vineri, 21 decembrie 2012

/ PSIHOLOGIE, SOCIAL, UMAN / 21 decembrie 2012


I


Mă uit la Mihai Constantinescu, la tv.
În spatele sentimentului meu de iritare, descopăr altele. De pildă de oroare pentru culoarea pămîntie / pe ducă a feței tomnaticului trubadur (omul nu le are cu penibilul, mai sinistru îi e probabil să râmînă cu el însuși), apoi apare simpatie, descoperindu-mă pe mine în el.... Sint către el și brusca simpatie pe care voi fi avut-o pentru vreunul din părinții mei - probabil tata... 



Ce chestie! E preferabilă furia pentru ai mei, pentru părinții noștri, decît compătimirea... Cred că e chestie de conservare. Ești furios pe un tip (încă) puternic și, implicit, capabil de agresiune. În vreme ce un depășit demn de milă te lasă dramatic, tragic chiar – copil fiind – fără reazim existențial. Aha!


II

Văd la tv pre părintele P/.../, mai exact Justinian al Maramureșului... Nu știu dacă e vorba de un Justin la care m-am dat eu recent...



Cert este că mă uit la el și-l miros drept dubios din punct de vedere al înțelepciunii. Indiscutabil gagaristit (am îndoieli, privindu-i figura, că taman la el a suspandat Preaînaltul regulile uzurii biologice), cu idei fixe a la: „De ce vă e teamă?” '”De ispită”. 
La care junii intervievatori, spre oftica mea de frustrat (la care nu se înghesuie admiratorii), cască gura la el. 
Mda... Aici e chestia, oamenii aceia au nevoie de așa arătare – nu se mai pune problema că înșeală sau mai știu eu ce... Omul sfînt ori (dorit a fi perceput ca atare) îi scoate din rahat.

Trec peste oftica-mi de care pomeneam și declar că dumnealor pot viețui liniștiți, însă mica problemă este pretenția lor de a reprezenta (și a ți-l indica ție) drumul cel mai breaz în viață.

La om primă vedere, e tare mișto să simți, să fii convins că ai găsit Calea... Un drăcușor face încă ca divina situațiune să fie neviabilă cît timp nu se lățește peste semeni.
Altfel spus, domeniul ăsta pare să aibă  două componente: să confecționezi un ceva în care să crezi, respectiv neapărat să-i convingi și pe alții. În ultimul caz e greu de spus cît de fudulia de a fi admirat, recunoscut, și cît necesitate absolută a acelei construcții: nu face doi bani (pentru tine) dacă nu e căscată cu gura de alții.



III

Am ieșit prin Obor.
Ajun de Sărbători hivernale.

De ce am sentimentul că lumea bună, care scrie și citește ziare, nu are vreo treabă cu țara reală. Zic asta fără să fac o pasiune pentru ultima, ci pur și simplu descoperindu-i tot mai des existența, amplitudinea acesteia. Și faptul că nu transpare în vreun fel în canalele oficiale. Poate cel mult cînd se pomenește tare pe departe că X a făcut ori are nevoie de ajutor, fără să i se dea poza ori etnia.

Pînă să o pășesc, astă oază de realitate virgină sufletului fin, am dat de cîrdul țigănci plecate la furat prin tramvaie. Semn distinctiv, în afara figurilor accentuat gitane și siluetelor tip balabustă, este haina, fularul aruncat pe mîna stînga. De unde deduc să dumnealor sînt dreptace, bineînțeles și cînd vîră mîna în genți.
Ale altora
Interesant este că asemenea arătăti trezesc un sentiment tare prost orășeanului cît de cît subțire, nu și lumpenului, care aplică scurt doi pumni zdraveni în cîrca celei pe care o vede în fapt. Da, remarcabil spirit civic, chit că în realitate e vorba de altceva, de descurajat un fenomen ce poate acefta inclusiv pe apropiații respectivului.

Amicul Paul, bouquiniste în gura Oborului, are aceleași dure porniri politice. Asta e. La o adică, viața e un lung șir de umilințe. După ce admiteam tipilor gen "România Mare" că descriau binișor natura exactă a celor admirați de mine la 1990, acum - mai ales după prestațiile prezidentului din ultimele zile - admit că el era mai racordat la realitate în ultimii 1-2 ani, cînd îl spurca verbal pe Băsescu.


Revenind la afirmația-mi dintîi, cu România aparte de pe aici (din Obor, cu alternativa Obeur), am ideea mea fixă că ea nu transpare în media curente. Șleahta iganilor cu telefoane de pe esplanada sudică a blocului Bucur. Niște măcelari fără îndoială onești, dar cu figuri de comitagii (sau conaționali macedoneni amenințați crunt, prin cenușa imperiului lor, cel turcesc) de acum o sută de ani, fără mamă și fără tată din punct de vedere social. Plecat cu privirea de la ei, improvizez mental (sună prea savant?) cum or arăta tipii care scot din animalul – poate încă viu, de la abator – intestinele aduse aici la vînzare...

O altă fără mamă... categorie este a vînzătorilor de brazi. N-am idee pe unde stau pînă răsar în decembrie, de pildă aici. or avea și ei căsuțe pe undeva, viață de familie, copii, fete zglobii greu de ținut în frîul antierotic (îmi vine în minte aici un pasaj din „Groapa”, cu palme grele aplicate de capul fmiliei adolescentei în abatere)...
Zău că ar ieși un romanmare, fie și doar la noi, despre cum o duc aceștia, în orele unei zile, în lunile unui an.

Printre toți aceșta, agenții de securitate diferă doar prin uniformă. Același tip uman, aceleași potențiale apucături, doar că a schimbat pentru un ban tabăra... Ochii îi sînt însă tot spre chilipiruri și tras mîța de coadă. Așa l-a obligat viața să fie, pe el și al lui...


În tramvai, un tînăr afumat pomenește în gura mare de scula masculină. După o vreme mă prind că fusese iritat pe persoane în vîrstă doritoare să fie menajate, în vreme ce el, pe cînd avea piciorul în ghips, primise cu mare greutate un scaun în tramvai. Simt că are dreptate, amintindu-mi de fauna numeroasă și fără de vîrstă de urcători pe la prima ușă a vehiculului public. Între care unii mimează o mare durere, pe care pasămite le-ai atins-o din nemenajament intenționat. Însă e doar stratagema copilului comod, care își descarcă acum frustrarea de a nu fi tratat pe naturelul lui...


Tot în tramvai, un afiș contra consumului de droguri. ca de obicei, o capodoperă de pe alături. Atît i-o fi ducînd mintea pe autorii hîrtiei, chestie dublată de necontrol final din partea unei instanțe externe. „Sînt prea rebel pentru a mă lăsa condus!” se pune în gura unui june altminteri departe de mal vivre-le adevăraților doritori de ierburi
Cîrlionțatul ar servi mai degrabă necuvenitele în cauză doar pentru a face în sîc părinților săi - din motive la baza cărora alintul prost e posibil să nu lipsească.
Mă amuz la ideea că afișul, cei care l-au realizat, tare ar vrea să-l conducă ei pe acela, pe milioane ca el – în detrimentul naturalului lor, bineînțeles. Condus, între altele, prin pastile de genul celor vehiculate de afiș. Ori al altora asemenea, privind de pildă ajutorarea bolnavilor de SIDA, al monument de persuasiune...
Pînă una-alta, textul mă trimite cu gîndul la afișele de război reproduse de bravul soldat Svejk... Pariez că funcționarii chezaro-crăiești de la 1914 nu aveau stofă interioară tare diferită de cei de la www.ana.gov.ro...


Feroce argumentație!
Posturile mele par, prin comparație, de un cap-coadă desăvîrșit...

Că veni vorba, interesantă vîrsta asta, 15-25, poate 30, cînd lipsa sensului (altminteri eternă) a sensului vieții ne face să luam în brațe, să punem umărul la tot gelul de acțiuni pasămite umanitare – care maschează deseori însă interese materiale ale altora, eventual lipsa de sens a altuia, mai mare ierarhic... Nu mai țin mintea cum era în comunism cu echivalentele la așa lucruri – Bumbești-Livezeni va fi fost printre ele -, dar societatea actuală, modernă și occidentală, încurajează teribil asemenea lucrări, chit că-s și ineficiente, și false.


Avem nevoie de tine în prima linie...
Între golani există replica: "Te-a văzut mai prost..."

Pînă una alta, e de văzut cîi capătă SIA din dureroasă întîmplare, și cîți și-au făcut-o cu mînuța lor... Dar așa e sub soare, ești arătat mata cu degetul dacă ceri responsabilitate (altminteri termeni cu care se jonglează la greu...) și eventual a ne lua soarta cum e...

Apropo de personajele unor asemenea manifestări, de unde un Puya spurca verbal / dădea la tot cartieru', acum a ajuns reper social:


N-am să  mă lamentez că s-a paradit soțietatea românească, pe care ar fi pătruns-o adînc cam sinistrele percepte ale lumii rap. Doar mă amuză eterna transformare a ființei umane, aceea despre care IL caragiale alcătuia scara avînd la capete hiperanarhist și hiperconservator...
Pe de altă parte, cred că sîntem toleranți cu asemenea oameni, cu asemenea glisări și pentru că ne știm pe noi înșine ce poame eram în prima sau a doua tinerețe...


Altminteri, n-am apucat să mă dau deștept în privința ultimelor alegeri...



(Domnul e probabil unit și el împotriva pauperității și, implicit, a foamei...
Tanti Viață, tare plictiscoasă ai fi, în calapoadele cărților cu pretenții de moralitate!)


Pînă să mă dau..., constat că am temperatură: nu doar lumea Oborului, dar și aceea românească îmi deschid o aproape infinită fațetă mai puțin cunoscută a realității. Mai săa ducă nu pic cu plăcerea explorării abruptului Bucegilor...
Rousseau spunea oare: "Alergînd după plăcerile care fug, pe pierzi și pe cele care rămîn..."

5 comentarii:

  1. Sub poza scrie ca esti inteligent (ai scris singur de fapt).......Puteai sa pui si tu una mai putin gogonata, cum ca esti extraterestru sau tanar si frumos.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu pricep neam de ce mereu te ofuscheaza pretentia unora de a-ti arata "calea" de urmat.
    Daca ai propriile convingeri, tratezi cu indiferenta pretentiile, ori asa numitele (de catre tine) incercari de ducere cu preshu'.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vezi tu, fiecare avem sensibilitățile lui...
    Rănile lui. Locurile pe unde unul mai puternic a tooot mers, deși nu am vrut (probabil am și țipat), iar acolo ne deranjează acum pînă și adierea vîntului.

    Pe tine de pildă te deranjează minciuna mea cu pretenția de inteligență din profil blog.
    Pe mine altele, între ele cele punctate mai sus, în postul propriu-zis.

    Apoi, la 'propriile convingeri', situația e mai nuanțată. Ai să vezi că - un exemplu - preoțimea, ortodocșii au convingeri ferme, dar asta nu-i împiedică să nu înghită deloc (și sonor) pe cei cu opinii diferite de ale lor.
    Stau și meditez totodată că tocmai un prezumtiv tip fără convingeri nu se ofuscă de ce-i trece pe la urechi, în lume.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ar fi fost bine sa fi scris "Anonim 2" la comentariul meu. Pentru ca pe mine nu ma deranjeaza ce scrii la profil blog acolo. E treaba ta, scrii ce vrei.
    Si iarasi nu pricep cum ii dai inainte ca "probabil" cand erai copil te tot calcau in picioare cei din familie. Chiar asa de fragil erai? Ti-au croit ei drumul in viata, pas cu pas, pana ai ajuns sa te descurci singur? Aveai alte planuri si a trebuit sa cedezi vointei lor? Doar asa s-ar explica dispretul tau pentru orice fel de autoritate, sau impresia ca ailaltii vor mereu sa te duca cu preshu.
    La multe pareri despre lumea inconjuratoare sunt de acord cu tine (in postul asta, de exemplu), dar cand vine vorba despre explicatiunile psihanalitice ma opresc :D.

    RăspundețiȘtergere