luni, 18 februarie 2013

/ MUNTE / Solitarism pe poteci și nu numai

Comentariu personal pe un post al Laurei:



Care fată umblă deseori și singură pe înălțimi



Cineva, fără îndoială om de treabă în esență, comentează la recente rînduri ale Laurei:

"Dar cred ca tre sa fii nebun sa mergi singur pe munte"



Societatea omeneasca e interesanta...
Deci careva posedă dotări cît să meargă și singur pe munte...
Cei care nu posedă acea însușire îl decretează pe respectivul drept nebun...

Nu-l întreabă ce simte, cum se descurcă - ci îl declară nebun, semn că nu au de gînd să dobîndească vreodată acele abilități suplimentare.

Și mai e ceva. Acei declaratori de nebunie la alții par să se teamă să râmînă singuri cu ei înșiși... Cînd mergi solo, singurătatea nu îți permite ca - prin des întîlnita vorbărie - să eviți contactul cu liniștea (destui se feresc de ea), cu sine, chiar cu realitatea...

Nu știu cît de rău îs cu aceste aprecieri, cert este că nici tabăra adversă nu se înghesuie la stimă față de Diferit... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu