vineri, 16 noiembrie 2012

[MUNTE] Viaţă la Clubul Alpin Român



Probabil de un fond de oboseală (inclusiv pentru, inconştient,  a nu fi primit din partea celorlalţi pe măsura efortului depus - orice psiholog ar putea mirosi şi el asta...), preşedintele CAR şi-a anunţat demisia, imediat după recentul Festival al munţilor.



12 noiembrie
Stimati colegi,
Sambata si duminica s-a desfasurat la Caminul Alpin o intalnire de bilant a realizarilor membrilor CAR din acest an denumita putin cam pompos - Festival Alpin.
Au participat tot ca in anii trecuti, cca 100 de alpinisti, majoritatea tineri, dar si veterani ca dl. Paul Fozocos si dl. Nae Jitaru.
Ca invitati speciali ne-a onorat cu prezenta dl. Lesli Fucko si coechipierul lui din premiera de big wall realizata in aceasta de iarna in Cheile Bicazului, care ne-au prezentat si o opera cinematografica de aceeasi valoare,
Mihnea Prundeanu, Pintilie Tiberiu si Manea Camelia ne-au incantat si ei cu ascensiuni romanesti de mare valoare.
Timpul a tinut cu noi si am putut sa ne si cataram, fiecare dupa dorinte si posibilitati.
In general a fost o intalnire placuta si calduroasa, dupa un mic impas legat de taierea curentului electric si remedierea acestei situatii si unele intarzieri si lipsuri la care am fost partas.
In incheiere va aduc la cunostinta demisia mea din functia de presedinte inaintata astazi 12.11.2012 consiliului director. (subl. MO)
Multumesc membrilor CAR si altor alpinisti care au fost alaturi de mine si m-au ajutat la ce am putut face pentru club, imi cer scuze pentru lipsurile si greselile facute in toti acesti ani si doresc sa ne mai intalnim pe munte, la Caminul Alpin si la Pestera Muierilor sanatosi si indragostiti de munte.
       Dan Vasilescu


Pe de o parte, au intervenit pe lista CAR solicitări ale membrilor (mulţumii fără îndoială de activitatea acestuia în fruntea CAR) pentru ca Dan să renunţe la gestul său.

 

 Una dintre ele:

...Sunt in asentimentul lui Mihai Cernat.
Voi incerca si eu sa-l determin pe Dan Vasilescu sa revina asupra acestei decizii.
Pt we-ul urmator ne-am programat o intalnire de sfarsit de sezon la Pestera Muierilor.
Va invit sa participati in numar cat mai mare la aceasta reuniune la care si-a anuntat participarea si Dan Vasilescu si ... poate vor veni ganduri mai bune in acea ambianta pentru presedindele nostru.
Cristi Iacob

Sau:

Consiliul Director al CAR considera inoportuna demisia d-lui Dan Vasilescu din functia de presedinte al Clubului Alpin Roman si il roaga sa revina asupra deciziei avand in vedere obligatiile asumate de Club si programul incarcat din perioada imediat urmatoare.
Consiliul Director


Pe de altă parte, s-a pornit şi maşinăria sitelui paralel - acela moştenit de predecesorii lui Dan Vasilescu, e vorba de Eugen Popescu şi Mihai Pupeza. Precizez din start că ultimii nu văd deloc cu ochi buni activitatea echipei de azi:


 
Eugen Popescu.

In legatura cu ( datorita neplatii facturilor pentru ca nu a fost o simpla pana de curent ) , n-ar fi rau ca membrii CAR sa plateasca o cotizatie putin mai mare si niste donatii, astfel incat ca sa ajunga si pentru plata curentului la Caminul Alpin.
Ai dracului astia de la Electrica, spre deosebire de membrii CAR, nu accepta sa suporte consumurile smecherilor din conducerea CAR.
E totusi foarte curios, cum de un presedinte si-a dat demisia intr-o astfel de asociatie ai carei membri platesc cuminti consumurile lui si nu zic nici pas de ani de zile. Este clar ca presedintele o sa-si retraga demisia ca nu mai gaseste el asa ceva nicaieri. Probabil ca, in conditiile prevederilor statutului CAR el este ales pe viata, singura explicatie tine de legitimitatea ocuparii functiei.
Asta este ca in bancul cu gaina si cocosul - daca stau, o sa creada ca sunt curva , mai bine fug putin si ma fac ca ma impiedic.
O sa mai dureze un pic pana se aduna mai multe mesaje de sutinere si adeziune tovaraseasca. O sa se gasesca destui lingai care sa demonstreze ca numarul pitoanelor batute de el dealungul vietii este direct proportional cu capacitatea de management al asociatiei, iar presedintele nu o sa reziste la aceste rugaminti fierbinti si de suflet si o sa se intoarca sa consume in continuare resursele CAR-ului, de data aceasta cu mai multa legimitate datorata sustinerii maselor.
Cei care, in sinea lor nu au fost si nu sunt de acord cu realitatea, trebuie sa taca in continuare, sa-si plateasca cotizatia si daca este posibil sa faca si niste donatii, pentru ca este nevoie de bani multi care sa sustina consumurile conducatorilor.
Dormiti linistiti, cineva se ocupa de investitia dumneavoastra.


 

 Mihai Pupeza:

 Citez dintr-un alt mesaj a lui Dan Vasilescu, mai nou decat cel de jos, scris ieri pe lista noua:
"Ca organizam Cupa mondiala de escalada pe gheata asta o consider o deviere anormala (a-si zice un fel de cancer) a conceptiei inaintasilor nostri despre alpinism, de care este foarte sa ne vindecam. Din simplul motiv ca primaria Busteni, care a investit foarte multi bani in aceste structuri, si cu care suntem parteneri, ne-ar expedia efectiv din Busteni, cu Camin cu tot."
Pentru a mentine informatiile intr-un cadru corect, recizez ca la demisia mea, stiind pozitia fostilor mei colegi cand se punea problema de munca in folosul comunitatii, nu a celui propriu, am propus impreuna cu Eugen Popescu de-a ajuta ca persoane particulare primaria in continuarea organizarii Cupei. Primaria mi-a adus la cunostinta ca prin angajamentul luat de Dan Vasilescu si Liliana Becea (pt istorici am schimbul de mesaje email), CAR va continua sa asigure parteneriatul......adica ceea ce azi dl. Presedinte numeste "un fel de cancer".
Ciudat poate parea doar ca, aderand la Carta Olimpica, UIAA (in care CAR a incetat sa fie un club activ) are o viziune nealiniata cu dl Vasilescu si incurajaza dezvoltarea escaladei pe gheatza ca disciplina competitiva cu potential olimpic (va fi prezentata in mod demonstativ in 2014 la Soci).
Personal, cred ca interesul celor care conduc azi CAR este strict folosirea Caminului in scopuri personale. "Cancerul" este in viziunea noi conduceri necesitatea de-a face ceva si pentru obste. Parteneriatul cu Primaria n-ar fi o corvoada daca s-ar aplica in folosul clubului. Mai degraba ar fi o sursa extraordinara de oportunitati de dezvoltare, asa cum a fost gandit si initiat in 2006. Tot pentru istorici, detin mesajele email ale dlui Vasilescu in care-si exprima o pozitie opusa celei de acum. Insa, atunci era atunci si sula nu-i ajungea la coaste, efortul mare il faceau altii iar azi este altfel.
Ii dau dlui Vasilescu si o solutie: daca in 2013 organizeaza Cupa la fel de prost ca-n 2012, in 2014 UIAA n-o va mai acorda Busteniului. Garantat! Astfel scapa si de expedierea din Busteni, probabil insa, fara Camin.
Ma-ntreb cu stupoare cata mamaliga zace-n oasele oamenilor bastinasi ca nu se revolta si nu-i iau de guler sau gatlej pe autonumitii conducatori. Mi-o pot explica doar prin lipsa de dorinta de mai bine.

(Regret că nu i-am găsit o altă poză lui Eugen P. - cel din stînga, Dan V. fiind cel din dreapta -, dar nu am la îndemînă de pildă imaginile de acum doi ani, de la întîlnirea veteranilor... În centru, Mihai Pupeza.)


Este momentul la care şi-a dat şi subsemnatul cu părerea:
Văd că brusc s-au înteţit mesajele pe o listă ce se doreşte şi ea a Clubului Alpin Român.
   Un amic îmi cerea părerea asupra preşedinţilor pe care i-a avut CAR pînă azi.

Nu e locul aici şi acum de pronunţat ceva serios (inclusiv ca întindere) pe acest subiect.
Fiecare fu cum fu.
Dar epoca cea mai destinsă şi mai bonomă mi s-a părut a lui Dan Vasilescu.

Legat de tot ce pronunţă doi confraţi pe lista paralelă amintită... 
Ceva e de plîns acolo... Să vrei ceva, cu multă ardoare, şi să te sabotezi tu însuţi prin mijloacele folosite, asta nu poate trezi decît dezolată compasiune.

Dinspre Vechea listă a CAR au venit următoarele, mai exact preluarea unui mai vechi mesaj al lui Dan Vasilescu către Ordean:


Mircea,
In ultimii zece ani de cand sunt si eu revenit in CAR nu stiu ca tu sa fi facut la club o treaba concreta, cat de mica. Idei vad ca ai foarte multe, critici si mai multe, de platit cotizatia iarasi nu stiu de cand absentezi. Ar fi bine sa treci de partea opusa a baricadei, sa te inhami la munca noastra si sa ne ajuti cu ce poti.
Am impresia ca dispui de foarte mult timp disponibil si de o mare frustare relativ la CAR in special si la viata in general.
Foloseste-le pe amandoua in alt mod, mai constructiv.
Dan Vasilescu  


Între Ordean şi Vasilescu, Andrei Beleaua - la Căminul Alpin 2010

Gabi Colea:

M-am abtinut sa ma bag in aceasta cearta intre membrii mai vechi ai CAR, pe de o parte pentru ca nu-i cunosc pe toti cei implicati, pe de alta pentru ca nu am fost prezent la evenimentele si discutiile care au dus la ruptura dintre parti.
Nu stiu cine  a  trimis acest mesaj.

Re-trimiterea si re-aducerea in discutie a mesajului de mai jos mi se pare insa cel putin josnica. Situatia in care a fost trimis era diferita si reprezenta opinia dl/ Vasilescu la acel moment referitoare la dl. Ordean.

Ce se incearca acum? Atragerea dl. Ordean in tabara contestatarilor prin aducerea aminte a unui diferend avut cu dl Vasilescu ... infantila incercare.

  Uffff....

 


Je:
(IG Maurer la odihnă în Elveţia francofonă. I se anunţă un oaspete simandicos. Bătaie în uşă: "Qui est-la?" "Je!" "Intră, Nicule!")


Materialul este trimis de Eugen Popescu - nu-mi trebuie mult pentru a recunoaste stilul.



Ce ti-e si viata asta!
Uneori ea ne pune o oglinda sub nas. Este vorba de situatiile care (ne) dor. 
Asta pentru ca nu sintem atit de tari, de morali, de echilibrati si buni precum am vrea sa creada ceilalti sau chiar noi.
Am revazut mesajul lui Dan de acum citeva luni si, la o adica, acolo e mai ales problema mea. Daca ma irita ceva, durerea arata unde e de umblat in interiorul personal.
Banuiesc totodata ca si domnul presedinte a invatat din acel incident, mesajele sale ulterioare catre mine netradind vreun semn de ranchiuna. Motiv pentru care ii sint recunoscator.
Trec peste faptul ca - dincolo de sportul asta cu a depista dureros ce ne poate modifica - semnalul exterior datorita caruia suferim nu e litera de Evanghelie, in sensul ca lectura lui  presupune destule nuante, cind, cum etc. e scris... Basca relatia cu experiente proprii si neplacute din trecutul indepartat.
Eugen a primit mesajul meu - cel cu autosabotarea, il privea pe el si pe Mihai Pupeza, nefiind scris cu atita rautate pe cit s-ar crede -  si reactioneaza cum vedeti.
Aici am uitat sa va spun ca, pe cit de leu se da Eugen, intre altele nu suporta punct de vedere diferit de al sau. I-ar strica statuia personala pe care si-o doreste - in ochii proprii si ai altora. Din acest motiv eu sint pus la colt, la index, fara putinta de a-mi vedea eventualele comentarii publicate pe lista LUI. 

In legatura cu temerile prietenului Gabi Colea, chiar extremist cum ma aflu nu am ajuns sa fiu tentat a trece asa iute in alta barca... Mai ales ca barca lui Eugen nu e deloc, citez, destinsa si bonoma - deci propice traiului insorit.

 
În loc de încheiereAm reprodus o felie (cu va urma) din viaţa Clubului Alpin Român, la final de toamnă 2012. 
Nu văd nici o tragedie că sîntem cum sîntem.
Poate-mi trădez aici cine ştie ce teamă acută dă moarte, dar ce-i acum în Club denotă totuşi viaţă.
 

PS
Am mai relatat întrebarea mea pusă cîndva lui Alexandru Beldie (1912-2003):
"De ce vă tot certaţi atîta în Club, atunci între războaiele mondiale?"
"De prea mult bine!..."








Un comentariu:

  1. M-au trecut fiorii cand am vazut fotografia din 1939 a Caminului Alpin ! Arata ca un hotel de lux !
    Acum , e o maghernitza nenorocita, si a ajuns in halul asta datorita CLUBULUI ALPIN ROMAN !
    Sa va fi rusine.
    Am fost acolo si in tabara, in anii '70. Arata bine si atunci.
    Acum foloseste exclusiv la sedintele voastre sterpe ! Ar trebui sa vi-l confiste cineva....!

    RăspundețiȘtergere