duminică, 25 noiembrie 2012

UMAN, SOCIETATE Una, alta. 20 noiembrie 2012



Prin viață nu se prea poate merge – oricîte speranțe de auto-sforțoșenie ne-am face - fără iluzii...


Cunosc bine un tip care are impresia că e tare deștept, că va ajunge ceva tare sus, numai că totul este un fum, care acoperă al naibii de neplăcuta realitate că nu e în stare să muncească, cel puțin la nivelul său real. Nu vă spun de cine e vorba, atîta doar că-l văd des, de pildă cînd mă spăl pe dinți (mai contează că nu direct, ci în oglindă?).

Mea culpa aceasta e făcută cu tîlc, mai exact pentru a putea continua complet destins expunerea...

Îmi cad ochii pe un citat din regele Mihai I.
„Lumea de mîine nu poate exista făăr morală, fără credință și fără memorie.”
Îmi pare rău pentru suveranul nostru, pentru care am stimă multă. Dar pînă și dînsul, dincolo de scena vorbelor mari, își execută frumos meseria, care îl obligă să se joace cu așa cuvinte.
Căci, oricît de justificat (și de așteptat, de către susținători, dar și de amatorii de formulări glorioase) i-ar fi demersul, el rămîne o joacă, o încopire de fals, ba i-aș spune chiar de neînțelepciune...

Ce chestie! Să ai nevoie de neînțelepciune pentru a conduce înțelept (adică să oferi ceea ce au nevoie supușii, iar așa termeni plac pînă și românilor republicani!).
Iar dacă pricepi despre ce e vorba iîn propoziție, păi statutul de om în angrenaj, fie și acela social, să te oblige să taci...

Mda, neplăcut...

De ce-s nașpa zisele Regelui?
Păi să fim noi sănătoși, dar de la Facerea lumii omenirea tot ca azi se mișcă. E poveste că altădată a fost mai bine, deja subsemnatul a ajuns să miroasă de la o poștă nevoile interioare care trimit omul spre așa credințe... Viața nu fu niciodată o treabă ușor de suportat, așa că-i de înțeles – la un moment dat ori mai multe momente date – să vrei să ieși din irespirabil și fără speranță... Și atunci mintea încropește iluzia că altădată sub soarele ăsta oamenii fură mai morali, mai cu credințâ șamd.

Pe de altă parte, termenii propuși de monarh sînt discutabili... Ce e aia cu credință? Cînd fu credința respectivă, în scurgerea anilor sub Carpați? Mi-e teamă că aici mi se va oferi mi se vor ofer povești fie și pompoase, cu sătenii în cojoace albe care mergeau la biserică să se împărtășească etc.

De fapt, urmărind mai atent zisele lui Mihai I, s-ar crede că ne aflăm în fața unei perioade sumbre, cînd există riscul ca morala și celelalte să dispară. Care lipsă ar aduce neantul, inexistența lumii.
Așa vorbe au un efect cvasigarantat, căci cîte refulate abia așteaptă să iasă, sub imboldul unor asemenea formulări (pretul, cînd vorbește de iad, pur și simplu dezghioacă o simplă dar insuportabilă groază existentă în sufletul oricărui om, din Samoa în Azore și apoi iar la Linia de schimbare a datei.

Nu mă revolt, nu cer socoteală emitentului vorbelor citate, pur și simplu îmi spun părerea. Și mi-i teamă că nu mă înșel tare..

Aș mai gîndi un pic de ce apelează regele la gesturi de acest tip?
Simplu. Ca să-și întărească poziția, a sa în sine, dar și a instituției, a Casei regale, a familiei sale.
Nu spun aici că Maiestatea Sa nu dorește și binele poporului.
Dar eu unul am îndoieli că-i va și fi mai roz acestuia din urmă în urma acestei frînturi de declarație.

Cînd, cum ar trebui procedat ca să-i fie mai bine românimii?
Mi-e greu a-mi da seama unde e cheia succesului... Nici nu știu dacă există așa ceva... Există poate un curs oarecare, unfluenat de atîtea. Și la care ne putem adapta mai mult sau mai puțin.
Cert este că am tot trecut, ca popor, valuri dintre cele mai diverse.

M-aș feri să dau și sfatul cu învățatul să suportăm ceva mai stoic răul – dacă prin absurd aș convinge hipernaționaliștii și hiperautohtoniștii că n-am suferit noi, românii, cel mai mult sub soare, păi nici așa nu aș putea garanta că ne-ar fi mai bine.


II

O vorbă frumoasă, a lui George Rădulescu, de la "Adevărul":
Dacă ești întreg la minte, nu poți să continui să faci același lucru și să aștepi la rezultate diferite”.

Parcă nu pot fi de acord însă cu Titu Maiorescu, chit că-i posibil să nu ne referim la același lucru: „Păstrează-ți emoțiile pentru lucrurile care merită”. La 2012 cel puin trăiesc cu senzațiunea că emoțiile sînt niște lucruri care îți apar în suflet fără te întrebe. Maestrul criticii e posibil să fi avut însă în vedere gesturile conștiente care se pot porni urmare a unei emoții.


III

Mi-am trădat mai de multișor rezerva cu care privesc scrisele lui Nicolae Steinhardt.
Răsfoind, în căutare de alte înțepături (nu cred că mi-i răutate, cît semnale ale instinctului că respectivul nu-i nici pe departe ceea ce pretinde, ceea ce afirmă ritos alții că ar fi) volumul „Primejdia mărturisirii”,, am ajuns și la alte obiecții.
NS face mult caz de trecerea lui la creștinism... Aici, dincolo de poveștile religioase pe care un om inteligent ar face bine să nu le plaseze cu atîta ușurință sau chiar înfocare (dînd dreptul celuilalt să creadă în ce vrea el sau sp nu creadă), nu pot să nu spun că dacă vreun creștin trecea cu tot atîta tam-tam la iudaism nu ne-ar fi convenit deloc... Să te ții atunci privire chiorîșă din parte-ne!

/.../

Şi mai e ceva, pentru care o să mă alergaţi... EU NU CRED CĂ O MINTE LIBERĂ POATE FI ŞI CREDINCIOASĂ,RELIGIOASĂ... Să fii liberă, iar îm acelaşi să-ţi suprimi (ori groaza de a-ţi contrazice Tatăl) glanda care verifică - altminteri perfect uman - terenul care îi iese în faţă.

Că tocmai plecasem de la citatul atribuit regelui Mihai, uitați altă bucată asemănătoare, unde încercarea de a prosti este ceva mai accentuată:


Tehnica afirmației de mai sus aduce cu aceea a Bibliei. Îi ceri omului să ajungă la o ștachetă undeva la naiba în praznic. Nu e de ajuns să aibă "toate virtuțile", ci trebuie să aibă și curajul. Dar nu oricum, ci neostentativ șamd.
Poate părea un fleac observația mea, dar dați-mi voie ca în fața unor asemenea pretenții să fiu interesat iute ce ascunde respectivul în spatele unei asemenea tirade.
Că veni vorba, veți vedea că în pasaj se cere, dar nu se spune cum ar fi de rezolvat problema.

Pot fi acuzat eu aici de invidie, pentru un Steinhardt care de pildă se pregătea să asimileze o listă nesfârșită:

Cred că şi aici avem omeneasca dorinţă de a ieşi cu ceva în faţă. Mai exact mult în faţă. De care sufăr şi eu altminteri, admit asta.






6 comentarii:

  1. "Nu spun aici că Maiestatea Sa nu dorește și binele poporului"
    De unde stii ca Majestatea Sa doreste binele poporului? Ce ascunde respectivul, adanc in spatele vorbelor?
    De dragul poporului a numit-o succesoare pe Margareta, nerespectand regula monarhica?

    Zilele trecute citai pe aici scrisele lui Argetoianu. In acceptiunea ta omul pare pur si simplu genial, nu-i contesti o clipa adevarurile prezentate. Mie imi pare un soi de CTP al vremurilor lui, insurubat bine in lumea politica (e drept ca nu i-am citit nenumaratele volume de memorii, doar ce ai publicat aici). Din pacate a sfarsit tragic la Sighet in cumplitii ani '50.

    Afirmatia lui Steinhardt despre curaj, insa, mi se pare un adevar indubitabil. Si nu vad sa ceara omului nimica. Spune doar ca "sarea pamantului" este curajul. Nu crezi ca e asa? Ca sa urci pe munte nu-ti trebuie curaj?

    Remarca despre asteptarea rezultatelor diferite facand acelasi lucru provine de la Einstein.

    RăspundețiȘtergere
  2. "De unde stii ca Majestatea Sa doreste binele poporului? Ce ascunde respectivul, adanc in spatele vorbelor?"
    Se poate discuta, cerceta. O fac oricînd cu interes.

    "Zilele trecute citai pe aici scrisele lui Argetoianu. In acceptiunea ta omul pare pur si simplu genial, nu-i contesti o clipa adevarurile prezentate."
    Da, ai dreptate, poate i-ar trebui contestate zisele.
    Spre ruşinea mea, am făcut o proiecţie a persoanei mele în ele, îl cred sincer.

    O să spui că da' de cînd sînt eu neapărat sincer.

    Mmmm...
    În linii mari şi <>.. mie sînt.
    Dar se pot discuta atîtea...

    În lumina unor simple afirmaţii despre subsemnatul, apoi a celor despre Argetoianu: nici nu ai nevoie să minţi pentru a izbi (cu sau fără chef) în ideile mediului.

    Există acolo, în Mediu, în Societate - tratam de fapt la un moment dat povestea asta... - un Ceva de urmat.
    Există oameni care pot şi care cred că pot să procedeze altfel decît în Codul social.
    De la stadiul acela, nici nu mai ai nevoie să minţi - vezi subsemnatul cu Steinhardt.

    Problema este că aşa sincerităţi nu rezolvă neapărat şi toate problemele personale, ce să mai vorbesc de ale naţionale ori mondiale...

    M-aş bucura să fii mulţumit de răspuns, chit că există oricînd destule de vorovit...

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragă prietene Anonim,

    Îţi doresc alde curajul de a pune scrisele tale de mai sus sub propriul nume şi chiar propria poză.

    Nu îţi spun astea pentru a îţi releva ceva sensibilităţi (să nu spun vulnerabilităţi).
    Really îţi doresc aiestea...

    Mie unuia mi se pare aiurea să am ceva de comnunicat şi să nu mă 'arăt'...
    Am şi eu un paznic în minte, dar al tău pare să fie infinit mai dur...

    RăspundețiȘtergere
  4. Si mie mi s-ar parea aiurea sa-mi etalez viata pe net (de aceea n-am cont de facebook, nici vorba sa "frecventez" Hi5, Twitter sau alte alea), dar asta este optiunea ta, nu intra in discutie. Asa ca nu mai psihanaliza cum ca as avea ceva sensibilitati provenite din copilarie (vulnerabilitati) sau ca as avea un paznic in minte. Aici doar comentez niste idei.
    Curaj iti trebuie sa escaladezi muntele, nu sa te arati orisicui.

    RăspundețiȘtergere
  5. E vreo problemă că 'psihanalizez'? Nu văd de ce s-ar teme respectivul...

    În legătură cu pomenitul curaj, păi am şi ceva curaj pentru el.

    RăspundețiȘtergere