vineri, 15 februarie 2013

/ RELIGIE. UMAN / BOR, amestecate


 
Apăru azi un sondaj despre încrederea cetăţenilor români în biserica lor dominantă (majoritară?).

Realizez brusc faptul că mi-am dat cu părerea despre religie, dar mai niciodată despre instituţia bisericii, cu atît mai puţin despre Bisreica Ortodoxă Română...







I

Sondajul cu pricina arată că încrederea românilor ar fi scăzut în patru ani cu aproape un sfert, ceva gen de la 84 la 64.
Nu ştiu cum este cu încrederea cetăţenilor, dar eu nu am confianţă în acesat sondaj, care mi se pare cusut cu aţă albă. Şi în contul căruia, dacă aş sta bine cu teoria conspiaţiei, aş broda multe. Aşa pot mirosi doar faptul că cineva - habar n-am cine şi cum funcţionează, cum e atmosfera la palierul acela! - are curajul să se arunce în aşa demers.
Deja e mai interesant Pe ce te bazezi? aici, legat de campania în cauză, decît ce urmăreşte...

Deci nu cred în cifrele acelui sondaj. Mai ales că ele apar la puţine zile după ce cîteva onor ONG-uri se plînseseră de banii alocaţi de la buget BOR. Care bani nici mie - cîrcotaş din fire - nu mi s-au părut a fi cine ştie ce comoară... Barim raportat la numărul de credincioşi, care la o adică or merita şi ei ceva subvenţii, la cît bănet se duce către categorii sociale infinit mai puţin numeroase.
 

(Oare avem de-a face cu o manevră guvernamentală, presată de punga mică, pentru a tăia din fondurile alocate Bisericii? De ce am aici încredere că Ponta şi ai lui nu s-ar preta la aşa ceva, asta de frică pentru reacţia popilor, apoi pentru că interior nu-i simt capabili de aşa gesturi...
Haios! Am ajuns să fac reclamă PSD-ului, deşi, de fapt, pur şi simplu recunosc ce e al lor şi nu-mi vine a accepta ce nu cred a fi al lor.)


 ...Cum sări şi dl Mădălin Voicu acum cîteva zile în sus (cam de... derbedeu atitudinea... - dar, deseori se întîmplă, depistăm cu mare uşurinţă la altul defectele pe care noi înşine le posedăm), am sentimentul că e-n desfăşurare o aciune anti ceva mai amplă, deşi dedesubturile îmi scapă. Şi despre care simt - cu riscul de a mă înşela - că nu are sorţi de izbîndă, în sensul facerii de rahat / baftă a BOR. Nu-s condiţiile coapte pentru aşa şi poate nici nu vor fi prea curînd, asta o spune un tip care, tot criticînd religia în ultima vreme, a putut să-şi dea seama şi cîtă soliditate posedă instituţia noastră bisericească.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvînt al BOR, preotul Constantin Stoica e şi el om, declarînd că "Sondarea noastra se face in biserici, iar atat timp cat bisericile sunt pline, astea sunt rezultatele.Nu ştiu dacă la acele mere credincioase e problema, cît la perele mai puţin sau deloc crezătoare. Acea largă zonă socială care (deşi se declară pro şi se cunună totodată religios) nu merge la biserică decît rar. Başca chitiţii, supăraţii pe Duzmnezeu, ca mine.
Bineînţeles că de pe marne e uşor de dat sfaturi, dar aş fi tratat incidentul / sondajul  mai detaşat, iar semnalul nonverbal spune multe, la vreo luare de poziţie, la întîmpinarea unei inerent incident din viaţa noastră, oameni sau instituţii.
Bineînţeles însă că oamenii de la fruntea Bisericii strămoşeşti au construcţia lor, au inevitabilele lor tensiuni afectînd inclusiv răspunsul la un sondaj precum cel pomenit.


II

Apropo de oamenii Bisericii, de preoţi şi ce o mai fi pe acolo, ei sînt luaţi curent în colimatorul critic ar unora ce le reproşează una sau alta, îndeobşte ţinînd de o pretinsă rapacitate financiară.
 
Folosesc vorba pretinsă rapacitate întrucît am sentimentul că treaba e niţel mai nuanţată în funcţionarea acelor oameni în sutană. Nu că or fi ei din principiu sfinţi, ceea ce la o adică nu ar fi o treabă, întrucît, sub soare, a conduce oameni, întreprinderi se face doar în cărţi şi poezii precum în Biblie. În practică, am sentimentul că respectivii duc în permanenţă doi pepeni în mîini, propovăduind ale Scripturii dar împăcînd-o pe aceasta şi cu realitatea. Demersul conţine, am sentimentul, şi o necesară doză de înşela, mult sau mai puţin, persoane care le vin în contact. Nu e o însuşire de iad, căci ce poţi face, ca om al Bisericii, cînd intri în contact cu vreun credicios într-o ureche, ori cu vreun ateu chitit? Îi iei şi tu cu zăhărelul cum poţi mai bine  - operaţiune ce conţine probabil destui germeni de ulcer.


III

În materie de la BOR, îmi plimbă ceva prin minte...
Şi care e legat de bisericile pe care instituţia religioasă naţională le-a ridicat după 1990...

La o plimbare antinevrotică de acum două zile prin cartierul Titan, mi-a atras privirea un lăcaş ortodox de cult ridicat de curînd (pe locul altuia, postdecembrist şi provizoriu) în preajma policlinicii ce poartă numele cartierului, pe Bd. Grigorescu.


Construcţia (imaginea este mai jos) mi s-a părut, vizual şi pornind de la caracteristicile ei arhitectonice, ca nuca în perete în acel loc. O persoană apropiată, la cîteva zeci de minute după aceea, ţinea să-mi explice că omul merge totuşi acolo, că nu le are cu asemenea fineţuri ordeanistice.
Mmmm... Eternele nuanţe... Problema nu se pune pentru lumea credincioasă chitită, ci pentru categoria gri  de care am pomenit ceva mai sus (şi legat de care aş sfătui BOR să fie cu ochii ca pe butelie). Iar disconfortul ce pomenesc a mă fi afectat pe mine nu e obligatoriu să-i marcheze vehement pe aceia, ci subtil, la nivel inconştient dar cu efect practic. Acela de a nu fi tentat să calci pe acolo, pe la biserici precum aceea, nici cînd ţi-o veni frica groazrei de apropiata Plecare.

Înţeleg că mai ales liderii orotodocşi îşi fac o profesiune de onoare din conservatorismul lor, dar e sănătos să observe totuşi pe ce lume mireană se află... Este o chestie de vanitate, pardon, proastă să nu ţii cont de ţinta demersului tău.
Or, în acel cartier, indiferent cîtă credinţă declară şi practică, e de reţinut că oamenii aceia sînt rezultatul, au trăit în epoca cea comunistă (iar azi au de-a face cu sursele de influenţare a la TV comercial), motiv pentru care nu ţine să le plasezi o biserică ce va fi prins poate bine în alte vremuri, cînd ataşarea de biserică o fi fost msai puţin condiţionată.

Aşa arată frumuşel, atîta doar că-n lateral sînt două blocuri, două paralelipipeduri relativ subţiri - ce realmente aruncă noua biserică pe tuşa dezinteresului, a demodării.
O să spuneţi că nu văd eu bine lucrurile, că exagerez şamd - dar mai vorbim...


IV



























Biserica garnizoanei Tg. Jiu.

Un fenomen poate interesant din aceeaşi categorie şi mai mult...
Bisericile ridicate în febra ţărănistă de după 1990.
Mai exact acea pornire de la bătrînii momentului, faţă de care noua generaţie (fie ea şi de... generali cu vechi servicii în slujba Mamonei ceauşiste) picase în veneraţie, de a îşi reface atmosfera tinereţii lor, ba a o şi optimiza conform finalului de secol.

 


 Aşa au apărut bisericii în ograda spitalelor sau a unităţilor militare.
Omeneşte, nimeni dintre ayatolahii clipei posdecembriste nu s-a gîndit ce se va alege cu creaţia lor în viitor. Esenţial era, probabil, să producă ceva care să el satisfacă umana dorinţă de a lăsa ceva în urma trecerii lor sub soare. Başca faptul de a fi oputut să influenţeze şi ei mediul, fie şi tîrziu în crugul vieţii personale.

Cum se întîmplă nu o dată, ceea ce va fi prins bine la un 1992 a început să dea mai apoi - repet expresia - aproape ca nuca în perete.
Pe de o parte arhitectonic. Mă uit la ansamblul militar de vizavi de AFI Cotroceni, unde, la linii estetice, biserica nu are vreo treabă cu suratele-i în cărămidă din preajmă. Din mica ciocnire de orgolii întru design, clădirile marca N. Ceauşescu fiind indiscutabil mai plăcute ochiului.


Lucrurile sînt de privit şi din punct de vedere al funcţionării.  La un 1990, aveam un volum mare de angajaţi, de frecventatori ai unităţilor militare. Care s-a diminuat aproape dramatic ulterior. Aşa că o biserică de lemn, din preajma DN1 între Băneasa şi centură, pare uitată de Dumnezeu realmente. Sînt şi curios cum stă cu slujbele, respectiv dacă are alocat vreun preot.
O să mă trageţi de mînec aici că la spital vine totuşi cam aceeaşi lume, precum la 1990. Mica problemă aici este că lumea comună (cu largă majoritate la scara ţării) vede drept Dumnezeu la spital antibioticele, cel mult roagă pe cel de sus să îi trimită medicamentul, aparatura cele bune.
Biserica la spital mergea pe vremea cînd nu puteai oferi alternative prea numeroase amărăşteanului bolnav.


Apropo de adaptare la viitor, am sentimentul că actuala conducere BOR vede lucrurile excesiv prin prisma prezentului, mai exact a configuraţiei religioase de azi din societatea românească.
Sub imperiul unor frustrări de mărire (moştenită, clocită în ntrecut), ortodoximul mioritic al momentului îl imită nu pic pe Vadim Tudor, respectiv curentul România Mare. Ştiu că mă sparii un pic eu însumi cînd realizez amplitudinea Marelui Rîu Petru Vodă (în genul celui legionaroid păstorit de stareţul de la această mînăstire),  dar aici e un pic precum în bancul cu ceăţeanul legat pe un sac de nuci tras în fugă de un cal: Unde pica nuca, pica şi bucăţica de ţigan!.
Adicătele,  pe an ce trece ne îndepărtăm de epoca ce a permis naşterea şi vieţuirea ultimului acces de fudulie naţională - mă refer la naţional-comunismul iniţiat de Gheorghiu-Dej şi păstorit cu rîvnă de urmaşul acestuia.




Prin urmare, nu ştiu dacă mărimea contează - şi am în vedere aici nascenda Catedrală a neamului, cît şi destule biserici de rînd, cum ar fi mastodontul din bucureşteanul Dr. Grozovici ....

...ori nepotrivita construcţie, ca mărime şi adaptare arhitectonică  (zău că nu mi-e moft!), din curtea apropiatului spital Gr. Alexandrescu.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu