la asta tragandu-i-se si sfarsitul, sucomband in urma unui cancer bronho-pulmonar.
    Printre aletele, grasii ii erau total antipatici, iar ca si categorie profesioanala pe ginecologi (cel putin pe cei ce activau la Spitalul Cantacuzino) ii cataloga invariabil ca "tampiti".
    Cu bune si rele, a fost un chirurg de exceptie, institutia condusa de el propagand cadre de mare valoare profesionala, in toate colturile tarii.
    Daca imi mai amintesc, din putinul cat stiu despre profesor, revin.
    Cu respect!
    Marius Lazar.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ţin neapărat să continui eu soclul existent în cazul lui Ion Juvara. Dar ca lectură cred că mi-ar fi interesant să citesc rîndurile viitoare de care pomeneşti, cît şi o altă carte care am văzut că a ieşit pe subiect, pe moment nu îi reţin datele - dar am salvat pe un pdf, al posibilelor surse suplimentare de informaţie.
    (Frază cam lungă...)
    Îmi reproşez că afirmaţia despre un eventual clinci al său cu Mircea este totuşi subţire (chit că nepomeneala lui Mircea S. sare în ochi!).

    RăspundețiȘtergere
  4. Tot lui Marius, dar nu numai.
    Mărturisesc faptul că după furtunoasa (nu e neapărat o laudă-mi...) creaţie a postului ăsta am meditat şi la colaterale. Una, că făceam un fel de proiecţie, că mi-aş fi dorit un tată ca el ... - chiar semănau un pic fizic şi... tabagic sau ochelaristic.
    Vis niţel aiurea, căci IJ nu că era ocupat grozav cu meseria, dar pare a avea ceva probleme cu bărbaţii din preajmă, mici sau mari...
    Băgatul ăsta de nas - uneori niţel eronat - în ciorba cuiva e socialmente sancţionabil, dar cred că emrită riscul, încercarea. Fie şi pentru că, temîndu-ne de tratament similar, ne vom căli la eventuale dezvăluiri a ascunselor personale. Părerea mea!
    Apoi, am îndoieli că viaţa cu Adina a fost atît de roză, cîtă vreme ea era furumuşică foc, iar soţul tare ocupat. Paradoxal, din instinctu-mi, Adina nu pare să se fi omorît decît spre bătrîneţe cu avantajele funcţiei, poziţiei soţului - altminteri îşi avea bifată latura asta în suflet, ca descendentă de inşi deloc pălmaşi.

    RăspundețiȘtergere
  5. " documentarea riguroasa a articolului! "
    Nu-s deloc excesiv de perfecţionist aici, dar nu l-am documentat deloc riguros, dacă am accepţiunea exactă a termenului.
    A fost ceva plecat în fugă, alaltăieri, urmat de o ilustrare a doua zi, cînd inevitabil pe Google am dat şi de alte fapte, pe care le-am cam aruncat de-a valma. Între altele era să confund o Adina cu alta, rubedenie cu acelaşi nume (fie şi prin alianţă?), care participa la faimoasele şuete ale lui Const. Noica - şi să spun că nevasta lui Juvara intelectualiza pe acolo, între cuconetul mm sau mp snob de care pomeneşte un izvor bibliografic.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dl Cristian Schileru (cristian_s@clicknet.ro) îmi scrie pe lista Clubului Alpin Român:

    "Multumesc pentru text.

    Am fost coleg la liceul Spiru Haret (aceeasi promatie - absolventi 1960) cu Ilinca Juvara si Dan Casassovici (copii din fam. Ion Juvara si fam. Mircea Casassovici).

    Evenimentele de care dvs. amintiti le-ati “cumulat” din scrierile existente si cercetarea personala."


    RăspundețiȘtergere