sâmbătă, 23 februarie 2013

/ LITERATURĂ / Ca'n viață... * Caragiale și Divertis


Trec aproape zilnic prin pasajul pietonal din Piața bucureșteană a Presei...

Locul este precum acea picătură de sînge dispusă pe lamela microscopului - cantitate infimă, dar posedînd însușiri asemănătoare sau identice cu un întreg mediu social.

Doi tipi, nu știu cu ce treabă opriți, discută - totuși, în februarie -  cum era cu manifestațiile în vremea comunistă. De fapt, urecehea mea îi prinde anrenați în intonarea refrenului faimos altădată, "Am cravata mea / Sînt pionier!..." Ce-i drept, nu sînt sigur că ar cunoaște și alte versuri.
Apoi, miniplanurile discuției se succes cu repeziciune. "Cum erau manifestațiile în vremea lu' Ceaușescu...". "Ce-i chinuia pe ăia..,, trebuiau să care aia și aia, toată ziua.. Că știu io...!"

Fiecare intervenție pare delicioasă urechii mele, chit că m-am postat în fotoliul comod al celui care se consideră superior...
Apuc să realizez însă două însușiri fundamentale a două "condeie" fie și diferite întru stil, respectiv moment istoric al producerii... Dar unindu-i umor și încă ceva, asupra căruia voi zăbovi un moment mai jos...


Împreună cu o cunoscută, aveam o vorbă, apropo de diverse adresări din public ce ne ajungeau la urechi: "Zici că-s din Divertis...".
Faimosul grup umoristic se remarca (mai ales în perioada cînd nu își îndesise la saturație aparițiile TV) prin preluarea altminteri naturală și atît a ziselor, a comportamentelor plebei (nu o spun cu răutate, este poate o metaforă fericit cuprinzătoare... În context, o revistă "Urzca" a perioadei comuniste era specializată în a maimuțări zestrea verbală a birocratului).

Ca unul care a recitit în ultima vreme din Caragiale - nu mult, dar probabil cu altă minte - brusc realizez faptul că și umoristul nostru number one și all time practica același lucru aparent simplu... Reproducea și atît alde Miticii, Esmeraldele, Piscupeștii din Belle Epoque-a noastră.

De ce simplu și totuși neurmat de alții?
Păi, nu sîntem simpli pentru că, pe de o parte, sîntem plini noi înșine de propriile clișee, pe care ținem să le aducem la viață, să le și să ne manifestăm.
În același timp, găsim de neacceptat să reproducem viața altfel decît cu clișee - nici nu mai contează dacă ale noastre personale ori cele general sociale. Verbale sau comportamentale.

După cum, nu ne dă prin cap să luăm în serios pînă la a reproduce fără bășcălie (dar nici nu-i ușor de izbîndit...) șabloanele culturale, sociale ale altora, respectiv modul în care acesta mitraliază vorbele, deseori oarecum fără noimă...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu