luni, 18 februarie 2013

/ SOCIAL, UMAN / Prin urbe, 17 februarie 2013




Noi, cu ale noastre.
E vorba de ale românului neaoș.
Care, ca ministru al Culturii ajuns cîndva, a lăsat vorbele mari la o parte și a ochit pentru (vremelnica sa) instituție un loc – pentru viitorul sediu - tocmai în verdeața Muzeului Satului. Asta e, cine dintre noi poate băga mîna în foc a nu-și pierde capul, a nu a buzna în butoiul cu miere...
Natural (sieși, nu neapărat locului ales) a fost acel ministru și cînd a optat pentru un stil de clădire ce nu prea cadra cu ambientul.
Se mai întîmplă și asta.


După cum poate previzibil este ca Ministerul Culturii să puie azi la poarta acelei clădiri (înțeleg că sediul MC este de o vreme mutat în Bd. Unirii)  un banner anunțînd manifestările proprii de Dragobete.

D fiind echivalentul mioritic inventat pentru ține piept occidentalului Valentine's Day.
Că acesta nu fu în luat în seamă de stăpînirea culturală românească vreme de decenii ori chiar secole, se mai întîmplă. Dar apăru acum, după principiul
funcția creează organul, mai exact teama de V-Day. Pot bănui că gardienii națiunii s-au temut nu atît de a pierde pătura tînără deja trecută cu arme și bagaje interioare la spiritul vestic (că s-or mai întorce, în timp, asta e altă poveste...), cît restul, acei stîlpi mai mult ori mai puțin conștienți ai României profunde.


*

Autobuzul 335 m-a dus apoi la centrul comercial Băneasa.
Pe unde trecură niște milioane bune de vizitatori, chiar eu o dată (cu mașina nevestii) pînă să apuc să constat că e un loc foarte frumos, realmente o oază de civilizație.
Nu m-am omorît eu grozav cu iritarea pe investitorul Popoviciu nici altădată, dar acum realmente sesizez că a ieșit o treabă bună (chit că eu unul nu am bani să-i bat spațiile pretențioase, însă din fericire nici chef deosebit).


Cum, s-au umplut unii și alții de bani? Treaba lor, dacă au investit bani și muncă. S-a încălcat mutare morală? Mmmm, îndoi-m-aș, la bani mărunți și alăturata cale efrată de Constanța a tăiat în două pădurea Herăstrăului și uite că sîntem bine mersi...


La întoarcere, spre centrul Bucureștiului, aflu (datorită reclamei de noapte), tot tîrziu, de sediul Intact Media Group.
La acesta (recunosc a nu avea Antenele între pleziruri...) îmi fuge mintea a medita oare cum se va schimba politica Grupului după inevitabil dispariție fizică a sufletului Dan Voiculescu... Probabils e va îmburghezi, va lăsa mai moale cu militantismul a la Ciuvică ori Badea.
Îmi fuge curiozitatea acum la cum decurge-vor lucrurile dacă DV dispare doar dintre cetățenii liberi. Nu i-o doresc (subsemnatul își are totuși fericirea în palmele și neuronii proprii), doar băteam cîmpii.


*

Un anunț, într-un lift oarecare, de clădire procopsită.
Să donăm 2% fundației S.O.S. Satele copiilor. În afiș, un băiat și o fetiță, cam loviți de soartă, fac cu autostopul "către locul unde vom fi iubiți".


Nu spun că acțiunea e inutilă, dar mintea, năbădăioasa-mi minte tot fuge spre faptul că părinții celor doi micuți FURĂ CÎNDVA EXACT CA EI. Nu din răutate se poartă urît cu ei, ci pentru că reproduc cele trăite de ei în copilărie.
Despre asta nu se prea vorbește, Societatea preferînd să aibă în grijă - ca întotdeauna - vlăstarele tinere, maturii fiind ceva mai greu de modificat, plus din categoria Și-au trăit traiul, și-au mîncat mălaiul!.
Pînă una-alta aștept cu interes ce vlăstare vor ieși din ce doi copii ai afișului - personal avînd ceva dubii că lucrurile vor fi ok...

Pentru a destinde un pic atmosfera, ar fi de pomenit că imaginea respectivcă poartă denumirea, în portofoliul SOS Satele copiilor:  banner-doilasuta-ungaria2.jpg.

*

Ion Cristoiu face, în "Adevărul" o trimitere la gogolianul personaj Akaki Akakievici, căruia îi laudă conștiinciozitatea pînă la a-i plasa tipul uman la baza realizărilor, a civilizației vestice. Iar finalmente valorosul nostru gazetar exclamă:
"Câtă nevoie ar avea România de azi, în toate domeniile, de la cizmărie pînă la politică, de cât mai mulţi Akaki Akakievici, eroi ai conştiinciozităţii!"


Dureros aici este că nu vom avea mulți precum A.A., precum că asta ni-i firea (a rușilor ce să mai vorbim!). Dar poate că prinde bine cîte un asemenea morcov plasat în fața măgarului cu sacaua, cîte o asemenea iluzie că am putea deveni (ba chiar mîine-poimîine, inconștientul e copil mic și crede iute cînd îi prinde bine...).

PS
Andrei Pleșu acordă un interviu "Adevărului", publicat în trei episoade, dintre care ultimul azi.
Cu minunatu-i și inevitabilul său stil, domnia sa tratează inclusiv despre mitocănia ce ar domni în toate straturile românești...

În blogosferă, "sunt oameni care vorbesc prost româneşte, care au o cultură submediocră,  care au un tip de comportament grosolan, care au o insuficienţă de ţoapă potentată, sigură pe virtuţile proprii şi asta se întâmplă şi în Guvern, şi în Parlament şi peste tot. Şi în instituţiile publice este o scădere de nivel a prezenţei umane, e o scădere de nivel a înzestrărilor, a isprăvilor, e plin în jurul nostru de oameni, tot spun asta, care nu au dovedit niciodată că ştiu să facă ceva, în afară de o clămpăneală veselă la televiziune.
E un fel greşit de a înţelege şi gluma, şi umorul. Gluma cade la nivel de glumiţă, dialogul cade la nivel de îmbrânceală, argumentaţia cade la nivel de înjurătură, totul este subgradat. Prin urmare, nu cred că vom scăpa până nu se vor schimba aceste modele. Câtă vreme noi avem pe scena publică, la vârf, oameni care vorbesc şi se poartă ca nişte mitocani sau ca nişte parveniţi, pe modelul folcloric al scroafei urcate în copac, noi nu putem spera o schimbare de paradigmă. O să ne uităm la ăştia până o să ne intoxicăm."
Îndrăznesc o observație, chit că în sine mă aflu la astronomică depărtare de valoarea lui A. Pleșu. 
Nu cred că altădată am fi stat grozav de bine...
Cum fu în comunism, nu cred că am uitat.
Iar pentru a ne informa asupra comportamentului - plebe și conducători - pentru unii e bine de ascultat un Mărginean ori de citit o Groapă barbiană, iar pentru alții memoriile celor care au trăit acele vremuri (minus poate ale reginei Maria, care, cu pardon o spun, e mai prefăcută decît toți).
Faptul că se purta pălărie în deceniul patru nu a scutit scena noastră socială, politică de comportamente poate mai dihai, moralicește, decît cele de azi...

Apropo de scroafă urcată în copac, citeam undeva ("22", acum două decenii?) de zisa dnei Ion Heliade-Rădulescu: "Revoluția bărbată-mi-o"...


Statuia este de prin anii 1880... Cum trata atunci Eminescu o altă viitoare statuie, CA Rosetti, vezi opera jurnalistică a primului...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu