luni, 11 februarie 2013

/ RELIGIE, UMAN / Componenta agresivă a credinței/credincioșilor


Mica mea obsesie, cu religia și religioșii...


Fără îndoială nu voi schimba lumea cu observațiile de mai jos... Dar ceva mă mînă înainte, a a trece pe hîrtie... 

(v. PS)



S-a nimerit să mă abonez la blogul unui credincios. Probabil mi-a părut atunci mai destupat, deși trebuia să-mi imaginez că religiosul este prin definiție ne-destupat... Nu o spun cu răutate, ci pur și simplu pentru că  fișa postului nu-i dă dreptul să fie altfel...



Să crezi într-o ființă de Sus-sus este o îndeletnicire cu folos, căci treci mai ușor prin viață. Mica problemă rămîne însă faptul că tărășenia este totuși o construcție foarte fragilă... Dincolo de teama existențială cumplită care ne îndeamnă spre domeniu, și care ne va ține totuși legați de respectiva opțiune, credința are o mare problemă atunci cînd se ivește în jur vreun seamăn ori mai mulți cu altă părere.
Este drept că situațiunea are compensarea lui Noi sîntem mulți, majoritari chiar!, motiv pentru care disconfortul poate fi refulat, alungat din fața ochilor cu oarecare ușurință.




...Ce disconfort?
Păi se poate aluneca în așa ceva cînd acela ridică niște probleme. Poate fi, pe de o parte, din categoria Da' de ce Dumnezeu tău e mai cu moț decît al meu?? (acu' să recunoaștem că problema se pune ceva mai direct, a la Al meu e adevărat, al tău nu, crezi într-o făcătură!....).
Pe de altă parte, de gradul trei este să dai de un ateu. Din fericire aceștia sînt deseori niște inflamați, motiv pentru care poți să-i categorisești (prin comoda excludere datorită tonului celuilalt) iute și semiconștient drept nedemni de a fi luați în seamă.

(E de spus aici că alde credincioșii se împart în două categorii. Cei întrucîtva mai chitiți, respectiv cei sociali, la care tărășenia decurge nu neapărat din convingere, ci din plantare la vîrste fragede. Nici ăstora nu le cade bine să afle că regula lor de viață, că moștenirea primită de la părinți și hăt strâmoșii e o aiureală. Ei avantajul că, în mediul lor, marea majoritate pune și ea umărul la păstrarea aparențelor, a  tradițiilor. În cazuri extreme se patinează pe ideea că asta e, adevărată sau ba fiind religia, ea face bine, iar ei totodată nu pot renunța la ea.)


Cînd religioșii chitiți dau de un adversar, le apare o mare problemă (aceștia din urmă au, la rîndu-le, disconfortul de a fi puțini, chit că și ei se cred depozitarii adevărului). Ideile acelora sînt de-a dreptul ucigașe.

Nu prea am fost în așa ipostază pe vremea cînd mă aflam pe dreapta cale, dar întrucîtva le pot simți cruntul disconfort, măcar că în privința motivelor mai e de sondat.

Credinciosul ceva mai pornit își are existența clădită pe faptul că este ales (deci posedă valoare) de o Ființă supremă, care îl și protejează (ceea ce iar nu e de colea). Nu contează dacă în bună parte construcția este inconștientă, cu resorturi ascunse.




...Lucrurile în viață fiind însă cum au ele chef, și nu rațiunea ori - cu atît mai puțin - dorințele noastre, acea minunăție generatoare de confort este vulnerabilă. Poate și pentru că în spatele frumoasei scene subzistă angoasa, cea existențială.
Credincioșii din astă categorie (cărora li se alături confrați din a a doua echipă dotați cu mai umflată părere de sine) au grijă să nu joace pe teren străin, mai exact unde pot fi în inferioritate numerică. Stau prin urmare pe teren convenabil.


Revin la blogul pomenit în startul postului.

Spuneam că animatorul său mi sa părut la locu-i. Mi-a plăcut, tot atunci la început, formula, vă rugăm să comentați în duhul ortodoxiei. L-am ascultat dar am văzut că opiniile mele, fie și frumos formulate, nu ajung în mica agoră de acolo. Este drept că un așa exemplar uman este atent nu doar la funcționarea proprie, ci și la reacția confraților săi, cititorii cu duh al ortodoxiei de pe acolo...
Or băieții ăia, categoria cu pricina în general, e infinit mai explozivă (cu lipsa de agumente previzibilă) decît își poate închipui un naiv.



Mă nimerisem lunile trecute atent la un prelat de prin Moldova, Justin Pârvu la nume. Este acel stareț, ponderat foc, ce nu a găsit deplasat să i se cînte la o aniversare "Sfîntă tinerețe legionară". O sămi-o luați d elipsă de modestie, dar nu mi-a trebuit mult să mă lămuresc ce vrea - dincolo de aparențe - acel om de la viață, care o fi atmosfera în mînăstirea pe care o păstorește.
După care mi-am văzut de treaba mea / am folosit ciocanul  la alte oale.

Dar zilele acestea un newsletter mă anunță că preafericitul călugăr împlinește o frumoasă vîrstă nonagenară (ceea ce nu l-a împiedicat acum două trei veri să se pronunțe vehement asupra unor probleme laice din societate...).

Pe postul dedicat acestei aniversări, animatorul blogului înșiră vorbele sale de bine, mai exact de foarte mult bine și în formă mai mult decît elogioasă. Comentatorii de mai jos preiau isonul.
Mai din cauză de fire Gică-Contra, mai împins direct de Necurat, am zis că e cazul - măcar ca sarea în bucate - să sun și eu două vrobe. Cum anterior nu comentasem suficient de decent și în duhul ortodoxiei, am zis îndrept pe cît pot lucrurile, ieșind o formulare cît se poate de domolită, ca formă:



"Dumnezeu ne-a lăsat cinci degete, dar niciunul la fel cu celelalte…
Ca urmare, mi se întîmplă să am despre starețul Pârvu o părere un pic diferită de a distinșilor comentatori de mai sus.
Să aveți o zi bună!"


Domnul Saccsiv a apreciat de data aceasta efortul meu și mi-a permis accesul în lumea bună. Atîta doar că acolo s-au pus pe minte sfinții ("Pînă la Dumnezeu...").

Unul, căruia sistema îi oferise probabil satisfacții în trecutul personal, m-a repezit fugar:
"Chiar nu ne intereseaza parerea ta !"

Altul a fost mai darnic în cuvinte:
"Si daca tu ai o parere diferita ce cauti aici sa semeni ura? Si cine te crezi tu sa judeci slujile lui Dumnezeu?
Vine moartea si la tine ai putina rabdare.
Admin sterge te rog comentariul domnului ca e foarte sporit in cele dracesti de judeca pe Pr. Iustin..."



Încerc să-mi fac o părere despre această categorie umană - poate e trufie, poate e simplu și natural exercițiu al minții.
Înaintez cu grijă, pentru a nu extrapola greșit...
Dar e de văzut dacă oamenii din această zonă au impresia, convingerea, oroarea că traversează o viață-ceață / vremuri tulburi unde e nevoie mare-mare de un far precum starețul aniversat.
În același context, se proclamă momente dificile prin care trecem ca popor si neam crestin ortodox sau mersul pe o  Cale Stramta , Anevoioasa dar DREAPTA. (personal am îndoieli că e dreaptă, ci mai degrabă comodă - ce-i drept, după putirințele respectivilor de a-și conduce barca vieții)


(Ah, rău sînt! Să fie un act ratat al fotografului, care insistă freudian pe o barbă lungă-lungă?)

Există și soluții (în afara conducerii de către inși precum Justin Pârvu), și tactici, direcții, și anume lupta impotriva ecumenismului si sistemului antihristic.
Altminteri, măsura e floare rară în scrisele admiratorilor sărbătoritului, de notat fiind între altele aplecarea spre vorbe mari, cu aplicare discutabilă: " Dragoste neconditionata, smerenie, mila, iubire, credinta, curaj. În practică, se intră în transă agresivă la vestea retragerii pepei Benedict, cu argumente foarte interesante:

"A DEMISIONAT PAPA! SE IMPLINESC PROFETIILE (de la numirea din 2005 se spunea ca nu isi va duce “mandatul” la bun sfarsit)!!!"
sau
"CU SANATATE INTRU DOMNUL, PARINTE DRAG! O veste proaspata,proaspata:S-A DEMIS ACUM CATEVA MINUTE Papa Benedict al XVI-lea,..sa ne bucuram,sau nu?!? Doamne ajuta! (s. MO)"
(vezi alte opinii interesante, aici)

În rest, poveștile sînt în floare, de pildă în relatările (nu știu ce caută pe postul aniversar...): cutare episcop român din Ucraina ESTE FOARTE BOLNAV DE LA ATATA JERTFA (NOPTI INTREGI S-A RUGAT CU LACRIMI PENTRU OAMENI) . Și nu doar atît: este cel mai mare sfant roman in viata. A vindecat copii bolnavi de sida, cancer, oameni paralizati si a rezolvat diferite probleme ale oamenilor. Vorbeste impotriva cipurilor si a ecumenismuluiAltul, român tot de pe acolo este EROU NATIONAL IN UCRAINA (PENTRU CA A INVIAT O FETITA).

În rest, nițeluș cam ca la piață, fiecare își derulează obsesiile, fie și off topic. Unul chestionează scurt:
"Tu stii ce mananci?Lista substantelor cu efecte HORMONALE si cat de PERICULOASE sunt pentru organism
Parca toate-s otravite.Parintele Arsenie Boca. Faceti Semnul Sfintei Cruci peste tot ce mancati si beti ca sa se anuleze efectele otravi prin PUTEREA SFINTEI CRUCI."
Altul ține să dea link spre un izvor de știință asupra serviciilor de informatii vinovate de distrugerea României.

Aș mai remarca, dincolo de priceperea discutabilă în ale tastării, în exprimarea glorioasei limbi naționale, faptul că nimeni nu are vreo fotografie personală atașată nickului. Neștiință IT? Nemulțumire de ce vede în oglindă?



În loc de încheiere

(Mă străduiesc din start să nu mă scald prea mult în iluzia că-s mai deștept decît cei pomeniți mai sus...)
Aceștia sînt frați buni întru optică cu naționaliștii vehemenți (și ei creștini la greu, dar cu oarece măsură).

Oare cum arată un asemenea exemplar (văd că majoritatea, pe aceste comentarii, sînt de sex masculin, pare-se că și Sa.fim.vigilenti.
25-30 de ani, dar aplecați bine de tot pe misiunea lor sub soare? Nu-i exclus.

Am văzut în schimb fetele din corul care-i bucura inima starețului cu acorduri din tinerețe...





Apropo de venerabilul prelat...
Îmi recunosc a fi aflat abia acum...
"Părintele pune fiecăruia în inimă sămânța iubirii de neam și mai cu seamă a noilor martiri, ce l-au mărturisit pe Hristos în chinurile temnițelor comuniste", Pârvu "fiind camarad de suferință cu acești martiri ai neamului".
Mă uitam zilele acestea după altele, dar am aflat că legionari (chit că e de verificat) fură și nume neașteptate mie, precum Stăniloaie ori Galeriu, ce să mai spun de Valeriu Gafencu ori Arsenie Boca...

Bineînțeles că subiectul este de extins.
Dar, fie și profan aflîndu-mă, nu am cum să nu observ că împrejurările legionare au oferit un creuzet la fix pentru confecționarea de sfinți (bineînțeles, totodată pentru aplicarea și aici a eminescienei vorbe cu "Lustruindu-te pe tine...").


În paralel, mintea mi-a fugit la o constatare personală mai veche:
Cu cît omul este mai fiară, mai nestrunit, cu atît are nevoie mai mult de chingile religiei.





PS

A trece prin viață este deseori echivalent cu a poseda în inconștient credința că vom dobîndi o poziție - nici noi nu știm exact care - care să ne scape de belele exstenței. Toate belele, să precizez! Adică inclusiv ale angoasei tip Ce naiba căutăm noi aici, în nenorocirea asta?
Poate nu e valabil la mulți, dar la destui este.
În virtutea ei - amestecată, potențată poate de ideea sădită în copilărie precum Merităm mult/totul! - umblă probabil tinerii cu pieptul foarte în afară.
Am sentimentul că și scrisul pe bloguri, în gazete (mai ales la începători) ține tot de speranța asta, de promisiunea Să vedeți ce-o să ajung eu!.
Realizez acest dedesubt și observînd că la persoanele în vîrstă dispare o asemenea tendință, ieșirile sînt (mult) mai rare, direct proporționale cu încrederea că ar mai putea schimba ceva în jur, că teatrul jucat (a părea deosebit, dezinvolte, puternici etc.).

Bineînțeles că scriu acestea și din experiența proprie, pe acest drum sub sloganul (lansat de alții și demult) Viața e o îndelungă lecție de umilință.




2 comentarii:

  1. Salut.
    Referitor la comentariul de la poza cu barba cea lunga:
    Ce te face sa te bazezi atat pe Freud?
    A.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu m-am 'bazat', este doar o idee.
    La explicaţia freudiană., psihanalitică m-a dus gîndul cînd am văzut că fotograful îi menajează stareţului (printr-o eventuală crop-uire, ajuns în faţa computerului), după ce anterior a avut grijă să îi fotografieze întreaga barbă.

    Altminteri, este interesant că ai găsit de discutat, din tot postul meu, taman despre acest amănunt...

    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere