vineri, 23 noiembrie 2012

[MUNTE, UMAN] Nostimade de-ale vieţii



  I

La ora prînzului, mailul m-a pus la curent cu un clip aranjat de confratele alpinist Mihai Cernat. Şi privind pe Niculae Baticu, înaintaş a cărui carte a fost recent reeditată.
Clipul este făcut la fix pentru categoria Trei sferturi, metaforă pe care mi-am permit s-o inventez recent şi privind băieţii şi fetele care au nevoie de vise. Cu orice preţ şi sfidînd adevărul.

Clipul


Pînă să mă revolt, hai să aranjez lucrurile, cit că e posibil să ne doară capul apoi.

Deci există o categorie de oameni care au nevoie să înalţe aşa la ceruri pe altul, în viaţă sau ba.
Exact-exact nu ştiu de ce o fac, dar pot bănui o purtare cît mai frumoasă, în urma căreia se va pogorî asupra băiatului cuminte un mîngîiat pe cap nemaipmenit.
Daţi dvs. altă explicaţie, dacă e cazul.

... De ce face treaba cu pricina un Cernat şi nu o face un Ordean?
Pentru că un MC încă speră, inconştient, că se va pogorî-ul respectiv.
Ordean şi-a pierdut speranţa de bine din direcţia respectivă.

Ce e direcţia cu pricina?
Foarte simplu: configuraţia umană a primilor noştri ani de viaţă, mai exact a (mai) maturilor care ne înconjurau atunci.

Am să trag un pic discuţia, la stadiul ăsta, către vorba aia mare pe care a adus-o Eugen Popescu pe scenă de curînd. Cea cu frustrarea, cu frustrat, cu nemaipomenit de frustrat (recunosc, io eram pusul la zid!).

Părerea mea este că frustratul este de fapt un tip care nu şi-a trăit, nu şi-a manifestat îndeajuns lipsa, nemulţumirea că ceilalţi (don't forget, de fapt la baza rănii-s apropiaţii din copilărie!) nu-i oferă ce-i lipseşte. Sau că respectivii-s de băga undeva, cu tot corul de blesteme.

O să se supere Cernat, dar asta e - nici bubele serioase nu se dreg fără incomodul bisturiu... Asta dacă o fi vreodată interesat  el, MC, de umblat realmente acolo (îl sfătuiam şi nu mă credea, încă de acum vreo nouă ani: "Bă, tu de fapt nu ai înjurat îndeajuns pe cine trebuie...).
Mă uitam ieri la şedinţa de la Schiller, cum pe de o parte peria drept mari personalităţi pe unii, pe de alta se lega de fleacuri, gen ăla (mai ales conaţionalii - frumoasă proiecţie!) nu e bine educat... Noi, băieţii fini, fiind educaţi de nu mai putem...

Revenind la clip, setea aia de a îmblînzi dărnicia Zeului din minte îl împinge pe Mihai să vorbească pozitiv la maximum de Baticu. Treaba interesantă este că nu l-a cunoscut. O să-mi spuneţi că a citit şi s-a convins ce om de treabă, ce caractir nemaipomenit avea. Dar nu prea e aşa, căci s-au scris şi lucruri mai cu picioarele pe pămînt despre Baticu, dar pur şi simplu Mihai nu le ia în seamă... 
Ia în seamă doar ce îi convine. Că NB a fost membru fondator al Clubului Alpin Român. A fost precum Cristache Dedula, care se întoarce în ţară pe la 1937, dă de sufletul CAR, Nae Dimitriu, care îi spune că-l poate face membru fondator dacă plăteşte cotizaţia din urmă. Pe trei-patru ani! Nea Cristi (foto dedesubt) a plătit şi teoretic face parte dintre Fondatori.


 Aşa s-a procedat şi cu Baticu, el reproduce scena în Amintiri, dar pretenţia lui ţine de glumă. Imaginaţi-vă că-s un potentat financiar şi plătesc la 2012 cotizaţia pe optzeci de ani în urmă, devenind membru fondator la 1934...

Mihai mai scrie şi de cei 16 de puşcărie făcuţi de Baticu, pentru delict de opinie - subliniază el. Or, Ordean a scris pe acest subiect mai demult, el a auzit... Baticu a fost legionar, care Băieţi verzi numai un model de democraţie şi libertăţi pentru alţii nu erau!


Cum am zis, şi pot înţelege, săltarea cuiva pe un asemenea piedestal ţine de confecţionarea unui confort interior (fie şi nesigur/trecător) - a cărui necesitate stringentă o pot înţelege.
Dar zău că merită spuse şi ale mele aici, altfel ajungem ca unu şi cu unu să facă - să zicem - nouăşpe.

În paralel, Mihai Cernat îl tămîia asemănător pe Emil Cristea, chit că Baticu s-a stropşit la acesta (în viaţă sau ba) infinit mai virulent şi mai subiectiv decît mine, în general, aici...
Dar pesemne la unii e voie, la unii ba, după cum spre Muntele Roz e voie de mers, spre cel Real nu...



Dan Vasilescu nota la un moment dat despre frustrările mele de viaţă.
De văzut vedea bine, dar cred că problema este în a-mi puncta mai ferm ca pînă acum dezacordul în relaţia cu semenii.


II

Apropo de şedinţa de la Casa Schiller, alt subiect de perii (am învăţat vorba de la nea Nae, alături de altele), fu acolo Dinu Mititeanu. Care e în viaţă.
Şi se dădea citatul foarte înţelept din acesta: "Decît să stau într-o zi cu soare la televizor, mai bine pe ploaie pe munte..." Argumentaţia-mi la această zisă merge pe un teren totuşi nesigur, dar tot voi afirma că de acolo, din citat, numai stimă pentru amatorii de tv etc. nu ţîşneşte.. În realitate DM este şi el un montaniard cum scrie la carte, care şi-a rezolvat mergînd pe înălţimi nevoia de a se şti superior celor din jur. Că oamenii... din faţa televizorului, eventual al grătarului de la Gura Diham ne cred cine ştie ce zei atotputernici şi morali, aia e treaba lor...

Am zis ceva naşpa şi o să mă dea Mititeanu în judecată?
Nasol.

Apropo de Dinu, teoretic eu sînt chitit din senin pe el, din nesfîrşita-mi răutate. Din dorinţa ca nu cumva umbra unuia pe munte să-mi amintească de mizerabila-mi nimicnicie.
Totuşi instinctul nu mă înşeală...
Am rămas cu gura căscată la un text de bine scris de el despre Baticu

Asa cum am mai scris, prin '83 sau '84, un infarct l-a obligat sa nu mai urce o vreme „acasa”, la Refugiul Costila. Dar era de gasit aproape in fiecare sambata-duminica pe o buturuga din padurea Munticelului (nu era atunci banca de la crucea pentru George Nechita). I-am oprit acolo din avantul lor, pe tinerii alpinisti clujeni, de a trece grabiti prin fata acelui- „mosulica” pentru ei – devenit apoi Titan, dupa ce le-am spus: „o plecaciune in fata D-lui Baticu!”.

Să te ţii aici respect faţă de tineri! Şi nu oricare, ci tinerii din grupul său - deşi situaţia asta e de discutat... De ce le faci tocmai alor tăi aşa bucurie, de ce umbli doar cu juni (ori cu tipi supuşi din fire)?... Pentru că ăia copţi, independenţi şi în afară de grupul tău pot să-ţi spună "Pardon! glume d-astea fă cu altul!"
Ce glume?
Acuma glumă proastă este şi cum s-a purtat cu tinerii emuli, şi cum ne sînt relatate faptele...

Tinerii treceau cum se trece prin faţa unui necunoscut.
Iar a-i acuza că-l priveau pe vîrstnicul cu pricina ca la un moşulică este o afirmaţie... - nu mai dau caracterizarea!
Ca fapt divers, moşulicii nu sînt luaţi în seamă deloc - că aşa e în viaţă, iar vîrstnicii fură şi ei cîndva fresh şi ignorau pe înaintaşi.

Florin Ştefănescu, 1990

Dacă înţeleg eu bine textul, conducătorul studenţilor clujeni le zice ferm despre o plecăciune, după care moşul devine brusc în ochii ucenicilor Titan. Chestie de banc, deoarece orice lucru impus (tonul lui Mititeanu nu-mi pare altul, i-aş spune chiar sadic, avînd în vedere că aceia nu-l putea contrazice/contra) trezeşte revoltă în ţintă, nicidecum admiraţie sinceră.

Altminteri Mititeanu îi face lui Baticu, tot acolo, pustiul de bine de a-l trece după Cristea, în echipa ce a realizat premiera celor Trei Surplombe:
"...alt traseu celebru, a fost urcat, in premiera, in 20 iulie 1946 de echipa Emilian Cristea, Niculae Baticu, Sorin Tulea, Gicu Nicolescu." Or Baticu notează drept ordine a componenţilor echipei, în ziua trecerii surplombelor: el, Nicolescu, Cristea, Tulea.


Venind vorba de Mititeanu, nu am apucat să răsfoiesc cartea atribuită lui Cuxi Şerban, acum că tot am antrenament de la aceea a "Craiului Munţilor". Dacă aveţi vreo formă electronică a acesteia, faceţi un pustiu de bine şi trimiteţi-mi-o şi mie...
Ştiu că par blasfemiator, sfărîmător de lumi - dar simt din rărunchi destui, că lucrurile nu sînt chiar pe cît ne sînt plimbate pe la nas.
În context, de cîteva zile sînt pornit pe Nicolae Steinhardt. O să zică destui cum că m-am pus eu, nemicul şi gunoiul, cu Marele părinte Nicolae dă la Rohia. Dar eu o ţin pe a mea Şi ştiţi de ce? Pentru că un lucru care e făcut pentru succes la Cele Trei Sferturi nu are cum să nu conţină gogoşi. La greu, mai exact. Căci iluziile de făcut viaţa frumoasă prin definiţie nu au treabă cu... Viaţa, cu realitatea.

Trec peste faptul că lucrarea unui religios nu are cum să nu fie glumeaţă... Imaginaţi-vă c-or fi vreo cinci mii de religii pe lumea asta, fiecare convinsă  că ea e Unica (trec peste faptul că Dumnezeu nu intervine peste astă stare ciudată, îi lasă în acest curat Babilon...). Păi 4999 nu au cum să nu se înşele, iar potrivit unei teorii a probabilităţilor religia creştin-ortodoxă are o şansă din cinci mii să aibă Adevăru' de partea ei.

Cum, v-am stricat seara?
Asta e: ce nu te omoară te întăreşte...

Ce-mi place mie siguranţa lui Steinhart, citez din memorie: "Cum, eşti ateu? Nu se poate, prea eşti vesel!"
În context, probabil în veci voi putea discuta cu vreun prelat fan NS ori măcar un simplu admirator despre lucruri ca acestea (ce frumos predică tipii ăîn sutană la televizir cuvîntul Domnului, cu prezentator de emisiune care îi ridică evlavios mingi la fileu, dar niciodată cu vreun ateu destupat prin preajmă...


PS
"Asa cum am mai scris, prin '83 sau '84, un infarct l-a obligat sa nu mai urce o vreme „acasa”, la Refugiul Costila...."
Eu i-am fost în preajmă şi nu ştiu să fi făcut vreunul. Ba chiar făcea mari planuri, de mers pe văi, spre marea mea încîntare naivă. Voia să doarmă în cort, spre revolta unui cogener şi amic al său din Sinaia, Florin Ştefănescu.

PS2
Nu-mi fac iluzii că cele Trei sferturi se vor îndrăgosti vreodată de genul meu de scrise.

PS3
Staţi să mă laud şi eu, mai exact cu ce am scris despre Baticu: 

articol 1

articol 2
şamd

 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu