marți, 18 decembrie 2012

/UMAN, SOCIAL / De toate, 29 noiembrie 2012





 Intro
Viața noastră este ghidată în bună parte de sarcinile sociale. Serviciu, familie, obligații sociale. Pentru că asemenea mișcări nu ne sînt deseori naturale, le compensăm cum putem, prin destindere, dar și prin alcool and co.
Ultima categorie, a compensărilor, cred că poate cuprinde și tentativele de a ne dezumfla tensiunile existențiale. Între altele, aici simțim nevoia să ne dăm importanți, ca încercare de a simți că stăpînim situații, oameni – iar astfel realitatea.
În lumina ultimelor pomenite compensații, subsemnatul se leagă de una sau alta, de faptele sau zisele altora. Așa devine inclusiv dumnealui important, ba chiar foarte important, cîtă vreme țintele nu sînt luate chiar de pe drumuri...
Totuși.
Unele lucruri poate merită discutate…
I
Cîțiva oameni de fotbal sînt entuziasmați (la un post TV) de zisele lui Ianis Hagi, intervievat după un recent meci al naționalei Under 15. Că ce frumos grăiește puștiul (eu unul am avut oroare de vorba asta, mai ales că echivalentul pentru vîrsta coaptă ar fi totuși Moșule / Babacule! Iar pentru etatea de mijloc s-ar găsi de asemenea apelări în ton, de genul Măgar de jug).
Și cum l-a suprins cineva pe Ianis acum cîțiva ani, la vila familiei, bătînd de unul singur mingea la perete…
Uf. Iar ajungem la vorba aia: vrei frumos, uită-te în cutare direcție… Deseori frumușică plus curățică, ca orice lucru aranjat de omul ce așteaptă musafiri simandicoși. Vei real, privește în cu totul altă parte..Ianis bătea mingea de unul singur pentru că simțise instinctiv de foarte devreme cum se ajunge în Rai. Jucînd bine fotbal.
Raiul fiind situația unui tată adulat de o țară întreagă și stimat din plin în afara granițelor.În același timp, vorbele copilului erau alcătuite (vă rog să mă credeți pe cuvînt) din expresii cam bombastice, preluate din vocabularul adulților. Deci neverificate, neadaptate firii reale a tînăruluiAici ne putem imagina cum vor fi sunat detaliile momentului furnizate de Ianis amicilor de-o vîrstă – pariez că… deposedate total de solemnitatea ieșirii televizate, bașca aprecieri juvenile despre maturi. Căci asta e vîrsta, cea reală…
Altminteri, Ianis va ieși probabil un om la locul lui, nici nu se putea altfel într-o familie de macedoneni… Mda… Macedonenii… Disciplina, firea lor deseori lăudată și în unele cazuri hulită (să zicem de o nevastă din afara minietniei) se trage din condițiile vai de steaua lor în care au trăit, la sute de kilometri de trunchiul principal al cosîngenilor (nu puteam sune Nația, deoarece a apărut istoric destul de tîrzior…)
II
Un stil gazetăresc care va asigura probabil și multă vreme de-acum înainte succesul de public este acela patriotic și hei-rupist. Inclusiv în gazete serioase.Un Mihnea Măruță, redactor-șef la „Adevărul”, ne explică de ce Vreau să-mi crească copiii aici, în România adică.Nu știu dacă dl gazetar rîde șmecherește pe cînd lovește tastele computerului pentru textul său ori e sincer. Cert este că – în ultima situație – mintea urmează niște cărări cognitive bătute: ale unei anumite atitudini sociale generale – ce ne va aduce izbăvirea, respectiv mîna mîngîind pe cap elevul debitînd așa slogane. Căci, pînă la urmă, a recita poezii din aceeași gamă a adus întotdeauna aplauze, vorbe mari, citare pe școală, liceu, unitate militară samd.
Să-mi spuneți unde greșesc.
… Se ivește însă o problemă,  deloc simplă.Nu-s om care să țipe de iminente catastrofe și nici nu reclam o purcedere chiar de azi la îndreptarea de situații sociale convenite drept nefericite. Dar poate e sănătos să ne uităm un pic mai atent în jur.La 2012, în buricul Bucureștiului totuși, un candidat parlamentar vine cu versuri de grădiniță, cuprinzînd „Vrei să scapi de clan / Votează Pelican”. Nu am nimic cu un fost comentator sportiv, dar nu pot să nu sesizez nivelul.
Iată și alte mostre ale vieții noastre politice:
DSCF3707
DSCF3709
DSCF3708
DSCF3710
_DSCF3713
_DSCF3712
Iar la modul general, o majoritate a electoratului basculează spre o tabără despre care fără îndoială simte cîți bani face (de ce bănui că e vorba de o răzbunare pe cei care nu i-au asigurat trai de huzur?).
Or.
Am mers niște ani, niște decenii pe anumite formule. Pe anumite idei. Pe vorbe mari din categoria:
De fapt, vreau să-mi cresc copiii în România pentru războaiele străbunicilor, pentru puşcăriile bunicilor şi pentru şantierele părinţilor. Pentru că sacrificiul e singura şansă şi unica noastră legătură în timp.
http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/mihnea_maruta/De_ce_vreau_sa-mi_cresc_copiii_aici_7_814188576.html
Înțeleg că dau nemaipomeniiiit la inimă. Că am fost educați în a vedea asemenea fraze ca trăgînd după ele succesul, minunea.
Dar le-am folosit de zor, de la un Carol I încoace cel puțin, și rezultatul este cel care se vede.
Presupunînd că v-aș convinge vreodată de desuetitudinea unor asemenea formule/gesturi, o să mă întrebați ce punem în loc. Și nu am ce să vă răspund aici. Știu doar că vechiul, umblatul drum nu duce nicăieri, mai exact duce în zona unde nu spunem pe nume lucrurilor, unde albul nu e alb șamd.
Îl las totodată pe dl Măruță să se sacrifice pentru a nu mai exista în jur… sacrificați. Prefer să mă adaptez, în sensul filozofic: dacă aiasta e realitatea, scopul ni-i a rezista cît mai destins în acel rahat inevitabil – într-o bărcuță care poate rămîne totuși deasupra mării. Mi-aș dori să-l revăd pe dl editorialist peste 30 de ani… Cum? Dacă și subsemnatul, acum 30 de ani și pă sincer, nu era cumva optimist șamd. Nu, fie și pentru c-am avut bafta – la capitolul în cauză – al unui comunism ce părea instalat etern. Da, iluzii să fi avut de la 1989 la 2004. Dar niciodată cu așa vorbe.
Asemănător dlui Măruță îi este un coleg de redacție, care își asigură bunăstarea interioară (sînt convins că e sincer) prin ideea că lumea românească era foarte la locul ei în Interbelic, dar că venit-a buldozerul comunist și a distrus minunăția…:De la meşteşugarul priceput şi înstărit, până la universitarul respectat pentru anii dedicaţi studiului, societatea românească a pierdut o sumedenie de categorii intermediare. A scăzut până şi nivelul florăresei din colţ, care cu farmecul său de altădată te făcea să mai cumperi ceva de un pol. Despre cei care vând în piaţă (ţărani nu mai sunt demult), ce să mai vorbim? Şotia şi ironia fină au fost înlocuite de sudalme, iar clientul nu mai este curtat, ci dispreţuit.Comunismul a dat ţara în stăpânire mârlanului, iar acesta s-a clonat cu o viteză aiuritoare. Calculul a fost simplu: cu mârlani infiltraţi pe unde trebuie poţi să intimidezi, să manipulezi şi, în final, să controlezi un popor. „
Înțelegi de aici că nu era picer de mîrlan înainte de venirea bolșevicilor – or, chit că ne prinde al naibii de bine iluzia contrară, nu e nimic nou sub soare. Vezi „Groapa”, vezi Argetoianu. Iar despre universitari, nițel studiu nu strică. Pe de o parte, mafii, coterii fură de cînd lumea românească (vezi „Falanga”, reclamată de un Șerban Țițeica, la 1937). După cum lume cu minte stimabilă trecea fără mare jenă de la jocul democratic la dosul lui Carol II, apoi la comuniști. Sadoveanu. Ralea. Cezar Petrescu. Șamd.
III
Cristian Tudor Popescu se dovedește buldog la cracul lui Băsescu.
Multe argumente sînt rezon, dar mă dau binișor înapoi la expresii gen:
Dacă astă vară Traian Băsescu a fost laş şi mincinos, combinând trucul ordinar al boicotului cu cvorumul înfipt de CCR pentru a rămâne în funcţie, ce ne anunţă acum că are de gând să facă ţine de altă trăsătură a personalităţii sale, aceea de a fi un scelerat.”
(Bineînțeles, imediat mai jos îl acuză de Băsescu de atac la persoană…: „A trecut la atacul la persoană: Ponta n-are soluţii, nu poate fi numit. Putea să spună despre Ponta că e un plagiator- lucru perfect adevărat, aşa cum n-am obosit să fiu de părere- că e cel care l-a omorât pe procurorul Panait sau că e prea înalt şi are o nevastă prea blondă. Sau că e copilot.
Am devenit curios ce e în spatele atitudinii lui CT Popescu.Și mi-am permis să comentez, poate nițel la per tu (de parcă el cine știe ce exemplu de urbanitate ar fi…):Oare de ce te irită, de fapt, Traian Băsescu? Am sentimentul că în interior ai vrea să fii tu cel mai mare în împărăţie… Sau, mai exact, crezi că eşti cel mai cu moţ dar nu ţi se recunosc meritele.
Altminteri, nu e nici o tragedie, au alţii păcate mai mari, subsemnatu’ de pildă.”(Legat de disprețul ucigeaș afișat de CTP, mai să uit că așa atitudine are la origine exact același lucru, dar de la altul spre emanatorul, spre năpăditorul de azi… Pînă să stuchească azi nonverbal spre alții, marele gazetar – la vîrsta pantalonilor scurți – va fi fost el însuși luat dur în tăbarcă de vreo bunătate de apropiat matur…
(Cum, să las proiecțiile și să-mi văd de propria persoană?Rezon!)
**
E readusă la rampă vorba lui Țuțea (probabil nici ea la prima mînă…): „În afara slujbelor bisericii, nu există scară la cer”.Cine nu cercetează poate crede orice… Dar eu nu văd de ce mi-ar trebui un intermediar, și ăla de calitate umană tare îndoielnică. Aceasta din urmă se vede, mîna divină mai puțin.Într-adevăr, vizibilă este aplecarea pozitivă unei mari părți a societății românești pentru ale bisericii, dar nu văd de ce aș intra în acea horă, cînd mie simțurile (lăsate tot de la Dumnezeu, vorba lui JJ Rousseau) îmi spun că nu pe acolo e calea de a-mi explica ce e în jur…Bineînțeles la Țuțea o să vezi în veci expresii gen „Mie unuia mi se pare că…” Omul e sigur pe el, iar asta probabil i-a atras destui fani, grăbiți să fugă sub umbrela ideatică a cuiva aparent puternic.
Românii sunt un popor foarte complexat. Au complexe de inferioritate faţă de străini şi, în acelaşi timp, au şi strategia compensatorie cu manifestări de superioritate, prin care să anuleze complexele. De exemplu, spunem că suntem mai leneşi decât occidentalii, dar mai inteligenţi. Mulţi români gândesc că neamţul e mult mai ordonat, mai disciplinat şi mai eficient, dar că românul e mai deştept. Alţii continuă raţionamentul: „degeaba suntem mai inteligenţi, dacă nu punem în operă inteligenţa noastră”. Rămâne totuşi satisfacţia că suntem mai inteligenţi decât ceilalţi… Ceea ce bineînţeles că nu e adevărat, că nu suntem nici mai buni, nici mai răi. Aştept momentul în care românii să se normalizeze şi să nu mai dramatizeze aşa de mult raporturile cu străinătatea. Apoi, nu-mi place toată aproximaţia românească, lipsa de rigoare. Românul le face pe toate într-o manieră improvizată. Şi nu respectă regulile. Avem reguli, dar degeaba, că nu ne preocupă decât cum să le ocolim, cum să le exploatăm în folosul nostru./…/ România e o ţară imprevizibilă. Occidentul a încercat să construiască o lume raţională, organizată, previzibilă, iar românul nu-şi prea găseşte locul într-o asemenea lume. Asta pentru că suntem o societate întârziată, avem o întârziere istorică. Asta zic şi-n carte: istoria noastră începe practic în secolul al XIV-lea, odată cu întemeierea Principatelor, or asta e extrem de târziu chiar şi în comparaţie cu popoarele din jur, nu mai vorbesc de cele occidentale. Deci am avut un start întârziat. Apoi, au fost tot felul de dereglări şi de rămâneri în urmă care s-au tot acumulat. Apoi s-a ajuns la comunism. Noi spunem că e de vină comunismul pentru situaţia în care suntem azi. Bineînţeles că e aşa, dar comunismul e mai de vină la noi decât în alte ţări, pentru că s-a aşezat pe un teren care era la rândul lui insuficient consolidat./…/ Atunci a fost o viaţă intelectuală de bună calitate în România. Însă, dacă te uiţi la statisticile vremii sau la recensământul din 1930, vezi că România interbelică e ţara europeană cu cea mai mare natalitate şi cu cea mai mare mortalitate (ambii sunt indici de întârziere) şi, în plus, cu cea mai mare mortalitate infantilă. E ţara europeană cu cel mai mare procent de analfabeţi. Ţara unde, din populaţia alfabetizată, doar 10% depăşeşte linia claselor primare. Deci aproape toţi românii erau fie analfabeţi, fie absolvenţi de doar câteva clase primare. Şi din punct de vedere economic, România era tot printre ţările de la coada continentului.
Apropo de complexe…Nu știu dacă de ele ține situația de mai jos, dar e de luat în seamă.Denumirea de azi a clasicului Spital militar central: Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila”. Nici dr. de la Carol Davila nu l-au scăpat.
Fostul Muzeu și doar atît al Satului a devenit național, plus numele lui Dimitrie Gusti.Muzeul militar din București, aud la relatarea audio a paradei de 1 Dececembrie, este și elnațional, bașca Regele Ferdinand.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu