vineri, 18 ianuarie 2013

/PATRIOTISM/ Privind în jur, 18 ianuarie


Am privit am cîtă lume binevoiește să dea click pe posturile subsemnatului. La penultimul, după vreo două zile, fură vreo 14.
Paișpe.

Asta e.
Cred voi merge însă înainte, pe ceea ce eu consider a fi muchie de cuțit (nu vreuna eroică, ci pur și simplu plasată între hăurile lui a mă crede tare deștept, respectiv a tăcea de tot, cînd mi se pare mie că împăratul nu are hlamidă, ori chiar nu are nimic pe el...).


I

Frazele care dau bine la suflet.
Dar care au legătură doar cu necesitatea noastră de a ne asigura cu orice preț - sub norii acestei lumi ciudate - confortul necesar pașilor noștri de zi cu zi...
Că dau bine e una. Dacă însă le-a pronunțat și vreun nume mare - decretat ca atare de mulți și din fraheda noastră copilărie -, cu atît mai greu poți pentru ca să ridici două degete că posezi totuși o obiecție legat de ele...

Eminescu, văd și eu pe un colț de net, scrie la un moment dat un articol cu titlul
"IUBESC ACEST POPOR NENOROCIT CARE GEME…"
Mie din start aici mi-i o problemă (a Luceafărului poeziei românești, barim la momentul acelui material). Nu există popor cu însușire comună, ci bucăți ale acestuia. Iar dacă îl tratezi in corpore, deja te înfățișzi drept tip la o tribună măreață. Politică, naționalistă șamd.
Tot trezindu-mi beculețe roșii este pretenția că el geme. Și iar bănui că cineva dorește să mă dea gata cu demersul său gazetăresc, sau barim uman...

Cum vine aia uman?
Păi conferențiarul ine să dea gata că nu mai poate de grija poporului în sine, că e foarte atent la un pretins gemet (se înțelege, de durere) al acestuia.
Cînd nu ține să-și facă direct bine în adîncul sufletului (satisfăcînd cererea înalt-socială de a nu dormi sincer de grija celorlalți), oratorul de așa vorbe vizează posturi mari în societate, ceea ce denotă iar o gaură în interior de umplut.
O să spuneți că iau eu lucrurile excesiv de psihologic, dar ce să fac, dacă ele chiar așa stau, în cheia acestei discipline?

După care, purcedînd la ideea de gemut a unui popor sau individ, se pune problema ce face acela pentru a nu suferi... Ziceți că el nu mai face, pentru că veneticii, popoarele migratoare, acțiunea Satanei l-au muiat cît să nu mai miște?
Sau face, dar aceiași stau în cîrca lui cît să zacă istovit și sufocat?
Hai să fim serioși, că prea miros lucrurile a demers de copil, ba încă și leneș... Și căruia i-aș putea acorda înțelegere, dacă nu ar încerca să mă ducă cu preșul...

Bon. Hai și la articolul în sine!...
Eminescu fiind autorele, dar noi fiind cartezieni, ce verifică ce li se pune sub nas, fie acestea avînd și un cor de lăudători (al scriselor!) în preajmă. Sublinierile îmi aparțin, mie neînsemnatului și ticălosului din leat 2013...


Ce să vă spun? Iubesc acest popor bun, blînd, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi rezbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui neci prin gînd nu-i trece, iubesc acest popor care nu serveşte decît de catalici tuturor acelora ce se-nalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri.

Pe fruntea [lui] străinii scriu conspiraţiuni şi alianţe ruso-prusiene, pe seama lui se croiesc revoluţiuni grandioase ale Orientului a căror fală o duc vro trei indivizi, a căror martiriu şi dezonori le duce poporul, sărmanul. Aţi făcut din o parte din oraş tirana celorlalte cinci părţi ca s-aveţi alegători pe sprînceană, aţi scumpit hrana de toate zilele ca s-aveţi alegătorii voştri, ca în urmă acei puţini alegători să vă dea dreptul d-a vă croi diurne şi d-a împovăra într-un mod nemaiauzit în România.

V-aş fi iertat să vă serviţi [cu] neonestităţi personificate, cu faliţi declaraţi, cu furi cunoscuţi de lume, cu nulităţi egale cu bestia, ca să ajungeţi la un scop, dar să vă serviţi cu aceste maşine oarbe ca [să] nu ajungeţi nicăiri — asta n-o pot înţelege ; pentru ca să vă retrageţi în faţa unui care după voi nu are încrederea ţărei – asta iar nu o înţeleg. În faţa unificărei patriei noastre sfîşiate, sîngerînde, vă iertam chiar crima paricidiului, dar să ne omorîţi puţina încredere ce o aveau puterile în noi, garanţia esistenţei noastre naţionale, pentru a nu ajunge nicăiri – asta e crud. Apoi ne-aţi jucat guvernul în mîna unor oameni dintre cari unii nu au doar alt merit decît că sînt sămînţa urdorilor Fanarului sau alte cunoştinţe decît să facă fluturi de hîrtie şi să… tacă.


Eu unul, Ordean, nu cred în putința noastră, acelor care alcătuim un popor la un moment, de a schimba mersul, ruta nației... Avem o bărcuță mititică, pe unde și sub un cer nu o dată adverse, iar ce ne rămâne este să ne echilibrăm cît mai bine coaja de nucă. Bineînțeles că dacă vii cu așa constatare sub nasul compatriotului, o să te urască, deoarece îi risipești bruma de speranță că lumea nu e așa nasoală, iar în paralel el face doi bani, în concertul natural de care am pomenit.

În context, al putinței de  schimba cursul nației, mă uit un pic în istorie și parcă nu am văzut  - dacă tratăm barim serios chestiunea - asemenea macaje vitejești (mă refer la efectul vreunei inițiative vitejești). Am văzut în schimb tot felul de plîngeri; de lamentări că altădată lumea era mai bună, mai glorioasă decît în prezent; de planuri să facem și să dregem, pe care nimeni nu stă să le verifice peste un an sau doi dacă avură vreun rod în direcția propusă.


Închei cu o presupunere mică de tot...
Dacă îl iei pe jeltul (de către Eminescu) și-l pui în locul hulitului personaj de la putere, va proceda la fel.
Pentru că este om.


II

Caragiale, cam în aceleași vremi - într-o scrisoare către Alex. Vlahuță, stă ceva mai bine cu picioarele pe pămînt:
(material care a fost supus aten'iei pe Facebook, la această adresă)

"Frate Vlahuta, 
De ce sa ne facem spaima si inima rea degeaba? La noi nu e nici mai multa nici mai putina stricaciune decât în alte parti ale lumii, si nici chiar nu s'ar putea altfel.

Calitatile si defectele omenesti sunt pretutindeni aceleasi; oamenii sunt peste tot oameni. Limba, costume, obiceiuri, apucaturi intelectuale si morale, religiuni - precum si toate celelalte rezultate ale locului unde au trait, ale împrejurarilor prin care au trecut - îi pot arata ca si cum s'ar deosebi mult cei dintr'un loc de cei dintr'altul; ei însa, în fundul lor, pretutindeni si totdeauna sunt aceiasi. Nu exista pe pamânt speta zoologica mai unitara decât a regelui creatiunii. Între un polinezian antropofag si cel mai rafinat european, alta deosebire hotarâta, nu exista decât modul de a-si gati bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rau, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai asa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toti sunt la fel. Zi-le oameni si da-le pace!

În continuare, ILC opinează asupra cauzelor pentru care poporul român este cum este, subliniind inclusiv că la baza configurației noastre stau vicisitudinile istorice ...:

Asadar, sa nu ne mai facem inima rea si spaima gândindu-ne ca lumea româneasca ar fi mai stricata decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefacut înca; nu e pân'acum dospit cumsecade. E înca nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frânta; înca nu crede în dreptate; înca nu poate scoate din sânu-i pe cine sa-i poata comanda; înca nu stie de cine sa asculte - fiindca nu are deocamdata încredere în nimeni... Fript cu lapte, sufla si 'n brânza. N'a ajuns sa cumpaneasca bine ceea ce i se pune împotriva; si astfel înca nu întelege ca în mâna lui ar sta sa-si îndrepteze soarta si sa dispuna apoi de 'ntregul de ea - precum e drept si precum are sa si fie odata. În fine, nu are înca destula îndrazneala sa-si rafuiasca socotelile cu "binevoitorii lui epitropi". Dar cu vremea, trebuie sa vina si asta; trebuie sa vina si întelegerea fara de care nu poate fi o natiune sigura de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.

Caragiale nu se oprește aici pe panta a ceea ce - consider eu la 2013 - ține de un naționalism cam primitiv... Caracterizat inclusiv de inferioritate față de alte popoare...
Să fi fost ardoarea generală a momentului deasupra inteligenței?

Românii sunt astazi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una si aceeasi limba (nu ca s'o laudam noi), extraordinar de frumoasa si de ... grea, având un mod de gândire deosebit al lui, o comoara nepretuita de filosofie morala, de humor si de poezie - cu atât mai originala avutie cu cât este un amestec de mosteniri si de dobândiri antice, grecesti, slave, orientale si altele, pecetluite toate cu netagaduita lui nobila pecetie romanica, latina, care-l arata bun si netagaduit stapân al lor. Din aceasta stapânire seculara a lui rezulta si puterea nebiruita de asimilare a acestui popor, ce înca d'abia pe departe încep a-si simti importanta în lumea europeana. Si de aceea, este asa greu de 'nteles teama ce o au unii de "înstrainarea neamului românesc", "de alterarea spiritului national", de... "pierderea românismului"! Sa se piarza neamul românesc! - Auzi dumneata! ... Dar sa ne temem ca are sa se prapadeasca, sa se piarza, asa de azi pe mâine, pâna nici nu s'a ridicat înca bine 'n picioare, un neam de zece milioane!... De ce?...Fiindca un Fanica oarecare, sec, n'are destul respect pentru antemergatorii progresului nostru cultural?... fiindca un mutunache maimuteste apucaturile si tonul de boulevardier parisien?... fiindca inteligente tinere îsi risipesc zadarnic vremea în a critica, în loc sa si-o întrebuinteze în a face mai bine decât au facut aceia pe care îi critica?...
/.../

... Sa se prapadeasca neamul românesc? Dar întoarca-se Oltul si Muresul de-a'ndaratelea catre obârsia lor în creerii muntilor Cicului, neamul românesc tot el, neam românesc va fi, lucrând cuminte, asteptând cu rabdare vremea când sa dea si el culturii si civilizatiei europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat pentru asta de Pronia cereasca - fiindca oricum ne-om învârti si ne-om rasuci noi oamenii, legile care stapânesc mersul omenirii tot în mâna Proniei ceresti sunt si trebuie sa ramâna; caci a puterii acesteia nepatrunse de noi este si omenirea o aratare. Fie data în omenire parte cât mai frumoasa si neamului românesc! 

Dumnezeu sa te tina în sfânta lui paza! 
Al tau vechiu, Caragiale"




Si vous grattez Caragiale, vour trouverez le Roumain vert?

Subiectul e de urmărit...


Cît și acela al interesului său religios (deși, poate din start poate fi luată în vedere o bipolaritate a la Eminescu, cel religios dar semnînd totodată "Împărat și proletar").
De luat în seamă este și o scrisă cu paharul alături, nu că asta ar fi un păcat, ci pur și simplu indică ce avem mai la adînc, mai la ferit...

Asupra subiectului scrie, echilibrat nu doar în ton, și dl Ovidiu Iancu, în "Portret de patriot român".
Si vous grattez-ul...nu-i rău de păstrat în bandulieră în această lectură, unde autorul îl declară la un moment pe Caragiale drept patriot absolut. Ori e o metaforă care îmi scapă mie...
În general eu unul nu sînt de acord cu afirmația:

"Caragiale este patriotul absolut şi pentru că el ne oferă soluţii. Cum ne vindecăm de patetism, cum ne redobândim luciditatea, cum îl facem pe Caţavencu să se retragă în hruba propriei sale mediocrităţi? Prin ironie, prin constanta, nemiloasa şi inteligenta ironie. Asta e lecţia dramaturgului..."

Nu cred că ce oferă ILC sînt soluții, poate și pentru că privesc în cheie diferită: nu țin să caut soluții pentru că nu văd, nu-mi pun din principiu problema unor posibile schimbări voluntare (din interiorul poporului sau de alături). Poate este aici și efect al psihanalizei, care îndeamnă să iei lucrurile cum sînt chiar și atunci c
înd intenționezi să le schimbi.
Bașca ideea-mi că umanitatea, sau măcar bucăți importante din ea,  nu s-a schimbat cînd au vrut-o oameni sau grupuri. Ori a sfîrșit prost din așa demers, vezi Franța napoleoniană - chit că ideile, nostalgiile legare de acea epocă leagănă plăcut azi multă lume...


Completare la un post precedent

Asta e, pornind tot de la starețul Justin Pârvu...
Lumea nu e ce pare sau barim ceva mai complexă decît vrea mintea noastră...
Dau de o stire.
Găzduită de  dl Iuliu Orban, presedintele Asociatiei de Asistenta pentru Consumatori... Care găsește suficient de interesant să-și anunțe vizitatorii, cititorii, prietenii siteului despre existența unei plîngeri penale.

Depusă de altă formațiune cu nume frumos, Civic Media.
Mimez că nu știu cine o animă și îi fac o vizită, pe net. Grafică plăcută, modernă. Imagine de fond inițială, plăcută, de apreciat - chit că nu pun botul la ideea de uscăciune a momentului istoric, la care trebuie să ne încredem în mugurii viitorimii...

Cînd ajung la Despre noi, mă liniștesc iute. Ba mintea îmi fuge la grupările civice avant la lettre pe care le pomenește Caragiale (cu seriozitatea aferentă) prin schițele lui.
Care manifest aduce grozav cu stilul de gîndire tip Justin Pârvu.

Urmare, cel puțin personală: voi trata pe măsură trecutul și prezentul (foarte posibil și viitorul, cu lipsa de speranță a unei schimbări - nici nu mai contează dacă în bine sau rău...). acrreala, agresivitatea și obsesia unui gen de idei sînt eterne pe la noi, cel puțin de pe la un 1850, de cînd am apucat să mai citesc șieu una sau alta...

Revenind la plîngerea depusă de Civic Media (și semnalată fără îndoială pozitiv de comilitonii de la AAC amintițimai sus), e lesne de observat că și aici are loc închinăciune la principiul: Ce faci tu, nu da voie să facă adversarul tău....
Există pe net și în tipărituri luări de atitudini profundiste (egal România profundă) de o agresivitate teribilă. Dați un search, dacă nu cunoașteți deja amploarea fenomenului.

Cînd vreunul (proporția cred că e de 50 sau chiar 100 la 1) folosește patentul în sens invers, lumea bună a naționalismului nostru sare în sus.

"...Semalam ca astfel de Plangeri neintemeiate ca cea a MCA, transmise fara nici un suport real dar cu un mare tam-tam mediatic, pentru a atrage atentie si eventual, fonduri materiale altfel necuvenite, nu folosesc decat pentru crearea unui climat de confuzie si tensiune intre grupuri etnice si religioase din Romania si la denigrarea statului si poporului roman pe plan international, ceea ce dvs, ca organ la Legii trebuie sa sanctionati si ca o actiune de prevenire pe viitor a unor astfel de acte, sarcina care cade si in atentia SRI, organism abilitat pe care va rugam sa il consultati pe aceasta tema.
Va depunem spre exemplu unul dintre mesajele de amenintare cu moartea la adresa Parintelui Justin:

“Moarte borfasului legionar Justin Pârvu !!! (Andrei) 21/02/2011 16:06 N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.”

Va rugam sa depistati autorul acestui mesaj – care si-a lasat toate datele de identificare in serverul Ziare.ro – si sa il trageti la raspundere, declansand totodata procedurile legale impotriva numitului Marco Maximilian Katz, autorul instigarii la violenta si a denuntului calomnios care a slabit sanatatea Parintelui Justin Parvu, la cei 92 de ani ai sai.

Nu vrem sa ne gandim ce s-ar intampla daca aceasta stare se va accentua..."




3 comentarii:

  1. " neam românesc va fi, ... asteptând cu rabdare vremea când sa dea si el culturii si civilizatiei europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat pentru asta de Pronia cereasca..."
    Muuulta rabdare i-ar mai trebui neamului asta romanesc pana sa vina vremea aia.
    " cum ne redobândim luciditatea, cum îl facem pe Caţavencu să se retragă în hruba propriei sale mediocrităţi? Prin ironie, prin constanta, nemiloasa şi inteligenta ironie. Asta e lecţia dramaturgului..."
    Hehee, de unde atata ironie... ca saracu Mazilu s-a dus de pe lumea asta si altul ca el n-a aparut, din cate vaz eu. Iar Divertisul care mai spala obrazu' s-a manelizat de tot.
    Cred ca de aceea imi place mie stilul lui Andrei Plesu, el ce mai tine steagul sus cu ironia (nu ca ar vrea neaparat sa civilizeze pe careva, ca in bancul cu mamaia care nu voia sa treaca strada).
    Ca o paranteza, nu inteleg de ce te surprindea ca imi place sau nu stilul cuiva. Ai tu alt argument?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Ca o paranteza, nu inteleg de ce te surprindea ca imi place sau nu stilul cuiva. Ai tu alt argument? "

      Iartă-mi memoria..., dar să-mi pasajul unde afirm asta, să-i văd totodată şi contextul.

      Ștergere
  2. Mircea Ordean 14 ianuarie 2013, 23:19
    Nu pot să nu observ, din start, că intervenția ta asupra celor două condeie gravitează în jurul ideii de a (nu) place.

    "Interventia" mea zicand ca imi place stilul lui Plesu si nu-mi place cel al lui Manolescu.

    RăspundețiȘtergere