miercuri, 24 octombrie 2012

SOCIAL Moartea bunelor maniere




Articol în "Adevărul" pe subiectul reprodus mai sus.



Pot fi aici, în adînc sau ba, invidios pe dl psiholog că dînsul e sub reflectoare, iar eu ba... Că uite ce aiureală spune dînsul, în vreme ce un băiat pricepător în domeniu ca mine șade la coada societății.

Deci.
Dl Alfred Bulai afirmă că "Bunele maniere au început să dispară în anii ’90, când societatea românească s-a schimbat fundamental. În rău“.
Plus: Dacă absolvirea unei facultăţi era înainte motivul principal de mândrie, astăzi nu mai contează decât averea. Studiile sunt irelevante, important este să ai bani. Plus că acum oricine poate obţine o diplomă universitară fără să calce un minut în sala de curs. Iar cel mai bun exemplu pentru a caracteriza regresul societăţii româneşti este următorul: înainte, un lucru frumos era «meserie», astăzi este «marfă». Munca nu mai este preţuită, doar marfa şi banul contează“.


I

Din oarece junețe am fost mirat de un lucru...
Luasem în serios (în anii miezului de Ev aprins) pastila că ce tipi la locul nostru fusesem noi înaintea venirii comuniștilor. Ce bisericoși, ce pîinea lui Dumnezeu. Și în nu mai mult de două generații s-a ales praful.
Cam puțin...
Mai ales că, personal, eu-s de idilica părere că dintr-un părinte bun nu iese un copil rău... Doar cine se ignoră ajunge să se mire de propriul copil...




Dacă ar fi să vorbim de vreo alegere de praf, nu aș plasa-o după 1990, ci cu un deceniu înainte.
Am deschis ochii cam la 1965 și zău c-am putut să-mi fac o părere cam în focul situațiilor. Noi am luat-o razna, ne-am cîinoșit odată cu înrăutățirea situației economice, după scumpirile din 1982 (provocate de dorința lui Ceaușescu de a plăti datoriile țării noastre socialiste). Perioada a prilejuit privațiuni în privința procurării hranei, dar și a căldurii, luminii în case – după cum vedeți, la nivel elementar în piramida lui Maslow.
Din fericire, după 1990 lucrurile s-au destins. Eu nu cred că s-a mai atins vreodată de atunci agresivitatea aproape animalică din deceniul precedînd Revoluția. Viața zice-se grea  de azi este a unor oameni cu burta plină...

(Priveam azi o coadă la un Centru de asistență socială, pentru nu-ș exact ce alimente se dau acolo, la anumite intervale. Nici alcoolicii nu erau slabi între acei zice-se amărîți! Toată lumea stătea bine cu kilogramele, cu hainele, cu telefoanele mobile. 
Cu părul vopsit, mă refer aici la multe doamne/matracuci. 
Odrasle la 10-20 de ani, aduse probabil să scape de plictisul diurn.

Zău că merită înregistrate video așa scene! Pentru posteritate.)


II

Oarecum legat de una din afirmațiile mele de mai sus, aceea cu două generații,  – dacă tot mă plâng că lucrurile au luat-o la vale dpdv al bunelor maniere – aș sta să miros și de ce s-au întîmplat astfel lucrurile. Ce a stat sub un strat de gheață și a explodat abia acum.
Eventual, aș medita cum se comporta la un 1975 tipul de mitocan reclamat de dl Bulai. Cum se comportau părinții și bunicii aceluia, de la care moștenise mai tot... Minus mediul.

Înainte, un lucru frumos era «meserie», astăzi este «marfă». Munca nu mai este preţuită, doar marfa şi banul contează...“
Regret să spun că dl Bulai întrebuințează clișee.
Probabil că meseria era lucru frumos pentru Achim și Nilă, ajunși doar portari de bloc pe Cheia Rosetti.
Totodată, cînd a fost munca prețuită sub Carpați?
... Cum ziceam, luînd în serios așa vorbă stăm a scoate, zece inși, piatra aruncată de altul în fîntînă...

Bune maniere?
Hm.
Mi-amintesc ce cațe îmi săreau în cap pe la ei mei 8-10 ani că nu le dădeam locurile fie și ordinare (nu cele rezervate) în tramvai... Este de fapt o categorie umană perenă, am revăzut-o la 1990, pățit fiind unul dintre fiii mei cei mari...

1945-50. Ne povestea diriginta în generală, cum reacționa bravul cadru didactic, la o abatere gen lipsă a matricolei de pe braț: „Tîmpito, la ce clasă ești??” (altă profesoară, tot la liceul de fete: "Nesimțitelor, deschideți geamul, că miroase a transpirație!!")
Vor fi ajuns vreodată bunele maniere în sînge, și nu gesturi de teamă? Ori de... propagandă?

1905. Scrie ulterior Const. Argetoianu (Memorii, 1930-31, pag. 64). Era în post diplomatic și a mers să-l întîmpine pe principele Carol, viitorul al treilea rege al Dinastiei...:





(Oare erau mai frumoase manierele reginei Maria, în ce-i privește prietenia intimă cu Barbu Știrbei, între alții?)


Ia vedeți cum erau manierele în "Groapa" lui Barbu...
Sau "Bădăranii"?
"Nopțile domnișoarei Mili"?

Nu-mi vorbiți de "La Medeleni"! Ori de rrromânul Gheorghe din "Ciocoii vechi și noi"...

Și îmi fuge mintea la bătăile crunte din timpul campaniilor electorale interbelice. Tot bune maniere? Ce să mai spun de peștele împuțit de la cap (dar susținut de toată lumea spălată), unde regele își asasina mișelește opozanții?







În loc de încheiere
Pretenția că s-a schimbat ceva în rău.
Atare afirmație o iau cam din start ca declarație a emitentului că nu se poate adapta la prezent. Și se refugiază în ideea că măcar altădată fu mai bine, că nu e permanent balamuc insuportabil sub soare.
Există și varianta Ce mișto era o dată (nu ca azi, bă!)..., dar deseori ea servește intereselor declarantului. Fie și coborînd din vorbe pe cei avînd azi pîrghiile puterii, guvern, generație etc.


PS
La nuit porte conseil (următorul pasaj e scris la cîteva ore după consistenta precedentă bucată a postului).
Ce naiba bune maniere există de fapt, într-o societate precum cea de la 1938, cu o cultură pasămite ce nu s-a pomenit..., dar unde se votează la referendum cu 99 virgulă nu știu cît în favoarea regimului totalitar al lui Carol II?
Ce b.m. este să știi ce poamă e regele și să nu găsești măcar un mod de a-i transmite asta?

În context, mă gîndesc nițel siderat că tot felul de nume fine s-au pus la gros, direct în slujba dictatorului?
Nu sînt în exces pornit împotriva lui Carol II, dar poate e sănătos să ne păstrăm proprietatea termenilor. Nu poți fi civilizat, educat dar să te pui în slujba unor dictatori - fie și sub haina celor mai glorioase considerații.

 Patriarhul Nicodim Munteanu, premierul Armand Călinescu, militari și politicieni.

 Grigore Gafencu, ministru de Externe în perioada dictaturii regale

 Mihai Ralea, un alt "umăr" pus cu indiscutabilă nădejde la edificiul lui Carol II din 1938-40.

Patriarhul Miron Cristea, care a acceptat să fie prim-ministrul-marionetă 
al primului guvern carlist


Iar azi îi consacrăm în școli, în societate drept tipi de pus în ramă.

Apropo.
Știam rînduri ale lui Argetoianu despre Iorga, în care îl trata pe ultimul drept nebun, paranoic - indicînd și gesturile aferente ale istoricului (unele lesne verificabile în stenogramele Senatului, de pildă) - e vorba de unele din 1939.
Am nimerit și altele, aș putea spune cu bază și mai serioasă, decurgînd din coabitarea politică guvernamentală din 1931-32.

Legat de credibilitatea celor din urmă afirmații, putem cerceta asupra obiectivității lor. Părerea mea este că observațiile cu pricina sînt foarte aproape de realitate.

Rămîne de văzut dacă unei societăți realmente îi prinde bine să puie pe soclu asemenea personalități.
În general să pună pe soclu ceva.
O să spuneți că sînt eu nihilist în exces, dar poate e de păstrat ideea, varianta, posibilitatea.

Un comentariu:

  1. Simt tentatia sa contra-argumentez cu 2 idei culese chiar din acest blog, dar nu stiu cat de util ar fi gestul atata timp cat nu am o continuare, o structura in care sa incadrez respectivele idei...

    Totusi, in definitiv, de ce nu?

    1: Legat de a pune pe soclu *ceva*... "Nu e rau sa-ti stabilesti tinte înalte. Ai sanse sa ajungi oricum mai la deal [...]" si „Tinteste cît mai sus! S-ar putea sa nu ajungi acolo, dar cu siguranta vei fi cu mult înaintea celor care se mul[t]umesc cu putin!”. :-B

    2: Analiza per total pare ok (din perspectiva mea de nu-foarte-cunoscator), dar fara mare finalitate. Cam ca la "vorba 'Brînza buna în burduf de cîine...'. Fie si spusa chestia asta pe un ton moale, azi mi se pare o tîmpenie, caci [...] nu propunea si solutii [...]", desi trebuie sa recunosc ca jumatate de drum a fost facut, cea legata de batutul capului despre "de unde vine fenomenul".

    RăspundețiȘtergere