marți, 20 noiembrie 2012

[MUNTE, ISTORIE, UMAN] Poveşti la gura sobei


I

Urmare a succesului de public al celor două cărţi apărute pînă acum în Colecţia verde (autori, W. Kargel şi N. Baticu), cineva s-a gîndit să propună editorului - revista "România Pitorească" - şi un manuscris al subsemnatului.
Nu ştia acel prieten, să-i spunem Cătălin, că eu mă am cu mai-marii acelei publicaţii precum cîinele  şi pisica - nici nu mai contează care e unul, care e alta.

Neînţelegerea e foarte veche, cam de cînd, explorînd abruptul Bucegilor, constatam mari diferenţe între teren şi reprezentările editoriale ale unui om de munte foarte apreciat la RP. Le-am scris acestora din urmă, mi-au răspuns ioc şi de aici să te ţii spirală...

Pe un asemenea drum, nu sînt primul. Magistrul nostru din Clubul Alpin Român şi nu numai, Niculae Baticu, se comporta exact la fel. Iar cei de la revistă (înainte de Revoluţie alţii, ca persoane în sine, decît cei de azi) îl tratau, îl catalogau similar (vezi un faimos număr din iunie 1985). E de notat că RP-iştii nu prea răspundeau şi nu o fac nici azi la obiect. Pe vremuri era la modă parada că eşti calomniator, că atentezi la munca cinstită şi de toţi apreciată a condeielor revistei. Acum văd că s-a trecut la ne înjură pe blog
Asta e.

Într-un fel îi înţeleg. Am sentimentul că celor de la RP le lipseşte glanda înjuratului. Sau măcar a polemicii (ce e drept, au şi de pierdut, fie şi doar neuronii, ca unii care-s angajaţi în a face ceva). Aici, dacă stau să mă gîndesc, ambele tabere au avut parte de o educaţie foarte asemănătoare (rigidă - iar aici punctez dnii Ogrinji şi M. Vasile) , numai că unii au rămas băieţi cuminţi, în vreme ce gură-mare de a azi a fost dus peste limita dincolo de care nu mai e nimic de peirdut. Poate fi liniştit Huckleberry Finn!

În trecut, vulcanicul nea Baticu a lăsat-o mai moale la un moment dat, care a coincis cu pătrunderea lui între semnatarii de articole din revistă. 


 ...Unde avea să ajungă idol de anvergură. Se pune problema însă dacă şi tărăboistul de azi îşi va accepta la un moment dat preţul.
Sănătos este să nu bagi mîna în foc ce vei face peste, să zicem, un an. Iar asta din simplul motiv că tu-ul de atunci nu prea va mai fi cel de azi. Pînă şi înaintaşul-fondator al Clubului Alpin, e vorba de Nae Dimitriu, îl făcea la un moment dat pe Mihai Haret drept cîrciumar alpin şi sfinx cu mustăţi de cîrnăţar, dar a dat frumuşel înapoi peste vreo patru ani, cînd în revista CAR îi atribuia aceluiaşi (ajuns între timp preşedinte al Federaţiei societăţilor de turism) calităţi în bună parte inexistente.


Mica problema, în ce priveşte un asemenea salt interesat al subsemnatului, este genul de condei, uman - poate - în general.

Într-o clasificare pur personală, cei precum al lui Ordean or fi la 2% dintre membrii unei societăţi. 
O cincime din total este aceea cititoare de gazete, unde ne stropşim din nimic şi la oricine - vezi amicul Cartianu, în micul serial despre păţaniile miliţienilor sibieni la Revoluţie), cu argumente deseori neserioase sau oricum incomplete.

Rămîn prin urmare trei sferturi din populaţie - oameni care nu ies (voit sau ba) în relief. Pe ei, recunosc, îi reprezintă "România pitorească". Oamenii aceia vor linişte şi poveste. Basm, roz, legende - fie şi inventate  - prin intermediul cărora să mai uite de belele vieţii de zi cu zi.


 Aici aş putea fi întrebat ce fac respectivii cu inerentele frustrări, care vor şi ele să iasă pe undeva, altfel decît prin ulcer ori irizipel. Agresivitatea lor iese inevitabil pe undeva, dar o face cu multe precauţii, deseori nu în direcţia factorului care a generat-o.

E, subsemnatul ăsta cu tupeu şi gură mare pur şi simplu NU se vede scriind acolo. E precum nuca în perete.


II

În procentul cel minuscul, de 2%, s-a nimerit să se afle şi Constantin Argetoianu, la care tooot fac eu trimitere. Gîndim la fel!, aş spune precum o importantă bancă a momentului.
I-am găsit nişte scrise interesante.


Pe cînd Radu Ţiţeica avea amabilitatea să-mi destăinuie din activitatea alpină a tinereţii lui (pas important în dezvoltarea alpinismului românesc), îmi spunea că la premiera Rîpei Zăpezii  s-a aflat în grupul lor şi Gheorghe G. Mironescu, fiu al celui care peste vreo patru ani avea să ajungă prim-ministru al ţării. Respectivul nu a mers cu grupul Ţiţeica decît atunci, dar chiar şi aşa mai ieşea pe munte, ceea ce nu era cazul cu fratele său, Trixi. Care era mai petrecăreţ, îmi preciza amicul statornic de ture al Ţiţeicilor, şi anume Ion (Nelu) Cantuniari.




Ultimul, în ziua turelor, venea cu bicicleta de la Sinaia pînă la Buşteniul unde locuiau vara fraţii Ţiţeica, pe o şosea liberă unde să tot goneşti.
Inconştient am reţinut pentru locurile respective, la un 1926, această imagine, de linişte, soare domol şi aer curat.

Or, ia uite ce scrie bestia de Argetoianu (bestie deoarece spune adevărul şi nu ai cum să-l prinzi că minte)







Cum v-am zis, acesta e stilul 2 la sută.
Şablonul Trei sferturi este lesne recognoscibil în alt material, despre Crucea Caraiman, ridicată în 1926-28. Autorul ne este însă contemporan nouă, la povestioara iniţială adăugînd contribuţia proprie (motivul fiind deliciosul sentiment al stăpînirii timpului şi spaţiului. Nu mă credeţi? A se întreba psihologul!)


Ştim că în şapoul unui articol se face un succint rezumat al articolului propriu-zis. E, acolo se trece inclusiv propoziţia aceasta: "Legenda povesteste că acest monument s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria".
Că porneşti de la un se pare, iar apoi construieşti în context ca pe un lucru extrem de solid e una...:

Regina Maria, Crucea Caraiman – Dimensiuni spirituale inedite

"Crucea (pe care s-a jertfit Iisus Hristos) este simbolul mântuirii creştinilor. Această simţire a avut-o şi Regina Maria care a influenţat destinul poporului nostru pe plan material şi spiritual, mult mai mult decât se admite în mod curent. Cerul ei de naştere astrologic consona cu cel al României. Sensibilitatea trăirilor ei îi oferea percepţii extrasenzoriale din care una şi cea mai importantă, avută în vis, a fost ideea de a ridica o cruce semnificativă pentru poporul pe care-l conducea.


Pas de împacă aici cele două curente. Unul vrea zeităţi, fapte eroice... Ca atare, precizează că regina Maria a urmărit îndeaproape lucrările, după cum iniţiatoare a întreprinderii de pe creştetul Caraimanului ar fi fost chiar perechea regală.


 Celălalt curent s-a împăcat cu firea românului, ştie cum e cu osanalele aduse - sub Carpaţi - şefului. 

Cît priveşte influenţa şamd a reginei Maria, de care se pomeneşte cu entuziasm în textul de mai sus, o fi vorba copiii ei zămisliţi în afara căsătoriei, situaţie deloc onorantă asupra căreia cei mai importanţi istorici ai momentului au căzut altminteri de acord.
Că aşa e.


PS
O altă diferenţă (dintre multe-multe altele) ca de la cer la pămînt este prezentarea relaţiei Enescu - Maruca Cantacuzino. Bineînţeles că în publicaţiile gen România Pitorească nu vei găsi menţiuni despre pasiunea cu pierdere de cap a prinţesei pentru Nae Ionescu... Asta în vremea cînd era cu Maestrul, cu violonistul nepereche şamd.
Pe arătură după Nae Ionescu o luase şi altă măritată, Cella Delavrancea.

PS2



PS3



9 comentarii:

  1. Domnule Ordean, refuz sa cred ca v-ati facut intr-atat de multi dusmani incat nu mai gasiti nici macar o editura pentru cartea dumneavoastra.

    Nu cumva cochetati peste masura cu sentimentul de "interzis"?
    Am citit cartea dumnevoastra mai demult si i-am savurat fiecare pagina. Cateva poze din colectia dumneavoastra ati putea adauga.. si scoateti un "n1".
    Daca va vedea vreodata lumina tiparului, cu siguranta ca am sa o cumpar, chit ca cel mai probabil banutii nu vor umple buzunarele.. dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E downloadabila free aici:
      https://docs.google.com/file/d/0B6JjWN9ddrwOV3F1Nkhjc0tOT28/edit

      Ștergere
    2. Gîndesc să extrag la un moment dat de pe acest blog materiale pe linie de munte, apoi de viaţă în general - care să fie aranjate tot într-un fel de carte.

      Ștergere
  2. De cand va tot citesc am inceput sa si "pricep" desi faptele in sine imi sunt straine, istoriile la fel, uman-ul insa e tot uman indiferent de vremuri.

    Dar cum spuneati intr-o postare anterioara, vremurile curente sunt mai putin polemice, mai blande, decat cele trecute sau poate asta e efectul disiparii mesajelor datorita internetului - inainte erau cateva puncte comune de polemica (intalniri, o carte, revista RP, dvs le stiti mai bine). Acum polemica se duce in atatea locuri incat slabeste in taria ei, cei tineri nu cunosc vechile animozitati si nu le perpetueaza, le au pe-ale lor insa nu la aceeasi intensitate si de acelasi orgoliu.
    E drept, ca de lumea selecta a alpinismului romanesc (cel actual ma refer sau imediat trecut) nu au prea mult habar cei ca mine...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Există două perioade propice agresivităţii, am eu sentimentul ăsta... Cea din tinereţe, cînd se bazează pe energia din belşug a vîrstei. Apoi cea dinspre senectute, cînd pe de o parte s-au acumulat frustrări, pe de alta apropierea finalului naşte teamă, care se transformă şi ea în furie, în agresivitate.
      Carele A. deseori iese în afară.

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eugen Popescu, fost secretar general al CAR, mă onorează cu un lung comentariu (pe lista ClubulAlpinRoman_@yahoogroups.com) la postul de mai sus.
    Înainte de a-l lăsa să scurgă, aș preciza că nici el nu e adept al tehnicii citat - răspuns. Preferă acuzele prin bălării. De pildă că aș avea ceva cu el, că mi-am popus să-l desființez șamd.
    De fapt, în ale desființatului cel mai eficace tot el - Eugen - rămîne! Îi voi urmări cu interes traiectoria.
    Aș adăuga că, fiindu-mi interzisă putința de a publica ceva acolo, pot doar să vă semnalez comentariul de mai jos.

    FĂRĂ ÎNDOIALĂ E DE GLOSAT UN PIC ASUPRA RÎNDURILOR VECHIULUI MEU AMIC. Încă o dată, nici aici lucrurile nu sînt ceea ce par.


    EUGEN DIXIT:

    Geniu Neanteles. Nici de tovarasii care-l considerau reclamagiu de profesie impotriva lui Emilian Cristea, nici de astialalti care l-au preferat pe Baticu.
    Abia acum am inteles si eu care este treaba cu Baticu si ca nu are nici o legatura cu CAR-ul.
    Oricum, nu conteaza, am inteles ca momentan strugurii sunt acri.
    Dar sa nu-si piarda speranta, precis exista un loc unde ar putea fi luat in serios.
    De multe ori m-am intrebat de unde are omul asta ura asta viscerala pentru Baticu, Cristea si pana la urma si pentru mine.
    Cum, gura pacatosului adevar graieste, am vazut si eu acum ca Baticu, in mintea Geniului, i-a luat cascavalul la Romania Pitoreasca iar Emilian Cristea la Editura Sport-Turism. Ce dement trebuie sa fie Geniul nostru, ca sa creada ca acesti colosi ( fata de el ), ar putea sa-i faca concurenta ?
    Tot asa m-am intrebat de multe ori care este explicatia urii in ceea ce ma priveste si mi-am adus aminte ca intr-o discutie s-a plans ca nu are un scanner pentru negative/pozitive si nici un aparat foto care sa-l ajute in activitatea lui de mare istoric alpin. M-a induiosat si atunci i-am promis ca-l sponsorizez cu aceste aparate. I-am dat un scanner performant negative/pozitive si am uitat sa-i dau si un aparat foto. De atunci Geniul nostru nu scapa nici o ocazie sa ma atace in fel si chip. Cu toate ca scanner-ul pe care i l-am dat era de ultima generatie cu o rezolutie HD valabila si in ziua de astazi, a fost in stare sa scrie pe blogul lui ca i-am dat o vechitura cu care nu-si poate face treaba.
    Deasemenea, imi aduc aminte ca prin 2000 si ceva, Geniul nostru a promis ca se va ocupa de tehnoredactarea revistei Muntele ( revista CAR ) si i-am dat un scanner de la CAR pentru aceasta activitate. Timp de cativa ani, vazand ca nu a facut nimic, i-am luat inapoi scannerul, pentru ca era in patrimoniul CAR-ului si Ordean il detinea pentru nevoile lui proprii. In mintea lui bolnava, acest lucru l-a determinat sa-mi spuna ca va avea el grija sa ma desfiinteze.
    Materializarea frustrarilor acestui individ intrece orice inchipuire.

    RăspundețiȘtergere
  5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ad_hominem

    RăspundețiȘtergere