Constatarea îi aparţine unui om care i-a învins pe securişti încă din vremurile de început ale comunismului. I se spunea „Vrăjitorul" pentru că - vorbeşte lumea -, în temniţă fiind, i-a făcut pe torţionari să tremure de teamă. La miezul nopţii, punea genunchii în pământ şi se ruga cu putere multă, iar ferecăturile uşii de fier săreau de la locul lor. „Eu nu fac minuni, Dumnezeu lucrează!", le zicea celor care îl băteau şi îl ţineau în lanţuri.

Numele îi este Arsenie Boca şi vă îndemn să citiţi măcar câte ceva despre viaţa lui. Nu strică, cred eu, nici să vă aruncaţi privirea asupra scrierilor sale. Astăzi tot este sâmbăta din pragul Postului Paştilor.

Dacă aveţi vreme, merită să vizitaţi şi „Capela Sixtină" a Răsăritului, aşa cum o denumesc specialiştii - biserica pictată de Părintele Arsenie în localitatea Drăgănescu, la o aruncătură de băţ de Bucureşti.
Pe scurt, „Vrăjitorul" despre care v-am făcut vorbire este unul dintre intelectualii de forţă care au îngenuncheat sistemul. Închisorile bolşevice au înghiţit mulţi ca el în România.

Cred cu tărie că asta înseamnă disidenţă şi că a existat şi la noi. Totuşi, termenul cere o nuanţare - este vorba despre disidenţă întru Hristos, despre transfigurare. Aici meschinăria nu-şi are locul, indiferent de formă.

Părintele Arsenie Boca L-a mărturisit pe Hristos în tonul Părintelui Nicolae Steinhardt - simplu, firesc şi cu putere. Să nu uităm nici contextul: pe atunci, fie şi un cuvânt „nepotrivit" te trimitea la ocnă.

Părintele Arsenie nu s-a dat de ceasul morţii pentru asta (deşi adormea cu moartea la căpătâi) şi nici nu a oscilat între lepădarea lui Petru şi asumarea lui Pavel. Nu a căutat, post factum, în „mediile disidente", aprecieri cu iz de autocauţionare.

Poate că astăzi ne lipsesc în spaţiul public tocmai astfel de voci care să rânduiască lucrurile. Viaţa Părintelui Arsenie este o dovadă că putem mai mult. Aşa cum scriam la început, voinţa şi conştiinţa pot supune instinctele. Avem nevoie să ne amintim...