joi, 25 octombrie 2012

SOCIAL Rasism, în România. Adică oroarea (cît și teama) de țigani.


Nimeresc la un post de televiziune interviul unui cetățean în uniformă, probabil purtător de cuvînt al jandarmeriei.
Vorbește despre pregătirile instituției pe care o reprezintă, legate de meciul de fotbal din seara zilei, cel dintre Steaua și norvegienii de la Molde.

Remarc din start (mă refer la notațiile de aici, nu la impresiile din timpul acelui interviu...) că în asemenea situație gazetarul sportiv cam face sluj, mai exact sprijină punctul de vedere al oficialității. Căreia îi ridică la fileu, de pildă, mingea materialelor, respectiv a gesturilor interzise în tribună. La care omul legii recită despre interdicțiile introducerii de materiale pirotehnice, dar și despre ilegalitatea manifestărilor rasiste.
Cum știți, ultima expresie privește scandările, bannerele privind originea țigănească a adversarilor. Bineînțeles că, în această seară, norvegienii cei îndeobște blonzi ar fi ultima țintă pentru așa manifestări, dar suporterii români, cu precădere cei steliști și dinamoviști, profită de orice prilej pentru  a-i lua în balon pe cei rapidiști, pasămite țigani de felul lor.







(E.G. este românul căruia - în era comunistă - niște țigani i-au ucis familia, iar el s-a răzbunat trecînd cu camionul peste corturile șatrei prezumtivilor asasini)


Revenind la atitudinea gazetarului, n-am idee dacă el este aici legalist de teamă ori pentru că-i cer interesele comerciale ale postului. Am sentimentul că, inițial, el are de împăcat pornirile conservatoare, disciplinate social ale unei categorii de telespectatori, cu cele ale răzvrătiților mai mult sau mai puțin manifești. Cum în această dilemă intervin interesele instituțiilor de forță, balanța se înclină rapid.
Că veni vorba, nu am văzut să-și bată careva capul pe la televiziuni, și nici chiar pe la gazete, cu dedesubturile fenomenului zis rasist. Lumea bună și cu frîiele media condamnă și atît. Gestul este rigid și oportunist totodată. Bașca alde comod.

Pornirea românilor - de amplitudine diversă, de la om la om - pe țigani le este în fibră, ea cumulînd atît justificare fațâ de gesturile celuilalt, cît și o experiență verificată în timp. "... Ca țiganii!", sună o vorbă, privind - s-o precizăm - dezordinea, murdăria, lenea majorității acestora.
Este drept că mai puține caracterizări privesc agresivitatea țiganilor - factor deloc de neglijat, fie că e vorba de localurile de fițe, de mahalalele Bucureștiului ori satele amenințate cu furtul de orice și fără jenă.

Nu am cercetat în amănunt cum fu înainte de venirea comuniștilor, cît nas la purtare aveau pe atunci, cert este că fiii Moscovei le-au încurajat pornirile agresive și nesociale în dauna românilor, pentru a avea o piatră de moară în plus pe cîrca poporului majoritar și de dominat. Ăsta e sentimentul pe care l-am avut eu, în anii aceia. Cînd deranjant la culme era intrarea în grup amenințător a țiganilor în fața cozilor la magazine.

După 1990, statul român a trecut la un tratament al etniei cam impus de învingătorii din Războiul rece, vesticii. Brusc, țiganii au devenit rromi. Și au intrat în atenția fundațiilor străine, apoi a clonelor mioitice ale acestora. Li s-au oferit tot felul de facilități, de programe, dar personal nu simt să existe fructe pozitive, după 23 de ani.

Rîndurile de aici nu au pretenția să trateze doct subiectul, pur și simplu este opinia unui om și atît.

Sentimentul meu este că, după 1989, viața țiganilor a luat-o un pic după situația dintr-un basm, unde un etnic rrom era legat - ca pedeapsă pentru o potlogărie groasă - pe un sac de nuci, tras zice-se apoi de un cap în oarece goană. "Și unde pica nuca, pica și bucățica de țigan." Mai exact, după o dezvoltare de excepție cum unele specii biologice au parte în perioade favorabile, odată cu restrîngerea condițiilor și etnia și-a restrîns din dezinvoltură. Au dispărut slujbele, care permiteau alocații pentru numeroșii copii. Serviciile medicale șamd au devenit, fie și nedeclarat, mai restrictive pentru ei. Odată cu extinderea proprietății private, putința de a se așeza spre locuire, hodoronc-tronc, într-o zonă a decenit mai dificilă. Există în continuare o infracționalitate extrem de ridicată din partea țiganilor către români, amendată din cînd în cînd dramatic de victimele coalizate, cum a fost cazul satului mureșean Hădăreni. În paralel, a stîrnit senzație împușcarea de către aviatorul bucureștean Iovan a unui  hoțul intrat noaptea în locuința sa ("Pentru atîta să-l omori, bre?!")
Da, vreo familie numeroasă poate ocupa abuziv parterul unui imobil din Dorobanți, vizavi de Televiziune, însă aria situațiilor de acest gen se reduce încet dar sigur. Iar la un moment dat oficialitățile nu vor mai avea ce teren să mai dea, orice sac avînd un fund.

Revenind la fenomenul voindu-se a fi amendat de către oficialități.
Într-adevăr, disprețul (căci nu e vorba de frică) galeriilor pomenite pentru țiganii are o justificare discutabilă, gesturile celor dintîi nefiind cîtuși de puțin academice, ci ale unor români care se defulează de cele zilnice și nu numai prin intermediul unor gesturi deseori de țigan.
Dar gesturile organelor, de a sancționa ceea ce este numit doct drept rasism, au ceva din suficiența celui puternic, cît și lipsa de inteligență a potentatului de la porțile Orientului. Bașca lipsa de fond a lucrurilor din aceeași zonă geografică, unde se pune un banner cu lozincă de Strasbourg și gata!
Sentimentul meu este că nimeni nu-și bate capul cu eficiența unor asemenea gesturi, oficialitățile fiind mai degrabă interesate să semnalizeze în două direcții: celor mai mari ca ele că și-au bifat sarcina (iar cine reproșează ceva să dovedească a lucra mai bine în branșa proprie), iar celor mici, din tribune și nu numai, că Posesorul Forței în societate există. Și deci să nu uite asta.

Altminteri, slabe șanse de a schimba pe calea ultimelor două decenii o părere bine cioplită în mintea majoritarilor: țiganii fac rău. Și pe care nu au schimbat-o inclusiv plînsetele pe umere minoritare c-alde comuniștii le-au desființat meseriile tradiționale, că i-au dezrădăcinat spiritual. Ori că sînt defavorizați în societate, priviți cîș și nu ajutați. 
Prestația țiganilor ajunși în Occident nu putea îndrepta lucrurile...

Cîndva exista, nu mai contează contextul, expresia: "Au țiganii biserică?", cu răspuns implicit nu. Constatam de curînd că boala românului de a se plînge de alții (iar însubsidiar că nu i se dă), pare să fie mai puțin răspândită între compatrioții mai închiși la culoarea pielii. Acea preferă să acționeze, pe vechile lor direcții - acelea în care nu-și bat capul în exces cu o eventuală privire divină de deasupra.









Punctez încă o dată, rîndurile de față reprezintă opinia unui om de rînd.


Mă uitam la purtătorul de cuvînt de la care a pornit postul meu. Limbaj greoi. Mișcare destul de greoaie a neuronilor. 
Este o caracteristică a reprezentanților multor instituții românești. În același timp, nu pot să nu recunosc faptul că ei sînt o rotiță care se potrivește sistemului în care evoluează, se rotesc. Nu e ușor să stai acolo, respectiv nu e simplu nu să fii diferit, dacă ai ghinionul să te exprimi, să gândești diferit de stilul disciplinat, plutonier.
Poate trag eu însă aici excesiv lucrurile spre optica unui indisciplinat.


PS1
Cred că în poza de mai jos, a celor amenințați cu evacuarea din zona Baia Mare, avem de-a face cu teatru de tipul - fac rar trimiteri de acest fel! - comuniștilor. Care jonglau foarte dezinvolt cu expresiile democratice, avînd însă un ferm și opus țel.



Apropo de sunt, întotdeauna m-a amuzat că alde Academia nu a reușit să dezbare omul de rînd de folosința lui este la persoana II plural ("Este/e multe..!"), dar a trecut la o fază superioară, a sunt-ului cel cu legătura spre Roma...

PS2
În contextul opticii asupra țiganilor și nu numai (de pildă homosexualitatea), am observat că pozițiile la noi sînt teribil de diferențiate. Există tribuna gen revista "22", oarecum la lumină (dar reproducînd cam prea fidel opiniile vestice), respectiv siteurile de extremă dreapta/hipernaționaliste, cu ton teribil de vehement. Săper că am reușit să mă situez între cele două - spun eu - extreme.

PS3
Nu-ș ce-mi veni s-o amintesc aici...
Unul dintre compatrioții de mare noblețe sufletească pe care i-am întîlnit a fost Gheorghe, electrician la Întreprinderea de Sticlărie București. De felu-i din Gălbinașii Olteniței.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu